UPDATE Noua Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, aprobată de Parlamentul European
Noua Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a fost aprobată miercuri cu o largă majoritate de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, informează agenţiile de presă internaţionale.
Viitorul executiv comunitar, al cărui mandat va începe la 1 decembrie 2019 şi se va încheia la 31 octombrie 2024, a fost învestit cu 461 de voturi 'pentru', 157 de voturi 'împotrivă' şi 89 de abţineri.
După ce ea însăşi a fost aleasă la limită în iulie, la o diferenţă de doar nouă voturi, Ursula von der Leyen a beneficiat de această dată de o marjă confortabilă, scrie AFP.
Grupurile politice care au votat pentru ea au avertizat-o totuşi că nu îi dau un "cec în alb", după cum a spus şeful liberalilor de la Renew Europe, Dacian Cioloş.
Votul pentru învestitură nu a fost secret, favorizând disciplina în cadrul grupurilor dintr-un Parlament European puternic reînnoit, mai fragmentat şi care şi-a arătat dinţii în timpul audierilor comisarilor.
Noul executiv european va avea un număr record de 12 femei, faţă de nouă în comisia la final de mandat a lui Jean-Claude Juncker.
"Mesajul meu este simplu: să începem să muncim", a declarat Ursula von der Leyen în discursul său de dinainte de vot. Intrarea în funcţiune a noii Comisii a fost întârziată cu o lună faţă de data iniţială, fiind prevăzută acum să aibă loc la 1 decembrie.
Între candidaţii de comisari respinşi - trei, o cifră fără precedent - un Brexit încă în aşteptare şi portofolii cu titulaturi controversate, naşterea echipei fostului ministru al apărării al Angelei Merkel a fost dificilă.
Exprimându-se pe rând în engleză, franceză şi germană, Ursula von der Leyen a prezentat miercuri portofoliile comisarilor, care o înconjurau în hemiciclul parlamentului de la Strasbourg.
Ea a pus accentul pe priorităţile sale pentru viitorii cinci ani, printre care sectorul digital şi lupta împotriva schimbării climatice, cu un pact verde sau "Green Deal" promis încă de la începutul mandatului său.
"Dacă ne facem bine treaba, Europa din 2050 va fi primul continent din lume neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon, va fi o putere de prim-plan în domeniul digital şi va rămâne economia care a reuşit cel mai bine să asigure echilibrul între piaţă şi social. Va fi lidera în rezolvarea marilor probleme mondiale", a declarat ea în încheierea discursului.
La final, o parte dintre eurodeputaţi au ovaţionat-o în picioare.
Germanul Manfred Weber, lider al celor 182 de aleşi din principalul grup politic (PPE, dreapta), i-a promis susţinerea sa compatrioatei sale din PPE, afirmând că Ursula von der Leyen, pentru a cărei funcţie a candidat şi el, a reuşit să iasă "dintr-o situaţie dificilă".
Cei 154 de eurodeputaţi social-democraţi au spus înainte de scrutin că vor vota "într-o foarte mare majoritate" în favoarea învestiturii, la fel ca şi cei 108 liberali din grupul Renew Europe.
Însă voci discordante s-au făcut auzite. Astfel, cei cinci eurodeputaţi socialişti francezi au anunţat că se vor abţine. "Nu semnăm cecuri în alb", dar "nici nu vom pleca la război", a explicat marţi eurodeputatul francez Raphael Glucksmann.
Ei s-au alăturat astfel poziţiei Verzilor, care au anunţat şi ei să se vor abţine, deşi cinci au votat până la urmă noua Comisie, iar nouă s-au pronunţat împotrivă.
Printre subiectele care au provocat nemulţumire au fost desemnarea drept comisar pentru extindere a unui ungar, Oliver Varhelyi, perceput de criticii săi drept un susţinător al poziţiilor anti-UE ale guvernului lui Viktor Orban, şi a francezului Thierry Breton, CEO la final de mandat al societăţii digitale Atos, drept comisar pentru piaţa unică şi sectorul digital.
"Conflictul de interese este inerent portofoliului dvs", a spus eurodeputata germană Ska Keller, adresându-i-se lui Breton şi adăugând că nu poate accepta aşa ceva în calitate de membră a grupului Verzilor.
Extrema stângă (GUE) şi extrema dreaptă au anunţat un vot împotrivă şi s-au ţinut de cuvânt. "Aţi promis orice oricui", a spus Martin Schirdewan, din grupul GUE, în timp ce eurodeputatul francez al RN (extrema dreaptă, ID) Jordan Bardella a vorbit despre o Comisie "în continuitatea celei precedente".
Noul executiv european va avea 26 de comisari plus preşedinta, dar nu şi un reprezentant britanic, deşi Regatul Unit este încă membru al UE, pe care ar urma să o părăsească la 31 ianuarie. Londra a refuzat să propună un nume de comisar înainte de alegerile de la 12 decembrie.
În această privinţă, Ursula von der Leyen a afirmat că, indiferent ce se va întâmpla, "legătura şi prietenia popoarelor noastre sunt indestructibile".
Chiar înainte de vot, Parlamentul European a ţinut un minut de reculegere în memoria celor 13 militari francezi ucişi în coliziunea a două elicoptere în Mali.
