Afganistan: Calmul a revenit pe aeroportul internaţional din Kabul, după o zi de luni dramatică, încheiată cu şase morţi
Aeroportul internaţional Hamid Karzai din capitala Afganistanului, Kabul, a revenit marţi la calm cu reluarea zborurilor şi controlul pasagerilor, după ce terminalul a fost luni scena unor evenimente dramatice cu mii de oameni care încercau să fugă din ţară şi care s-au încheiat cu cel puţin şase morţi, transmite EFE.
''O nouă zi pe HKIA (Aeroportul Internaţional Hamid Karzai), din Kabul. Situaţia este sub control'', a dat asigurări reprezentantul civil al NATO pentru Afganistan, Stefano Pontecorvo, pe reţeaua socială Twitter, unde a publicat imagini cu pista aerodromului. ''Pista aeroportului internaţional HKIA din Kabul este deschisă. Văd avioane care aterizează şi decolează'', a adăugat el.
Calmul a revenit pe aeroportul din capitala afgană în contextul în care luni, când ţara s-a aflat în prima zi sub controlul talibanilor, mii de persoane disperate să fugă din Afganistan au provocat haos încercând să se urce la bordul avioanelor aflate pe pistă.
Mareea de oameni a invadat aeroportul pentru a ajunge pe pistă, unde câteva mii de persoane încercau să se urce în avioane, ori s-au agăţat de avioanele care rulau deja pe pistă pentru ca aeronavele să nu decoleze fără ei. Cel puţin şase persoane, inclusiv un taliban, au murit în incidentele de pe aeroportul din Kabul, au declarat pentru EFE mai mulţi martori.
Autorităţi din mai multe ţări au anunţat că operaţiunile de repatriere au întâmpinat probleme la aterizarea şi decolarea din Kabul din cauza mulţimii de oameni, ceea ce a complicat repatrierea cetăţenilor lor.
Şi în Kabul se înregistra marţi o atmosferă descrisă de EFE drept ''de calm resemnat'', cu o întoarcere lentă la activităţile cotidiene şi o aparentă seninătate a localnicilor. Marţi dimineaţa, pe mai multe artere din capitală au revenit agenţii de circulaţie, iar personalul din spitale şi-a reluat activitatea.
''Situaţia în Kabul este sub control. Au fost arestate câteva persoane care au fost implicate în fărădelegi'', a declarat într-un mesaj principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Într-un alt mesaj adresat insurgenţilor, comandantul taliban Sayyid Mawlawi Muhammad Yaqoub a declarat că nu este permis nimănui să intre în casele oamenilor sau să-şi însuşească bunuri ale guvernului.
''Recepţia articolelor va reveni autorităţilor competente'', a declarat Yaqoub, în contextul în care presa locală şi jurnalişti relatau că au fost făcute percheziţii şi controale asupra trecătorilor şi în locuinţe.
În înregistrări video difuzate de talibani sunt prezentate întrevederi între ''unul dintre erudiţii de frunte'' ai mişcării, care discută cu personalul medical dintr-un spital, inclusiv cu femei, pe care îi invită ''să revină la locurile de muncă şi să-şi facă treaba în deplină normalitate''.
Talibanii au asigurat totodată că au garantat securitatea misiunilor diplomatice şi umanitare din ţară.
Într-un gest simbolic, principalul canal de ştiri afgan, Tolo, şi-a început jurnalul de prânz cu o prezentatoare care îi lua un interviu unui taliban, ce revendica rolul femeilor şi succesele importante în ceea ce priveşte drepturile obţinute în ultimele două decenii, lucru de neconceput în timpul anteriorului regim taliban, între 1996 şi 2001, când femeile au fost practic închise în casă.
În timpul programului, prezentatoarea afgană Beheshta Arghand l-a intervievat pe Mawlawi Abdulhaq Hemad, din cadrul echipei de comunicare a talibanilor, cu privire la situaţia din Kabul şi la percheziţiile din locuinţele din oraş.
În ansamblu, situaţia din Afganistan este în continuare incertă, deoarece, cu toate că talibanii controlează aproape întregul teritoriu, insurgenţii nu au format încă un guvern şi nici nu şi-au desemnat liderii care îl vor conduce. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
SUA: Preşedintele Joe Biden alocă 500 de milioane de dolari pentru refugiaţii afgani
Malala Yousafzai cere ţărilor să-şi deschidă frontierele pentru refugiaţii afgani
Afganistan: Talibanii anunţă o ''amnistie generală'' pentru toţi funcţionarii publici
SUA: Preşedintele Joe Biden a apărat cu fermitate decizia retragerii trupelor din Afganistan
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia afirmă că încă nu cunoaște noile propuneri despre arhitectura de securitate europeană formulate de Trump
Kremlinul a afirmat vineri că încă nu are cunoștință de propunerile privind o nouă arhitectură de securitate pentru Europa avansate de președintele american Donald Trump după întâlnirea avută la Washington cu emisarul rus Kirill Dmitriev și după consultări desfășurate la Bruxelles între SUA și unele țări europene, relatează agenția EFE.
