logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

NATO avertizează Rusia cu privire la orice acţiune agresivă la frontiera cu Ucraina

Image

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni Rusia cu privire la orice nouă ''acţiune agresivă'' la frontiera cu Ucraina, unde în ultimele zile au fost observate mişcări ''importante şi neobişnuite'' de trupe ruseşti, relatează AFP şi Reuters.

Subliniind că important acum este ca situaţia să nu degenereze, Stoltenberg i-a cerut Rusiei să dea dovadă de transparenţă cu privire la activităţile sale militare, să reducă tensiunile şi să prevină o escaladare.

"Trebuie să fim lucizi, trebuie să fim realişti cu privire la provocările cu care ne confruntăm. Şi ceea ce vedem astăzi este o consolidare importantă de capacităţi militare ruseşti", a afirmat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, la Bruxelles.

El a spus că nu doreşte să speculeze în legătură cu intenţiile Rusiei, dar a remarcat: "Vedem o concentrare neobişnuită de trupe şi ştim că Rusia a fost dispusă să utilizeze aceste tipuri de capacităţi militare înainte pentru a desfăşura acţiuni agresive împotriva Ucrainei".

Concentrarea de militari ruşi la frontieră - al căror număr Ucraina îl estima la 100.000 săptămâna trecută - este foarte periculoasă, a spus Jens Stoltenberg, deoarece reduce timpul de avertizare în cazul în care Rusia decide să "desfăşoare o acţiune militară agresiva împotriva Ucrainei".

"Orice nouă provocare sau acţiune agresivă din partea Rusiei ar fi extrem de îngrijorătoare. Lansăm un apel Rusiei să manifeste transparenţă cu privire la activităţile sale militare", a reiterat şeful NATO.

SUA, Uniunea Europeană şi Franţa şi-au exprimat deja zilele trecute îngrijorarea faţă de această desfăşurare de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina. Germania a lansat luni Moscovei un apel la "reţinere".

"Trebuie să împiedicăm o escaladare militară", a declarat la Berlin un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe, cerând Rusiei "să dea dovadă de reţinere" şi "să revină la masa negocierilor".

"Ceea ce vedem în prezent de-a lungul frontierei nu este o consolidare pur militară, căci Rusia a masat deja capacităţi militare la graniţele noastre în primăvară şi nu le-au retras cu adevărat de atunci", a afirmat ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

"Ceea ce vedem acum este o situaţie care se deteriorează şi în care Rusia demonstrează că poate activa rapid trupele şi echipamentele deja comasate şi că toate opţiunile, inclusiv militare, sunt pe masa liderilor ruşi", a afirmat şeful diplomaţiei ucrainene la sediul NATO din Bruxelles.

Alianţa Nord-Atlantică "monitorizează îndeaproape" situaţia, a dat asigurări Jens Stoltenberg, care a reafirmat că aliaţii consideră drept "ilegală" anexarea Crimeii de către Rusia în 2014. Toate ţările membre NATO "condamnă cu o singură voce comportamentul Rusiei", a adăugat el.

O sursă NATO invitată să descrie modul în care Rusia îşi desfăşoară forţele la frontiera cu Ucraina a declarat: "Echipamente mari precum tancuri, artilerie autopropulsată şi vehicule de luptă ale infanteriei sunt transferate noaptea pentru a evita ca pe reţelele de socializare să apară imagini elocvente, aşa cum s-a întâmplat în timpul comasării de capacităţi militare ruseşti în primăvară". AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 140

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-10-2026 00:07

VIDEO Brazilia: Trump denunță alegeri 'fraudate' după înfrângerea lui Bolsonaro

Președintele american Donald Trump a denunțat luni alegeri 'fraudate' în Brazilia, la o zi după realegerea surpriză a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în fața senatorului conservator Flavio Bolsonaro, transmite AFP. 'A fost lamentabil', a declarat președintele american, un aliat apropiat al lu

Politic Ex 26-10-2026 23:14

Rubio a transmis autorităților venezuelene 'în urmă cu câteva săptămâni' că Machado trebuie să poată reveni în țară

