logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Extinderea NATO spre Est: Lavrov avertizează că ''mina ce a detonat în 2008 în Georgia'' ar putea exploda din nou

Image

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ameninţat joi de la tribuna OSCE cu un nou conflict în cazul extinderii NATO spre Est, subliniind că promisiunile de aderare făcute Georgiei şi Ucrainei la summitul NATO de la Bucureşti în 2008 constituie o "mină" care a "detonat" deja în Georgia în 2008, conform transcriptului discursului său susţinut la cea de-a 28 reuniune a Consiliului miniştrilor de externe a OSCE de la Stockholm postat pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei.

Decizia Summitului NATO de la Bucureşti din aprilie 2008 potrivit căreia "Georgia şi Ucraina vor deveni membre NATO" într-o zi constituie o "mină pusă chiar sub temelia arhitecturii securităţii europene", a afirmat Lavrov, evocând în acest context intervenţia militară a Rusiei în Georgia în august 2008.

La fel ca şi atunci, şeful diplomaţiei ruse a dat vina pe preşedintele georgian Mihail Saakaşvili pentru războiul de cinci zile declanşat la început pe teritoriul regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud - unde Rusia dispunea de un contingent de forţe de menţinere a păcii - şi care s-a extins apoi în adâncul teritoriului Georgiei, tancurile ruseşti ajungând atunci aproape de Tbilisi.

"În august 2009, această mină a detonat deja când preşedintele Mihail Saakaşvili, îmbătat de euforia perspectivei aderării la NATO s-a lansat într-o aventură care a avut consecinţe grave pentru Georgia însăşi şi a adus situaţia de securitate din Europa la un nivel periculos", a declarat joi Lavrov.

Deşi raportul oficial al OSCE concluzionează că ostilităţile au izbucnit în urma acţiunilor militare lansate de către forţele georgiene contra regimului separatist din Osetia de Sud, acesta nu insistă totuşi - potrivit unor comentatori independenţi ruşi, precum Iulia Latânina - asupra "numeroaselor provocări" ruseşti înaintea izbucnirii conflictului, care au instigat practic ostilităţile.

''Cei care obişnuiesc să repete punctele de discuţie de la Bucureşti şi insistă că 'ţările terţe' nu au dreptul de a-şi exprima poziţia cu privire la problema extinderii NATO se joacă cu focul. Sunt convins că nu au cum să nu-şi dea seama de acest lucru'', a spus ministrul rus de externe de la tribuna OSCE.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, insistase miercuri într-o conferinţă de presă la Riga că Rusia "nu are niciun drept de veto" în cazul în care Alianţa se va decide să primească Ucraina în NATO, conform EFE şi Ukrainska Pravda.

"Vreau să fiu foarte clar: transformarea ţărilor noastre vecine nouă într-o trambulină pentru confruntarea cu Rusia şi desfăşurarea de forţe NATO în imediata vecinătate a zonelor de importanţă strategică pentru securitatea noastră sunt categoric inacceptabile", a insistat Serghei Lavrov, conform transcriptului de pe mid.ru.

Aceste noi ameninţări intervin deja într-un context tensionat, Kievul şi Occidentul acuzând Rusia de concentrarea de forţe şi echipamente în apropierea frontierelor cu Ucraina, exprimând temeri privind un nou atac rusesc în ţara vecină, potrivit RBC.ua.

În urma războiului din aprilie 2008, Rusia a recunoscut independenţa regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, unde şi-a instalat baze militare.

Totuşi, cea mai mare parte a analiştilor ruşi, între care expertul militar Aleksandr Golţ, este de părere că actuala comasare de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina are ca obiectiv "şantajarea" Occidentului şi, în special, SUA - cu care preşedintele rus Vladimir Putin ar dori o "reîmpărţire a sferelor de influenţă" - şi nu de a "rupe Donbas-ul" de la Ucraina.

Kremlinul este conştient, potrivit acestora, că zonele controlate de separatiştii proruşi în Doneţk şi Lugansk sunt adăvărate găuri negre, care necesită investiţii uriaşe pentru reconstrucţie şi decriminalizare. De aceea, Moscova şi insistă ca autorităţile de la Kiev să aplice acordurile de la Minsk care ar "băga această tumoare canceroasă (ORDLO-zonele controlate de separatişti în Donbas) înapoi în trupul Ucrainei în condiţiile dictate de Kremlin", consideră Iulia Latânina într-un editorial publicat recent în Novaia Gazeta. Editorialista rusă mai spune că Moscova nu are nevoie de Donbas în condiţiile actuale, ci să destabilizeze în continuare Ucraina.

Însă, după cum recunoaşte opozantul rus Ilia Iaşin, preşedintele Putin şi anturajul său compus din "siloviki" (structurile de forţă din Rusia) este imprevizibil.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 1 decembrie că vrea să obţină garanţii în scris de la NATO că Alianţa nu se va extinde spre Est, conform agenţiilor ruse de presă.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 17-03-2025 20:01

Superstarul MMA Conor McGregor, vedetă la Casa Albă

Invitat să-l întâlnească pe Donald Trump cu ocazia zilei Sfântului Patrick, campionul irlandez de arte marțiale mixte (MMA) Conor McGregor, acuzat de viol și violență în mai multe țări, a criticat virulent imigrația ilegală, relatează luni AFP. 'Infracțiunile imigrației ilegale fac ravagii în țara noastră'

Politic Ex 17-03-2025 19:44

Bosnia: Separatiștii sârbi încearcă să-și înființeze propria poliție de frontieră

Președintele Republicii Srpska (RS) din Bosnia, Milorad Dodik, a anunțat luni o lege pentru înființarea unei forțe a poliției de frontiere pentru entitatea pe care o conduce, după ce Curtea Constituțională de la Sarajevo a declarat că el pune în pericol ordinea constituțională și juridică a țării, transmite Reuters. Dodik a mențion

Politic Ex 17-03-2025 19:33

Ministrul ungar de externe consideră politica UE față de #Ucraina o cale de 'ruinare durabilă' a economiei și securității europene

Majoritatea statelor Uniunii Europene au decis să urmeze o cale ce va duce la 'ruinarea durabilă' a economiei și securității blocului comunitar, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto după Consiliul Afaceri Externe, ce a reunit luni la Bruxelles miniștrii de externe ai țărilor membre, relatează agenția de presă MTI. Potr

Politic Ex 17-03-2025 19:02

OMS: Viața a milioane de persoane, amenințată de scăderea ajutorului furnizat de SUA

Tăierile decise de administrația Trump în ajutorul financiar extern furnizat de SUA ar putea costa viața a milioane de oameni din întreaga lume, a avertizat luni șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit AFP. Numai pentru lupta contra SIDA, deciziile SUA ''ar putea anula 20 de ani d

Politic Ex 17-03-2025 18:43

Trump amenință Iranul că va suporta consecințele 'teribile' ale oricărui nou atac al rebelilor Houthi

Președintele american Donald Trump a avertizat luni Iranul că de acum înainte îl va considera responsabil pentru orice nou atac al rebelilor Houthi, la o zi după ce aceștia au revendicat un atac asupra unui portavion american, drept represalii în urma bombardamentelor americane asupra unor ținte ale acestor rebeli în Yemen, relatează AFP și Re

Politic Ex 17-03-2025 18:18

Siria: Șeful diplomației franceze propune sancțiuni pentru cei implicați în atacurile împotriva aleviților

Ministrul de externe francez Jean-Noel Barrot a propus luni, la reuniunea de la Bruxelles cu omologii săi din Uniunea Europeană, impunerea de sancțiuni persoanelor aflate în spatele atacurilor comise în ultimele săptămâni împotriva civililor aleviți în Siria, transmite Reuters. Siria a fost lovită în ultimel

Politic Ex 17-03-2025 17:57

UE nu poate înlocui automat finanțarea retrasă de SUA postului Radio Europa Liberă, dar va căuta soluții

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a considerat luni 'trist' faptul că SUA vor opri finanțarea unor posturi precum Radio Europa Liberă, dar a precizat că Uniunea Europeană nu va putea să umple 'în mod automat' golul lăsat de încetarea acestei finanțări, relatează agenția EFE. 'Este trist să auzim că SUA &ic

