Regatul Unit nu va deveni un ''stat-vasal al UE'', declară negociatorul britanic David Frost

Regatul Unit nu va deveni ''un stat-vasal'' al Uniunii Europene, indiferent care va fi acordul comercial post-Brexit încheiat cu cei 27, a afirmat duminică negociatorul britanic David Frost, citat de AFP.
"Nu vom fi un stat-vasal", a declarat oficialitatea britanică pentru Mail on Sunday într-unul dintre rarele sale interviuri, în contextul în care negocierile cu UE, care stagnează, se apropie de sfârşit.
Înaintea celei de-a opta şi ultime sesiuni de negocieri cu UE, care va începe săptămâna viitoare, Frost a subliniat că Regatul Unit "nu va face concesii în ceea ce priveşte principiul fundamental de a avea controlul asupra propriilor sale legi".
"Nu vom accepta clauze care oferă (UE) controlul asupra monedei noastre sau asupra felului în care ne organizăm lucrurile aici, în Regatul Unit, iar aceasta nu ar trebui să fie subiect de polemică", a adăugat el. "Aceasta înseamnă să fii o ţară independentă, pentru aceasta a votat poporul britanic şi aceasta vom avea la sfârşitul anului, indiferent în ce fel", a mai spus Frost.
Regatul Unit a părăsit oficial UE la 31 ianuarie, după aproape patru ani de la un referendum istoric care a pus capăt celor aproape 50 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană. Regatul Unit şi UE încearcă să ajungă la un acord cu privire la viitoarea lor relaţie până la sfârşitul anului, existând temerea că, dacă acest lucru nu va fi posibil, atunci după 31 decembrie se va intra în scenariul unui Brexit dur.
Totuşi, Frost a insistat că premierul britanic Boris Johnson şi miniştrii săi nu se tem de un astfel de scenariu. "Dacă nu ajungem la un acord care să reglementeze relaţiile comerciale, aşa cum îl avem pe cel cu Canada, foarte bine", a afirmat Frost.
În lipsa unui acord până la 31 decembrie, singurele reguli care se vor aplica în privinţa relaţiilor comerciale între parteneri vor fi cele ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele UE trebuie să crească cheltuielile militare și să susțină #Ucraina, afirmă noul cancelar german Friedrich Merz
Toate statele membre ale UE trebuie să-și sporească cheltuielile de înarmare pentru a-și umple lacunele în capabilitățile de apărare și să asigure astfel un sprijin militar continuu pentru Ucraina în războiul cu Rusia, a declarat miercuri la Paris noul cancelar german Friedrich Merz, transmite Reuters. 'Numai în ace
Parlamentul European a marcat 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa
Starsbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Parlamentul European a marcat miercuri, la Strasbourg, 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, într-o ceremonie în plen cu trei veterani.
Pakistan: Consiliul național de securitate autorizează armata să riposteze la atacurile Indiei
Consiliul național de securitate al Pakistanului a declarat, la reuniunea desfășurată în cursul nopții, atacurile cu rachete indiene împotriva teritoriului țării drept un act de război și a autorizat armata să riposteze, a informat miercuri biroul premierului, transmite dpa. 'Aceste acte ilegale sunt încălcări flagrante a
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului denunță intensificarea 'urii și dezumanizării' în Gaza
Planul israelian de 'cucerire' a Fâșiei Gaza - despre care un ministru al premierului israelian Benjamin Netanyahu a prezis că va fi complet distrusă - nu face decât să intensifice spirala violenței și ostilității, a denunțat Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului într-un interviu acordat AFP, difuzat miercuri.
Migranți: Ungaria, trimisă de Comisia Europeană în fața Curții de Justiție a UE
Comisia Europeană a decis miercuri să trimită Ungaria în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de legislația europeană privind combaterea intrării ilegale a migranților. Potrivit executivului comunitar, Ungaria nu a respectat directiva 90/2002 privind impunerea de sancțiuni eficiente, prop
Pană uriașă de curent în Spania: Premierul Sanchez cere din nou timp pentru a stabili cauzele
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a cerut din nou 'timp' pentru a stabili cauzele penei uriașe de curent care a lovit Peninsula Iberică pe 28 aprilie, dând asigurări din nou că nu există 'nicio dovadă' în acest stadiu care să permită incriminarea energiilor regenerabile, relatează AFP. 'Procesul va dura, pent
Grecia și Egiptul vor semna un acord de parteneriat strategic, anunță președintele Al-Sisi
Grecia și Egiptul vor semna miercuri un acord de 'parteneriat strategic' în condițiile în care cele două țări încearcă să intensifice coordonarea politică și să contribuie la menținerea stabilității în Mediterana de Est, a declarat președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, relatează Reuters. 'Relațiile noa
Președintele chinez Xi cere ca țara sa și Rusia să reziste încercărilor de a li se submina prietenia
Președintele chinez Xi Jinping a cerut miercuri țării sale și Rusiei să reziste împreună oricăror încercări de a semăna discordie în relația bilaterală de prietenie și încredere reciprocă, transmite Xinhua. Liderul de la Beijing și-a prezentat opiniile într-un articol semnat în ziarul Rosiskaia Gazeta (Gazet
Germania: Boris Pistorius urmărește o creștere drastică a bugetului apărării
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, vrea o creștere drastică a bugetului anual al apărării Germaniei, transmite miercuri agenția Reuters, citând surse informate. Pistorius are în vedere un buget de peste 60 de miliarde de euro (68,21 miliarde de dolari) începând cu 2025, a indicat una dintre surse, care a vor
Finlanda: Un avion de luptă s-a prăbușit, pilotul a reușit să se catapulteze
Un avion de luptă finlandez s-a prăbușit miercuri în apropiere de aeroportul din Rovaniemi, în nordul Finlandei, dar pilotul a reușit să se catapulteze și a fost localizat, a anunțat armata finlandeză pe platforma X, relatează AFP și Reuters. O coloană de fum negru se ridică în zonă și mai multe mașini de pompieri au fost tri
Planul ReArm Europe: Președinta PE amenință Comisia Europeană că se va adresa CJUE
Președinta Parlamentului European Roberta Metsola a avertizat Comisia Europeană că ocolirea legislativului european în privința unui fond în valoare de 150 de miliarde de euro aferent planului ReArm Europe ar putea conduce la acționarea în justiție a executivului comunitar, relatează miercuri Euractiv. Într-o scrisoare
SUA și China vor purta tratative comerciale în Elveția
Statele Unite și China vor purta tratative comerciale la nivel înalt, în contextul tensiunilor în creștere legate de taxele vamale; Trezoreria de la Washington a anunțat marți că secretarul acestui departament, Scott Bessent, va ajunge joi în Elveția, unde se va întâlni cu un înalt oficial chinez, transmite dpa.
Atacurile israeliene asupra aeroportului din Sanaa au provocat pagube de 500 de milioane de dolari (director)
Atacurile israeliene asupra aeroportului din Sanaa, capitala Yemenului, au distrus terminale și au provocat pagube estimate la 500 de milioane de dolari, a declarat miercuri directorul aeroportului, a consemnat AFP. 'Agresiunea israeliană împotriva aeroportului din Sanaa a provocat pierderi de circa 500 de milioane de dolari', a
Biden îl acuză pe Trump de o 'politică a concesiilor modernă' față de Putin, care nu va mulțumi Moscova
Fostul președinte american Joe Biden a declarat că presiunile pe care succesorul său Donald Trump le face asupra Ucrainei pentru ca aceasta să cedeze teritorii Rusiei sunt o formă de 'politică a concesiilor modernă' care nu va mulțumi niciodată Moscova, informează Reuters și AFP. Biden s-a referit astfel la atitudinea conciliantă a anu
#Ucraina/Von der Leyen vrea interzicerea tuturor importurilor de gaze rusești în UE până la sfârșitul lui 2027
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Comisia Europeană va depune eforturi pentru a interzice toate importurile de gaze rusești în UE până cel târziu la finalul anului 2027, a declarat miercuri, la Strasbourg, președinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, care a precizat că 'era combustibililor fosili ruse