logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Preşedintele Putin ''nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate'' a lui Navalnîi, declară purtătorul de cuvânt al Kremlinului

Image

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, "nu se ocupă cu monitorizarea stării de sănătate şi a respectării drepturilor bloggerului condamnat Aleksei Navalnîi", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează agenţia de presă TASS.

"Nu am informaţii că preşedintele ar verifica ceva în legătură cu acest subiect", a spus Peskov, întrebat dacă Vladimir Putin verifică modul în care sunt respectate drepturile lui Navalnîi în colonia penitenciară.

Peskov a subliniat că "preşedintele rus se ocupă de elaborarea discursului către Adunarea Federală", "un eveniment extrem de important pentru noi şi pentru întreaga noastră ţară".

Potrivit lui Peskov, lui Putin i se relatează despre situaţia cu Navalnîi în scrisori din partea unor activişti ruşi şi străini. "Însă, fără îndoială, acest lucru nu poate constitui un motiv pentru anumite acţiuni ale preşedintelui, pentru că preşedintele nu poate întreprinde acţiuni de monitorizare a stării de sănătate a unui deţinut", a declarat Dmitri Peskov, subliniind că de această problemă se ocupă Serviciul federal pentru penitenciare din Rusia (FSIN) şi că "există un anumit regulament".

De altfel, reprezentantul Kremlinului a declarat că nici el nu deţine informaţii despre starea de sănătate a bloggerului. "Prin urmare, nu pot să cred pe cuvânt afirmaţiile despre cine ştie ce stare critică a lui Navalnîi", a spus el.

Întrebat despre apelul semnat de mai multe personalităţi străine, din domenii diferite, în legătură cu starea de sănătate a lui Navalnîi, Peskov a răspuns: "Nu cred, la drept vorbind, că majoritatea covârşitoare dintre cei care au semnat menţionata scrisoare, dacă nu chiar toţi, au vreo idee despre ce şi despre cine este vorba".

Luni, FSIN a anunţat că Aleksei Navalnîi a fost transferat la un spital pentru deţinuţi de la închisoarea vecină, penitenciarul nr. 3.

Având în vedere deteriorarea stării de sănătate a opozantului de 44 de ani, aliaţi ai săi au afirmat că "evenimentele evoluează într-un mod foarte rapid şi foarte nefavorabil". Potrivit acestora, viaţa lui Navalnîi "atârnă de un fir" de păr, întrucât are probleme grave de sănătate şi îi este refuzat accesul la un medic în care el să aibă încredere.

Aliaţii opozantului de 44 de ani, bolnav şi în greva foamei, au făcut duminică apel la ruşi să iasă în stradă pe 21 aprilie şi să protesteze pentru "a-i salva viaţa".

Aproape 70 de artişti, scriitori şi actori au adresat sâmbătă un apel preşedintelui rus Vladimir Putin pentru acordarea de tratament medical de urgenţă opozantului rus.

Aleksei Navalnîi a supravieţuit cu greu unei otrăviri în urma căreia a ajuns să fie în comă. El a acuzat Kremlinul şi serviciile de securitate din Rusia, care au negat însă orice implicare în otrăvirea sa. Revenit la Moscova în ianuarie după cinci luni de convalescenţă în Germania, Navalnîi a fost imediat arestat şi condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare într-un caz mai vechi de fraudă pe care opozantul îl denunţă ca fiind o comandă politică. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 04-05-2025 18:00

Nicaragua va părăsi UNESCO după un premiu decernat unui ziar de opoziție

Nicaragua a informat UNESCO cu privire la intenția sa de a părăsi organizația, după ce aceasta a acordat Premiul mondial pentru libertatea presei cotidianului istoric La Prensa, a cărui redacție a fost forțată să plece în exil, a anunțat duminică Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, informează AFP. Această de

Politic Ex 04-05-2025 17:27

Controalele la frontierele germane vor fi înăsprite imediat de către noul ministru de interne

Noul ministru de interne al Germaniei, Alexander Dobrindt, din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, intenționează să dispună respingeri sporite ale migranților și controale mai frecvente la frontierele externe ale Germaniei, încă de miercuri, a doua zi după preluarea mandatului în cadrul noului guvern de coaliție, relatează dpa.

Politic Ex 04-05-2025 16:24

Președintele rus, Vladimir Putin, vorbește într-un documentar despre #Ucraina, Occident și succesiune

Președintele rus, Vladimir Putin, recunoaște că Rusia nu era pregătită să se confrunte cu Occidentul în 2014, speră că nu va fi nevoie să folosească arme nucleare în Ucraina și crede în reconcilierea cu țara vecină. El a făcut aceste declarații într-un film documentar al televiziunii de stat ruse, intitulat 'Rusia, Kremlin, Putin, 25 de an

Politic Ex 04-05-2025 14:21

Președintele ucrainean Zelenski face o vizită la Praga

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit duminică la Praga, într-o vizită de două zile în Cehia, transmite AFP, remarcând sprijinul necondiționat acordat Ucrainei de Cehia de la începutul invaziei ruse. Șeful de stat de la Kiev a fost întâmpinat la aeroport de ministrul ceh de externe Jan Lipavski,

