Acuzaţiile SUA despre utilizarea armelor chimice de către Rusia, 'tactică de a distrage atenţia', consideră Kremlinul
Acuzaţiile Statelor Unite despre posibilitatea ca Rusia să recurgă la arme chimice în Ucraina reprezintă o "tactică de a distrage atenţia" de la întrebări incomode pentru Washington, a apreciat vineri Kremlinul, citat de Reuters şi France Presse.
În schimb, Kremlinul l-a acuzat pe preşedintele SUA Joe Biden că doreşte "să deturneze atenţia" de la programul american de arme chimice şi biologice din Ucraina prin declaraţiile sale despre posibila utilizare de către Rusia a armelor chimice în Ucraina.
"Este clar că americanii încearcă să distragă atenţia vorbind despre o presupusă ameninţare rusă, pe fondul scandalului provocat (...) de programele de dezvoltare a armelor chimice şi biologice pe care Statele Unite le-au pus în aplicare în mai multe ţări, inclusiv în Ucraina", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Joe Biden a promis joi o reacţie a NATO în cazul utilizării de către liderul rus Vladimir Putin a armelor chimice în Ucraina, teatru al unei ofensivei ruse din 24 februarie: "natura răspunsului va depinde de natura acestei utilizări", a spus el.
Preşedintele SUA a dat asigurări încă de luni că este "clar" că Rusia ia în considerare utilizarea armelor chimice şi biologice în Ucraina, avertizând că o astfel de decizie va duce la un răspuns occidental "sever".
La rândul său, Ministerul Apărării de la Moscova acuză aproape zilnic Washingtonul că a finanţat un program de arme biologice în Ucraina, susţinând că a găsit dovezi în acest sens în laboratoarele ucrainene.
Printre altele, Rusia a negat vineri orice încălcare a dreptului internaţional după ce a fost acuzată de Ucraina că foloseşte bombe cu fosfor în cadrul ofensivei militare pe care o conduce în ţara vecină de o lună.
"Rusia nu a încălcat niciodată vreo convenţie internaţională", a precizat Peskov, întrebat de presă despre acuzaţii făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Bombele cu fosfor sunt arme incendiare a căror utilizare este interzisă împotriva civililor, dar nu contra ţintelor militare, potrivit unei Convenţii semnate în 1980 la Geneva, aminteşte AFP.
Peskov a mai spus că armata va prezenta propuneri preşedintelui Vladimir Putin despre modul în care Rusia ar trebui să-şi consolideze apărarea ca răspuns la întărirea flancului estic al NATO.
Nu există nicio poziţie oficială cu privire la faptul dacă Rusia ar reconstrui oraşe ucrainene precum Mariupol, a mai precizat Peskov.
Printre altele, Rusia a minimalizat vineri amploarea unei posibile excluderi din G20, dorită de Statele Unite ca reacţie la intervenţia Moscovei în Ucraina, spunând că o astfel de lovitură nu ar fi "mortală".
"În ceea ce priveşte formatul G20, este important. Dar în circumstanţele actuale, când majoritatea membrilor se află într-o stare de război economic cu noi, nu ar fi nimic mortal" dacă Moscova este expulzată, a explicat Peskov. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Patru civili ucişi într-un bombardament rusesc asupra unui centru medical din Harkov
* Ucraina cere Uniunii Europene să îşi închidă frontierele cu Rusia şi Belarus
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Norvegia: Noul rege Haakon al VIII-lea i-a adus un omagiu emoționant tatălui său în primul său discurs
Noul rege norvegian Haakon al VIII-lea i-a adus sâmbătă un omagiu emoționant tatălui său răposat, fostul rege Harald al V-lea, în primul său discurs către țară de la accederea la tron, relatează dpa. 'Mulțumesc că ai fost un tată atât de bun pentru Martha și pentru mine', a spus regele Haakon sâmbătă seară &icir
Israel: Netanyahu îi critică pe coloniștii israelieni care au comis violențe în Cisiordania
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-a criticat sâmbătă pe coloniștii israelieni din Cisiordania ocupată, denunțând 'acte de violență criminală' comise în două sate palestiniene, relatează AFP. 'Condamn cu fermitate actele de violență criminală comise în satele Qusra și Jalud de un pumn de protestat
Somalia și Turcia au eliberat o navă ocupată de pirați somalezi, 14 pirați au fost uciși (guvernul somalez)
Turcia și Somalia au eliberat o navă deturnată în largul coastelor statului somalez Puntland (nord-est), după zece zile de 'presiune militară susținută' în care 14 pirați au fost uciși, a anunțat sâmbătă guvernul de la Mogadiscio, relatează AFP. Coastele Cornului Africii se confruntă din aprilie cu o recrudescență a p
