logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Militari afgani relatează pentru El Pais dedesubturile capitulării capitalei Kabul: Ne-au ordonat să ne predăm

Image

Mai mulţi membri ai armatei afgane au explicat pentru El Pais umilinţa pe care au resimţit-o atunci când au fost nevoiţi să predea armele şi când au înţeles că autorităţile "au vândut ţara" talibanilor.

"Am depus armele şi ne-am predat, iar în faţa noastră se aflau camarazii noştri morţi şi răniţi", povesteşte cu lacrimi în ochi un membru al Directoratului Naţional de Securitate (NDS), aripa militară a serviciilor de informaţii afgane şi instituţia însărcinată cu cele mai riscante operaţiuni pe teren, pentru El Pais, care a publicat duminică un amplu reportaj pe această temă. Scena, care s-a petrecut în provincia Ghazni, nod comercial şi de tranzit din centrul Afganistanului, a avut loc cu câteva zile înaintea căderii capitalei afgane Kabul, care s-a consumat la 15 august. Protagonistul ei este Mohsin, un munte de om în vârstă de 27 de ani, cu ochi albaştri, care dă impresia că rămâne fără aer de câteva ori în timpul relatării, dar insistă că nu au făcut altceva decât să respecte ordinele. Cu mândria rănită, Mohsin trece în revistă într-o casă din provincia Parwan ultimele luni în care a îmbrăcat uniforma pe care acum o păstrează mototolită într-un sac de plastic.

Capitala a căzut în mâinile talibanilor practic fără luptă, exact cum s-a întâmplat şi în 1996, din cauza unei capitulări impuse de sus. Totul a fost pus la cale în cadrul negocierilor realizate în interiorul şi în afara ţării cu gruparea insurgentă aflată acum la putere. Anunţul retragerii trupelor americane şi a alianţei internaţionale din Afganistan a dat lovitura de graţie trupelor locale, tot mai demotivate. Acestea sunt explicaţiile oferite de cinci militari afgani din diverse provincii şi cu diferite grade, atribuţii şi vârste, intervievaţi de El Pais, dar care, din motive de securitate, au preferat să nu le fie dezvăluită adevărata identitate. Unul dintre ei a reuşit să fugă în august în Pakistan. "Moralul nostru atunci când SUA şi-au anunţat retragerea a luat-o în jos" şi "de fiecare dată se lupta tot mai puţin", recunoaşte Adbul, un colonel în vârstă de 54 de ani, din care 36 în serviciul activ.

"Unii responsabili din PPS (securitatea palatului prezidenţial) vorbiseră deja cu talibanii, stabiliseră tot, să predea armele şi să capituleze primind în schimb promisiunea că nu ne vor ucide. Ca soldaţi, am respectat ordinele", spune Elham, un comandant în vârstă de 27 de ani care înainte de a intra în garda prezidenţială în urmă cu doi ani luptase împotriva gherilei talibane în mai multe provincii. Pentru că militarul afgan s-a temut să nu fie văzut şi ascultat, reporterul El Pais a realizat interviul cu Elham în interiorul unui autovehicul care şi-a schimbat în mai multe rânduri amplasamentul în Kabul.

În după-amiaza zilei de 15 august Elham se afla în Camp Watan, o tabără de antrenament din apropierea aeroportului din Kabul. Când au sosit talibanii, "eu am încercat să-mi păstrez moralul ridicat, însă unii dintre tovarăşii mei tremurau şi se temeau pentru viaţa lor". Elham povesteşte că au predat totul: arme, uniforme, vehicule, însă înainte de aceasta au ars toate documentele care ar fi putut compromite armata locală sau trupele internaţionale. "Le-am dat până şi cheile de la maşini. Încă suntem sub şoc (...) Liderii ne-au vândut", dă asigurări Selab, comandant care a fost rănit şi a pierdut mai mulţi camarazi în provincia Wardak.

Aproape toate persoanele intervievate folosesc verbul "a vinde" pentru a explica ce cred ei că a făcut guvernul preşedintelui Ashraf Ghani înainte de a fugi în Emiratele Arabe Unite, chiar în ziua în care talibanii au intrat în Kabul. El Pais precizează că două dintre mărturiile pe care le-a cules reporterul ziarului provin de la membri ai gărzii prezidenţiale. Unii dintre intervievaţi cred că Kabulul ar fi fost scena unui măcel în cazul în care s-ar fi încercat să se evite ajungerea la putere a gherilei jihadiste, însă, în acelaşi timp, sunt de părere că evitarea unei băi de sânge nu a fost principalul motiv care să explice lipsa totală a luptelor pentru controlul capitalei afgane.

Armata Afganistanului a ajuns să numere circa 300.000 de militari echipaţi şi instruiţi de Statele Unite în ultimii 20 de ani. Însă, în plină ofensivă talibană, s-a dizolvat ca un cub de zahăr în ceaiul fierbinte, scrie El Pais. În prezent, regimul taliban nu dispune de o armată organizată, deşi controlează baze şi echipamente abandonate de armata afgană regulată. În pofida tuturor simptomelor care anunţau mai mult decât probabilul "deces" al armatei afgane, secretarul pentru apărare al SUA, Lloyd Austin, a declarat marţi că Pentagonul a fost luat prin surprindere de colapsul trupelor afgane.

