Schimb de avertismente între Biden şi Putin cu privire la Ucraina
Preşedintele SUA Joe Biden l-a avertizat joi pe omologul său rus Vladimir Putin cu un răspuns ferm la orice invazie rusă a Ucrainei, în cadrul unei convorbiri telefonice în cursul căreia preşedintele rus a afirmat că noi sancţiuni împotriva Moscovei ar fi ''o eroare colosală'', relatează AFP.
Putin s-a declarat ''mulţumit'' de această convorbire de aproximativ 50 de minute, ''serioasă şi concretă'', potrivit unui oficial al administraţiei americane.
Cei doi lideri au menţionat calea diplomatică pentru ieşirea din criza generată de ameninţarea unei invazii ruse. Dar orice progres diplomatic va însemna în primul rând o ''dezescaladare'' în Ucraina, a avertizat liderul de la Casa Albă.
Joe Biden a participat la această convorbire telefonică - a doua în mai puţin de o lună cu liderul de la Kremlin - din Wilmington, oraşul său natal din statul Delaware, unde se află în perioada sărbătorilor de sfârşit de an.
Statele Unite vor răspunde ''într-o manieră fermă'' oricărei invazii ruse a Ucrainei, a afirmat Biden în cadrul convorbirii cu Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, fără a da alte detalii.
Potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin după convorbire, Joe Biden a subliniat că Washingtonul nu va desfăşura ''arme ofensive'' în Ucraina. Casa Albă a minimalizat aceste afirmaţii, dând asigurări că aceasta este doar o simplă confirmare a politicii actuale.
La rândul său, Kremlinul a cerut ''rezultate'' la cererile sale de ''garanţii'' de securitate: negocierea a două tratate de redefinire a echilibrului şi arhitecturii de securitate a Europei care vor fi discutate în curând în cadrul convorbirilor ruso-americane prevăzute să aibă loc pe 10 ianuarie la Geneva .
Pentru Moscova, securitatea Rusiei presupune interzicerea oricărei extinderi a NATO, percepută ca o ameninţare existenţială, şi încetarea activităţilor militare occidentale în apropierea graniţelor ruse, zonă pe care o consideră că se încadrează în aria sa de influenţă, notează AFP.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pentagonul a numit veterani militari conservatori în funcții guvernamentale nedivulgate (presă)
Pentagonul a numit în funcții guvernamentale mai mulți veterani militari conservatori cu numeroși urmăritori online, fără a le dezvălui public rolurile, potrivit unor persoane familiarizate cu situația și documentelor justificative, relatează luni agenția turcă de presă Anadolu, care citează un articol publicat duminică de Washington Post. Persoanele num
Algeria: Președintele Tebboune vrea ca pedeapsa cu moartea să fie restabilită împotriva piromanilor
Președintele algerian Abdelmadjid Tebboune a anunțat că vrea ca pedeapsa cu moartea să fie restabilită împotriva piromanilor, după incendiile care au devastat estul și nordul țării, transmite AFP. Algeria a instituit un moratoriu asupra pedepsei capitale în 1993. Adresându-se duminică ministrului justiției &ici
Pedro Sanchez dă asigurări că Spania continuă să ancheteze cauzele afluxului de migranți din Ceuta
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a afirmat luni că Spania continuă ancheta privind cauzele afluxului brusc de migranți care au sosit în Ceuta în urmă cu o lună, denunțând totodată 'informațiile false' răspândite și amplificate de o 'internațională de extremă dreapta', relatează AFP. În urmă cu o lună, aproximat
Iranul dezminte că americanii au atacat insula Kharg, cum a afirmat președintele Trump într-un mesaj 'hilar'
Operațiunile petroliere de pe insula iraniană Kharg nu s-au întrerupt, a declarat luni Hamid Bovard, director general al companiei petroliere naționale a Iranului, conform agenției de presă Nournews preluate de Reuters.
