Liderul sârbilor bosniaci ameninţă NATO cu o confruntare

Membrul sârb al preşedinţiei tripartite a Bosniei-Herţegovina, Milorad Dodik, a declarat că Republika Srpska (RS), entitatea sârbă a statului, este pregătită de un conflict armat în ţară şi că în acest caz îşi va chema prietenii să o apere, relatează joi agenţia de presă croată HINA.
"Dacă va fi necesar, ne vom apăra şi cu propriile noastre forţe. Dacă se va ajunge ca NATO să spună că vor interveni, vom cere ajutor din partea prietenilor noştri care ne-au spus clar că nu-şi vor abandona prietenii la nevoie", a afirmat miercuri Dodik într-un interviu acordat televiziunii de stat a RS.
Liderul sârb bosniac nu a precizat la ce prieteni străini se referă.
Milorad Dodik a spus săptămâna trecută că va propune ca parlamentul RS să adopte o lege în baza căreia aceasta să se retragă din acordurile privind crearea unor instituţii naţionale ca forţele armate, agenţiile de securitate şi autorităţile judiciare, aminteşte HINA. Deşi Dodik a explicat atunci că acest lucru va întări autonomia RS în cadrul Bosniei-Herţegovina, el a asigurat acum că scopul este o "disoluţie paşnică" şi şi-a exprimat încrederea că armata Bosniei-Herţegovina nu va reacţiona.
"Ştiu că niciun sârb din cadrul forţelor armate nu va accepta să ia parte la o acţiune militară împotriva Republicii Srpska. Cred că nici majoritatea croaţilor nu vor face acest lucru", a spus el.
Ceilalţi doi membri ai preşedinţiei tripartite, Sefik Djaferovic (bosniac) şi Jeliko Komsic (croat), au atenţionat că o tentativă de acest fel va determina un răspuns prompt.
"Dacă comunitatea internaţională nu reacţionează, forţele statului vor răspunde cu orice preţ, pentru că disoluţia se exclude. Nu se va permite secesiunea niciunui centimetru din Bosnia-Herţegovina", se arată într-o luare de poziţie comună a celor doi, citată de HINA.
Acordul de pace de la Dayton care a pus capăt războiului intercomunitar din Bosnia (1992-1995, soldat cu 100.000 de morţi) a consacrat divizarea ţării în două entităţi, una sârbă şi cealaltă croato-musulmană, legate prin instituţii centrale, instituţii ce s-au coagulat de-a lungul anilor în urma reformelor efectuate de comunitatea internaţională, în special de ţările occidentale.
Dar Milorad Dodik le contestă, în special armata şi justiţia, şi vorbeşte adeseori despre eventualitatea unei independenţe pentru entitatea sârbă, susţinând că Bosnia este un 'experiment' al comunităţii internaţionale şi o 'ţară imposibilă'.