Lista viitorilor comisari europeni, validată luni şi de Consiliul Uniunii Europene, îi cuprinde pe Thierry Breton, Helena Dalli, Valdis Dombrovskis, Elisa Ferreira, Mariya Gabriel, Paolo Gentiloni, Johannes Hahn, Phil Hogan, Ylva Johansson, Věra Jourova, Stella Kyriakides, Janez Lenarcic, Didier Reynders, Margaritis Schinas, Nicolas Schmit, Maroš Šefcovic, Kadri Simson, Virginijus Sinkevicius, Dubravka Šuica, Frans Timmermans, Jutta Urpilainen, Adina Vălean, Olivér Varhelyi, Margrethe Vestager, Janusz Wojciechowski şi Josep Borrell Fontelles, acesta din urmă deţinând şi funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.AGERPRES/(AS - autori: Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş, editori online: Gabriela Badea, Ada Vîlceanu, Anda Badea)
Citiţi şi:
* Ursula von der Leyen promite, în faţa eurodeputaţilor, transformarea Uniunii Europene
* Parlamentul European se pronunţă miercuri asupra echipei noii Comisii Europene
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele Unite afirmă că au ajutat la exportul a 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz
Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a afirmat la sfârșitul săptămânii că a ajutat țările din Golf să exporte 1,5 miliarde de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz începând din vară, ocolind blocada iraniană, transmite AFP. 'Forțele americane au depășit pragul de 1,5 miliarde de
Serbia: La Belgrad, bucurie populară după căderea 'tiranului' Vucic (FOTO/VIDEO)
Claxoane în cascadă, o mulțime jubilând și îmbrățișându-se: anunțul făcut duminică de naționalistul Aleksandar Vucic privind înfrângerea sa în alegerile legislative anticipate, după 14 ani de dominare a vieții politice sârbe, a provocat o explozie de bucurie pe străzile din Belgrad, transmite AFP.
Zelenski confirmă că o întâlnire între ruși, ucraineni și americani va avea loc în noiembrie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat duminică seară că o întâlnire între ruși și ucraineni va avea loc în noiembrie sub mediere americană pentru a relansa negocierile de pace aflate în impas de la începutul anului, relatează AFP. 'Suntem pregătiți să discutăm. Dacă este vorba despre ches
VIDEO Vucic şi-a recunoscut înfrângerea la alegerile din Serbia
Aleksandar Vucic admite că Lista Studenţilor, din opoziţie, a câştigat alegerile anticipate desfăşurate duminică în Serbia, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Încă nu avem rezultate finale, pe baza unui eşantion... este clar că am pierdut aceste alegeri, Lista Studenţilor a câştigat, ei vor avea între 13
Brazilia: Un judecător al Curții Supreme prelungește votul cu două ore din cauza unor probleme de transport
Un judecător al Curții Supreme din Brazilia, Cristiano Zanin, a ordonat duminică prelungirea cu două ore a procesului de votare din cauza unor probleme legate de transportul în comun în timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, transmite AFP. 'Având în vedere gravitatea faptelor și urgența luării ac
Președinta Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale, dar va fi nevoie și de turul al doilea (sondaje)
Președinta în exercițiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică; conform sondajelor de la ieșirea de la urne, ea este prima clasată din cei 26 de candidați, însă va fi necesar un al doilea tur de scrutin, deoarece nu a obținut majoritatea, transmite Xinhua. Un sondaj al Alpha
Lidera opoziției de la Caracas, Maria Corina Machado, a revenit în Venezuela după aproape un an în exil
Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, s-a repatriat duminică după aproape un an în exil, transmite Reuters. 'Venezuela! Mă bucur foarte mult să anunț că lidera noastră, draga mea Maria Corina, se află pe teritoriul venezuelean', a scris în media sociale Edmundo Gonzalez, fost candidat la președinției din parte
Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina
Forțele armate germane vor participa la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru Ucraina, care se va desfășura în noiembrie în Polonia, în spațiul aerian al României și în vestul Mării Negre, informează duminică dpa. Un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Berlin a precizat pentru
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestațiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunțat într-un mesaj video difuzat duminică în rețelele sociale că va legifera în zilele următoare măsuri mai dure împotriva manifestanților violenți, în contextul protestelor în lanț împotriva guvernului de la Tirana, transmite AFP. ''Oricine decide să rămân
Arabia Saudită redeschide parțial aeroportul din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi
Arabia Saudită a anunțat duminică reluarea parțială a operațiunilor aeroportului din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi, deși aceștia amenință cu noi atacuri, transmite Reuters. Au fost redeschise două terminale - numărul 1 pentru zboruri interne și numărul 2 pentru curse internaționale. Saudiții au interceptat încă un val de rachete
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziția sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Ușakov, relatează Reuters. SUA nu au reușit să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să accepte un acord de pace, a afirmat Ușakov într-un
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o ''discuție sinceră'' privind libera circulație în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulație ale Uniunii Europene ca parte a viitoarei relații a Regatului Unit cu UE, conform unui articol publicat duminică în Sunday Times, citat de AFP. Liderul laburist s-a angajat să prezinte diverse opțiuni pentru legături mai str&acir
Iranienii sunt îndemnați să își diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Președintele parlamentului iranian a cerut duminică populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează AFP. Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războ
Portugalia: Poliția a evacuat din nou taberele activiștilor pentru locuințe
Poliția portugheză a anunțat duminică dimineață că a evacuat din nou peste noapte taberele activiștilor pentru locuințe instalate la Lisabona și Porto, în timpul unor operațiuni a căror violență a fost denunțată de organizatorii mișcării, informează AFP. Într-un mesaj postat pe X, poliția a anunțat că ''a intervenit î
Rusia: Doi bărbați au fost uciși la Belgorod într-un atac aerian ucrainean (GALERIE FOTO)
Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP. În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în &icir














