Rusia: Autorităţile continuă reprimarea opoziţiei prin arestarea unui important personaj politic

Un important opozant politic şi fost parlamentar, Dmitri Gudkov, a fost reţinut marţi de oficialii ruşi responsabili cu aplicarea legii, parte a unei represiuni mai ample împotriva opozanţilor Kremlinului, transmite Reuters.
În perioada în care a fost deputat în camera inferioară a parlamentului, Gudkov a fost expulzat din partidul O Rusie Justă în 2013 pentru că a contribuit la organizarea protestelor anti-Kremlin. Ulterior s-a alăturat opoziţiei liberale a Rusiei împotriva preşedintelui Vladimir Putin.
Într-o postare pe reţelele de socializare în prima parte a zilei de marţi, Gudkov, în vârstă de 41 de ani, a informat că poliţiştii au percheziţionat cabana în care se afla şi că aceştia îi au în vizor şi pe foşti şi actuali membri ai echipei sale.
Agenţia TASS, citând surse pe care nu le numeşte, a informat că Gudkov a fost reţinut pentru 48 de ore sub suspiciunea că nu şi-a plătit nişte datorii conform unui contract de leasing pentru o clădire nerezidenţială în perioada 2015-2017. Gudkov riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani dacă va fi acuzat şi găsit vinovat.
Această arestare este cea mai recentă acţiune din represiunea mai amplă împotriva opozanţilor Kremlinului înaintea alegerilor parlamentare din septembrie.
Gudkov a sugerat pe platforma de socializare Telegram la începutul zilei de marţi că motivul pentru este căutat de autorităţi este de natură politică."Nu ştiu care este motivul oficial", a scris Gudkov, adăugând că "adevăratul [motiv] este clar".
Tot marţi, autorităţile ruse au "vizitat" şi apartamentul activistului de opoziţie Andrei Pivovarov, la o zi după ce acesta a fost ridicat dintr-un avion şi dus în arest.
Parlamentul rus se pregăteşte să adopte o lege care ar urma să crească răspunderea penală pentru oricine cooperează cu "organizaţii indezirabile".
Kremlinul argumentează că legea este necesară pentru a proteja securitatea naţională a Rusiei şi pentru a evita imixtiunile din exterior.
"În calitate de comunitate internaţională ar trebui să reacţionăm la ceea ce se întâmplă în societatea civilă din Rusia", a declarat adjunctul ministrului de externe polonez Marcin Przydacz pentru postul de televiziune TVP Info. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: dw.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza
Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe
Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO
Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat
VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu
Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.
Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului
Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen
Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul
Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&
Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)
Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami
În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor
Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața
Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza
Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ
#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului
Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui
Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar
Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili
Netanyahu convins că va putea aduce ostaticii înapoi 'fără a ceda dictatelor' Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat sâmbătă convins că va putea aduce înapoi ostaticii israelieni 'fără a ceda dictatelor' Hamas, afirmând că războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene se află într-o 'fază decisivă', notează AFP. 'Cred că ne putem aduce ostaticii acasă făr
Comisia Europeană spune că vrea dovezi privind o încetare efectivă a agresiunii Rusiei în Ucraina
Comisia Europeană a reacționat cu prudență la anunțul președintelui rus Vladimir Putin de declarare a unei încetări unilaterale de 30 de ore a focului în Ucraina de Paște,