Liderii principalelor partide din Macedonia de Nord au convenit ca data alegerilor legislative să fie 15 iulie

Alegerile parlamentare din Macedonia de Nord vor avea loc pe 15 iulie, a anunţat luni liderul partidului social-democrat (SDSM), fostul premier Zoran Zaev, menţionând că data a fost convenită cu liderul partidului de dreapta de opoziţie VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, care urmează să confirme aceasta, relatează MIA.
Am făcut acest pas pentru a pune capăt acestui război al nervilor, pentru ca oamenii să nu sufere. SDSM îşi demonstrează din nou măreţia, înţelegerea şi responsabilitatea. Data de 15 iulie este finală pentru alegeri, a spus Zaev într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că liderul opoziţiei a fost de acord cu data de 15 iulie pentru alegeri. Cetăţenii care nu se pot deplasa de la domiciliu, cei infirmi şi în vârstă vor vota cu două zile mai devreme, inclusiv cei infectaţi cu noul coronavirus.
Cetăţenii din Macedonia de Nord vor decide cine se va afla la conducere şi va gestiona în toamnă situaţia creată de boala COVID-19, a adăugat Zaev.
Miercuri 15 iulie va fi zi nelucrătoare, în timp ce campania electorală se va încheia la miezul nopţii pe 12 iulie.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Internetul, inundat de dezinformare despre Zelenski, după ce Trump și-a înăsprit tonul față de el (AFP)
După ce președintele american Donald Trump și-a înăsprit săptămâna trecută tonul față de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, internetul a devenit scena unei campanii impresionante de dezinformare vizând Ucraina, în spatele căreia specialiștii pe această temă văd mâna Moscovei, scrie joi AFP. În ultime
Austria: Conservatorii, social-democrații și liberalii au ajuns la un acord privind formarea guvernului
Partidul Popular austriac (ÖVP), Partidul Social-Democrat (SPÖ) și formațiunea liberală NEOS au ajuns la un acord pentru formarea unui guvern la Viena, a anunțat joi dimineață un reprezentant al ÖVP, relatează DPA și AFP. ''În cursul ultimelor zile, a fost elaborat un program comun, care va fi prezentat astăzi'
Volodimir Zelenski, invitat la summitul extraordinar al UE din 6 martie privind continuarea sprijinului pentru #Ucraina
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat joi că l-a invitat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la summitul extraordinar al liderilor țărilor din UE care va avea loc pe 6 martie, pentru a discuta despre continuarea sprijinului pentru Ucraina, informează Reuters. 'Uniunea Europeană și statele sale membre sunt gat
Convorbirile între diplomați ruși și americani au început la Istanbul
O delegație rusă a ajuns joi la reședința consulului general american american din Istanbul, unde au început discuții Rusia - SUA menite să rezolve dispute privind activitatea ambasadelor lor de la Washington și Moscova, relatează Reuters și AFP. Deși obiectivele acestor discuții sunt limitate și nu vor include subiectul Ucraina, ele rep
Trupuri de ostatici restituite Israelului: Kibbutzul Nir Oz anunță moartea lui Ohad Yahalomi, franco-israelian
Kibbutzul Nir Oz a anunțat joi moartea lui Ohad Yahalomi, membru franco-israelian al comunității care fusese luat ostatic în Fâșia Gaza, după restituirea rămășițelor sale în cadrul unui schimb de trupuri de ostatici contra eliberării de palestinieni deținuți de Israel, informează AFP. 'Kibbutzul Nor Oz anunță cu imensă du
Canada crește numărul de deportări, în special din rândul celor cărora li s-a refuzat statutul de refugiat
Canada a deportat mai multe persoane anul trecut, atingând cel mai ridicat nivel de deportări dintr-un deceniu, relatează joi Reuters. Până la sfârșitul lui noiembrie, numărul de deportări din Canada a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2015, când liberalii conduși de prim-ministrul Justin Trudeau au venit la putere.