Coreea de Nord declară că politica ostilă a SUA nu s-a schimbat și promite să-și consolideze forța nucleară
Coreea de Nord a declarat luni că politica ostilă a Statelor Unite rămâne neschimbată și a promis că va continua să își consolideze forța nucleară, respingând apelurile repetate ale Washingtonului pentru denuclearizarea sa, relatează Reuters. Într-un comunicat publicat de agenția de presă nord-coreeană KCNA, un purtător de cuvânt
Funeraliile regelui Harald al Norvegiei vor avea loc la 9 septembrie
Funeraliile regelui Harald al V-lea al Norvegiei, care a murit vineri la vârsta de 89 de ani, vor avea loc miercurea viitoare, 9 septembrie, la Catedrala din Oslo, informează EFE. Ceremonia va fi oficiată de episcopul președin
Ministrul de externe rus Lavrov critică activitatea NATO în Arctica - o 'amenințare directă' pentru Rusia
Rusia consideră activitatea NATO în Arctica o amenințare directă de securitate, a afirmat ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un articol publicat luni, în contextul întăririi prezenței în regiune a aliaților după invazia rusă în Ucraina, informează Reuters. În februarie, Alianța Nord-Atlantică a lansat misiune
Trump postează un video AI cu insula iraniană Kharg 'în bucăți', fără dovezi ale unui atac
Președintele american Donald Trump a postat un video generat cu inteligența artificială în care a spus că insula Kharg, centrul petrolier al Iranului, a fost distrusă, la câteva ore după ce cele două țări au avut un schimb de atacuri pentru prima dată din iulie,
Iranul susține că a atacat ținte americane în Iordania și EAU ca represalii la loviturile SUA asupra insulei Larak
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat luni că au atacat ținte militare americane din Iordania și Emiratele Arabe Unite (EAU) ca represalii la loviturile SUA asupra insulei Larak, relatează AFP, Reuters și dpa. Atacurile asupra Iordaniei, realizate cu rachete balistice și drone, au vizat instalații tehnice și de întreținere, precum și aeronave pozițion
Teheranul susține că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine în Strâmtoarea Ormuz
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative 'ilegale' de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ce a provocat un incendiu la bord, relatează AFP și Reuters. 'Un petrolier de mari dimensiuni și necinstit care încerca să folosească ruta ilegală prin sudul Strâmtorii Ormuz a fost cuprins de un incendiu ma
Securitatea în Brazilia: Bolsonaro salută modelul lui Bukele
Candidatul de dreapta la președinția Braziliei Flavio Bolsonaro a calificat duminică modelul de luptă împotriva criminalității din El Salvador drept 'inspirator', în cursul unei întâlniri cu un ministru din această țară din America Centrală condusă de conservatorul și aliatul lui Donald Trump, Nayib Bukele, notează AFP. Cu mai p
Statele Unite au efectuat noi atacuri în Iran, primele din ultima lună
Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanșând o ripostă a Teheranului împotriva unor ținte americane din Iordania, transmite AFP. Aceste bombardamente amenință să pună sub semnul întrebării câteva săptămâni de acalmie în războiul din Orientul Mijlociu, care tocmai a
La Tripoli, Siria și Libia își oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în Libia, la 14 ani de la închiderea ambasadei sale din capitala libiană, relatează AFP. 'Astăzi, această ambasadă revine pentru a afirma importanța și valoarea relației siriano-libiene', a declarat ministrul s
Alegeri în fosta RDG: Merz prezice 'daune considerabile' dacă AfD câștigă
Cancelarul german Friedrich Merz a afirmat duminică seara că landul Saxonia-Anhalt, din estul țării, ar suferi 'daune considerabile' în cazul formării unui guvern de extremă dreapta, cu o săptămână înaintea alegerilor din această regiune, transmite AFP. Alternativa pentru Germania (AfD), partid antimigrație, rusofil ș
Trump cere raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicații
Președintele american Donald Trump a cerut duminică într-un mesaj în rețeaua sa Truth Social raportarea unei jurnaliste la Comisia Federală pentru Comunicații în vederea unei 'mustrări sau sancționări' după ce aceasta relatase că liderul de la Casa Albă a obținut și rezultate slabe la susținerea unor candidați republicani, transmite Reuters.













