Coreea de Nord sărbătoreşte 110 ani de la naşterea ''părintelui fondator'', Kim Ir-sen
Coreea de Nord a celebrat vineri aniversarea lui Kim Ir-sen, fondatorul ţării, au relatat media de stat, fără a disipa misterul din jurul unei eventuale parade militare în timpul căreia Phenianul ar dezvălui noi arme, relatează AFP.
Data de 15 aprilie, ''Ziua Soarelui'', reprezintă unul din evenimentele politice cele mai importante ale Phenianului deoarece Kim Ir-sen, bunicul actualului lider Kim Jong Un şi fondator al acestei ţări deţinătoare de arme nucleare, este născut în această zi.
Celebrarea survine la trei săptămâni după cel mai mare test cu rachetă balistică intercontinentală din istoria Coreii de Nord. Este prima dată când armele cele mai puternice ale lui Kim Jong Un au fost testate pe deplin din 2017, încălcând un moratoriu respectat până acum.
Oficiali sud-coreeni, precum şi principalul emisar american pentru Coreea de Nord au spus că un test nuclear ar putea avea loc vineri în cadrul celebrării a 110 ani de la naşterea fondatorului ţării. Ei s-au aşteptat de asemenea să aibă loc şi o paradă, unde să fie prezentate noi arme.
Însă media de stat nu au menţionat vineri astfel de evenimente.
Site-ul specializat NK News, cu sediul la Seul, a transmis că sursele sale din Coreea de Nord au auzit elicoptere şi avioane cu reacţie zburând la mică altitudine deasupra Phenianului la scurt timp după miezul nopţii, ceea ce indică faptul că ar fi putut avea deja loc o paradă militară nocturnă.
Însă un alt expert a declarat că pare probabil ca principala defilare militară a Phenianului să aibă loc la 25 aprilie, data la care se aniversează fondarea armatei nord-coreene.
"Cum cele două aniversări nu sunt separate decât de zece zile, pare puţin dificil de a organiza o defilare în ambele ocazii", a declarat pentru AFP Yang Moo-jin, profesor la Universitatea de Studii Nord-Coreene.
La precedentele celebrări, Phenianul nu a difuzat imaginile cu defilări militare la televiziunea de stat decât la câteva ore după organizarea evenimentelor, fără a le anunţa în avans în publicaţiile oficiale.
Kim Ir-sen a murit în 1994, însă rămâne ''preşedintele etern'' al ţării.
Nord-coreenii învaţă încă de la naştere să îi venereze pe Kim Ir-sen şi pe fiul său Kim Jong Il, iar toţi adulţii poartă insigne cu efigia unui dintre cei doi foşti lideri. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alegeri prezidențiale în Croația: Victorie zdrobitoare a președintelui aflat la sfârșit de mandat Zoran Milanovic (exit poll)
Președintele croat aflat la sfârșit de mandat, Zoran Milanovic, se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu 77,8% din voturi, potrivit primelor sondaje la ieșirea de la urne, informează agențiile de presă internaționale. Milanovic, căruia i-a lipsit foarte puțin ca să câștig
VIDEO Manifestațiile împotriva corupției continuă în Serbia, mii de persoane au protestat la Belgrad
La peste două luni după prăbușirea unei părți din acoperișul gării din Novi Sad, accident care a generat o amplă mișcare de protest în Serbia, mii de persoane au manifestat duminică la Belgrad împotriva corupției, cerând să se facă dreptate în acest dosar, informează AFP. Inițiat de studenți, care blochează de mai multe
SUA/Procurorul special care a condus anchetele federale împotriva lui Trump a demisionat din Departamentul de Justiție
Procurorul special care a condus cele două anchete federale împotriva lui Donald Trump, Jack Smith, a demisionat din Departamentul de Justiție după ce și-a predat raportul, generând duminică ironii din partea președintelui ales american, informează agențiile de presă internaționale. 'Procurorul special și-a încheiat munca
#Ucraina: Mii de gospodării au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat orașul Herson
Circa 23.000 de gospodării au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat orașul Herson din sudul Ucrainei, avariind infrastructura electrică din oraș, a anunțat duminică administrația militară locală, informează Reuters. Atacul a vizat districtul Dniprovski de-a lungul râului Nipru, o zonă din Herson care este bombardată î
Patrulă NATO în Marea Baltică: Suedia pune la dispoziție trei nave și un avion, anunță premierul suedez
