Rusia: Exerciţii antidrone în apropierea graniţei cu Ucraina, manevre ale Flotei din Marea Neagră
Forţe armate ruse se pregăteau vineri să efectueze exerciţii militare destinate respingerii unui atac cu drone în cadrul unor manevre în apropierea frontierei cu Ucraina, care acuză Moscova de comasarea a mii de militari la frontiera dintre cele două ţări, relatează France Presse.
Potrivit Districtului militar Sud, care cuprinde şi zonele de frontieră cu Ucraina şi Crimeea, peste 50 de batalioane reprezentând 15.000 de persoane se vor instrui "în război electronic şi apărare antiaeriană cu scopul de a se proteja împotriva loviturilor cu drone".
Dacă armata rusă nu a precizat când vor fi organizate respectivele exerciţii, acestea se referă la o zonă unde Ucraina şi americanii au denunţat recent deplasări de trupe ruse.
Rusia a negat vineri că ar căuta un conflict armat cu Ucraina, avertizând totodată Occidentul împotriva oricărei ingerinţe militare în ţara vecină de partea autorităţilor ucrainene şi a cerut Kievului să înceteze "provocările".
Dronele, care permit lovirea ţintelor de la distanţă fără riscul pierderii unui pilot sau unui avion, ca în bombardamentele clasice, sunt o armă din ce în ce mai folosită în războaiele moderne.
Utilizarea lor de către Azerbaidjan în războiul din Nagorno-Karabah în toamna anului 2020 a favorizat în special victoria forţelor azere, semănând derută în rândul forţelor armene şi distrugând echipamentele militare ale acestora.
Rusia a fost de altfel de mai multe ori ţinta unor atacuri cu drone lansate de rebeli şi jihadişti în Siria, care au vizat bazele sale militare din Hmeimim şi Tartus.
Forţele ruse au simulat deja marţi neutralizarea unui atac cu drone, suprimând semnalele lor de control în cadrul unor manevre în Arctica.
Rusia a efectuat cu regularitate exerciţii antidrone în timpul diverselor manevre în ultimii ani, dar rareori acestea au implicat atât de mulţi militari precum cele anunţate vineri, notează AFP.
Responsabili ucraineni şi americani şi-au exprimat îngrijorarea în ultimele zile cu privire la comasarea a mii de militari ruşi la frontiera ruso-ucraineană, pe fondul escaladării tensiunilor în conflictul dintre forţele Kievului şi rebelii separatişti proruşi, care a început în 2014.
Această situaţie pune la încercare preşedinţia lui Joe Biden, în timp ce relaţiile cu Rusia sunt la cel mai scăzut nivel, Moscova rechemându-şi recent ambasadorul de la Washington după ce preşedintele american l-a calificat pe omologul său rus Vladimir Putin drept "ucigaş".
Washington a asigurat Kievul de sprijinul său în caz de agresiune rusă şi a avertizat Moscova împotriva "oricărui act agresiv".
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a avertizat vineri că Moscova va lua "toate măsurile necesare pentru a-şi asigura securitatea", în cazul unui angajament militar al NATO în favoarea Kievului.
El a spus că "Rusia nu ameninţă pe nimeni şi nu a ameninţat niciodată pe nimeni", atribuind escaladarea tensiunilor "provocărilor repetate ale forţelor armate ucrainene" împotriva separatiştilor, aminteşte France Presse.
Tensiunile din ultimele zile au făcut obiectul mai multor discuţii între înalţi responsabili militari americani şi ucraineni, între Statele Unite şi aliaţii lor din NATO, între statele majore de la Moscova şi Washington.
Forţele americane în Europa au fost plasate săptămâna aceasta în fază de supraveghere sporită în contextul unei "crize iminente potenţiale", conform AFP.
Activitatea rusă reprezintă o provocare pentru administraţia preşedintelui american Joe Biden, care s-a întâlnit săptămâna aceasta cu înalţi oficiali ucraineni într-o demonstraţie publică de sprijin pentru guvernul preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
Moscova şi Kievul se acuză reciproc de mai mult timp de eşecul punerii în aplicare a acordului de pace în Donbas. Relaţiile s-au tensionat şi mai mult din cauza gazoductului Nord Stream 2 spre Germania, pe care Kievul şi Washingtonul doresc să-l stopeze.
Rusia a avertizat joi că o escaladare a conflictului din Donbas ar putea "distruge" Ucraina, în timp ce NATO şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce consideră a fi o acumulare semnificativă de forţe ruse în apropierea estului Ucrainei, potrivit Reuters.
