logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kremlinul respinge acuzaţiile ucrainene potrivit cărora forţele sale ar fi ucis civili în regiunea Kievului

Image

Kremlinul a respins "categoric" luni orice acuzaţie legată de uciderea civililor în oraşul ucrainean Bucea şi a spus că acuzaţiile ucrainene în această privinţă ar trebui tratate cu o marjă de îndoială, potrivit Reuters şi EFE.

"Respingem toate acuzaţiile în acest sens", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Duminică, autorităţile ucrainene au declarat că investighează posibile crime comise de forţele ruse după ce au descoperit sute de cadavre risipite în localităţile de la periferia Kievului după retragerea forţelor ruse din zonă.

Faptele şi cronologia evenimentelor din Bucea nu susţin versiunea Ucrainei a evenimentelor, a spus Peskov, îndemnând liderii internaţionali "să nu se grăbească cu declaraţii de condamnare" şi "să solicite informaţii din diverse surse". "Şi cel puţin să ne asculte argumentaţia", a remarcat el.

Moscova solicită discutarea problemei "la cel mai înalt nivel" şi de aceea a cerut o reuniune a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, a adăugat el.

Diplomaţii ruşi îşi vor continua eforturile pentru a convoca o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta ceea ce Moscova numeşte "provocări ucrainene" în Bucea chiar dacă primul lor demers de a organiza o astfel de reuniune a fost blocat, a afirmat purtătorul de cuvânt citat.

Ministerul rus de Externe a anunţat anterior că Marea Britanie a respins prin veto cererea Rusiei de a convoca o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate, potrivit EFE.

"Diplomaţii noştri îşi vor continua eforturile active pentru ca problema să apară pe agenda Consiliului de Securitate", a promis Peskov, adăugând că este "o chestiune prea serioasă".

Peskov a refuzat să spună dacă indignarea provocată de descoperirile macabre de la Bucea va afecta discuţiile dintre Moscova şi Kiev, care erau preconizate să continue luni în format de videoconferinţă.

Autorităţile ucrainene au declarat că au descoperit peste 400 de cadavre pe străzile din Bucea, ceea ce, potrivit ministrului ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, "este cel mai grav masacru din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial".

Ministerul Apărării rus a afirmat imediat că imaginile publicate de guvernul ucrainean nu corespund realităţii.

"Vrem să remarcăm în mod special că toate unităţile ruse au părăsit complet Bucea la 30 martie, a doua zi după runda de discuţii dintre Rusia şi Ucraina în Turcia", susţine ministerul.

Rusia mai susţine că pe 31 martie primarul oraşului Bucea a confirmat într-un mesaj video că nu mai sunt soldaţi ruşi în oraş, "dar nu a menţionat niciodată că localnici ar fi fost împuşcaţi pe stradă cu mâinile legate".

Cu toate acestea, Centrul pentru combaterea dezinformărilor ruseşti de pe lângă Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei a indicat luni că hărţi publicate de armata rusă în 2 aprilie 2022 arată clar faptul că soldaţii ruşi se aflau încă în regiunea Kievului la acea dată, potrivit agenţiei oficiale de presă ucrainene Ukrinform.

În plus, împreună cu armata ucraineană, în Bucea au intrat şi reprezentanţi ai unor media independente şi internaţionale, care au publicat dovezi foto şi video în acest sens.

Compania Maxar Technologies, care colectează şi publică imagini din satelit realizate deasupra Ucrainei, a indicat că primele semne ale apariţiei unei gropi comune la Bucea pe teritoriul Bisericii Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat au fost observate la 10 martie, notează Reuters şi Ukrinform.

Pe de altă parte, Kremlinul a condamnat luni comentariile liderului partidului aflat la putere în Polonia care a declarat că Varşovia ar fi deschisă faţă de prezenţa armelor nucleare americane pe teritoriul său şi ar saluta o creştere cu 50% a numărului de trupe americane în Europa, relatează Reuters.

O astfel de decizie nu ar duce decât la agravarea tensiunilor, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă Dmitri Peskov.

Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS), a declarat în weekend că Polonia ar fi deschisă faţă de instalarea unor arme nucleare pe teritoriul său, dar că o astfel de perspectivă nu este luată în considerare la ora actuală. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Ucraina: 340 de cadavre au fost descoperite după masacrul de la Bucea (media de la Kiev)

 

Germania este principalul obstacol în calea unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei (premierul polonez)

 

UE trebuie să ia în discuţie interzicerea importurilor de gaz rusesc, potrivit ministrului apărării german

 

''Scopul provocării de la Bucea este întreruperea negocierilor de pace'', potrivit MAE rus

 

Ucraina: 57 de cadavre, descoperite într-o groapă comună la Bucea (oficial local)

 

Zelenski acuză Rusia de comiterea unui "genocid" în Ucraina

 

Rusia neagă că a ucis civili în oraşul ucrainean Bucea şi spune că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev

Afisari: 93

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 21-10-2026 19:50

Macron îi critică pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței', vizându-i pe Trump și Netanyahu

Președintele francez Emmanuel Macron i-a criticat miercuri pe liderii străini care 'își fac campanie pe seama Franței' și care lansează 'comentarii inacceptabile și stupide', vizându-i, fără a-i numi, pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP. În urma violențelor care au

Politic Ex 21-10-2026 19:48

Serbia: Poliția a arestat șase persoane suspectate că pregăteau violențe în ziua alegerilor parlamentare

Poliția sârbă a arestat miercuri șase persoane suspectate că pregăteau violențe împotriva poliției și a oponenților politici în ziua alegerilor parlamentare, duminică, 25 octombrie, a informat Parchetul de pe lângă Înalta Curte, transmite Reuters. Cinci persoane au fost arestate la Novi Sad, sub suspiciunea că au 'incitat și &