Politic Ex 04-05-2025 12:07

O rachetă a lovit Israelul după un atac revendicat de rebelii yemeniți Houthi

O rachetă a lovit duminică teritoriul Israelului în apropiere de aeroportul Ben Gurion de lângă Tel Aviv, transmite dpa. După ce s-au declanșat alarmele antiaeriene, forțele armate israeliene au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen și că se fac încercări de interceptare. Purtătoru

Politic Ex 04-05-2025 10:43

Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită în Rusia în 7-10 mai

Președintele chinez Xi Jinping va face o vizită oficială în Rusia în perioada 7-10 mai, când va participa la cea de-a 80-a aniversare a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, a anunțat duminică Kremlinul printr-un comunicat preulat de Reuters de pe Telegram. Președinția de la Mosco

Politic Ex 04-05-2025 10:20

Încă o rachetă lansată din Yemen a vizat Israelul

Alarmele antiaeriene s-au auzit în Israel duminică; forțele armate au anunțat că a fost detectată o rachetă care se apropia dinspre Yemen, transmite dpa, care observă că este a treia zi consecutiv când rebelii yemeniți Houthi atacă teritoriul israelian. Militarii israelieni au comunicat că au avut loc mai multe încercări de i

Politic Ex 04-05-2025 08:16

#Ucraina: Dronele rusești au rănit la Kiev 11 oameni, printre care doi copii

Un atac rusesc cu drone a rănit noaptea trecută la Kiev 11 oameni, printre care doi copii, au anunțat duminică oficiali și militari din capitala Ucrainei, citați de Reuters. Resturile de drone căzute au declanșat incendii în clădiri rezidențiale din cartierele Obolonski și Sviatoșinski ale capitalei ucrainene, a comunicat în mediil

Politic Ex 03-05-2025 22:23

Președintele sârb, în stare 'stabilă' după ce a fost internat la revenirea din Florida

Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare 'stabilă', potrivit unei surse medicale, relatează AFP. Vucic, în vârstă de 55 de ani, 'a fost internat la Academia medicală militară imediat du

Politic Ex 03-05-2025 21:29

Kosovo: Parlamentul nu a reușit să-și aleagă președintele pentru a zecea oară

Parlamentarii kosovari nu au reușit pentru a zecea oară să-și aleagă sâmbătă un președinte, amânând și mai mult formarea unui guvern, la aproape trei luni după alegerile legislative, relatează AFP. Kosovo se află într-un impas politic de la alegerile din 9 februarie, câștigate de partidul de guvernământ Vete

Politic Ex 03-05-2025 20:02

BTA: Peste 700 de militari vor participa la Ziua Vitejiei și la Parada Forțelor Armate Bulgare pe 6 mai

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, care este celebrată ca Zi a Vitejiei și a Forțelor Armate Bulgare, va fi marcată în centrul Sofiei pe 6 mai printr-o binecuvântare a culorilor și cu o paradă militară, a informat serviciul de presă al Ministerului Apărării. La paradă vor participa peste 700 de militari din Unitatea Gărzilor Naț

Politic Ex 03-05-2025 18:16

Premierul australian de centru-stânga revendică victoria în alegerile legislative

Șeful guvernului laburist australian Anthony Albanese a revendicat victoria în alegerile legislative de sâmbătă, într-un discurs adresat susținătorilor săi, relatează AFP. 'Mulțumesc poporului australian pentru că mi-a dat șansa de a continua să slujesc cea mai bună națiune din lume', a declarat premierul la Sydney.

Politic Ex 03-05-2025 16:49

Președintele sârb, internat într-un spital militar din Belgrad după revenirea din SUA (oficial)

Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă într-un spital militar din Belgrad, după ce a revenit din Statele Unite, a anunțat cabinetul său fără a preciza motivele acestei spitalizări, relatează AFP. Președintele Vucic 'a fost internat la Academia medicală militară imediat după aterizarea' la Belgrad,

Politic Ex 03-05-2025 16:28

#Ucraina: Armistițiul de trei zile are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului pentru pace (Kremlin)

Kremlinul a declarat sâmbătă ca armistițiul de trei zile propus de Moscova, între 8 și 10 mai, are ca scop 'testarea pregătirii' Kievului de a face pace, Ucraina declarând, la rândul său, că este vorba de o încetare a focului prea scurtă pentru negocieri serioase, relatează AFP. 'Scopul armistițiului d

Politic Ex 03-05-2025 15:01

Nimeni nu poate garanta siguranța Kievului dacă #Ucraina atacă Moscova pe 9 mai, spune Medvedev

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei Dmitri Medvedev a declarat sâmbătă că, dacă Ucraina ar ataca Moscova în timpul festivităților consacrate victoriei în cel de-al doilea război mondial, pe 9 mai, 'nimeni nu poate garanta' supraviețuirea Kievului până pe 10 mai, relatează Reuters. Președintele rus Vladimir Putin