''Şocat'' de declaraţii ale şefului diplomaţiei UE, preşedintele sârb afirmă că şi-ar putea anula deplasări în străinătate
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a declarat, joi, şocat de o declaraţie a şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell, în problema plăcuţelor de înmatriculare folosite în Kosovo şi a anunţat că în zilele următoare va ţine un discurs legat de presiunile asupra Serbiei şi deciziile Belgradului privind măsurile ce vor fi luate în alte probleme importante, relatează Tanjug.
Vucic, care a făcut aceste declaraţii în faţa presei la poligonul militar Pasuljanske Livade, a adăugat că ar putea fi nevoit să anuleze unele deplasări programate în străinătate dată fiind situaţia din ţară.
Rugat să comenteze faptul că Biroul Consiliului Europei nu a pus pe agendă candidatura Kosovo, Vucic a răspuns că "este o veste tactică nu tocmai rea".
"Eu eram mult mai preocupat de declaraţii ale lui Josep Borrell şi ale altor persoane şi sunt şocat de afirmaţiile lor. Voi aştepta până după vizita emisarului special al UE Miroslav Lajcak şi, dată fiind situaţia din ţară, s-ar putea să fie nevoie să anulez unele din vizitele mele în străinătate care sunt importante şi au fost deja programate", a adăugat el.
Preşedintele sârb a precizat că va ţine o alocuţiune sâmbătă, duminică sau luni pentru a discuta despre "detalii", pentru că vrea să-i informeze pe cetăţeni despre "toată presiunea şi ipocrizia" şi nu are "nimic de ascuns".
"În concluzie, vreau să spun care sunt deciziile noastre, precum şi ce vom face legat de toate celelalte probleme importante - energie, alimente şi toate celelalte", a mai spus Vucic.
Într-o postare pe Twitter după o întâlnire la Berlin cu premierul de la Pristina, Albin Kurti, Josep Borrell a scris că "acţiunile distructive, ca incendierea de maşini, sunt inacceptabile". "Acordurile de dialog trebuie respectate. Cer tuturor să acţioneze cu reţinere", a transmis Borrell, menţionează Tanjug.
Încercarea guvernului kosovar de a obliga minoritatea sârbă să-şi schimbe vechile plăcuţe de înmatriculare a fost întâmpinată cu o rezistenţă puternică şi uneori violentă anul acesta de către sârbii care trăiesc în nordul Kosovo.
Kosovo a încercat de mai multe ori în acest an să impună înlocuirea plăcuţelor de înmatriculare datând din anii '90, când Kosovo făcea parte din Serbia, cu plăcuţe după modelul kosovar. Săptămâna trecută, la presiunile SUA şi UE, Kosovo a prelungit perioada de tranziţie pentru schimbarea plăcuţelor, avertizând însă că după 21 noiembrie vor începe amenzi şi după 21 aprilie anul viitor se va trece la confiscarea maşinilor celor care nu se conformează.
La aproape 15 ani după declararea independenţei Kosovo, circa 15.000 de etnici sârbi care trăiesc în nordul Kosovo continuă să considere această regiune ca făcând parte din Serbia şi resping autoritatea statului kosovar. Independenţa Kosovo a fost recunoscută de peste 100 de state din întreaga lume, printre care 22 dintre cele 27 de membre ale Uniunii Europene (excepţiile sunt Spania, România, Grecia, Slovacia şi Cipru). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski a discutat cu Macron despre 'desfășurarea de contingente' străine în #Ucraina
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare de contingente' militare străine în această țară, idee evocată de aliații Kievului în ultimele luni, scrie AFP. 'Conversația a fost destul de
Armata israeliană afirmă că a interceptat un proiectil lansat din Yemen
Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, transmite AFP. 'Un proiectil tras din Yemen a fost interceptat de forțele aeriene israeliene înainte de a pătrunde pe teritoriul israelian', a spus armata într-un comunicat.