Forţele armate comune, care numără 10.000 de soldaţi şi personal civil, a fost înfiinţate în 2006, la 11 ani după conflict. Această reformă, acceptată la vremea respectivă şi de către reprezentanţii politici sârbi, este considerată drept crucială pentru integritatea teritorială a Bosniei-Herţegovina. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO India a lovit cu rachete obiective 'teroriste' din Pakistan
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc 'infrastructuri teroriste' situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian, a anunțat miercuri New Delhi, relatează AFP. 'Cu puțin timp în urmă, forțele armate indiene au lansat operațiunea Sindoo
Yemen: Liderul politic al rebelilor houthi anunță că intenționează să continue atacurile împotriva Israelului
Rebelii houthi din Yemen au promis marți o ripostă 'fulgerătoare' Israelului și că vor continua loviturile asupra acestei țări ca răspuns la bombardamentele israeliene, fără a menționa acordul de încetare a focului cu Statele Unite anunțat de Oman, relatează AFP. Liderul politic al rebelilor houthi, Mahdi al-Mashat, a promis o ri
Omanul anunță un acord de încetare a focului între rebelii houthi și SUA
Rebelii houthi din Yemen și Statele Unite au convenit asupra unei încetări a focului, a anunțat marți ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, la scurt timp după ce Donald Trump a anunțat încetarea atacurilor americane împotriva acestor insurgenți susținuți de Iran, relatează AFP. 'În urma discuțiilor și cont
#Ucraina: Cel puțin trei morți și 11 răniți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî, nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile, adăugând că printre victime se află și copii, relatează AFP. Potrivit primelor informații, inamicul a lovit infrastructuri civile din districtul Sumî cu o rac
Germania: Miniștrii noului guvern al cancelarului Merz, învestiți oficial în funcție
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a procedat marți seara la învestirea oficială a celor 17 miniștri din guvernul noului cancelar Friedrich Merz, ales în funcție din a doua &icir
BTA: Stindarde sacre, steaguri militare binecuvântate de Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate din Bulgaria
O ceremonie de binecuvântare a steagurilor militare și a stindardelor sacre a avut loc, marți, pe 6 mai, marcând Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate în Piața Sf. Alexandru Nevski, lângă Monumentul Soldatului Necunoscut. Președintele și comandantul șef al Forțelor Armate Rumen Radev au participat la ceremonie și au pri
Trump anunță că rebelii houthi au 'capitulat' și că bombardamentele americane în Yemen vor înceta
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că rebelii houthi au 'capitulat' și a promis că atacurile aeriene americane din Yemen vor înceta 'cu efect imediat', relatează AFP. 'Houthi au anunțat (...) că nu mai vor să lupte. Pur și simplu nu mai vor să lupte. Și noi vom respecta asta. Vom opri bombardamentele, iar ei au
Meloni îi transmite lui Merz: Relațiile între Italia și Germania, 'fundamentale' pentru 'relansarea competitivității' în UE
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a felicitat marți pe noul cancelar conservator german Friedrich Merz, calificând drept 'fundamentală' cooperarea între țările lor, pri
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', consideră Viktor Orban
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', a afirmat marți premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenția MTI. Reacționând unor comentarii făcute mai devreme la o conferință de presă de președintele Partidului Popular European (PPE), germanul Ma
Rusia afirmă că șansele de pace în #Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul continuă să furnizeze arme Kievului
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat marți că șansele de a se ajunge la o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul va continua să furnizeze arme Kievului, relatează Reuters. Zaharova a făcut aceste declarații după ce a fost întrebată, în cadrul unei conferințe de p
Israelul a lovit aeroportul și centrale electrice din Sanaa, controlate de rebelii houthi
Aviația israeliană a bombardat marți, pentru a doua zi consecutiv, infrastructuri controlate de rebelii houthi în Yemen, între care aeroportul și centrale electrice din capitala țării Sanaa, la două zile după un atac cu rachete al miliției houthi împotriva principalului aeroport internațional din Israel, relatează AFP. Houthi au reacționat im
Mecanismul de condiționalitate care permite suspendarea fondurilor UE va fi menținut, asigură comisarul european pentru buget
Mecanismul de condiționalitate prin care Comisia Europeană le poate suspenda fondurile europene statelor membre ale UE despre care consideră că încalcă statul de drept trebuie menținut în Cadrul Financiar Multianual, astfel încât bugetul UE să poată fi folosit pentru sprijinirea reformelor naționale menite să consolideze statul de drept, a declarat &i
#Ucraina:Kremlinul reacționează după ce Trump a spus că scăderea prețului petrolului va împinge Rusia la pace
Kremlinul a afirmat marți că interesele Rusiei sunt mai importante decât prețul la petrol, după ce președintele american Donald Trump sugerase cu o zi în urmă că scăderea recentă a prețului la petrol îl va face pe omologul său rus Vladimir Putin mai dispus să încheie o pace cu Ucraina, potrivit EFE, RBK. ru și Reuters. 'Prețul la pe
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai