Talibanii ordonă funcţionarilor afgani să predea într-o săptămână armele, muniţiile şi toate bunurile publice

Talibanii au dat sâmbătă un termen de o săptămână funcţionarilor guvernului pe care l-au înlăturat de la Kabul să predea toate armele şi bunurile publice, decizie menită să consolideze noua administraţie a islamiştilor cu câteva zile înaintea retragerii complete a trupelor internaţionale, relatează agenţia EFE.
''Îi informăm pe toţi cei care deţin echipamente, arme, muniţii şi alte bunuri ale guvernului să predea obiectele menţionate organelor pertinente ale Emiratului Islamic în termen de o săptămână'', a anunţat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, adăugând că aceia care nu se conformează dispoziţiei vor suporta consecinţe legale.
Deşi au preluat puterea din 15 august, liderii talibani le-au ordonat combatanţilor din subordine să nu pătrundă în locuinţele particulare şi să nu ia niciun bun public. Ei au anunţat de asemenea că vor înregistra toate armele şi muniţiile lăsate în urmă de trupele internaţionale sau capturate de la cele afgane.
Dispoziţia de predare voluntară a armelor, muniţiilor şi a altor bunuri survine în timp ce liderii mişcării islamiste se pregătesc să anunţe noul guvern afgan pe care speră să-l definitiveze înainte de retragerea completă a trupelor internaţionale pe 31 august.
Surse din rândul talibanilor susţin că aceştia au început să preia controlul zonei militare a aeroportului din Kabul, cedată de militarii americani pe măsura retragerii acestora. Armata americană a preluat controlul asupra acestei zone la o zi după ce talibanii au cucerit capitala, într-un aparent pact de neagresiune care a permis Statelor Unite şi aliaţilor acestora să evacueze de atunci printr-un pod aerian peste 110.000 de persoane, majoritatea afgani, operaţiune care este pe punctul să se încheie.
Majoritatea ţărilor implicate au oprit deja evacuările, în contextul deteriorării situaţiei de securitate la Kabul, unde un atentat comis joi în apropierea aeroportului şi revendicat de gruparea Statul Islamic s-au soldat cu cel puţin 170 de morţi, printre care 13 militari americani.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
* Macron cere "să nu se lase garda jos" în faţa grupării Stat Islamic, care "rămâne o ameninţare"
* LIVE UPDATE Afganistan: Explozii în apropierea aeroportului din Kabul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Putin declară că Rusia are suficiente resurse pentru a încheia războiul din #Ucraina (interviu)
Rusia are suficiente forțe pentru a încheia războiul din Ucraina și a obține rezultatul dorit, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-un interviu publicat duminică de presa de stat, la o zi după ce Kremlinul a anunțat că va prezenta Ucrainei condițiile sale pentru o încetare a focului, transmite EFE. 'Avem forțe
Atacul rus cu drone din cursul nopții asupra Ucrainei, cel mai amplu de la începutul războiului
Ucraina a suferit în noaptea de sâmbătă spre duminică cel mai amplu atac cu drone ruse de la începutul invaziei la scară largă în 2022, potrivit unui bilanț anunțat duminică de armata țării devastate de război, informează dpa. Forțele aeriene ucrainene au declarat că un total de 273 de vehicule aeriene fără pilot au fos
Zelenski și Vance și-au strâns mâinile la slujba inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele american JD Vance și-au strâns mâinile duminică în Piața Sf. Petru din Vatican, înainte de Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, informează EFE. Vance, însoțit de secretarul de stat Marco Rubio, a ieșit din bazilică și s-a înd
Președintele Serbiei acuză Europa că vrea să-l răstoarne de la putere
Președintele naționalist sârb Aleksandar Vucic a acuzat din nou, sâmbătă, Europa că încearcă să-l răstoarne de la putere, că încurajează și plătește pentru protestele care durează de mai bine de șase luni și în care zeci de mii de cetățeni au denunțat ceea ce ei consideră a fi autoritarismul și corupția în creștere, informează EFE.
VIDEO Ceremonia de inaugurare a pontificatului lui Leon al XIV-lea a început
Ceremonia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, care a devenit la 8 mai primul papă american din istorie, a început duminică la scurt timp după ora locală 10:00 (08:00 GMT) în Piața Sf. Petru din Vatican, în prezența a zeci de mii de credincioși și a peste 150 de delegații străine, informează AFP.