Colapsul a fost o consecinţă a dependenţei excesive de Washington a armatei afgane pe de-o parte, şi de ajutorul extern pe care talibanii l-au primit de-a lungul timpului din parte vecinului pakistanez, pe de altă parte, apreciază colonelul Adbul. Islamabadul şi-a arătat deja disponibilitatea de a ocupa locul lăsat liber de SUA ca principal motor al noii armate a Afganistanului, potrivit unor surse militare pakistaneze citate marţi de serviciul în limba urdu al BBC. Unii militari au declarat pentru El Pais că tocmai serviciile secrete pakistaneze, ISI (Inter-Services Intelligence) au fost, sunt şi vor fi un sprijin esenţial pentru talibani.

Ura, latentă în toţi aceşti ani de lupte şi terorism, nu va simplifica reorganizarea forţelor de securitate în Afganistanul de astăzi. "Să-şi găsească altă ocupaţie", declară la un punct de control rutier amplasat la ieşirea din Kabul un taliban al cărui discurs pare motivat de ranchiuna faţă de membrii fostei armate afgane. Bărbatul, care spune că are în jur de 30 de ani şi preferă să nu-şi dea numele, mai spune că de-a lungul anilor a fost arestat atât de trupele americane, cât şi de autorităţile afgane, iar acum face parte dintr-un aparat format din mii de oameni amplasaţi la posturi de control pe şoselele şi în oraşele din întreaga ţară. Nu există cifre referitoare la numărul de membri din fostele Forţe de Securitate care de nevoie sau din convingere au decis să se înroleze în aparatul de securitate al noului regim.

Ca membru al forţelor speciale, Mohsin şi-a petrecut ultimii patru ani din viaţă participând la razii nocturne din uşă în uşă în multe dintre cele 34 de provincii ale Afganistanului. În ultimele săptămâni la putere ale fostului preşedinte afgan, Mohsin şi-a pus viaţa în pericol în zonele rurale din regiunea Ghazni.

Ultima zi în care Mohsin a îmbrăcat uniforma de camuflaj a fost joi, 12 august, când a depus armele şi s-a predat, la fel cum au făcut-o cei circa 50 de membri ai NDS care erau împreună cu el. În continuare, s-au asigurat că tovarăşii lor căzuţi pe front vor ajunge la spitalul din Ghazni, iar apoi Mohsin s-a întors la Kabul. "Prietenul meu Nasratallah se căsătorise cu doar o lună în urmă", povesteşte el. "Nimeni nu mai vrea război, însă în lunile ce vor urma ne vom confrunta cu o criză gravă din cauza lipsei hranei şi a banilor. Dacă ei (talibanii) nu demonstrează că îi pot face faţă, ne vom răscula, chiar de-ar fi s-o facem cu bâte şi pietre", spune el.

Cu fiecare zi sunt tot mai mulţi cei care cred că talibanii aveau de mai multă vreme oameni infiltraţi la toate nivelurile: de la cele mai înalte sfere până la cele mai de jos. O dovadă în acest sens este un grădinar care pe timpul vechiului regim avea grijă de plantele unui înalt oficial militar şi care acum este membru al noilor servicii secrete. Faptul că şi-a găsit atât de repede un loc de muncă atât de bun dovedeşte că îşi pregătise din vreme terenul, comentează cu o oarecare surpriză fostul său angajator. "Ăsta era spion încă de dinainte", spune el. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 3

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 03-03-2025 22:45

O invazie a Taiwanului de către China ar fi 'catastrofală', afirmă Trump

O invazie a Taiwanului de către China ar fi 'catastrofală', a declarat luni președintele american Donald Trump, anunțând o investiție masivă în Statele Unite a gigantului taiwanez al producției de semiconductori TSMC, relatează AFP. 'Ar fi evident un

Politic Ex 03-03-2025 22:17

Trump: Zelenski 'ar trebui să fie mai recunoscător'

Președintele SUA Donald Trump a afirmat luni că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski 'ar trebui să fie mai recunoscător', subliniind că acordul privind mineralele ucrainene poate fi încă încheiat, relatează AFP. Trump a afirmat că nu a menționat încă o încetare a ajutorului militar al SUA pentru Ucraina.

Politic Ex 03-03-2025 19:56

Israel: Premierul Netanyahu amenință Hamas cu consecințe inimaginabile dacă nu eliberează ostaticii

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat luni Hamas cu consecințe pe care mișcarea islamistă palestiniană 'nu le poate imagina' dacă nu eliberează ostaticii israelieni reținuți în Fâșia Gaza, relatează AFP. 'Am spus Hamas: dacă nu ne eliberați ostaticii, vor exista consecințe pe care nu le puteți imagina',

Politic Ex 03-03-2025 19:50

'America nu va mai tolera asta prea mult timp', comentează Trump o afirmație a lui Zelenski

Președintele american Donald Trump a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că 'America nu va mai tolera asta prea mult timp', referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters. Comentând un articol al agenției Associated Press cu titlul