Suedia va pune la dispoziție trei nave de război și un avion pentru a fi supravegheate infrastructurile esențiale din Marea Baltică și 'flota fantomă' a Rusiei, în urma recentelor distrugeri de la cabluri submarine, a anunțat premierul suedez pentru presă duminică, informează AFP. 'Guvernul (Suediei
Reuniune asupra Siriei: Arabia Saudită îndeamnă la ridicarea sancțiunilor împotriva Damascului
Arabia Saudită a îndemnat duminică la ridicarea sancțiunilor impuse Siriei, la finalul unei reuniuni la Riad a miniștrilor de externe europeni și din Orientul Mijlociu asupra viitorului Siriei, în timp ce capitalele occidentale așteaptă garanții de la noile autorități de la Damasc, informează AFP. La o lună după prăbușirea regimulu
Suedia nu este în război, dar nici într-o perioadă de pace, declară premierul suedez
Suedia nu este război, dar nici într-o perioadă de pace, a declarat duminică premierul suedez Ulf Kristersson, evocând atacuri hibride și un 'război prin procură' dus pe teritoriul țării sale, informează AFP. 'Suedia nu este în război, dar nici nu este pace aici. Adevărata pace este libertatea și absența unor conflicte serioase &i
Zborurile directe între Italia și Libia au fost reluate după o întrerupere de zece ani
Zborurile directe între Italia și Libia au fost reluate duminică după zece ani de întrerupere, a anunțat compania italiană ITA Airways, informează AFP. Aeroportul Fiumicino din Roma și cel din Tripoli, Mitiga, vor fi legate prin curse aeriene ce vor avea loc de două ori pe săptămână, a precizat compania. Reluarea zborurilor &ic
Șefa diplomației germane atenționează în legătură cu reducerea ajutorului militar pentru #Ucraina
Șefa diplomației germane Annalena Baerbock a atenționat duminică în legătură cu consecințele pe care le-ar avea reducerea sprijinului financiar al Germaniei pentru livrările de arme către Ucraina, informează dpa. În marja unei conferințe de presă asupra Siriei care se desfășoară în Arabia Saudită, Baerbock a declarat că executivul german a ch
Trump critică din nou 'incompetența' liderilor locali din California în fața incendiilor devastatoare
Donald Trump a lansat duminică un nou atac asupra conducătorilor din statul California, în timp ce pompierii luptă împotriva incendiilor care devastează Los Angeles, relatează AFP. 'Incendiile fac ravagii
Ungaria plănuiește discuții cu aliații pentru a combate impactul creșterii prețului petrolui în urma sancțiunilor americane
Ungaria intenționează să poarte convorbiri cu aliați regionali pentru a contracara impactul creșterii prețului petrolului în urma noii runde de sancțiuni ale SUA împotriva sectoarelor petrolier și gazier ruse, a declarat duminică ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, relatează Reuters. Administrația lui Joe Biden a impus vineri cel mai amplu
Sancțiunile împotriva aliaților președintelui Assad care au comis 'infracțiuni grave' trebuie menținute (ministrul de externe german)
Sancțiunile împotriva aliaților președintelui înlăturat Bashar al-Assad care 'au comis infracțiuni grave' în timpul războiului civil din Siria trebuie menținute, a declarat duminică ministrul de externe german Annalena Baerbock, relatează Reuters. Berlinul a propus o 'abordare inteligentă' față de sancțiuni astfel înc&ac
Joe Biden va avea luni o discuție telefonică cu liderii din Japonia și Filipine
Președintele american Joe Biden va discuta luni dimineață la telefon cu omologul său filipinez Ferdinand Marcos Jr. și cu premierul japonez Shigeru Ishiba, a anunțat duminică un purtător de cuvânt de la Manila, relatează AFP. Apelul telefonic ar fi trebuit să aibă loc duminică, dar a fost amânat 'din cauza incendiilor din Los Angeles', a ex
Germania: Scholz, ales oficial candidat al SPD pentru funcția de cancelar în alegerile din februarie
Social-democrații germani (SPD) l-au confirmat sâmbătă pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile parlamentare din februarie, relatează dpa. Doar câțiva delegați au respins majoritatea, care în mod covârșitor a susținut intenția lui Scholz de a reveni la Cancelarie într-un vot la confe
Trasarea granițelor cu Siria va fi una dintre 'priorități', afirmă premierul libanez
Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria vecină va fi una dintre 'priorități', relatează AFP. 'Trasarea frontierelor terestre și maritime între Liban și Siria se află printre priorități