Dosarul nuclear: Iranul trebuie să înceteze să deterioreze situaţia (Macron)
Iranul trebuie să înceteze să crească presiunea prin numeroase încălcări ale acordului nuclear iranian din 2015, a declarat joi la Paris preşedintele francez Emmanuel Macron, relatează AFP.
"Iranul trebuie să înceteze să deterioreze o situaţie nucleară dintre cele mai grave prin acumularea de încălcări ale acordurilor de la Viena", a declarat preşedintele francez alături de omologul său israelian, Reuven Rivlin.
Foto: (c) LUDOVIC MARIN / EPA
Iranul "trebuie să facă gesturile aşteptate şi să se comporte responsabil", a adăugat el, pledând pentru o revenire la acordul din 2015 care controlează activităţile nucleare iraniene, dar adăugând controlul asupra ''activităţii balistice a Iranului în regiune'', măsură căreia Teheranul i s-a opus ferm.
Acordul semnat de Iran la Viena în 2015 cu marile puteri (Statele Unite, China, Rusia, Germania, Franţa, Regatul Unit) precum şi cu UE, şi căruia i s-a opus Israelul, avea drept scop să împiedice Republica islamică să dezvolte bombă atomică, prevăzând limite stricte asupra programului său nuclear, care ar trebui să rămână exclusiv civil şi paşnic. Comunitatea internaţională a ridicat în schimb sancţiunile economice împotriva Iranului.
În timpul administraţiei Donald Trump, Statele Unite s-au retras din acord în 2018 şi au lansat o campanie de ''presiune maximă'' prin restabilirea şi intensificarea sancţiunilor americane împotriva Teheranului, acuzat că a încercat să dezvolte arma atomică sub pretextul unui program nuclear civil.
De atunci, Teheranul, care neagă că are astfel de intenţii, a susţinut că şi-a reluat activităţile de îmbogăţire a uraniului până la 20%, iar noul preşedinte Joe Biden a deschis calea discuţiilor pentru un nou acord nuclear cu Iranul, dar Teheranul şi Washingtonul cer reciproc ca partea cealaltă să facă primii paşii şi situaţia este deocamdată blocată. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Serbia: Glorificarea criminalilor de război nu-și are locul în UE, afirmă comisarul european pentru extindere
Glorificarea criminalilor de război ''este contrară valorilor fundamentale europene și nu-și are locul nici în Uniunea Europeană, nici în țările care aspiră să devină membre'', a declarat luni comisarul european pentru extindere Marta Kos, relatează AFP. Marta Kos a făcut declarații în fața jurnaliștilor despr
Kosovo: Principalele partide au convenit să susțină alegerea unui nou președinte
Partidul Vetevendosje (VV), al premierului interimar al Kosovo, Albin Kurti, și formațiunea de opoziție Liga Democrată din Kosovo (LDK) au convenit luni să sprijine alegerea unui nou președinte al țării, o decizie prin care s-ar putea depăși impasul politic ce durează de doi ani la Pristina, transmite Reuters. Candidatul propus, Bekim Sejdiu (
Feribot scufundat în Cipru: Căpitanul navei, în arest preventiv; 20 de persoane, date dispărute
Căpitanul feribotului care s-a scufundat duminică în largul Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), naufragiu care s-a soldat cu opt morți și 20 de dispăruți, a fost plasat luni în arest preventiv, în timp ce căutările continuă în ape adânci, relatează AFP. Autoritățile din această republică autoproclamată, re
Republica Cehă: Premierul Babis le reproșează serviciilor un eșec în chestiunea unei campanii de dezinformare privind Polonia
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a criticat dur luni serviciile de informații pentru că l-au informat prea târziu despre o campanie de dezinformare care avea drept scop să producă animozitate între cehi și polonezi, relatează dpa. ''Ar fi trebuit să am această informație mult mai devreme'', a declarat Babis după o re
Finlanda: Un tribunal i-a redus condamnarea unui neonazist rus acuzat de crime de război
Un tribunal finlandez a redus luni la 12,5 ani de închisoare pedeapsa dictată contra liderului unei grupări paramilitare neonaziste ruse, condamnat în primă instanță în 2025 la închisoare pe viață pentru crime de război comise în Ucraina în 2014, transmite AFP. Curtea de Apel din Helsinki l-a găsit vinovat p
Președintele Iranului susține că reluarea ostilităților cu SUA nu este în interesul țării sale
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a declarat luni că o continuare a războiului împotriva SUA nu este în interesul țării sale, în contextul în care ostilitățile s-au reluat între cele două țări după o lună de acalmie, relatează AFP. ''Continuăm să facem eforturi să găsim un drum de acord și de în
Incident armat la o petrecere rave în Elveția: Poliția a arestat un suspect în vârstă de 43 de ani
Un elvețian în vârstă de 43 de ani a fost arestat luni în cadrul anchetei privind incidentul armat soldat cu
Emisarul special american speră ca Belarus să elibereze câteva sute de deținuți politici în septembrie
Emisarul special american John Coale și-a exprimat încrederea că în luna septembrie vor fi puși în libertate câteva sute de deținuți politici în Belarus și a anunțat că se va deplasa la Minsk în vederea încheierii unui acord în această privință, transmite luni Reuters. John Coale, care a declarat
Rusia lansează noi valuri de drone asupra Kievului pentru a cincea zi
Atacurile rusești cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev și a împrejurimilor continuă luni pentru a cincea zi consecutiv, relatează Reuters, care notează că alarmele antiaeriene zi de zi și noapte de noapte perturbă viețile a milioane de locuitori. Luni dimineața, loviturile lansate de Rusia au rănit patru oameni și au produs daune la
Ministrul de externe iranian îl acuză pe Netanyahu că a manipulat administrația americană pentru a o împinge în război
Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, l-a acuzat luni pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că a manipulat administrația americană pentru a o antrena în război cu Iranul, transmite AFP. Israelul și Statele Unite au lansat un atac comun contra Teheranului pe 28 februarie, declanșând războiul din Orientul Mijlociu care a ucis mii de oamen
Japonia își dorește un buget record pentru apărare de 48 de miliarde de euro, axat pe inteligența artificială
Ministerul Apărării din Japonia a solicitat luni un buget record de 8.900 de miliarde de yeni (48 de miliarde de euro) și care pune accent pe inteligența artificială (AI) pentru a accelera procesul decizional pe fondul preocupărilor sporite legate de securitate, relatează AFP. Însă bugetul final al ministerului, pentru anul fiscal care începe &icir
Senatorul american Ted Cruz îi cere lui Trump să le trimită arme protestatarilor iranieni
Senatorul american Ted Cruz a cerut duminică guvernului condus de președintele Donald Trump să le trimită arme direct protestatarilor iranieni și grupărilor kurde pentru a facilita o schimbare de regim la Teheran, transmite luni Anadolu. Într-un dialog cu televiziunea NBC News, preluată de agenție, Cruz a spus: 'Ceea ce am tot cerut
Pentagonul a numit veterani militari conservatori în funcții guvernamentale nedivulgate (presă)
Pentagonul a numit în funcții guvernamentale mai mulți veterani militari conservatori cu numeroși urmăritori online, fără a le dezvălui public rolurile, potrivit unor persoane familiarizate cu situația și documentelor justificative, relatează luni agenția turcă de presă Anadolu, care citează un articol publicat duminică de Washington Post. Persoanele num
Algeria: Președintele Tebboune vrea ca pedeapsa cu moartea să fie restabilită împotriva piromanilor
Președintele algerian Abdelmadjid Tebboune a anunțat că vrea ca pedeapsa cu moartea să fie restabilită împotriva piromanilor, după incendiile care au devastat estul și nordul țării, transmite AFP. Algeria a instituit un moratoriu asupra pedepsei capitale în 1993. Adresându-se duminică ministrului justiției &ici
Pedro Sanchez dă asigurări că Spania continuă să ancheteze cauzele afluxului de migranți din Ceuta
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a afirmat luni că Spania continuă ancheta privind cauzele afluxului brusc de migranți care au sosit în Ceuta în urmă cu o lună, denunțând totodată 'informațiile false' răspândite și amplificate de o 'internațională de extremă dreapta', relatează AFP. În urmă cu o lună, aproximat