Politic Ex 03-03-2025 19:47

Israel: Răniți după o altercație în Knesset între rudele unor victime ale atacului Hamas și agenții de securitate

Rudele unor victime ale atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 s-au ciocnit cu agenții de securitate în Knesset, parlamentul israelian, a relatat luni cotidianul Jerusalem Post, potrivit căruia cel puțin două persoane au fost rănite, transmite dpa. Potrivit cotidianului Haaretz, un bărbat al cărui fiu a fost ucis de teroriști la un

Politic Ex 03-03-2025 19:30

Germania: Cel puțin doi morți după ce o mașină a lovit mai mulți pietoni la Mannheim

Două persoane au murit luni și 10 au fost rănite, dintre care cinci grav după ce un automobil a intrat în pietoni, în orașul Mannheim din sud-vestul Germaniei, anunțat poliția, transmit dpa și AFP. Presupusul șofer, un cetățean german în vârstă de 40 de ani, a fost reținut și se află în spital, fiind rănit. Poliți

Politic Ex 03-03-2025 18:55

AFP: Reînarmarea Europei, o problemă bugetară și operațională dificilă

Majorarea bugetelor de apărare în Europa pentru a contrabalansa o dezangajare americană ridică probleme de finanțare și de capacități de producție, dar și de coordonare a mijloacelor militare, notează AFP într-un comentariu difuzat luni. Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre un obiectiv 'în jurul a 3-3,5% d

Politic Ex 03-03-2025 18:52

Serbia: Președintele Vucic își cere scuze după ce a jignit un jurnalist

Președintele sârb și-a cerut scuze luni pentru că a catalogat un jurnalist al radioteleviziunii publice RTS drept 'un imbecil care pactizează cu manifestanții', după o relatare de la o manifestație a studenților, relatează AFP. 'Independent de tortura pe care o îndur în fiecare zi, nu am dreptul de a numi pe nimen

Politic Ex 03-03-2025 18:21

Disputa de la Casa Albă a fost o 'escaladare deliberată', crede Friedrich Merz

Liderul conservator german Friedrich Merz, cel mai probabil viitorul cancelar, crede că președintele american Donald Trump și vicepreședintele său, JD Vance, l-au provocat în mod deliberat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul discuției lor aprinse de la Casa Albă, relatează luni dpa. Merz a spus luni că a urmărit

Politic Ex 03-03-2025 17:44

Avansul forțelor ruse în #Ucraina a încetinit în februarie (ISW)

Forțele ruse au progresat mai puțin în Ucraina în februarie 2025 decât în lunile precedente, potrivit unei analize AFP asupra datelor Institutului american pentru studierea războiului (ISW). Acestea au cucerit 389 kmp în februarie, după un avans de 431 kmp în ianuarie, 476 kmp în decembrie și un v&acir

Politic Ex 03-03-2025 17:35

Israelul va construi o barieră de 425 km de-a lungul frontierei cu Iordania, anunță ministrul apărării

Israelul va începe în lunile următoare construcția unei bariere de-a lungul frontierei cu Iordania, ale cărei costuri vor fi de 1,445 miliarde de dolari, a declarat luni ministrul apărării, Israel Katz, transmite Xinhua. Katz a prezentat acest plan în timpul unei deplasări în Valea Iordanului, precizând, înt

Politic Ex 03-03-2025 16:51

Judecătorul japonez Iwasawa Yuji, ales noul președinte al Curții Internaționale de Justiție

Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cu sediul la Haga, a anunțat luni că noul său președinte este judecătorul japonez Iwasawa Yuji, transmit Reuters și AFP. Iwasawa Yuji a fost ales pentru a finaliza mandatul fostului președinte al CIJ, libanezul Nawaf Salam, care va expira pe 5 februarie 2027, a indicat Curtea într-un comunicat.

Politic Ex 03-03-2025 16:40

Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba: Un acord de pace mediat de SUA este încă posibil

Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba nu exclude un acord de pace mediat de SUA între Ucraina și Rusia, chiar și după incidentul de la Casa Albă de vinerea trecută, relatează dpa. Președintele american Donald Trump a făcut din încetarea focului o chestiune 'prea centrală a politicii sale externe pentru a nu reuși&#

Politic Ex 03-03-2025 15:56

#Ucraina: Zelenski consideră că un armistițiu 'fără garanții' ar fi un 'eșec'

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că orice încetare a focului în Ucraina ar fi sortită eșecului dacă nu există 'garanții de securitate' pentru a evita o reluare a ostilităților, relatează luni AFP. 'Ar fi un eșec pentru toată lumea dacă Ucraina este forțată la o încetare a focului fără garanții s

Politic Ex 03-03-2025 15:33

Mașină intrată în mulțime la Mannheim: O persoană a murit, un suspect a fost arestat

O persoană a murit și mai multe au fost rănite luni după ce o mașină a intrat într-o mulțime în orașul Mannheim din sud-vestul Germaniei, a anunțat poliția, citată de dpa, Reuters și AFP. Poliția a mai precizat că șoferul a fost reținut ca suspect în urma incidentului și că mai mulți răniți se află în stare gravă.