ONU: Încălcările embargoului asupra armelor se amplifică în Libia

Emisarul interimar al ONU în Libia, Stephanie Williams, a deplâns miercuri în faţa Consiliului de Securitate continuarea încălcării embargoului asupra armelor, impus în 2011 acestei ţări, în contextul în care un recent raport al comunităţii internaţionale incriminează din nou compania militară privată rusă Wagner, transmite AFP.
De la ultima prezentare a situaţiei pe 8 iulie, ''în jur de 70 de avioane au aterizat pe aeroporturile din est în sprijinul'' armatei mareşalului Khalifa Haftar, ''în timp ce 30 de aparate au fost trimise în aeroporturile din vestul Libiei'' în ajutorul guvernului de uniune naţională (GNA), a spus Williams.
''Nouă cargouri au ajuns în porturi din vest în sprijinul GNA în timp ce trei nave au venit în ajutorul'' forţelor pro-Haftar, a continuat reprezentanta ONU, fără a face precizări despre conţinutul transporturilor.
''Sprijinul străin le consolidează capacităţile în principalele baze aeriene libiene din est şi din vest'', a adăugat Stephanie Williams, care a denunţat o atingere adusă suveranităţii Libiei şi ''o încălcare flagrantă'' a embargoului ONU asupra armelor.
Misiunea ONU în Libia, al cărei mandat urmează să fie reînnoit la jumătatea lunii septembrie, ''continuă să primească informaţii cu privire la o prezenţă pe scară largă a mercenarilor şi agenţilor străini, ceea ce complică şansele unei soluţionări viitoare'' a conflictului, a precizat ea.
Libia este divizată între două facţiuni rivale care sunt susţinute de diverse puteri regionale. Conflictul opune forţele guvernului de uniune naţională (GNA, cu baza la Tripoli), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi organizaţia Armata Naţională Libiană (LNA), condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.
Recunoscut de Naţiunile Unite, GNA este sprijinit de Turcia şi Qatar, în timp ce tabăra Haftar este ajutată de Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Egipt. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul anunță că s-a apărat de un atac informatic împotriva infrastructurii
Iranul s-a apărat de unul din cele mai sofisticate atacuri informatice din istoria sa, a declarat luni Behzad Akbari, adjunct al ministrului comunicațiilor de la Teheran, citat de AFP. Atacul 'împotriva unei infrastructuri a țării' a fost detectat duminică 'datorită eforturilor echipelor de securitate și tehnice ale ministeru
SUA: Poliția a arestat un suspect în cazul furtului genții șefei Departamentului de Securitate Internă
Un suspect a fost arestat în ancheta lansată de autoritățile americane după ce șefei Departamentului de Securitate Internă a SUA, Kristi Noem, i-a fost furată geanta într-un restaurant din Washington DC în duminica de Paște, transmite luni Reuters. Potrivit lui Noem, individul arestat trăia în Statele Unite în mod
Președintele rus Vladimir Putin declară un armistițiu de trei zile în #Ucraina, în mai
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni un armistițiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, transmit luni agențiile internaționale de presă. Încetarea focului va intra în vigoare la miez
Bulgaria poate juca un rol esențial în apărarea europeană, declară la Sofia președintele Consiliului European
Bulgaria poate juca un rol esențial în eforturile de apărare ale Europei prin intermediul industriei sale militare, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, după întrevederea avută duminică, la Sofia, cu premierul bulgar Rosen Jeliazkov, informează luni Euractiv. Costa se află în Bulgaria pentru o vizită d
Vaticanul anunță oficial că conclavul pentru alegerea noului papă va începe în 7 mai
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunțat luni că conclavul pentru alegerea noului papă va începe în 7 mai, transmite dpa. Agenția Reuters informase cu s
Grecia: Premierul Kyriakos Mitsotakis promite o îmbunătățire a securității feroviare
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis s-a angajat luni să accelereze lucrările de îmbunătățire a siguranței pe căile ferate, la doi ani de la cea mai gravă tragedie feroviară din țară, în care au murit 57 de persoane, relatează AFP. Mitsotakis a spus că este în derulare un proiect de cincisprezece luni, care are ca scop o îmbunătăț
Rusia va oferi asistență militară Coreei de Nord în caz de nevoie, confirmă Kremlinul
Moscova, 28 apr /Agerpres/ - Kremlinul a confirmat luni, după ce a recunoscut că trupe nord-coreene au luptat alături de armata rusă împotriva forțelor ucrainene în regiunea Kursk (sud-vestul Rusiei) că va oferi asistență militară Phenianului dacă va fi necesar, relatează EFE. 'Avem un tratat (de asistența reciprocă). În conformitate cu a
Procedura de la CIJ privind Gaza: Un exemplu de 'persecuție sistematică' asupra Israelului, afirmă șeful diplomației israeliene
Ministrul israelian de externe Gideon Saar a denunțat luni 'persecuția sistematică' asupra Israelului, după deschiderea unei audieri a Curții Internaționale de Justiție (CIJ) la Haga, în Olanda, cu privire la obligațiile umanitare ale Israelului față de palestinieni, relatează AFP. Saar a declarat că procedurile CIJ fac parte dintr-o 'persecu
Curtea Internațională de Justiție: Reprezentantul palestinian spune că Israelul folosește blocarea ajutorului umanitar ca 'armă de război'
Reprezentantul statului Palestina a declarat luni la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) că Israelul folosește blocarea ajutorului umanitar ca 'armă de război' în Gaza, informează AFP. 'S-a instalat foametea. Ajutorul umanitar este folosit ca armă de război', a declarat Ammar Hijazi, reprezentant al statului Palestina la organizațiile
Lavrov reiterează condițiile maximaliste ale Moscovei și cere recunoașterea internațională a regiunilor anexate de Rusia în #Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care se află într-o vizită în Brazilia, cu ocazia unei reuniuni în cadrul BRICS, a cerut luni recunoașterea internațională a regiunilor ucrainene anexate de Moscova, inclusiv a peninsulei Crimeea, ca o condiție pentru o soluționare pașnică a conflictului în Ucraina, reiterând practic condițiile maximalis
Teheranul îl acuză pe Netanyahu că 'dictează' politica SUA în discuțiile privind programul nuclear iranian
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi l-a acuzat luni pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că 'dictează' politica SUA în discuțiile privind programul nuclear iranian, relatează AFP. 'Ceea ce este izbitor, însă, este nerușinarea cu care Netanyahu îi dictează acum președintelui (american Donald) Trump ce poate și ce nu po
Germania: Conservatorul Johann Wadephul, susținător al sprijinului pentru Ucraina, ales ca viitor ministru de externe
Conservatorii germani au anunțat luni numirea lui Johann Wadephul, un susținător ferm al ajutorului militar pentru Ucraina și un critic acerb al Kremlinului, ca viitor ministru de externe al țării, relatează AFP. Wadephul, în vârstă de 62 de ani, expert în probleme de politică externă pentru conservatori în parlament, este considerat un
Phenianul recunoaște trimiterea de trupe în Rusia/Seul, condamnă; Putin salută faptele de arme ale trupelor 'tovarășului' Kim
Guvernul sud-coreean a condamnat energic luni recunoașterea de către Coreea de Nord că a trimis trupe în Rusia pentru a lupta împotriva Ucrainei, calificând acțiunea drept o 'mărturisire a unui act criminal' și o 'încălcare flagrantă a dreptului internațional', relatează EFE. În același timp, potrivit agențiilor oficiale de presă
China îl contrazice pe Trump și dezminte că ar fi existat o discuție telefonică recentă cu Xi Jinping
China a transmis luni că nu a existat nicio convorbire telefonică recentă între președintele Xi Jinping și omologul său american, contrazicând afirmațiile lui Donald Trump că a vorbit cu liderul chinez, relatează AFP. Cele două mari puteri economice ale lumii sunt angajate într-un război comercial, declanșat de liderul de la Casa Albă.
Yemen: 68 de morți în urma loviturilor americane care au vizat un centru de detenție pentru migranți (presă locală)
Postul de televiziune yemenit Al-Masirah, controlat de rebelii houthi, a anunțat luni că atacurile americane care au vizat un centru de detenție pentru migranți din Saada, în nordul țării, s-au soldat cu 68 de morți, relatează AFP și Reuters. 'Apărarea Civilă a anunțat că 68 de migranți africani au fost uciși și 47 au fost răniți în agresiunea