Congresul PCC: Xi Jinping şi-a apărat campania anticorupţie
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi-a apărat ofensiva anticorupţie în faţa celor aproximativ 2.300 de delegaţi adunaţi în uriaşul Palat al Poporului, în Piaţa Tiananmen din Beijing, la cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC) care a început duminică.
Xi Jinping, în vârstă de 69 de ani, a urcat pe podium fiind ovaţionat în picioare şi aplaudat fără rezerve de delegaţi. El a ţinut un discurs de mai bine de o oră şi jumătate în care a subliniat importanţa congresului într-un moment pe care l-a descris ca fiind "critic" pentru ţară şi partid, trecând în revistă ultimii cinci ani şi stabilind foaia sa de parcurs pentru următorii cinci.
El a spus că ultimii cinci ani au fost "extraordinari" şi că PCC a stabilit "strategii" pentru a face faţă unor "schimbări care nu s-au mai văzut în lume de peste un secol", relatează EFE. Xi a subliniat "descoperirile tehnologice" şi "inovaţia" ţării în diferite industrii, calificând drept "istorice" progresele economiei chineze din ultimul deceniu.
În discursul său, liderul chinez şi-a apărat campania anticorupţie, ca răspuns la criticii care îl acuză că o foloseşte pentru a-şi doborî rivalii şi a-şi consolida puterea.
''Lupta împotriva corupţiei a obţinut o victorie covârşitoare şi a fost consolidată într-o manieră cuprinzătoare, eliminând pericolele grave latente în cadrul partidului, al statului şi al armatei", a declarat el, citat de AFP.
Potrivit cifrelor oficiale, cel puţin 1,5 milioane de persoane au fost sancţionate în cadrul campaniei, pe care Xi a început-o când a venit la putere în 2012 pentru a înlătura "tigrii" (înalţi funcţionari) şi "muştele" (funcţionari mărunţi) care erau avizi de mită. Ofensiva s-a accelerat odată cu apropierea Congresului.
''Interferenţa străină" a ocupat un loc important în discurs: "Pe fondul schimbărilor drastice de pe scena internaţională, am fost puternici şi am dat dovadă de spirit de luptă pentru a ne proteja demnitatea şi interesele. Suntem bine poziţionaţi pentru a ne continua dezvoltarea şi pentru a ne asigura securitatea". AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* China: Partidul Comunist reunit pentru a-l încorona din nou pe Xi Jinping
* Congresul PCC: China va încerca să crească rata natalităţii ca răspuns la îmbătrânirea populaţiei
* Congres PCC: Xi Jinping vorbeşte de ''vremuri dificile''' şi pune accent pe securitate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israelul atacă suburbiile sudice ale Beirutului
Israelul a anunțat duminică lansarea unui atac aerian asupra suburbiilor sudice ale capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al mișcării pro-iraniene Hezbollah, după ce rachete au fost lansate dinspre Liban către Israel, în pofida unui nou armistițiu convenit miercuri la Washington, transmit agențiile AFP și EFE. ''Ar
Guvernul britanic l-a contactat pe vicepreședintele american JD Vance pentru a-l contrazice în chestiunea imigrației
Guvernul britanic i-a telefonat vicepreședintelui american JD Vance pentru a respinge afirmațiile acestuia conform cărora imigrația în masă este motivul protestelor violente care au avut loc săptămâna aceasta în Regatul Unit, unde luni a fost pronunțată sentința împotriva unui tânăr sikh care în decembrie 2025 a înjunghiat mo
Israel: Costul exorbitant al unei stări de război permanente (AFP)
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu vrea să-și transforme țara într-o ''super-Sparta'' a Orientului Mijlociu, dar costul exorbitant al războiului umflă bugetul apărării și stârnește temeri de regrese în educație și sănătate, scrie duminică AFP. Factura conflictului declanșat pe 7 octombrie 2023, după a
Pentagonul a ridicat la cel mai înalt nivel alerta în privința contraspionajului israelian
Pentagonul a ridicat la cel mai înalt nivel alerta în materie de contrainformații în privința Israelului, au relatat media americane citate duminică de AFP. Potrivit Agenției de Informații a Apărării (DIA), ramura de informații militare a Departamentului Apărării, ''capacitatea Israelului de a desfășura operațiuni de
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare a combustibilului nuclear uzat în apropiere de centrala de la Cernobîl (oficiali ucraineni)
