logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

VIDEO Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Sicriul a ajuns la Castelul Windsor

Image

Sicriul cu rămăşiţele regretatei regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii a ajuns luni, după ora locală 15:00 (14:00 GMT), la Castelul Windsor, în a cărui capelă, St. George, va fi înmormântată în cursul serii, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, informează EFE.
 


Înaintea acestui ultim drum, sicriul, montat pe un afet de tun tras cu ajutorul unor frânghii de marinari din Royal Navy, a străbătut în procesiune străzile din centrul capitalei britanice până la Arcul Wellington, urmat de regele Charles al III-lea, prinţul William de Wales şi alţi membri ai familiei regale.

De la Arcul Wellington, sicriul reginei Elisabetei a II-a, care a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani, după mai bine de şapte decenii de domnie, a ajuns la Castelul Windsor, la aproximativ 35 de kilometri vest de Londra.

Acolo, cortegiul care a însoţit sicriul, aflat în maşina mortuară regală sub escortă militară, mergând cu viteză redusă, a parcurs pe jos cei aproape cinci kilometri de pe Long Walk, aleea care duce la reşedinţa regală în care suverana îşi petrecea cea mai mare parte din timp.

La Capela St George din castel, un loc obişnuit pentru botezuri, nunţi şi înmormântări regale, va avea loc o ceremonie religioasă la care vor participa aproximativ 800 de invitaţi.

La ora locală 19:30 (18:30 GMT), regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată alături de prinţul Philip în cripta capelei. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a: Ceremonia de înmormântare, care se desfăşoară între 10:00 şi 18:30 GMT, începe cu funeraliile de stat la Westminster Abbey, la care participă peste 2.000 de invitaţi

Afisari: 18

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 31-05-2025 15:50

Iranul și-a accelerat ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, însă apreciază drept 'inacceptabilă' arma nucleară

Iranul și-a accelerat și mai mult ritmul de producție a uraniului înalt îmbogățit, potrivit unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), chiar dacă șeful diplomației iraniene

Politic Ex 31-05-2025 15:26

Delegația arabă ce urma să se deplaseze în Cisiordania denunță o 'interdicție' din partea Israelului

O delegație ministerială arabă ce urma să se deplaseze duminică în Cisiordania ocupată a denunțat sâmbătă 'interzicerea' de către Israel a acestei vizite, după ce un responsabil israelian a declarat că țara sa 'nu va coopera' cu această inițiativă, informează AFP. Într-o declarație comună, delegația a condamnat 'decizia Is

Politic Ex 31-05-2025 14:48

Georgia/ Legea privind agenții străinătății 'pune în pericol' aderarea la UE, avertizează Bruxellesul

Noua lege georgiană privind 'agenții străinătății', care intră în vigoare sâmbătă, reprezintă un 'grav regres' democratic care 'pune în pericol' aderarea Georgiei la UE, susține Comisia Europeană, relatează AFP. În ochii Bruxellesului, această lege prezintă 'o nouă acțiune agresivă a autorităților georgiene p

Politic Ex 31-05-2025 14:06

Suedia consolidează măsurile de control pentru depistarea navelor 'fantomă' ale Rusiei

Guvernul suedez a anunțat sâmbătă că instituie de la 1 iulie noi reguli care întăresc controlul asupra navelor străine, o măsură care vizează 'flota fantomă' a Rusiei în Marea Baltică, relatează AFP. De la începutul invaziei ruse în Ucraina, numărul petrolierelor ale căror proprietari sunt dificil de identificat sau care s

Politic Ex 31-05-2025 12:32

UPDATE/#Ucraina ordonă evacuarea a unsprezece sate din regiunea Sumî, unde Kievul se teme de o ofensivă rusă

Autoritățile din Sumî, regiune din nord-estul Ucrainei frontalieră cu Rusia, au anunțat sâmbătă evacuarea obligatorie a unsprezece sate din cauza 'bombardamentelor', Kievul temându-se de o ofensivă rusă în zonă, relatează AFP. 'Această decizie a fost luată având în vedere amenințarea constantă care atârnă a

Politic Ex 31-05-2025 12:03

Turcia: noi arestări pentru 'corupție' la primăria din Istanbul

Noi mandate de arestare vizând 47 de persoane au fost emise pentru 'corupție' la primăria din Istanbul, după ce primarul de opoziție Ekrem Imamoglu a fost arestat din luna martie, relatează sâmbătă agenția turcă de știri Anadolu, preluată de AFP. Potrivit Anadolu, care nu precizează câte dintre aceste persoane au fost efectiv arestate

