Putin spune că Rusia îşi va îndeplini obiectivele "nobile" ale campaniei militare din Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că operaţiunea militară a Moscovei din Ucraina îşi va îndeplini fără discuţie ceea ce el numeşte a fi obiectivele "nobile", potrivit Reuters şi EFE.
Într-un discurs susţinut la o ceremonie de premiere la Cosmodromul Vostocinîi în Extremul Orient al Rusiei, Putin a declarat că Moscova nu a avut altă opţiune decât să lanseze o operaţiune militară pentru a proteja populaţia din Donbas, estul Ucrainei, şi că o ciocnire cu forţele antiruse ale Ucrainei era inevitabilă, potrivit agenţiilor ruse de presă.
"Obiectivele sunt foarte clare şi nobile", a afirmat preşedintele rus, în cadrul vizitei la Cosmodrom.
El a fost însoţit de preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, aliat al său.
În cadrul unei întrevederi între cei doi în Extremul Orient al Rusiei, liderul de la Kremlin a spus că Rusia şi Belarus vor coopera în proiecte de infrastructură în domeniul spaţial, potrivit agenţiei ruse de presă RIA. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Ucraina: Şefa guvernului lituanian a vizitat orăşelul Borodianka, distrus de bombardamentele ruse
* Armata rusă susţine că a lansat numeroase atacuri în cursul nopţii în Ucraina
* Zelenski spune că forţele ucrainene ar putea elibera oraşul Mariupol dacă ar primi mai multe arme
* Japonia îngheaţă activele a 398 de ruşi, printre care fiicele lui Putin
* Europol lansează o operaţiune care vizează bunurile criminale ruse
* Marea Britanie verifică afirmaţiile despre un atac chimic la Mariupol
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Belgia: Acord de guvernare după șapte luni de negocieri
La șapte luni și jumătate de la alegerile legislative din Belgia, vineri a fost încheiat un acord de guvernare în jurul liderului conservatorilor flamanzi, Bart De Wever, căruia ar trebui să-i revină rapid postul de prim-ministru, relatează AFP. Acordul a fost obținut după o ultimă sesiune maraton de aproape șaizeci de ore de discu
VIDEO Premierul canadian amenință cu un 'răspuns puternic și imediat' la tarifele vamale impuse de SUA
Premierul canadian Justin Trudeau a amenințat cu un 'răspuns puternic și imediat' dacă Statele Unite continuă cu un tarif de 25% pentru mărfurile canadiene, măsură care urmează să intre în vigoare sâmbătă, relatează vineri dpa. 'Nimeni - de o parte și de alta a graniței - nu vrea să vadă tarife americane la mărfuri cana
SUA: Donald Trump afirmă că va impune taxe vamale la produsele europene
Președintele american Donald Trump a dat asigurări vineri că va impune taxe vamale la produsele europene, în timp ce urmează să impună taxe de 25% pentru produsele canadiene și mexicane și 10% pentru produsele chinezești, relatează AFP. 'Voi impune taxe vamale Uniunii Europene? Vreți răspunsul real sau răspunsul diplomatic? Absolut.
SUA: Casa Albă confirmă impunerea de la 1 februarie de taxe vamale Canadei, Mexicului și Chinei
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat vineri că taxele vamale anunțate de Donald Trump și prevăzute de la 1 februarie pentru produsele din Canada, Mexic și China vor intra în vigoare în acest weekend, relatează AFP. 'Președintele va impune de mâine taxe vamale de 25% Mexicului, taxe de 25% Canadei ș
Liderii statelor UE vor aborda la un summit informal relațiile cu Trump și creșterea autonomiei militare europene
Președintele francez Emmanuel Macron va susține preferința europeană în contractele pentru achiziții de armament ale statelor UE, în cadrul unui summit informal al liderilor europeni ce va avea loc luni la Bruxelles, unde aceștia vor discuta despre urgența asumării unei mai mari autonomii europene în materie de Apărare și a dezvoltării unor capacități milit
Trump a trimis un emisar în Venezuela pentru a-i cere lui Maduro să îi repatrieze pe 'criminali' (oficial american)
Un trimis al președintelui american Donald Trump s-a deplasat vineri în Venezuela pentru a-i cere liderului Nicolas Maduro să îi repatrieze pe migranții 'criminali' sau, în caz contrar, să-și asume 'consecințele', potrivit unui înalt oficial american, relatează AFP. 'Statele Unite și președintele Trump se așteaptă ca
R. Moldova: Liderul opoziției Stoianoglo formează blocul 'Alternativa' alături de trei partide în vederea alegerilor parlamentare
Liderul opoziției din R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, care a fost învins de Maia Sandu la scrutinul prezidențial din noiembrie, a anunțat vineri că preia conducerea unei coaliții de trei partide pentru a contesta majoritatea pro-occidentală de guvernământ la alegerile parlamentare din acest an, informează Reuters. Blocul 'Alte
Parlamentul german a respins un proiect de lege cu măsuri anti-migrație propus de conservatori
Parlamentul german a respins vineri un proiect de lege cu măsuri împotriva migranților ilegali impulsionat de liderul opoziției conservatoare Friedrich Merz, care miercuri a primit sprijinul extremei drepte în adoptarea unei moțiuni fără valoare de lege pe același subiect și a provocat astfel furia social-democraților cancelarului Olaf Scholz și Verzilor șefei di
BTA/Ministrul bulgar al apărării va participa la predarea oficială a primului avion F-16 Block 70 al Bulgariei
Ministrul bulgar al apărării, Atanas Zaprianov, va participa vineri la predarea oficială a primului avion F-16 Block 70 al Bulgariei la sediul Lockheed Martin din Greenville, Carolina de Sud, a anunțat Ministerul Apărării. Avionul F-16 Block 70 va fi predat Bulgariei în prezența conducerii Lockheed Martin, a reprezentanților Congresului
La cinci ani după Brexit, guvernul britanic apără o 'relație mai cooperantă' cu UE
La cinci ani după ce Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, prim-ministrul britanic Keir Starmer a apărat vineri necesitatea dezvoltării unei 'relații mai cooperante' cu UE, cu trei zile înainte de o întâlnire cu liderii europeni, relatează AFP. Conform Downing Street, Keir Starmer, care a votat pentru rămânerea &ic
#Ucraina: Zelenski caută surse alternative de finanțare după ce Trump a suspendat asistența acordată de SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, renunțând la binecunoscutul său stil hotărât și direct, a evitat să reproșeze noii administrații americane decizia de a suspenda pentru o perioadă de 90 de zile trimiterea de asistență internațională către toate țările lumii, cu excepția Israelului și a Egiptului, relatează vineri EFE într-o scurtă analiză.
Fostul ministru polonez al justiției, reținut pentru refuzul de a depune mărturie în ancheta privind programul Pegasus
Fostul ministru polonez al justiției Zbigniew Ziobro a fost reținut vineri la Varșovia după ce a refuzat să se prezinte în fața unei comisii parlamentare care investighează utilizarea programului spion Pegasus în timpul mandatului său de ministru și procuror general, relatează agențiile EFE și DPA. Ziobro, care a fost ministru al justiției și procu
Premierul slovac Robert Fico acuză #Ucraina de conspirație pentru a-l înlătura de la putere
Premierul slovac Robert Fico a denunțat vineri o presupusă conspirație împotriva țării sale organizată de serviciul militar de informații al Ucrainei, relatează agenția EFE. Vorbind la o conferință de presă, Fico a spus că, potrivit informațiilor obținute de Serviciului de Informații Slovac (SIS), Ucraina a intervenit în protestele
Nervozitate la Kremlin din cauza întârzierii primului telefon al lui Trump către Putin (EFE)
Nervozitatea a început să se manifeste la Kremlin din cauza întârzierii primului apel telefonic al președintelui american Donald Trump către omologul său rus Vladimir Putin, care nu a încetat să trimită semnale Casei Albe cu privire la dorința sa de a ridica receptorul, comentează vineri EFE. 'Această întrebare ne este pusă pr
UE anunță reluarea desfășurării misiunii EUBAM Rafah pentru a ajuta la tranzitul persoanelor din Fâșia Gaza
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a anunțat că Uniunea va relua vineri desfășurarea misiunii civile EUBAM Rafah la punctul de trecere cu același nume dintre Fâșia Gaza, Egipt și Israel pentru a ajuta la gestionarea tranzitului persoanelor din Fâșia Gaza, inclusiv a celor care solicită tratament medical