VIDEO Criza din Ucraina: Biden anunţă sancţiuni împotriva Rusiei şi trimiterea de soldaţi în ţările baltice
Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat marţi sancţiuni împotriva Rusiei şi transferul de soldaţi americani în statele baltice Estonia, Letonia şi Lituania, ca răspuns la ''începutul invaziei ruseşti în Ucraina'', relatează EFE.
Alăturându-se măsurilor luate de aliaţii din Uniunea Europeană, Biden a prezentat, într-un discurs la Casa Albă, ''prima serie de sancţiuni pentru a impune costuri Rusiei şi a răspunde acţiunilor sale''.
''Aplicăm sancţiuni cuprinzătoare de blocare a celor două instituţii financiare principale ale Rusiei, VEB (una dintre cele mai mari bănci de investiţii şi dezvoltare) şi banca sa militară", a declarat preşedintele american, referindu-se la Promsviazbank, potrivit Reuters.
De asemenea, SUA vor aplica "sancţiuni cuprinzătoare asupra datoriei suverane ruseşti". ''Acest lucru înseamnă că am tăiat accesul guvernului rus la finanţarea occidentală", a spus Biden.
În acest context, el a explicat că Rusia nu va mai putea să obţină fonduri din Occident sau să-şi tranzacţioneze noile datorii pe pieţele aliaţilor SUA.
În plus, Biden a subliniat că, începând de miercuri, ţara sa va impune sancţiuni împotriva elitelor ruse şi a familiilor acestora, întrucât, a dat el asigurări, acestea fac parte din ''jocurile corupte ale Kremlinului'', şi nu a exclus să extindă această pedeapsă dacă Rusia ''îşi continuă agresiunea împotriva Ucrainei''.
Cu toate acestea, Biden nu a menţionat anumite măsuri care erau aşteptate, cum ar fi controlul exporturilor sau excluderea Rusiei din sistemul internaţional Swift, esenţial pentru schimburile bancare internaţionale, remarcă AFP.
Pe frontul militar, preşedintele american a autorizat marţi transferul de soldaţi şi echipamente militare americane, care se află deja în baze europene, către ţările baltice, dar fără a preciza numărul acestora.
''Vreau să fie clar, acestea sunt măsuri pur defensive din partea noastră, nu avem nicio intenţie de a lupta împotriva Rusiei", a declarat Biden, care a subliniat că SUA şi aliaţii lor vor apăra "fiecare centimetru de teritoriu NATO" în cazul unei agresiuni.
În ultimele luni, SUA s-au coordonat cu partenerii NATO şi europeni pentru a-şi pregăti răspunsul faţă de Rusia, a spus el.
Parlamentul rus a oficializat marţi recunoaşterea independenţei republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei şi a autorizat desfăşurarea de trupe ruseşti în Donbas, la mai puţin de 24 de ore după ce preşedintele Vladimir Putin a făcut acest lucru.
''Cine, în numele lui Dumnezeu, crede că Putin are dreptul să proclame noi ţări pe un teritoriu care aparţine unei ţări vecine? Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi necesită un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale", a conchis Biden.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ankara le-a prezentat Ucrainei și Rusiei un protocol de acord pentru oprirea atacurilor în Marea Neagră
Turcia le-a prezentat Ucrainei și Rusiei un protocol de acord pentru a se pune capăt atacurilor împotriva navelor comerciale în Marea Neagră, a anunțat joi o sursă diplomatică turcă, informează AFP. ''Le-am predat un protocol de acord - o ciornă - rușilor și ucrainenilor în scopul găsirii unei soluții la loviturile &i
UE, 'mai atractivă ca oricând', crede comisarul Kos, vorbind despre 'explorarea a noi forme de cooperare'
Europa este 'mai atractivă ca oricând', așa cum o arată proiectul de asociere între UE și Canada, a declarat joi comisarul european pentru extindere, Marta Kos, cu prilejul unei vizite la Oslo, transmite AFP. 'Europa nu a fost niciodată atât de atractivă ca astăzi', a declarat Marta Kos, întrebată despre o eventuală pier
Japonia ia în considerare incriminarea clienților prostituatelor
Japonia a făcut joi un prim pas către incriminarea clienților prostituatelor, un grup de experți propunând o revizuire a legislației adoptate în urmă cu 70 de ani, adesea criticată pentru stigmatizarea doar a femeilor, relatează AFP. Prostituatele se confruntă în prezent cu amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru oferirea de servicii s
UPDATE/Carney în plenul PE: Canada salută invitația adresată de Ursula von der Leyen de a deveni membru asociat al UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul canadian Mark Carney a declarat joi, în plenul Parlamentului European, că țara sa salută ambiția președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a invita Canada să devină membru asociat al UE. 'Nu suntem aliați de vreme bună. Nu urmărim acorduri de sumă zero. Angaj
O misiune a ONU a găsit motive să creadă că SUA au comis crime de război în Iran