Politic Ex 31-05-2025 10:27

Iranul consideră arma nucleară 'inacceptabilă', afirmă șeful diplomației de la Teheran

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a calificat sâmbătă arma atomică drept 'inacceptabilă', într-un moment în care țara sa este angajată în discuții delicate privind programul său nuclear cu SUA, relatează AFP. 'Dacă problema este cea a armelor nucleare, da, noi considerăm de asemenea că acest tip de armă este inacce

Politic Ex 31-05-2025 09:52

Joe Biden afirmă că se simte 'bine' și 'optimist', în prima sa declarație publică după ce a fost diagnosticat cu cancer

Fostul președinte american Joe Biden a declarat vineri presei că se simte 'bine' și 'optimist' pentru viitor, în prima sa declarație publică după ce a anunțat că suferă de cancer la prostată, relatează AFP. 'Pronosticul este bun. (...) mă simt bine', a declarat Joe Biden, în vârstă de 82 de ani, după un evenime

Politic Ex 31-05-2025 09:23

Trump susține că vrea să dubleze la 50% taxele vamale la importurile de oțel

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că plănuiește să crească taxele vamale pe importurile de oțel de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra marilor producători de oțel și amplificând războiul său comercial, relatează Reuters. 'Vom impune o creștere de 25%. Vom aduce taxele vamale de la 25% la 50% pentru importurile de oț

Politic Ex 31-05-2025 09:06

China se pregătește 'să utilizeze forța' în Asia-Pacific, avertizează ministrul american al apărării la Dialogul Shangri-La

Ministrul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă că China se pregătește 'să utilizeze forța militară' în Asia-Pacific, o regiune din care Washingtonul face 'teatrul' său prioritar, relatează AFP. 'Amenințarea pe care o reprezintă China este reală și ar putea fi iminentă', a declarat oficialul american la Dial

Politic Ex 31-05-2025 08:26

Doi morți în atacuri ale Rusiei în #Ucraina

Două persoane au fost ucise în noaptea de vineri spre sâmbătă în lovituri rusești în regiunile Herson și Zaporojie, în sudul Ucrainei, potrivit autorităților, relatează AFP. În regiunea Zaporojie, o fetiță de 9 ani a fost ucisă și un adolescent de 16 ani rănit într-un atac cu bombe teleghidate care au distrus mai multe

Politic Ex 30-05-2025 21:59

Elon Musk promite la plecarea din guvernul SUA că rămâne 'un prieten și un consilier' al președintelui Trump

Miliardarul Elon Musk a asigurat vineri că va fi în continuare un 'prieten și un consilier' al președintelui american Donald Trump, într-o declarație acordată presei în Biroul Oval, unde cei doi au apărut împreună la încheierea activității oficiale a patronului companiilor Tesla și SpaceX în executivul SUA, relatează agenți

Politic Ex 30-05-2025 21:11

Israelul amenință Hamas cu distrugerea dacă respinge propunerea americană de armistițiu

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a amenințat vineri gruparea palestiniană Hamas că, dacă nu acceptă termenii propunerii de armistițiu formulate de SUA, propunere care însă nu prevede un sfârșit definitiv al războiului, această grupare 'va fi distrusă', relatează agențiile AFP și EFE. Acest plan, elaborat de emi

Politic Ex 30-05-2025 19:56

Ministrul de interne german apără, într-o vizită la Praga, politica de controale mai stricte la frontiere

Ministrul de interne german Alexander Dobrindt a apărat vineri politica de controale mai stricte la frontiere, cu prilejul primei sale vizite la Praga de la preluarea funcției, transmite dpa. 'Germania are un efect magnetic puternic asupra migrației ilegale', a spus Dobrindt, cerând reducerea acesteia. El a recunos

Politic Ex 30-05-2025 19:51

Următorul comandant al forțelor SUA de pe continentul european va conduce și forțele NATO în Europa (surse)

Președintele SUA Donald Trump va menține rolul tradițional al unui general american la conducerea militară a NATO, cel puțin pentru moment, au declarat trei oficialități americane, un responsabil occidental și o sursă din Alianță, chiar dacă Washingtonul îi presează pe aliații europeni să își asume responsabilități sporite pentru propria securitate, trans