Un nou val de false amenințări cu bombă care au vizat 15 zboruri agită Europa
Unsprezece zboruri cu destinația Praga sau Sofia sau cu plecarea de pe aceste aeroporturi au fost vizate vineri de amenințări cu bombă, au anunțat aeroportul din capitala Republicii Cehe și Ministerul bulgar al Transporturilor, relatează AFP. 'Amenințările privesc zboruri provenind din Danemarca, Marea Britanie și două din Spania. În ceea ce privește
Consiliul de Securitate al Rusiei afirmă că Starlink și OneWeb reprezintă un risc pentru statele suverane
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri agenția de presă rusă RIA, informează Reuters. Această d
Merz a avut o discuție telefonică cu Trump despre Ucraina și viitoarele negocieri, anunță Berlinul
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este implicat în deliberările președintelui St
Tragedia feroviară din Spania: Parchetul European a deschis o anchetă privind eventuale fraude la renovarea liniei Madrid-Sevilla
Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă privind o posibilă fraudă în ce privește utilizarea fondurilor europene destinate renovării liniei feroviare de mare viteză Madrid-Sevilla, unde, săptămâna trecută, a avut loc un accident soldat cu 69 de victime, a anunțat instituția vineri, transmite AFP. EPPO precizează într-un comunicat
Chișinăul se așteaptă la mai multe tentative ale Rusiei de a destabiliza situația din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, nu a exclus vineri, într-o conferință de presă la finalul ședinței Consiliului Național de Securitate, ca Rusia să întreprindă mai multe tentative pentru a destabiliza situația din Republica Moldova în următoarea perioadă, relatează Deschide.md. Nu există un alt stat în lume în af
UE ar putea amenda TikTok pentru periclitarea sănătății mintale a utilizatorilor
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa. 'De fiecare dată când un utilizator derulează sau apreciază un videoclip pe TikTok, algoritmul îi servește mai m
Blocaj bugetar în Belgia: Regele a refuzat demisia premierului Bart De Wever
Regele belgienilor Philippe a refuzat vineri demisia premierului Bart De Wever, care va relansa discuțiile din coaliția guvernamentală pentru a încerca să găsească un compromis referitor la bugetul pentru anul viitor, transmite AFP. Monarhul belgian ''a decis să refuze demisia premierului și i-a cerut să reia negocierile imediat.
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în #Ucraina, afirmă purtătoarea de cuvânt a NATO
Aliații Kievului lucrează la obținerea unei ''păci juste și durabile'' în Ucraina, a afirmat vineri purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, după o reuniune desfășurată în ajun la Bruxelles, în pregătirea celei de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, transmite AFP. Această reuniune, desfășurată j
Trump a discutat cu emirul Qatarului, mediator în conflictul din Orientul Mijlociu
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit recent să intensifice demersurile d
Poliția daneză anchetează noi amenințări pe aeroportul din Copenhaga
Poliția daneză a anunțat vineri că anchetează amenințări împotriva traficului aerian pe aeroportul din Copenhaga, însă primele evaluări arată că nu a existat niciun pericol pentru pasageri, transmite Reuters. Mai multe alarme false despre bombe ascunse în avioane au perturbat în ultimele zile zborurile din Europa, impun
SUA: Nithya Raman, susținută de socialiști democrați, devine primar în Los Angeles
O candidată susținută de Socialiștii Democrați din America (DSA) a câștigat cursa extrem de strânsă pentru primăria orașului Los Angeles, desfășurată în paralel cu alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congres, relatează vineri Reuters. DSA, grup politic de stânga ce joacă un rol tot mai influent în cadrul P
Guvernatoarea aleasă a Texasului anunță că statul va adopta legi destinate să protejeze cetățenii de centrele de date
Gina Hinojosa, guvernatoarea aleasă a statului Texas, a declarat joi că acest stat american, sub administrația sa, va adopta legi pentru a proteja locuitorii în ceea ce privește centrele de date, invocând impactul acestora asupra comunităților rurale, relatează Reuters. Datorită abundenței de rezerve energetice, terenurilor relativ
SUA: Marco Rubio estimează că în Venezuela ar putea avea loc alegeri 'la modul ideal' în 2027
Secretarul american de stat Marco Rubio a afirmat joi că alegerile din Venezuela s-ar desfășura 'la modul ideal' anul viitor, deși a avertizat că țara trebuie să finalizeze o serie de reforme instituționale, economice și de securitate înainte de a convoca alegeri libere, informează vineri EFE. Într-un interviu acordat ziaru
SUA: Criticat de democrați și de unii colegi republicani, șeful Pentagonului promite să reziste și apără războiul cu Iranul
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a transmis joi un mesaj video în care promite să lupte împotriva demersurilor din Congres vizând punerea sa sub acuzare (impeachment), au consemnat Reuters și AFP. În același mesaj, Hegseth apără războiul din Iran, descriindu-l drept 'curajos și istoric', cu toate că alegătorii americani i