Politic Ex 17-03-2025 17:12

UE sancționează lideri militari ruandezi, odată cu ruperea relațiilor diplomatice Rwanda-Belgia

Uniunea Europeană a impus luni sancțiuni împotriva unor lideri militari ruandezi și a unui oficial din sectorul minier, din cauza ofensivei grupului armat M23 susținut de Rwanda în estul Republicii Democratice Congo (RDC), relatează AFP și Reuters. Kigali a anunțat aproape simultan ruperea relațiilor sale diplomatice cu Belgia, acu

Politic Ex 17-03-2025 17:04

Slovacia: Autorul tentativei de asasinat asupra premierului Fico este inculpat pentru terorism și riscă închisoare pe viață

Autorul tentativei de asasinat din mai anul trecut asupra premierului slovac Robert Fico a fost inculpat pentru terorism, a anunțat luni Parchetul slovac, relatează agențiile Reuters și TASR. Premierul social-democrat, în vârstă de 60 de ani, a fost împușcat pe 15 mai în timp ce ieșea de la o ședință de guvern desfășura

Politic Ex 17-03-2025 16:37

Noul premier canadian vrea consolidarea relațiilor țării sale cu 'aliații de încredere, cum este Franța'

Noul premier canadian Mark Carney a declarat luni, la Paris, că dorește să consolideze relațiile țării sale cu ''aliați de încredere'' din Europa, într-o perioadă când Canada se află sub presiunea comercială a Statelor Unite și este ținta amenințărilor repetate cu anexarea formulate de președintele american Donald Trump, informează A

Politic Ex 17-03-2025 16:22

#Ucraina: Concesiile teritoriale și centrala nucleară Zaporojie, printre temele pe care Trump le va aborda în discuția cu Putin

Președintele american Donald Trump a menționat luni concesiile teritoriale pe care le-ar putea face Kievul și controlul asupra centralei nucleare Zaporojie printre subiectele pe care le va aborda în discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin asupra încheierii războiului din Ucraina, transmite Reuters. 'Vrem

Politic Ex 17-03-2025 16:09

Israel: Netanyahu, criticat în legătură cu planul său de a-l demite pe șeful serviciului de securitate internă

Planul premierului Benjamin Netanyahu de a-l demite pe Ronen Bar, șeful serviciului de securitate internă Shin Bet, stârnește proteste în Israel, mai multe organizații făcând apel la mitinguri pentru marți și miercuri, în timp ce liderul opoziției, Yair Lapid, a anunțat că partidul său centrist Yesh Atid va lansa o acțiune în justiție, r

Politic Ex 17-03-2025 15:30

SUA: Trump afirmă că grațierile acordate de Joe Biden nu sunt valabile

Președintele american Donald Trump a susținut luni că grațierile preventive acordate de către predecesorul său Joe Biden cu puțin timp înainte de încheierea mandatului său nu sunt valabile, relatează AFP. Cu câteva ore înainte ca Trump să-și preia mandatul, pe 20 ianuarie, Joe Biden a acordat o serie de grațieri prevent

Politic Ex 17-03-2025 15:18

Guvernul ceh cere UE să salveze măcar parțial postul Radio Europa Liberă, amenințat de închidere

Guvernul ceh va cere luni, la reuniunea miniștrilor europeni de externe, salvarea măcar parțială a postului Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL), care din anul 1995 are sediul la Praga, după ce președintele american Donald Trump a semnat vineri un decret ce practic desființează Agenția SUA pentru Media Globale, care printre altele finanța RFE/RL și Vocea Ame

Politic Ex 17-03-2025 14:43

Belgia și Rwanda anunță expulzarea reciprocă a diplomaților

Belgia și Rwanda au anunțat expulzarea reciprocă a diplomaților, pe fondul unei deteriorări a relațiilor din cauza unor acuzații privind rolurile lor în conflictul din estul Republicii Democrate Congo (RDC), relatează luni agenția Reuters. Guvernul de la Kigali a afirmat că pune capăt relațiilor diplomatice și le acordă diplomaților belg