VIDEO Franța: Extrema dreaptă acuză stânga că amenință 'pacea civilă' în caz de victorie a lui Marine Le Pen în alegeri
Extrema dreaptă franceză a acuzat sâmbătă stânga că încearcă 'să pună sub semnul întrebării pacea civilă' dacă reprezentanta sa Marine Le Pen câștigă alegerile prezidențiale în primăvara lui 2027, în care este creditată cu prima șansă, relatează AFP. Jordan Bardella, președintele Rassemblement
Cisiordania: Zeci de coloniști israelieni au atacat un sat palestinian
Zeci de coloniști israelieni au atacat sâmbătă satul palestinian Qusra, în nordul Cisiordaniei ocupate, au anunțat sâmbătă armata israeliană și un locuitor, după trei săptămâni de tensiuni în acest sector, relatează AFP. La începutul lui august, un grup de coloniști a început să blocheze accesul î
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turcești în Marea Neagră și apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe prima, a anunțat sâmbătă Ministerul turc al Afacerilor Externe, relatează AFP. Aceste atacuri au avut loc pe 26 și 27 august, a precizat m
Islanda: Păreri împărțite ale cetățenilor care votează în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Părerile islandezilor care au venit să voteze în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE au rămas împărțite în ziua votului, anunțându-se un rezultat strâns, relatează Reuters și AFP. Campania pentru referendum a alimentat dezbaterea privind locul Islandei în lume, a declarat prim-ministru
Donald Tusk: Riscul de escaladare din partea Rusiei crește, următoarele șase luni vor fi decisive
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina și provoca NATO, postând sâmbătă pe platforma X după o discuție cu secretarul general al NATO Mark Rutte că ''escaladarea din partea Rusiei avansează'', relatează dpa. ''Cum am avertizat deja, escaladarea din parte
Organizația Maritimă Internațională susține că circa 400 de nave sunt în continuare blocate în Golf
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la șase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune fiind expuși unor riscuri sporite, a avertizat Organizația Maritimă Internațională (OMI), relatează dpa. ''În timp ce unele nave și echipajele lor au reușit să plece (din Golf), până la 400 de
#Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că depozitul lovit de o dronă rusească în apropiere de Kiev vineri seară conținea muniții, drone și explozibili utilizați de armată, distrugerea sa soldându-se cu cel puțin
#Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
Cel puțin 37 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit, vineri noaptea, un depozit de muniții situat în apropiere de Kiev, lovitura cauzând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP și Reuters. ''Din nefericire, numărul victimelor în districtul Bucea se ridică la 37
Niger: Schimburi de focuri și explozii violente în capitala Niamey
Confruntări militare erau în desfășurare sâmbătă dimineață la palatul prezidențial din Niamey, capitala Nigerului, între insurgenți din forțele armate și garda prezidențială, după o noapte de explozii și schimburi de focuri în mai multe zone ale orașului, transmit AFP, Reuters și dpa. Nigerul este condus de generalul Ab
VIDEO #Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit din cauza unei lovituri ruse contra unui depozit de muniții
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniții în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu și explozii puternice, au anunțat autoritățile ucrainene, citate de AFP, Reuters și dpa. ''Din păcate, în acest stadiu, 27 de persoane au murit. Și acest bilanț s-ar
Islanda: S-au deschis secțiile de votare în referendumul asupra reluării negocierilor de aderare la UE
Secțiile de votare din Islanda s-au deschis sâmbătă la ora 09:00 GMT în cadrul referendumului pentru a decide dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după 13 ani de la suspendarea lor, transmite AFP. Islandezii își vor putea exprima votul până la ora 22:00 GMT. Sondajele d
VIDEO Trafic de droguri: Forțe americane și ecuadoriene au interceptat o navă suspectă în Pacificul Oriental
Armata americană a anunțat vineri seară că a interceptat și distrus o navă suspectată că era utilizată pentru traficul de droguri în Pacificul Oriental, în timpul unei operațiuni desfășurate în coordonare cu guvernul ecuadorian, o premieră între cele două țări, transmite France Presse. Comandamentul militar sud al SUA (