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite au îndemnat, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul interimar al Venezuelei să îi permită liderei opoziției

Politic Ex 26-10-2026 22:39

Trump promite 1 milion de dolari pentru orice informație care duce la o condamnare pentru fraudă electorală

Președintele american Donald Trump a promis luni că va plăti 1 milion de dolari oricărei persoane care deține informații ce duc la o condamnare pentru fraudă electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioar

Politic Ex 26-10-2026 21:12

Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein

Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent

Politic Ex 26-10-2026 18:41

Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia

Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a

Politic Ex 26-10-2026 18:30

Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin

Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial

Politic Ex 26-10-2026 18:25

Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească

Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen

Politic Ex 26-10-2026 18:16

Slovacia va dezvolta cu Rusia legături în domenii nevizate de sancțiuni, afirmă ministrul de externe Juraj Blanar

Slovacia va continua să-și urmeze interesele și să-și dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancțiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters. Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special desp

Politic Ex 26-10-2026 17:48

Alegeri în Israel: Premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de opoziție că recurge la un joc periculos cu Iranul

Opoziția israeliană l-a acuzat la unison pe premierul Benjamin Netanyahu, în ajunul alegerilor legislative din Israel, că recurge la un joc periculos cu Iranul pentru a atrage voturi, acuzații respinse de ministrul apărării Israel Katz, transmite AFP. Unul dintre adversarii săi politici, fostul ministru al apărării Avigdor Lieberman, a c

Politic Ex 26-10-2026 17:45

Președintele Macron, în prima linie a unei Franțe 'în fierbere' (AFP)

Președintele francez Emmanuel Macron a ieșit luni în prim-plan, estimând că 'nu este normal ca înainte cu șase luni de alegeri prezidențiale', Franța 'să fie în această fierbere' și făcând apel ca scenele de haos din 17 octombrie în numeroase orașe să nu se mai repete 'niciodată', relatează AFP.

Politic Ex 26-10-2026 16:55

Austria amenință cu blocarea aprobării viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034

Austria a amenințat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care blocul comunitar încearcă să ajungă la un acord pe acest subiect până la finalul acestui an, transmite luni Euractiv.

Politic Ex 26-10-2026 16:42

Turneul cancelarului german în Singapore, Japonia și Coreea de Sud

Cancelarul german Friedrich Merz a plecat luni într-un turneu diplomatic în Singapore, Japonia și Coreea de Sud, în timp ce președintele Frank-Walter Steinmeir se duce în această săptămână în China, informează AFP. Germania, prima economie europeană, caută să-și diversifice legăturile strategice și comercial

Politic Ex 26-10-2026 16:14

Marea Britanie va prezenta săptămâna aceasta un plan în vederea îndeplinirii obiectivului de cheltuieli NATO

Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat luni că ministrul de finanțe John Healey va prezenta săptămâna aceasta un plan pentru a finanța integral angajamentele actuale de apărare ale guvernului împreună cu o foaie de parcurs pentru îndeplinirea promisiunii de cheltuieli NATO până în 2035, informează Reuters.

Politic Ex 26-10-2026 15:48

Iordania: Suspecții arestați după atacul comis într-o biserică ortodoxă sunt membri ai aceleiași familii

Cei trei presupuși autori ai atacului fără precedent asupra unei biserici ortodoxe grecești din sudul Iordaniei aparțin aceleiași familii, a anunțat luni poliția iordaniană, citată de France Presse. ''Doi sunt frați și al treilea este cumnatul lor. Toți au aderat la ideologia takfiristă (islamism extremist) și locuiesc în apropie

Politic Ex 26-10-2026 15:34

#Ucraina așteaptă de aproape o lună ca SUA să-și dea acordul pentru livrarea de rachete Patriot(Zelenski)

Ucraina așteaptă de aproape o lună ca secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, să aprobe furnizările cruciale de rachete, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski luni, în timp ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice și civile ucrainene, relatează Reuters. 'În special, așteptăm de aproap