Premieră în Israel: deputaţii în căutarea unui premier

Preşedintele israelian Reuven Rivlin a mandatat joi Parlamentul să găsească un ales care să scoată Israelul dintr-un impas politic inedit în contextul în care Benjamin Netanyahu şi Benny Gantz nu au reuşit să formeze un guvern, la două luni după cel de-al doilea tur de scrutin organizat într-un an, relatează AFP.
Pentru ''prima dată în istoria Israelului'', potrivit preşedinţiei, niciun candidat nu a reuşit să formeze un guvern după alegerile din 17 septembrie. Israelul a votat atunci pentru a doua oară, Parlamentul s-a dizolvat după alegerile din aprilie, pentru că nicio majoritate nu s-a constituit.
''Ce se întâmplă acum? Nimeni nu ştie cu adevărat pentru că aceasta nu s-a mai întâmplat până acum", relatează joi cotidianul isrealian Yediot Aharonoth. Legea de bază a Israelului, echivalentul Constituţiei, oferă totuşi un ghid de supravieţuire acestor încurcături politice.
După ce au dat o şansă, fiecare la rândul său, liderilor celor două partide principale ale ţării, Likud (dreapta) al lui Benjamin Netanyahu şi Albastru-Alb (centru) al lui Benny Gantz, preşedintele i-a încredinţat joi lui Yuli-Yoel Edelstein, preşedintele Parlamentului, sarcina de a găsi o personalitate capabilă să conducă un viitor guvern.
Edelstein primeşte acest mandat nu în mod personal, ci în numele Parlamentului, care va avea apoi 21 de zile, până la 11 decembrie, să-i prezinte preşedintelui Rivlin un document semnat de cel puţin o majoritate de 61 de aleşi, care se angajează să susţină un deputat pentru postul de prim-ministru.
Dar dacă niciun parlamentar nu poate obţine acest număr de semnături, Parlamentul va fi dizolvat şi Israelul va reveni la urne, pentru a treia oară într-un an.
Cu toate acestea, noi alegeri anticipate nu pot rezolva criza într-o ţară care pare profund divizată.
Benjamin Netanyahu, cel mai peren prim-ministru din istoria Israelului, este susţinut de un ''bloc'' de 54 de aleşi format cu aliaţii săi de extremă dreapta şi ai unor partide ultra-ortodoxe evreieşti.
Gantz se bazează pe sprijinul formaţiunilor de centru-stânga, dar şi al deputaţilor arabi israelieni care nu vor face totuşi parte din guvern.
Deşi nu au reuşit să formeze un guvern, Netanyahu şi Gantz ar putea totuşi primi această sarcină din partea deputaţilor, ceea ce ar deschide calea către noi negocieri.
"Netanyahu a acordat prioritate intereselor personale (...) şi trebuie să ne amintim că suntem încă într-o democraţie şi că majoritatea oamenilor au votat pentru o politică diferită de a sa", a spus Benny Gantz miercuri seară, după ce a eşuat în eforturile sale de a forma un guvern.
"Poporul nu poate fi ţinut ostatic de o minoritate extremistă", a subliniat Gantz, acuzându-l pe Netanyahu că a ridicat un "zid" pentru a-l opri să conducă ţara..
Joi, Netanyahu l-a invitat din nou pe Gantz să conducă negocieri directe. ''Veniţi în persoană, pentru negocieri imediate, tu şi cu mine, fără precondiţii prealabile. Statul este important pentru amândoi! Trebuie să facem un ultim efort pentru a forma împreună un guvern de uniune'', a insitat premierul israelian.
Dar un punct cheie îi separă pe cei doi bărbaţi: dacă ajung la un acord asupra unui guvern de uniune naţională, fiecare doreşte să fie primul care să guverneze în cadrul unei coaliţii prin rotaţie.
De ce? Pentru că Netanyahu, care ar putea fi inculpat în diferite cazuri, doreşte să fie în funcţie chiar dacă trebuie să facă faţă justiţiei. Iar Gantz refuză să împartă puterea cu o persoană care riscă să fie pusă sub acuzare, notează AFP.
Prin urmare, toate privirile sunt îndreptate spre procurorul general, Avichai Mandelblit, care urmează să decidă dacă îl acuză sau nu pe Benjamin Netanyahu pentru ''deturnare de fonduri'', ''abuz de încredere'' şi ''corupţie'' într-o serie de dosare, dintre care unul, ''cazul Bezeq'', este deosebit de sensibil.
În acest dosar, Netanyahu este suspectat că a acordat favoruri guvernamentale care ar fi putut aduce milioane de dolari şefului companiei de telecomunicaţii Bezeq, în schimbul unei acoperiri mediatice favorabile din partea uneia dintre sursele media ale grupului, site-ul Walla.