Donald Trump refuză să răspundă concret la o întrebare legată de China și Taiwan
Președintele american Donald Trump a refuzat miercuri să răspundă concret atunci când a fost întrebat dacă Statele Unite le-ar permite vreodată Chinei să preia controlul asupra Taiwanului prin forță, relatează Reuters. ''Nu comentez niciodată referitor la asta. Nu vreau să mă pun vreodată în acea poziție'', a
FBI atribuie Coreei de Nord un furt record de criptomonede
Coreea de Nord se află în spatele recentului furt a circa 1,5 miliarde de dolari în active digitale, cel mai mare furt de criptomonede înregistrat până acum, a afirmat miercuri FBI (Biroul Federal de Investigații, poliția federală a SUA), relatează dpa și AFP. Hackeri au furat vineri circa 1,5 miliarde de dolari î
SUA vor expulza din armată persoanele transgen, exceptând cazul unor derogări speciale
Statele Unite ale Americii vor expulza persoanele transgen din armată, exceptând cazul unor derogări speciale, se anunță într-o notă a biroului de presă al Pentagonului, difuzată miercuri și care constituie o nouă lovitură dată comunității LGBT+, informează joi AFP. 'Militarii care au un diagnostic sau antecedente de disforie d
SUA: Elon Musk a recunoscut că DOGE a tăiat 'accidental' fondurile pentru prevenirea răspândirii Ebola
Miliardarul Elon Musk a declarat la o ședință a guvernului american de miercuri că departamentul pe care îl coordonează a tăiat accidental fondurile pentru prevenirea răspândirii virusului Ebola, relatează joi dpa. Elon Musk a declarat că Departamentul pentru eficiență guvernamentală a făcut greșeli când a tăiat finanțări pen
Phenianul a trimis trupe suplimentare în Rusia, potrivit serviciilor de spionaj sud-coreene
Phenianul a trimis trupe suplimentare în Rusia și a desfășurat din nou soldați nord-coreeni în regiunea Kursk, a declarat joi pentru AFP un responsabil al agenției de spionaj sud-coreene. 'Armata nord-coreeană, după o pauză de aproximativ o lună, a fost redesfășurată pe linia frontului în regiunea Kursk(...) și se pare că
Taiwanul afirmă că a detectat 45 de avioane chineze în 24 de ore, un record în acest an
Ministerul Apărării din Taiwan a afirmat joi că a detectat 45 de avioane chineze în 24 de ore, un număr record de la începutul anului și la o zi după ce Taiwanul a desfășurat forțe în largul coastelor sale din cauza exercițiilor militare chineze, scrie AFP. Aceste aeronave au fost reperate în apropierea insulei în
Viitorul cancelar Merz primit miercuri seară de Macron
Președintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri la cină la Palatul Elysée pe conservatorul german Friedrich Merz, pe cale de a deveni cancelar după victoria taberei sale la legislativele de duminică, a anunțat Palatul Elysée, scrie AFP. Câștigătorul alegerilor, care acum trebuie să formeze un guvern, a sosit la pal
VIDEO Corpurile a patru ostatici israelieni restituite, un autobuz cu prizonieri palestinieni a ajuns în Cisiordania
Hamas a restituit în cursul nopții corpurile a patru ostatici israelieni uciși în Fâșia Gaza, o restituire urmată de transferul unor prizonieri palestinieni spre Cisiordania ocupată, Israelul promițând că va elibera un nou grup de peste 600 de deținuți în cadrul acordului de armistițiu în Gaza care expiră sâmbătă, notează AFP.
Trump dorește reducerea cu două treimi a efectivelor Agenției americane pentru Protecția Mediului
Donald Trump a anunțat miercuri obiectivul de a reduce numărul angajaților Agenției americane pentru Protecția Mediului (EPA) cu aproximativ două treimi, în timpul primei sale reuniuni a cabinetului de la revenirea sa la putere, notează AFP. Cunoscut pentru pozițiile sale climatosceptice, președintele american a relatat o conversație pe