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare pentru combustibil nuclear uzat în apropiere de centrala dezafectată de la Cernobîl, au afirmat duminică oficiali ucraineni, adăugând că nivelurile de radiații la fața locului au rămas stabile, relatează Reuters. În declarații separate, Statul major general al Kievului și
Armata americană anunță că a doborât două drone iraniene în strâmtoarea Ormuz
Armata americană a anunțat sâmbătă că a doborât două drone de luptă iraniene în strâmtoarea Ormuz, informează duminică dpa. Aceste drone reprezentau o amenințare pentru traficul maritim internațional din strâmtoare, a afirmat Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), responsabil pentru Orientul Mijlociu, într-
Programul de arme nucleare al Coreei de Nord este ''absolut non-negociabil'', subliniază sora lui Kim Jong Un
Programul de arme nucleare al Coreei de Nord este ''absolut non-negociabil'', a declarat Kim Yo Jong, puternica soră a liderului Kim Jong Un, citată duminică de presa oficială a țării sale, în ajunul unei vizite a președintelui chinez Xi Jinping, au consemnat AFP, Reuters și dpa. ''Statutul nostru de putere nuclea
Coreea de Sud ar putea avea ca prim-ministru o femeie, pentru prima oară după 20 de ani
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a ales-o pentru funcția de prim-ministru pe Han Seong-sook, ministru pentru întreprinderi mici și mijlocii și startup-uri, a anunțat duminică biroul prezidențial de la Seul, transmit Reuters și Yonhap. Dacă opțiunea președintelui va fi aprobată de parlament, Han va deveni prima femeie prim-ministru
Kosovo: Alegeri legislative anticipate, al treilea scrutin într-un an și jumătate
Și în Kosovo alegătorii merg duminică la urne, pentru a treia oară în 18 luni, după ce partidele politice nu au reușit să ajungă la un compromis privind alegerea unui nou președinte, informează dpa, Reuters și EFE. Partidul de stânga al prim-ministrului Albin Kurti, Vetevendosje (Autodeterminare), rămâne favoritul clar
Alegătorii din Peru, chemați să-și aleagă al nouălea președinte în zece ani
Alegătorii din Peru își vor alege președintele duminică, al nouălea în zece ani, într-un duel între conservatoarea Keiko Fujimori și candidatul de stânga Roberto Sanchez, informează AFP. Sondajele arată că cei doi candidați sunt la egalitate într-o cursă care promite a fi foarte strânsă. Niciunul nu a
Armenii ies la vot pentru alegeri legislative
Armenii au început să voteze duminică în cadrul alegerilor legislative văzute ca test al sprijinului public pentru reorientarea geopolitică inițiată de premierul Nikol Pașinian, apropiat de Occident și care speră să obțină încă un mandat de cinci ani, pe fondul tensiunilor cu Rusia, relatează AFP, Reuters și dpa. Circa 2,5 mi
Franța și aliații săi încearcă să își coordoneze presiunile asupra Israelului în legătură cu violențele din Cisiordania
Franța încearcă să își coordoneze cu mai multe țări presiunile asupra Israelului, prin sancțiuni împotriva unor persoane fizice implicate în violențele din Cisiordania, au declarat sâmbătă agenției Reuters trei diplomați europeni. Măsurile ar urma să includă blocarea unor active și interdicții de călătorie, dar li
Iranul avertizează din nou statele din Golf să nu sprijine atacurile SUA
Ministerul de externe de la Teheran a emis sâmbătă un comunicat în care face apel la 'principiul bunei vecinătăți' și avertizează țările din regiune să nu permită Statelor Unite să atace Iranul de pe teritoriile lor, transmite dpa. Cu câteva ore înainte de apel americanii loviseră instalații radar din regiunea S
VIDEO La aniversarea debarcării în Normandia, secretarul american al apărării cere Occidentului sprijin pentru SUA
Aliații din Al Doilea Război Mondial au aniversat sâmbătă în Franța 82 de ani de la debarcarea în Normandia începută în 6 iunie 1944, relatează dpa. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a folosit prilejul pentru a cere Occidentului un sprijin mai puternic pentru Statele Unite în eforturile de apăra
Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți
Ungaria a restricționat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de ședere pentru imigranții din afara Uniunii Europene, informează dpa. Premierul Peter Magyar și-a onorat astfel o promisiune din campania electorală, observă agenția citată. Nu vor mai fi eliberate permise de ședere conform unei