O inculpare i-ar putea reduce la minimum şansele premierului Netanyahu de a primi sprijinul parlamentarilor. Dar o exonerare i-ar putea convinge pe aleşii încă reticenţi să i se alăture în cadrul unei coaliţii. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Cel puțin trei morți și 11 răniți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî
Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî, nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile, adăugând că printre victime se află și copii, relatează AFP. Potrivit primelor informații, inamicul a lovit infrastructuri civile din districtul Sumî cu o rac
Germania: Miniștrii noului guvern al cancelarului Merz, învestiți oficial în funcție
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a procedat marți seara la învestirea oficială a celor 17 miniștri din guvernul noului cancelar Friedrich Merz, ales în funcție din a doua &icir
BTA: Stindarde sacre, steaguri militare binecuvântate de Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate din Bulgaria
O ceremonie de binecuvântare a steagurilor militare și a stindardelor sacre a avut loc, marți, pe 6 mai, marcând Ziua Vitejiei și Ziua Forțelor Armate în Piața Sf. Alexandru Nevski, lângă Monumentul Soldatului Necunoscut. Președintele și comandantul șef al Forțelor Armate Rumen Radev au participat la ceremonie și au pri
Trump anunță că rebelii houthi au 'capitulat' și că bombardamentele americane în Yemen vor înceta
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că rebelii houthi au 'capitulat' și a promis că atacurile aeriene americane din Yemen vor înceta 'cu efect imediat', relatează AFP. 'Houthi au anunțat (...) că nu mai vor să lupte. Pur și simplu nu mai vor să lupte. Și noi vom respecta asta. Vom opri bombardamentele, iar ei au
Meloni îi transmite lui Merz: Relațiile între Italia și Germania, 'fundamentale' pentru 'relansarea competitivității' în UE
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni l-a felicitat marți pe noul cancelar conservator german Friedrich Merz, calificând drept 'fundamentală' cooperarea între țările lor, pri
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', consideră Viktor Orban
Aderarea Ucrainei la UE nu va fi 'o afacere bună', a afirmat marți premierul ungar Viktor Orban, conform căruia Ucraina nu va aduce vreo valoare adăugată Uniunii Europene, ci o va falimenta, relatează agenția MTI. Reacționând unor comentarii făcute mai devreme la o conferință de presă de președintele Partidului Popular European (PPE), germanul Ma
Rusia afirmă că șansele de pace în #Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul continuă să furnizeze arme Kievului
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat marți că șansele de a se ajunge la o soluționare pașnică a conflictului din Ucraina vor fi reduse dacă Occidentul va continua să furnizeze arme Kievului, relatează Reuters. Zaharova a făcut aceste declarații după ce a fost întrebată, în cadrul unei conferințe de p
Israelul a lovit aeroportul și centrale electrice din Sanaa, controlate de rebelii houthi
Aviația israeliană a bombardat marți, pentru a doua zi consecutiv, infrastructuri controlate de rebelii houthi în Yemen, între care aeroportul și centrale electrice din capitala țării Sanaa, la două zile după un atac cu rachete al miliției houthi împotriva principalului aeroport internațional din Israel, relatează AFP. Houthi au reacționat im
Mecanismul de condiționalitate care permite suspendarea fondurilor UE va fi menținut, asigură comisarul european pentru buget
Mecanismul de condiționalitate prin care Comisia Europeană le poate suspenda fondurile europene statelor membre ale UE despre care consideră că încalcă statul de drept trebuie menținut în Cadrul Financiar Multianual, astfel încât bugetul UE să poată fi folosit pentru sprijinirea reformelor naționale menite să consolideze statul de drept, a declarat &i
#Ucraina:Kremlinul reacționează după ce Trump a spus că scăderea prețului petrolului va împinge Rusia la pace
Kremlinul a afirmat marți că interesele Rusiei sunt mai importante decât prețul la petrol, după ce președintele american Donald Trump sugerase cu o zi în urmă că scăderea recentă a prețului la petrol îl va face pe omologul său rus Vladimir Putin mai dispus să încheie o pace cu Ucraina, potrivit EFE, RBK. ru și Reuters. 'Prețul la pe
Friedrich Merz, votat favorabil de Bundestag pentru postul de cancelar german, la a doua încercare
Friedrich Merz a fost votat favorabil de Bundestag marți după-amiază pentru postul de cancelar federal german, la o repetare a votului în camera inferioară a parlamentului după ce guvernul de coaliție format din conservatorii săi și social-democrați nu reușise la prima încercare să obțină majoritatea, relatează Reuters. Însă
Vladimir Putin și Xi Jinping vor discuta la Moscova despre #Ucraina și relațiile dintre Rusia și SUA (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. 'Cele mai importante probleme vor fi discutate în cadrul acestei întâlniri între patru ochi: dosarul ucrai
Trump nu ar fi știut de ordinul dat de Hegseth de a suspenda livrările de arme către #Ucraina (anchetă Reuters)
La aproximativ o săptămână după ce Donald Trump și-a început al doilea mandat de președinte, armata americană a emis un ordin pentru trei companii aeriene de transport, operând de la Dover Air Force din Delaware și de la o bază americană din Emiratele Arabe Unite- de a suspenda 11 zboruri cu proiectile de artilerie și alte tipuri de armament destinate Ucrai
Germania: Merz se supune după-amiază unui nou tur de scrutin în Bundestag după eșecul din prima rundă
Liderul conservator german Friedrich Merz va încerca marți după-amiază din nou să devină cancelar al Germaniei, într-un al doilea tur de scrutin în Bundestag, după o primă tentativă eșuată în cursul dimineții, transmit agențiile internaționale de presă. Toate grupurile politice din Bundestag, cu excepția Alternativei pe
Nuclear: Putin i-a transmis președintelui iranian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran (Kremlin)
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis omologului său iranian Massoud Pezeshkian că dorește un acord 'echitabil' între Washington și Teheran în dosarul nuclear iranian, a anunțat marți Kremlinul, relatează AFP. Statele Unite și Iranul, un aliat apropiat al Moscovei, au început discuții pe această temă delicată din 12 aprilie, co