Politic Ex 21-10-2026 18:38

Spania denunță o 'ingerință străină' după criticile președintelui argentinian Milei la adresa premierului Sanchez

Ministerul de Externe spaniol a denunțat miercuri o tentativă de 'ingerință străină' după ce președintele argentinian Javier Milei, aflat în vizită la Madrid, l-a criticat marți pe

Politic Ex 21-10-2026 18:37

Polonia condamnă decizia orașului Liov de a onora naționaliști ucraineni din Al Doilea Război Mondial

Premierul polonez Donald Tusk a reacționat miercuri cu indignare la o decizie a orașului Liov de a dedica anul 2027 unor luptători din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial considerați responsabili pentru masacrarea polonezilor în vestul Ucrainei, relatează dpa. 'Acest lucru dăunează Ucrainei și face jocul celor care îi dore

Politic Ex 21-10-2026 17:59

Percheziții la birourile de la Parlamentul European ale grupului Patrioți pentru Europa

Miercuri au fost întreprinse percheziții la sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European într-o anchetă a parchetului european (EPPO) vizând fostul grup parlamentar 'Identitate și democrație' (ID), a anunțat grupul Patrioți pentru Europa (PfE), transmit AFP și dpa. Grupul ID a existat în perioada 2019-2024 și a

Politic Ex 21-10-2026 17:56

Rusia consideră că propunerile prezentate de Witkoff după discuțiile de la Oslo 'nu conțin mare lucru'

Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, 'nu conțin mare lucru', relatează AFP. Witkoff a discutat cu Putin timp de aproape trei ore

Politic Ex 21-10-2026 17:08

UE îi cere lui Elon Musk să asigure servicii Starlink fără restricții pentru #Ucraina

Uniunea Europeană a descris miercuri informațiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al companiei SpaceX, ar fi dispus restricționarea serviciului de internet prin satelit Starlink în Ucraina drept 'profund îngrijorătoare și incompatibile cu modul în care compania a oferit acces la aceste servicii anterior', relatează dpa.

Politic Ex 21-10-2026 16:28

#Ucraina: Zelenski cere înghețarea frontului înainte de discuții

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters. 'Acum trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este adevărata modalitate de a pune capăt acestui război. Numiți-o încetare a focului sau opr

Politic Ex 21-10-2026 16:25

Marco Rubio: Ucraina nu ar exista ca stat suveran fără ajutorul SUA

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a afirmat miercuri că Ucraina nu ar exista în prezent fără asistența Statelor Unite, inclusiv cea acordată în timpul administrației Donald Trump, după ce Kievul a semnalat restricții în furnizarea de informații de către serviciile de informații americane și întârzieri în livrarea rachetelor interce

Politic Ex 21-10-2026 15:31

Trump îl laudă pe Putin pentru eliberarea unui cetățean american fără un schimb de deținuți

Președintele american Donald Trump l-a lăudat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin pentru eliberarea unui cetățean american încarcerat sub acuzația de a fi luptat alături de forțele ucrainene, liderul de la Casa Albă subliniind că Washingtonul nu a trebuit să ofere nimic în schimb, transmite dpa. 'Nu a fost necesar niciun ''schim

Politic Ex 21-10-2026 15:23

NATO va desfășura mijloace suplimentare de supraveghere în regiunea Mării Negre, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre aeronave suplimentare de supraveghere maritimă, sisteme radar, drone și echipe de investigare a explozibililor, ca răspuns la intensificarea atacurilor rusești asupra rutelor de export ale Ucrainei, a declarat miercuri, pentru agenția dpa, un purtător de cuvânt al Alianței. Martin L. O'D

Politic Ex 21-10-2026 15:15

Macron își apără decizia de a-și continua turneul în Golf, în pofida protestelor violente din Franța

Președintele francez Emmanuel Macron și-a justificat miercuri decizia de a continua turneul său extrem de criticat în Golf, în pofida protestelor violente de weekendul trecut din Franța, anunțând totodată o întâlnire cu reprezentanți ai serviciilor de informații pentru a asigura 'transparența' cu privire la aceste evenimente, relatează A

Politic Ex 21-10-2026 14:15

Putin îi propune lui Witkoff să discute despre un posibil summit cu Trump și Xi în China, precum și despre Iran

Președintele rus Vladimir Putin i-a propus miercuri emisarului Casei Albe, Steve Witkoff, să discute despre organizarea unui posibil summit între el și liderii SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, în luna noiembrie, în cadrul reuniunii APEC care va avea loc în China, relatează EFE. Primindu-l pe Witkoff la Palatul Constantin din Sa

Politic Ex 21-10-2026 14:00

Aflat în vizită la Madrid, președintele argentinian Milei îl acuză pe premierul spaniol Sanchez că este 'dictator'

Președintele argentinian Javieri Milei l-a criticat marți pe premierul socialist spaniol Pedro Sanchez, acuzându-l că este un 'dictator', transmite AFP. Aflat în vizită la Madrid, Milei și-a declarat deschis susținerea pentru opoziția de dreapta și chiar de extremă dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare din Spania. Această țar

Politic Ex 21-10-2026 13:48

Israel: Liderii opoziției își consolidează blocul anti-Netanyahu cu șase zile înaintea alegerilor

Gadi Eisenkot, liderul partidului Yashar, favorit în sondaje înaintea alegerilor generale de marți din Israel, și Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu, și-au consolidat strategia de vot pentru a-l înlătura de la putere pe premierul Benjamin Netanyahu la câteva zile după un schimb de acuzații care deschisese o breșă în bloc