Ucraina: Zalujnîi i-a transmis generalului Milley că armata ucraineană nu acceptă negocieri cu Rusia
Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, i-a transmis luni generalului Mark Milley, şeful statului major general al SUA, că armata ucraineană nu acceptă niciun fel de negocieri cu Rusia până când aceasta nu-şi va retrage toate trupele din Ucraina, relatează agenţiile de presă ucrainene Ukrinform şi Liga.net.
"Niciun fel de negocieri, înţelegeri sau soluţii de compromis", s-a exprimat tranşant Zalujnîi într-o convorbire telefonică purtată luni cu generalul Milley, conform postării de pe canalul Telegram al comandatului şef al armatei ucrainene.
"Ne vom bate atât timp cât vom avea forţe. Obiectivul nostru este să eliberăm toate pământurile ucrainene de sub ocupaţia rusă. Nu ne vom opri de pe această cale sub nicio formă. Armata ucraineana nu va accepta negocieri, acorduri sau soluţii de compromis. Există o singură condiţie pentru negocieri - Rusia trebuie să părăsească toate teritoriile ocupate", a subliniat Zalujnîi în discuţia cu generalul american.
Săptămâna trecută, ziarul The New York Times, citând surse din guvernul SUA, a relatat că generalul Milley consideră că Ucraina şi Rusia ar trebui să se aşeze la masa negocierilor în viitorul apropiat, amintesc media ucrainene.
Milley, şeful Statelor Majore Întrunite ale armatei SUA, încearcă - potrivit jurnaliştilor - să demonstreze că Ucraina a reuşit să obţină pe câmpul de luptă atât de mult cât te-ai putea aştepta în mod rezonabil. Prin urmare, aceste succese ar trebui consolidate la masa negocierilor.
Generalul american evocă în acest sens un exemplu din Primul Război Mondial când refuzul de a negocia într-o fază timpurie a conflictului "a agravat suferinţa umană şi a dus la milioane de victime".
Cu toate acestea, poziţia lui Milley nu este împărtăşită nici de preşedintele american Joe Biden, nici de consilierul acestuia pentru securitate naţională, Jake Sullivan, notează Liga.net.
De altfel, însuşi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în alocuţiunea rostită prin videoconferinţă în deschiderea summitului G20 marţi în Indonezia că Ucraina nu va accepta semnarea unor noi acorduri condiţionate de tipul "Minsk-3". Pentru a pune capăt războiului, Rusia trebuie să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean, a declarat Volodimir Zelenski, citat de media ucrainene.
El a subliniat că acum este un moment potrivit pentru a se pune capăt războiului distructiv al Rusiei, dar un "Minsk-3" nu va exista. "Ucrainei nu trebuie să i se propună compromisuri cu conştiinţa, suveranitatea, teritoriul şi independenţa sa", a insistat preşedintele ucrainean, referindu-se la acordurile semnate în 2015 la Minsk cu medierea Franţei şi Germaniei pentru a se capăt ostilităţilor din Donbas (estul Ucrainei).
"Nu vom permite Rusiei să ia o pauză şi să-şi consolideze forţele...Sunt convins că acum este momentul în care războiul Rusiei trebuie şi poate fi oprit", a spus Zelenski, subliniind că pentru încetarea ostilităţilor, Rusia trebuie să confirme integritatea teritorială a Ucrainei, să-şi retragă trupele de pe teritoriul ucrainean şi să plătească despăgubiri de război.
Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, pe care o numeşte "operaţiune militară specială", de fapt prima agresiune de acest tip împotriva unui stat suveran în Europa după cel de-a Doilea Război Mondial. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Comentariul lui Zelenski ''fără Minsk-3'' confirmă refuzul Kievului de a negocia, declară Kremlinul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU: Niciun candidat nu întrunește până acum consensul pentru a-i succeda în funcție secretarului general Guterres
Marile puteri nu au reușit vineri să se pună de acord asupra unui candidat care să-i urmeze lui Antonio Guterres în fruntea ONU, deschizând calea către noi posibile candidaturi, relatează AFP. Patru femei și trei bărbați au încercat să-i urmeze în funcție portughezului în vârstă de 77 de ani, care își va î
Scutirea Rusiei de sancțiuni de către Donald Trump este un moment 'istoric' (consilier al lui Putin)
Scutirea Rusiei de către Donald Trump de sancțiuni majore împotriva sa decise de Congresul american reprezintă un moment 'istoric', și-a exprimat sâmbătă satisfacția principalul negociator economic al lu
Trump susține că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Președintele americana Donald Trump le-a spus vineri susținătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său și despre un refuz al Google de a accepta ideea, relatează dpa. În cadrul unui miting de campanie din statul Georgia, Trump a afirmat că le-a sugerat reprezentanților gigantului internetului ca ori Oceanul Atlanti
SUA: Donald Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că este abandonată de aliatul său american, relatează AFP. 'Acord o scutire de la aplicarea sancțiunilor, restricțiilor și taxelor vamale prevăzute &icir
Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia
Secretarul de presă al Casei Albe, Katie Zacharia, a fost 'eliberată din funcție', a spus vineri un oficial al Casei Albe, după ce președintele Trump a declarat că i-a spus acesteia să își reconsidere menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariț
Liderii UE cer Comisiei Europene o propunere suplimentară pentru a finanța Ucraina în 2027
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au cerut vineri Comisiei Europene (CE) să facă o propunere pentru a satisface nevoile suplimentare de finanțare ale Ucrainei pentru 2027, pe care președintele Volodimir Zelenski le-a estimat la 70 de miliarde de euro, relatează EFE. 'Cerem Comisiei să prezinte propunerea pe
Trump spune că noua sa purtătoare de cuvânt ar trebui să își 'reconsidere' viitorul în această funcție
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua sa purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, ar trebui să 'reconsidere' menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariții foarte ezitante în public, transmite AFP.
O nouă dronă, intrată ilegal, a explodat în R. Moldova: MAE de la Chișinău cere Rusiei să respecte normele dreptului internațional
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova, după ce o nouă dronă s-a prăbușit și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni,
Rusia creează o ''zonă de securitate'' nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei, declară Putin
Rusia stabilește o ''zonă de securitate'' în interiorul Ucrainei, de-a lungul frontierei sale, care nu va fi negociabilă în nicio discuție viitoare cu Kievul, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, informează Reuters. Putin, purtând uniformă militară și vorbind în timpul unei vizite la un pos
Război în #Ucraina: Papa i-a cerut lui Putin o încetare a focului la Oleșki
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefonice, o încetare a focului la Oleșki, un oraș ucrainean din sud, prins ca într-o menghină între cele două armate beligerante pe malurile Niprului, a transmis Vaticanul vineri, potrivit AFP. ''În cadrul convorb
Mandat internațional de arestare pe numele unui jurnalist turc inculpat în Azerbaidjan pentru apeluri la o lovitură de stat
Parchetul general din Azerbaidjan a anunțat vineri că a emis un mandat internațional de arestare pe numele jurnalistului turc Celal Ciftci de la cotidianul Sanliurfa Olay, sub acuzația că a făcut apel la răsturnarea puterii de la Baku, transmite AFP. Procurorii azeri au cerut totodată sprijinul colegilor lor turci. Ciftci a cerut ''pre
Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni
Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat vineri că a interceptat rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni ale țării, vizate de la începutul lunii octombrie de atacuri aproape cotidiene ale rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. ''Am interceptat și am distrus trei drone în sudul țării și la Riad, precum și
Rusia pune la îndoială dezmințirea NATO privind planurile de blocare a enclavei Kaliningrad
Rusia a pus sub semnul întrebării vineri declarațiile unor reprezentanți ai NATO care dezmint că Alianța plănuiește să blocheze enclava rusă Kaliningrad, situată între Lituania și Polonia, informează EFE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această dezmințire este ''dificil de
Dronele rusești ucid trei persoane în #Ucraina și lasă peste un milion de oameni fără curent electric
Dronele rusești au ucis cel puțin trei persoane în Ucraina vineri dimineață, au lovit două centre comerciale și au întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică pentru peste 1 milion de persoane la nivel național după atacuri asupra rețelei energetice, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters. O femeie de 71 de
Zelenski a zâmbit doar, întrebat dacă ar putea servi drept țap ispășitor pentru Trump
Întrebat vineri dacă nu cumva a devenit țap ispășitor pentru omologul său american Donald Trump cu câteva săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ales să zâmbească, într-o conferință de presă la Bruxelles, unde a fost prezent la summitul liderilor celor 27












