Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit la Teheran, prima vizită în afara fostei URSS de la invadarea Ucrainei

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit la Teheran pentru discuţii cu liderii iranian şi turc, prima vizită a liderului de la Kremlin în afara fostei Uniuni Sovietice de la invadarea Ucrainei de către Moscova la 24 februarie, a anunţat marţi după-amiază agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters.
Putin se află în vizită la Teheran pentru convorbiri cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi de asemenea pentru o primă întâlnire tete-a-tete cu un lider al unei ţări NATO de la declanşarea invaziei, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, pentru a discuta despre un acord care să permită reluarea exporturilor de cereale ale Ucrainei la Marea Neagră, precum şi despre pacea în Siria.
Deplasarea lui Putin, care intervine la doar câteva zile după ce preşedintele american Joe Biden a vizitat Israelul şi Arabia Saudită, transmite un mesaj puternic Occidentului despre planurile Moscovei de a stabili legături strategice mai strânse cu Iranul, China şi India în faţa sancţiunilor occidentale, notează Reuters.
Foto: (c) SERGEI SAVOSTYANOV KREMLIN POOL SPUTNIK POOL/EPA
"Contactul cu Khamenei este foarte important", a declarat Iuri Uşakov, consilierul pentru politică externă al lui Putin, reporterilor la Moscova. "Un dialog de încredere s-a dezvoltat între ei asupra celor mai importante probleme pe agenda bilaterală şi internaţională". "În majoritatea problemelor, poziţiile noastre sunt apropiate sau identice", a adăugat el.
Pentru Iran, de asemenea confruntat cu sancţiuni economice occidentale şi în conflict cu Statele Unite asupra programului nuclear al Teheranului şi unei serii de alte probleme, vizita lui Putin este oportună.
Liderii săi clericali sunt dornici să consolideze relaţiile strategice cu Rusia în faţa unui bloc emergent israeliano-arab în Golf susţinut de SUA şi care ar putea înclina echilibrul de putere în Orientul Mijlociu mai departe de Iran.
Foto: (c) Sputnik/Sergei Savostyanov/Pool via REUTERS
"Având în vedere evoluţia legăturilor geopolitice după războiul din Ucraina, Teheranul încearcă să-şi asigure sprijinul Moscovei în confruntarea cu Washingtonul şi aliaţii săi regionali", a declarat un înalt oficial iranian citat de Reuters, cerând să nu fie numit.
În primul rând pe ordinea de zi în discuţiile trilaterale de marţi care vor include de asemenea Turcia vor fi eforturile de reducere a violenţei în Siria, unde Erdogan a ameninţat că va lansa mai multe operaţiuni militare pentru a extinde "zonele sigure" adânci de 30 km de-a lungul graniţei. Atât Moscova, cât şi Teheranul se opun oricărei astfel de acţiuni din partea Turciei.
"Menţinerea integrităţii teritoriale a Siriei este foarte importantă şi orice atac militar în nordul Siriei va dăuna cu siguranţă Turciei, Siriei şi întregii regiuni şi de pe urma sa vor beneficia teroriştii", i-a spus Khamenei lui Erdogan.
Foto: (c) Office of the Iranian Supreme Leader/WANA (West Asia News Agency)/Handout via REUTERS
Erdogan a declarat că terorismul rămâne o preocupare şi o ameninţare comună pentru Iran şi Turcia, iar cele două ţări trebuie să lupte împotriva tuturor ameninţărilor, inclusiv combatanţii kurzi din Turcia, Siria şi Iran consideraţi terorişti de către Ankara.
Orice operaţiune turcă în Siria ar ataca miliţia kurdă YPG, o formaţiune cheie a Forţelor Democratice Siriene (SDF) susţinute de SUA şi care controlează mari părţi din nordul Siriei şi sunt considerate de Washington un aliat important împotriva Statului Islamic.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică Rusiei să înceteze timp de 30 de zile orice atacuri cu drone și rachete asupra infrastructurii civile, informează Reuters. 'Dacă Rusia nu este de acord cu o astfel de măsură, va fi o dovadă că intenționează să continue doar lucruri care distrug vieți omenești și prelungesc ră
Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în #Ucraina
Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii. Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor mil
Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat
VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu
Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ
#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui
Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar
Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili