Preşedintele Dumei de Stat reia acuzaţiile cum că Occidentul a orchestrat ''incidentul de la Bucea'' pentru a discredita Rusia

Uciderea civililor în oraşul ucrainean Bucea, din apropiere de Kiev, atribuită trupelor ruse, face parte dintr-o "încercare vicleană a Occidentului de a discredita Rusia", a declarat marţi preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, citat de Reuters.
"Situaţia de la Bucea este o provocare care vizează discreditarea Rusiei", a susţinut el. "Washingtonul şi Bruxellesul sunt scenariştii şi regizorii, iar Kievul actorii. (...) Nu există fapte (...), doar minciuni", a mai afirmat oficialul rus.
Într-o postare pe canalul său de Telegram citată marţi de portalul de ştiri Lenta.ru (pro-Kremlin - n.r,), Volodin a numit filmările din oraşul ucrainean Bucea drept "o înscenare şi un spectacol conceput pentru publicul occidental". În opinia sa, "ţările NATO nu au nevoie de o investigaţie a ceea ce s-a întâmplat, ele au desemnat în prealabil vinovatul". În opinia sa, acest lucru este dovedit de faptul că Marea Britanie a blocat de două ori o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, care a fost solicitată de Rusia în legătură cu situaţia de la Bucea.
Bucea, un oraş de aproximativ 37.000 de locuitori înainte de război, situat la 30 km de capitală, a fost împreună cu Irpin scena unora din cele mai aprige lupte de la începutul invaziei ruse. Oraşul a fost ocupat de armata rusă pe 27 februarie, rămânând inaccesibil mai bine de o lună. Bombardamentele au încetat joi, iar forţele ucrainene nu au putut să pătrundă complet până acum câteva zile.
După ce trupele ruse s-au retras din oraşele şi satele din jurul capitalei Ucrainei săptămâna trecută, trupele ucrainene au prezentat jurnaliştilor cadavre despre care afirmă că aparţin unor civili ucişi de forţele ruse, case distruse şi maşini arse, aminteşte Reuters, care adaugă că Rusia respinge toate acuzaţiile. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Moscova va prezenta la ONU documente despre "adevărata natură" a evenimentelor de la Bucea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Nu e grav', spune Trump despre disputa sa cu Musk, cei doi ar urma să discute vineri la telefon (Politico)
'Nu e grav', a declarat președintele american Donald Trump pentru Politico despre disputa sa devenită publică cu fostul său aliat Elon Musk, potrivit sursei citate vineri fiind prevăzută o discuție telefonică între cei doi pentru a se încerca calmarea situației, relatează AFP. Politico scrie că a discutat telefonic cu preșe
Sancțiuni americane împotriva CPI: ONU cere retragerea lor, UE își declară susținerea pentru tribunalul internațional
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului a cerut vineri SUA să retragă sancțiunile instituite împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), declarându-se 'profund tulburat' după aceste 'atacuri', relatează AFP. 'Astfel de atacuri sunt profund dăunătoare bunei guvernări și bunei ad
Germania: Cancelarul Merz dă vina pe migrație pentru intensificarea antisemitismului 'de import'
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat că migrația este un factor semnificativ în spatele creșterii antisemitismului în Germania, numind acest lucru o 'provocare teribilă' pentru țara sa, relatează vineri dpa. 'Avem un fel de antisemitism importat, având în vedere numărul mare de migranți pe care i-am av
SUA instituie sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale, care protestează împotriva măsurii
Washingtonul a sancționat joi patru magistrați ai Curții Penale Internaționale (CPI), estimând că procedurile lor care vizează soldați americani sau executivul israelian sunt 'ilegitime' și 'politizate', o inițiativă condamnată imediat de instituția de la Haga, relatează AFP. Măsurile anunțate - interdicție de intrare pe
Franța nu va recunoaște singură un stat palestinian, afirmă șeful diplomației franceze
Franța este 'hotărâtă' să recunoască un stat palestinian dar nu va face acest lucru de una singură, a lăsat să se înțeleagă șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot, cu câteva zile înainte de o conferință organizată la ONU pe această temă, relatează AFP. Întrebat de postul RTL într-un intervi
Armata thailandeză se declară pregătită pentru o 'operațiune de nivel înalt' în cazul escaladării disputei de la graniță cu Cambodgia
Armata thailandeză s-a declarat pregătită să lanseze o 'operațiune de nivel înalt' pentru a contracara orice încălcare a suveranității sale, folosind cel mai ridicat ton înregistrat până acum în disputa sa latentă cu țara vecină Cambodgia, care a dus la o ciocnire letală săptămâna trecută, relatează vineri Reuters.
Ministrul polonez de externe profită de disputa lui Musk cu Trump pentru a-l ironiza pe patronul Tesla
Ministrul polonez de externe l-a ironizat joi seară pe Elon Musk, folosindu-se de disputa dintre președintele SUA Donald Trump și patronul Tesla și SpaceX pentru a-i da replica la un atac din martie, relatează Reuters. Șeful diplomației poloneze Radoslaw Sikorski s-a văzut prins într-o ciocnire publică cu Elon Musk și secretarul de stat
Polonia: Președintele ales Nawrocki promite o poziție fermă față de premierul Tusk
Președintele ales conservator al Poloniei, Karol Nawrocki, a afirmat că prim-ministrul Donald Tusk trebuie să se pregătească pentru o 'rezistență puternică din partea palatului prezidențial', în contextul în care se profilează o bătălie între cei doi lideri, relatează vineri dpa. Vorbind, joi, în primul său inte
Militari americani au ajuns în Panama pentru exerciții de apărare a canalului
Forțe armate ale SUA au ajuns în Panama pentru exerciții militare de apărare a canalului dintre oceanele Atlantic și Pacific, transmite vineri AFP. Ambasada americană în Panama a comunicat că militarii 'se vor antrena alături de forțele de securitate panameze' în cadrul unor 'operațiuni în pădure'. Repre
SUA: Justiția suspendă interdicția anunțată de Trump vizând accesul studenților străini la Harvard
Justiția americană a suspendat joi măsura președintelui Donald Trump care viza să le interzică noilor studenți internaționali intrarea în Statele Unite pentru a urma cursurile Universității Harvard, o măsură care a transmis unde de șoc printre cei afectați, relatează AFP. Considerând că renumita instituție de învățământ
#Ucraina: Cel puțin patru morți la Kiev într-un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice
Un atac al forțelor ruse cu drone și rachete balistice s-a soldat cu cel puțin patru nopți la Kiev în noaptea de joi spre vineri, au anunțat autoritățile locale, dar mai multe regiuni au anunțat bombardamente importante, relatează AFP. 'Patru persoane sunt confirmate moarte în capitală', a anunțat primarul Vitali Kliciko pe
SUA: Trump și Musk din aliați, dușmani
Alianța lor a fost spectaculoasă și intensă, ruptura lor la fel de intensă: Donald Trump și Elon Musk s-au sfâșiat public joi, acuzându-se reciproc unul de'nebunie', celălalt de 'ingratitudine', comentează AFP. Președintele american a asigurat pe rețeaua sa Truth Social că a pus capăt misiunii guvernamentale a lui E
VIDEO/Brazilia: Bolsonaro audiat de poliție în dosarul fiului său
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost audiat de poliție joi în cadrul unei anchete împotriva unuia dintre fiii săi, suspectat că a cerut administrației Trump să sancționeze înalți oficiali brazilieni, invocând presupusa persecuție a tatălui său, notează AFP. Fostul șef de stat s-a prezentat la sediul Poliției federale la Bra
VIDEO/Distrugătorul nord-corean avariat a fost redresat (KCNA)
Nava de război nord-coreeană avariată în timpul lansării a fost redresată și ancorată la mal, a anunțat vineri presa de stat, citată de AFP. Pe 21 mai, un 'accident grav' a avut loc în cursul ceremoniei de lansare a distrugătorului de 5.000 de tone la șantierul naval Chongjin (nord-est), avariind o parte a fundului navei, p
Mexic: Dezincriminarea avortului respinsă într-unul din cele mai conservatoare state ale țării
Parlamentul din Guanajuato (centru), unul dintre cele mai conservatoare state din Mexic, a respins joi dezincriminarea avortului, un vot în contracurent cu o hotărâre a Curții Supreme din 2021, notează AFP. Aleșii locali au respins un proiect de lege privind dezincriminarea cu 19 voturi pentru și 17 împotrivă, în acest