Zelenski și Vance au ajuns la Vatican pentru Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și vicepreședintele american JD Vance au sosit duminică în Piața Sf. Petru din Vatican pentru Liturghia inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea, informează EFE. Vance, însoțit de secretarul de stat Marco Rubio, a ieșit din bazilică și s-a îndreptat către piață cu câteva
Premierul Canadei își reafirmă sprijinul pentru #Ucraina în prima sa întâlnire cu președintele Zelenski
Premierul canadian Mark Carney a reafirmat sâmbătă sprijinul țării sale pentru Ucraina în prima sa întâlnire față în față cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski de la câștigarea alegerilor, informează Reuters. 'Poporul canadian va sprijini ferm și neclintit... subliniem că nu poate exista pace fără
Merz și Meloni insistă că ideea trimiterii de trupe în Ucraina nu mai este în discuție
Desfășurarea de trupe în Ucraina nu mai este o chestiune aflată în discuție, au declarat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni și cancelarul german Friedrich Merz, la Roma, într-o conferință de presă comună, transmite EFE. 'Nu există nicio discuție despre trimiterea de trupe în Ucraina, este ceva dincolo de
#Ucraina anunță că schimbul de prizonieri cu Rusia va avea loc săptămâna viitoare
Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirill Budanov, și-a exprimat sâmbătă convingerea că schimbul de prizonieri dintre Rusia și Ucraina, singurul acord concret la care ambele delegații au ajuns cu o zi înainte la Istanbul, va avea loc săptămâna viitoare, informează EFE. 'Sper să se întâmple a
#Ucraina: Kievul, sub atacul prelungit al dronelor ruse (armata ucraineană)
Capitala ucraineană Kiev a fost supusă unui atac susținut cu drone ruse duminică dimineața, a anunțat armata ucraineană, informează Reuters. La mai bine de patru ore după ce forțele aeriene ale Ucrainei au emis alerte de raid aerian la miezul nopții de sâmbătă spre duminică pentru Kiev și cea mai mare parte a estului Ucrainei, zeci de dr
Israel: Armata afirmă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen
Armata israeliană a anunțat duminică dimineață că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, unde rebelii houthi vizează în mod regulat teritoriul israelian, relatează AFP. 'În urma sirenelor care au sunat recent în mai multe zone din Israel, o rachetă lansată din Yemen a fost interceptată', a informat armata pe contu
Siria: Puterea dă 10 zile grupărilor armate pentru a se alătura forțelor sale
Ministrul sirian al apărării, Murhaf Abu Qasra, a acordat sâmbătă un termen de 10 zile grupărilor armate pentru a se alătura forțelor țării, aceasta fiind cea mai recentă încercare de a unifica rândurile după înlăturarea lui Bashar al-Assad, notează AFP. După ce l-a răsturnat pe Bashar al-Assad în decembrie anul t
Regatul Unit va încheia un 'acord' cu UE în zilele următoare (Downing Street)
Premierul britanic Keir Starmer se pregătește să încheie în următoarele zile un nou 'acord' multisectorial cu UE menit să strângă legăturile cu europenii la cinci ani după Brexit, a anunțat sâmbătă Downing Street, înaintea unui summit fără precedent luni la Londra, notează AFP. Acest acord, ale cărui detal
Serbia: Președintele Vucic afirmă că a 'terminat' cu revendicările studenților
Belgrad, 17 mai /Agerpres/ - Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat sâmbătă, în cursul unui miting în fața partizanilor săi, că a 'terminat' cu cererea studenților de alegeri anticipate, notează AFP. Serbia este zguduită de luni de zile de manifestații în întreaga țară conduse de studenți. Furia mocnea, iar mo
Serbia: Președintele Vucic afirmă că a 'terminat' cu revendicările studenților
Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat sâmbătă, în cursul unui miting în fața partizanilor săi, că a 'terminat' cu cererea studenților de alegeri anticipate, notează AFP. Serbia este zguduită de luni de zile de manifestații în întreaga țară conduse de studenți. Furia mocnea, iar moartea a 16 p