O misiune de anchetă a ONU privind Iranul a transmis joi că există motive întemeiate să creadă că Statele Unite s-au aflat în spatele a două lovituri militare asupra unei școli și a unei baze sportive din Iran, în luna februarie, și că acestea au constituit crime de război, relatează Reuters. De asemenea, misiunea a constatat că autoritățile
#Ucraina a atacat cu drone o rafinărie la 250 de kilometri de Moscova și un aerodrom în sudul Rusiei
Ucraina a atacat în noaptea de miercuri spre joi o rafinărie în orașul rus Iaroslavl, la 250 de kilometri nord de Moscova, și un aerodrom militar în regiunea sudică Rostov, potrivit autorităților locale și relatărilor presei independente ruse, relatează joi agenția EFE. 'Am respins astăzi un atac major al dronelor inamice. Au fost dobor&a
#Ucraina: 18 răniți într-un atac rusesc cu rachete și drone asupra Kievului
Un atac cu rachete și drone lansat în cursul nopții de miercuri spre joi de forțele ruse asupra Kievului s-a soldat cu cel puțin 18 răniți, au anunțat joi autoritățile ucrainene, relatează AFP. 'Sunt deja 18 răniți la Kiev', a declarat primarul capitalei, Vitali Kliciko, pe rețelele sociale. Acesta anunțase mai înainte că o clădire de locui
Sancțiunile votate de Congresul SUA împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc nu au fundament în dreptul internațional, avertizează China
China a respins joi orice 'ingerință sau coerciție' în relațiile sale comerciale cu alte state, după ce Congresul SUA a adoptat o lege care, dacă va fi promulgată de președintele Donald Trump, îi va permite acestuia să impună ca sancțiuni secundare taxe vamale de până la 100% împotriva țărilor care cumpără produse energetice rusești, relatează
Franța, favorabilă aprofundării relației UE-Canada, dar forma instituțională trebuie analizată
Franța a salutat joi proiectul de aprofundare a relației dintre Uniunea Europeană și Canada, în pofida măsurilor de represalii cu care a amenințat președintele american Donald Trump, transmite AFP. 'Avem vocația de a crea legături tot mai strânse cu Canada', a declarat ministrul de externe francez, Jean-Noël Barrot, la postul de știri
UE îi răspunde lui Trump că parteneriatul său cu Canada 'nu este îndreptat împotriva nimănui'
Comisia Europeană i-a răspuns joi președintelui american Donald Trump și a afirmat că planul său de aprofundare a parteneriatului cu Canada 'nu este îndreptat împotriva nimănui', după ce republicanul a amenințat UE cu impunerea unor tarife vamale mari asupra Europei sau chiar cu încetarea comerțului direct cu blocul comunitar, informează EFE.
Protest de amploare în Malta pentru a cere dreptate în cazul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia
O mulțime numeroasă a mărșăluit miercuri prin capitala Maltei, La Valletta, cerând dreptate pentru jurnalista de investigație Daphne Caruana Galizia, asasinată în 2017, relatează Reuters. Protestul a fost organizat de grupuri ale societății civile la două săptămâni după ce magnatul Yorgen Fenech, acuzat că a orchestrat asasinarea jurnalistei,
Australia înăsprește politica privind imigrația, cu restricții mai ales pentru studenții străini
Guvernul australian a anunțat joi o înăsprire a politicii privind imigrația, prin măsuri care vizează în special studenții străini, pentru a reduce imigrația anuală netă la 225.000 de persoane până în 2028, față de aproximativ 300.000 în prezent, astfel încât să fie relaxată presiunea asupra pieței imobiliare, relatează agențiile AFP
Coreea de Nord declară 'ireversibil' statutul său de țară nucleară
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și a estimat că ceea ce consideră a fi extinderea alianței nucleare dintre Washington, Seul și Tokyo justifică eforturile sale de consolidare și extindere a propriului arsenal nuclear, relatează agențiile Reuters și EFE. Influe
Cehia: Un reactor al centralei nucleare Temelin, oprit în urma unei defecțiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neașteptat miercuri în urma unei defecțiuni, a anunțat CEZ, operatorul centralei, transmite dpa. Reactorul nr. 2 a fost deconectat de la rețea după detectarea unei defecțiuni la sistemul de control al părții non-nucleare a instalației, a indicat operatorul.
Experți în securitate din SUA și China propun măsuri de protecție pentru riscurile legate de AI în domeniul nuclear
Un sistem de inteligență artificială care interferează cu o rețea de comandă nucleară sau lansează o operațiune cibernetică militară ar putea lăsa Washingtonului sau Beijingului doar câteva minute pentru a decide dacă celălalt guvern a atacat, potrivit unor experți în securitate din SUA și China, relatează AFP. Experții, care fac parte dintr-un dia