Între timp, Flota rusă a Mării Negre a anunţat că începe o inspecţie a forţelor amplasate în Peninsula Crimeea şi regiunea Krasnodar. În cursul acestei inspecţii vor fi efectuate manevre cu caracter ofensiv şi defensiv, a precizat Serviciul de presă al flotei, citat de RIA Novosti.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: stat.mil.ru
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein
Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent
Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia
Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin
Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial
Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească
Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen
Slovacia va dezvolta cu Rusia legături în domenii nevizate de sancțiuni, afirmă ministrul de externe Juraj Blanar
Slovacia va continua să-și urmeze interesele și să-și dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancțiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters. Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special desp
Alegeri în Israel: Premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de opoziție că recurge la un joc periculos cu Iranul
Opoziția israeliană l-a acuzat la unison pe premierul Benjamin Netanyahu, în ajunul alegerilor legislative din Israel, că recurge la un joc periculos cu Iranul pentru a atrage voturi, acuzații respinse de ministrul apărării Israel Katz, transmite AFP. Unul dintre adversarii săi politici, fostul ministru al apărării Avigdor Lieberman, a c
Președintele Macron, în prima linie a unei Franțe 'în fierbere' (AFP)
Președintele francez Emmanuel Macron a ieșit luni în prim-plan, estimând că 'nu este normal ca înainte cu șase luni de alegeri prezidențiale', Franța 'să fie în această fierbere' și făcând apel ca scenele de haos din 17 octombrie în numeroase orașe să nu se mai repete 'niciodată', relatează AFP.
Austria amenință cu blocarea aprobării viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034
Austria a amenințat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care blocul comunitar încearcă să ajungă la un acord pe acest subiect până la finalul acestui an, transmite luni Euractiv.
Turneul cancelarului german în Singapore, Japonia și Coreea de Sud
Cancelarul german Friedrich Merz a plecat luni într-un turneu diplomatic în Singapore, Japonia și Coreea de Sud, în timp ce președintele Frank-Walter Steinmeir se duce în această săptămână în China, informează AFP. Germania, prima economie europeană, caută să-și diversifice legăturile strategice și comercial
Marea Britanie va prezenta săptămâna aceasta un plan în vederea îndeplinirii obiectivului de cheltuieli NATO
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat luni că ministrul de finanțe John Healey va prezenta săptămâna aceasta un plan pentru a finanța integral angajamentele actuale de apărare ale guvernului împreună cu o foaie de parcurs pentru îndeplinirea promisiunii de cheltuieli NATO până în 2035, informează Reuters.
Iordania: Suspecții arestați după atacul comis într-o biserică ortodoxă sunt membri ai aceleiași familii
Cei trei presupuși autori ai atacului fără precedent asupra unei biserici ortodoxe grecești din sudul Iordaniei aparțin aceleiași familii, a anunțat luni poliția iordaniană, citată de France Presse. ''Doi sunt frați și al treilea este cumnatul lor. Toți au aderat la ideologia takfiristă (islamism extremist) și locuiesc în apropie
#Ucraina așteaptă de aproape o lună ca SUA să-și dea acordul pentru livrarea de rachete Patriot(Zelenski)
Ucraina așteaptă de aproape o lună ca secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, să aprobe furnizările cruciale de rachete, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski luni, în timp ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice și civile ucrainene, relatează Reuters. 'În special, așteptăm de aproap
Ucraina: Președintele Zelenski cere Parlamentului să prelungească legea marțială și mobilizarea generală
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a trimis luni în Parlament un proiect de lege pentru a prelungi legea marțială și mobilizarea generală cu încă 90 de zile, a anunțat serviciul de presă al legislativului de la Kiev, informează Xinhua. Astfel, măsurile care urmează să expire pe 31 octombrie vor rămâne în vigoare
Trump adaugă Norvegia pe lista țărilor față de care a recurs la termeni vulgari
Norvegia este o 'țară de rahat', iar emigranții săi nu sunt bineveniți în Statele Unite, a declarat duminică Donald Trump, criticând din nou Comitetul Nobel norvegian pentru că nu i-a acordat Premiul pentru Pace, au consemnat AFP și Reuters. 'Sincer, Norvegia e praf. De fapt, Norvegia a devenit o țară de rahat' (shi
Franța va continua să impună restricții pentru a împiedica violențe suplimentare legate de proteste
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat luni că premierul Sebastien Lecornu va anunța ''măsuri solide'' menite să prevină violențele produse în urmă cu o săptămână legate de protestele antiguvernamentale din Franța, deși a avertizat că viitorul weekend ar putea fi caracterizat de noi violențe între manifestanți și forțele de o