VIDEO Biden: 'America domină competiția internațională'
Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția internațională', relatează AFP. 'America este mai puternică, alianțele noastre sunt mai puternice, adversarii și concurenții noștri sunt mai slabi', a afir
Trump 2.0/Ceremoniile de inaugurare a președinției Trump încep sâmbătă cu o recepție pe terenul său de golf la Washington
Președintele ales al SUA, Donald Trump, își va începe ceremoniile de inaugurare cu o recepție care va avea loc pe 18 ianuarie pe terenul său de golf din apropiere de Washington, recepție ce va include și un foc de artificii, a anunțat luni echipa sa, transmite agenția EFE. Programul va continua pe 19 ianuarie cu o vizită la Cimitirul Național Arlin
Groenlanda vrea să coopereze mai strâns cu SUA în domeniul apărării și în cel minier, afirmă premierul Egede
Groenlanda dorește să coopereze mai strâns cu Statele Unite în domeniul apărării și în cel al explorării resurselor miniere ale insulei, a declarat prim-ministrul groenlandez Mute Egede, luni, într-o conferință de presă, transmite Reuters. Egede a afirmat că guvernul său caută modalități de cooperare cu SUA și este pregătit să înc
#Ucraina/Rusia își intensifică presiunea în estul regiunii Harkov și în nordul regiunii Donețk
Forțele ucrainene încearcă să limiteze presiunea crescândă a Rusiei asupra orașelor Izium și Liman, a căror cădere ar duce la extinderea zonei de control a armatei ruse în estul regiunii Harkov și în nordul regiunii Donețk, în apropierea orașelor-cheie Kramatorsk și Sloviansk, cu toate că epicentrul luptelor se află în continuare în
Bugetele militare pot fi crescute diminuându-le pe cele pentru Sănătate și pensii, afirmă secretarul general al NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a pledat luni ca statele europene membre ale acestei organizații să investească în Apărare 'o mică parte' din fondurile pe care le alocă bugetelor pentru pensii, Sănătate sau asistență socială, pentru a garanta securitatea generațiilor viitoare, relatează agenția EFE. 'În medie, țările europene ch
Reuniune excepțională UE-NATO-Marea Britanie dedicată apărării europene pe 3 februarie
Liderii Uniunii Europene, Marii Britanii și secretarul general al NATO se vor întâlni pe 3 februarie în Belgia pentru o reuniune excepțională dedicată apărării europene, a anunțat luni președintele Consiliului European, Antonio Costa, relatează AFP. Întâlnirea între șefii de stat și de guvern ai celor 27 de state membre UE,
Liban: Nawaf Salam, actualul președinte al Curții Internaționale de Justiție, a fost desemnat premier
Noul președinte libanez Joseph Aoun l-a desemnat luni pentru funcția de premier pe actualul președinte al Curții Internaționale de Justiție (CIJ), Nawaf Salam, acesta având misiunea de a forma viitorul guvern, a anunțat președinția de la Beirut, transmite AFP. Președintele Joseph Aoun, 'l-a convocat pe judecătorul Nawaf Salam pentru a-i încredi
Ministrul rus de externe a discutat cu omologul său turc, după ce #Ucraina a atacat infrastructura gazoductului TurkStream
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avut o convorbire telefonică cu omologul său turc Hakan Fidan, a anunțat luni președinția rusă, după ce Ucraina a atacat sâmbătă cu drone pe teritoriul rus o stație de comprimare a gazoductului TurkStream, atac descris de Rusia drept un act de 'terorism energetic', relatează Reuters. Rusia a asigurat că g
Germania: Scholz respinge o creștere a cheltuielor de apărare la 5% din PIB și suplimentarea finanțării Ucrainei prin tăieri bugetare
Cancelarul german Olaf Scholz a respins luni cererea președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, ca Germania și alți aliați din NATO să aloce cel puțin 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare, transmite dpa. 'Cinci procente ar însemna peste 200 miliarde de euro anual, bugetul federal nu este nici măcar 500 miliarde', a afirmat cancelarul
#Ucraina: Producția la mina de cărbune din Pokrovsk, oprită, în timp ce trupele ruse se apropie de oraș (surse)
Ucraina a oprit producția la mina sa de cărbune cocsificabil din Pokrovsk (regiunea Donețk/est), care alimentează industria siderurgică a țării, din cauza apropierii forțelor ruse care avansează, au declarat luni două surse din industrie pentru Reuters. Această facilitate din orașul Pokrovsk, în pericol de a fi ocupat de forțele ruse, este singura mină d
Polonia sprijină cererea lui Trump de creștere a bugetelor de apărare în statele NATO la 5% din PIB
Polonia sprijină cererea președintelui ales al SUA, Donald Trump, ca membrii NATO să își crească cheltuielile de apărare la 5% din PIB, transmite dpa, citând o declarație a ministrului apărării de la Varșovia. Obiectivul lui Donald Trump este 'un apel de trezire important' pentru membrii alianței, a afirmat ministrul Wladys
Administrația Trump 2.0 caută sprijinul Senatului pentru aprobarea membrilor cabinetului
Cei nominalizați de viitorul președinte al SUA, Donald Trump, pentru a face parte din cabinetul său 2.0, între care controversatul Pete Hegseth la conducerea Pentagonului și 'șoimul' Marco Rubio ca secretar de stat, vor fi audiați, începând de marți, în Senatul SUA pentru a fi confirmați în funcție. Constituția SUA prevede
Serbia dorește să găzduiască un summit Trump-Putin; Kremlinul consideră prematură discuția despre această întâlnire
Președintele sârb Aleksandar Vucic a propus duminică să găzduiască un summit ruso-american, după ce și alte țări au avansat astfel de propuneri, în urma cărora Kremlinul a estimat luni că este prematur să se vorbească despre locul unde se vor întâlni pentru a discuta despre soluționarea pașnică a conflictului din Ucraina președintele rus Vladimir Puti