logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Von der Leyen, lăsată fără scaun la întâlnirea sa şi a lui Charles Michel de la Ankara cu Erdogan (presă)

Image

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a primit marţi la Ankara pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, însă în sala de întâlnire a avut loc un moment stânjenitor, pentru că şefa executivului comunitar, singura femeie dintre oficiali, nu a avut alocat un scaun alături de cei doi bărbaţi, comentează miercuri Washington Post.

În înregistrarea video cu întâlnirea celor trei lideri, se vede cum, după fotografiile oficiale, Michel şi Erdogan se aşază pe cele două scaune alocate, în timp ce Von der Leyen pare nesigură în legătură cu locul unde ar trebuie să se aşeze.

 


Şefa Comisiei Europene a rămas în picioare uitându-se la cei doi, făcând un gest cu mâna dreapta şi părând a spune un 'eh'.

În cele din urmă i s-a oferit un loc pe o canapea aflată la câţiva metri distanţă, vizavi de ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, care ocupă un rang inferior în protocolul diplomatic obişnuit.

 

Foto: (c) Mustafa Kaya/Xinhua


 

"'Eh' este noul termen despre cum nu ar trebui să fie relaţia UE-Turcia", a scris pe Twitter eurodeputatul german Sergey Lagodinsky, preşedintele delegaţiei PE în Comisia parlamentară comună UE-Turcia. El şi-a însoţit postarea cu hashtag-uri precum 'daţi-i şi ei un loc' sau 'drepturile femeilor'.

O altă eurodeputată, olandeza Sophie in 't Veld, a reamintit că la întâlnirile dintre Erdogan şi precedenţii doi şefi ai UE, ambii bărbaţi, cei trei lideri au stat unul lângă altul, în scaune de acelaşi rang diplomatic.

"Nu a fost o coincidenţă. A fost deliberat", a scris ea pe Twitter, unde unii utilizatori au explicat totuşi incidentul mai degrabă prin nevoia de distanţare socială decât prin protocol.

"De ce nu a spus nimic preşedintele Consiliului European?", s-a întrebat eurodeputata.

Vizita liderilor UE la Ankara fusese deja criticată în sine, pentru că a venit la două săptămâni după ce Erdogan a retras Turcia din tratatul internaţional pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, cunoscut şi drept Convenţia de la Istanbul. Aliaţii lui Erdogan au spus că decizia nu înseamnă un regres în privinţa drepturilor femeilor.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fost ministru german al Apărării, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, fost premier belgian, sunt trataţi în mod obişnuit ca având acelaşi rang.

 

Foto: (c) PRESIDENTAL PRESS OFFICE / EPA


 

Înainte de acest moment stânjenitor, cei trei lideri au stat de altfel împreună la fotografii, Von der Leyen în stânga lui Erdogan, iar Michel în dreapta, aceasta fiind reprezentarea standard a statutului lor. Numai apoi Von der Leyen s-a văzut lăsată la o parte, comentează Washington Post.

Acest video oficial al UE a fost filmat din spatele şefei CE, astfel că întregul moment este surprins din perspectiva sa.

După întâlnire, Von der Leyen nu a făcut nicio referire directă la incident, dar şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situaţia drepturilor femeilor în Turcia.

"Sunt profund îngrijorată de faptul că Turcia s-a retras din Convenţia de la Istanbul", le-a spus ea jurnaliştilor.

Acest tratat este despre "protejarea femeilor şi copiilor împotriva violenţei. Iar (retragerea) este cu siguranţă un semnal prost în acest moment", a adăugat ea. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, imagine: ©AP, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editori online: Anda Badea, Irina Giurgiu)

Afisari: 98

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 26-10-2026 21:12

Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein

Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent

Politic Ex 26-10-2026 18:41

Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia

Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a

Politic Ex 26-10-2026 18:30

Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin

Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial

Politic Ex 26-10-2026 18:25

Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească

Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen

Politic Ex 26-10-2026 18:16

Slovacia va dezvolta cu Rusia legături în domenii nevizate de sancțiuni, afirmă ministrul de externe Juraj Blanar

Slovacia va continua să-și urmeze interesele și să-și dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancțiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters. Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special desp

Politic Ex 26-10-2026 17:48

Alegeri în Israel: Premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de opoziție că recurge la un joc periculos cu Iranul

Opoziția israeliană l-a acuzat la unison pe premierul Benjamin Netanyahu, în ajunul alegerilor legislative din Israel, că recurge la un joc periculos cu Iranul pentru a atrage voturi, acuzații respinse de ministrul apărării Israel Katz, transmite AFP. Unul dintre adversarii săi politici, fostul ministru al apărării Avigdor Lieberman, a c

Politic Ex 26-10-2026 17:45

Președintele Macron, în prima linie a unei Franțe 'în fierbere' (AFP)

Președintele francez Emmanuel Macron a ieșit luni în prim-plan, estimând că 'nu este normal ca înainte cu șase luni de alegeri prezidențiale', Franța 'să fie în această fierbere' și făcând apel ca scenele de haos din 17 octombrie în numeroase orașe să nu se mai repete 'niciodată', relatează AFP.

Politic Ex 26-10-2026 16:55

Austria amenință cu blocarea aprobării viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034

Austria a amenințat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care blocul comunitar încearcă să ajungă la un acord pe acest subiect până la finalul acestui an, transmite luni Euractiv.

Politic Ex 26-10-2026 16:42

Turneul cancelarului german în Singapore, Japonia și Coreea de Sud

Cancelarul german Friedrich Merz a plecat luni într-un turneu diplomatic în Singapore, Japonia și Coreea de Sud, în timp ce președintele Frank-Walter Steinmeir se duce în această săptămână în China, informează AFP. Germania, prima economie europeană, caută să-și diversifice legăturile strategice și comercial

Politic Ex 26-10-2026 16:14

Marea Britanie va prezenta săptămâna aceasta un plan în vederea îndeplinirii obiectivului de cheltuieli NATO

Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat luni că ministrul de finanțe John Healey va prezenta săptămâna aceasta un plan pentru a finanța integral angajamentele actuale de apărare ale guvernului împreună cu o foaie de parcurs pentru îndeplinirea promisiunii de cheltuieli NATO până în 2035, informează Reuters.

Politic Ex 26-10-2026 15:48

Iordania: Suspecții arestați după atacul comis într-o biserică ortodoxă sunt membri ai aceleiași familii

Cei trei presupuși autori ai atacului fără precedent asupra unei biserici ortodoxe grecești din sudul Iordaniei aparțin aceleiași familii, a anunțat luni poliția iordaniană, citată de France Presse. ''Doi sunt frați și al treilea este cumnatul lor. Toți au aderat la ideologia takfiristă (islamism extremist) și locuiesc în apropie

Politic Ex 26-10-2026 15:34

#Ucraina așteaptă de aproape o lună ca SUA să-și dea acordul pentru livrarea de rachete Patriot(Zelenski)

Ucraina așteaptă de aproape o lună ca secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, să aprobe furnizările cruciale de rachete, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski luni, în timp ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice și civile ucrainene, relatează Reuters. 'În special, așteptăm de aproap

Politic Ex 26-10-2026 15:08

Ucraina: Președintele Zelenski cere Parlamentului să prelungească legea marțială și mobilizarea generală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a trimis luni în Parlament un proiect de lege pentru a prelungi legea marțială și mobilizarea generală cu încă 90 de zile, a anunțat serviciul de presă al legislativului de la Kiev, informează Xinhua. Astfel, măsurile care urmează să expire pe 31 octombrie vor rămâne în vigoare

Politic Ex 26-10-2026 14:58

Trump adaugă Norvegia pe lista țărilor față de care a recurs la termeni vulgari

Norvegia este o 'țară de rahat', iar emigranții săi nu sunt bineveniți în Statele Unite, a declarat duminică Donald Trump, criticând din nou Comitetul Nobel norvegian pentru că nu i-a acordat Premiul pentru Pace, au consemnat AFP și Reuters. 'Sincer, Norvegia e praf. De fapt, Norvegia a devenit o țară de rahat' (shi

Politic Ex 26-10-2026 14:58

Franța va continua să impună restricții pentru a împiedica violențe suplimentare legate de proteste

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni că premierul Sebastien Lecornu va anunța ''măsuri solide'' menite să prevină violențele produse în urmă cu o săptămână legate de protestele antiguvernamentale din Franța, deși a avertizat că viitorul weekend ar putea fi caracterizat de noi violențe între manifestanți și forțele de o