Belarus: Alegeri parlamentare, monitorizate de OSCE şi criticate de opoziţie
În Belarus au loc duminică alegeri parlamentare, considerate un barometru de putere pentru preşedintele Aleksandr Lukaşenko, care conduce ţara de un sfert de secol şi vizează un nou mandat anul viitor, relatează AFP şi dpa.
Cetăţenii cu drept de vot îi vor desemna pe cei 110 deputaţi în cadrul unui scrutin de la care principalii lideri contestatari ai puterii şi singurii doi deputaţi de opoziţie actuali au fost excluşi.
'Alegerile nu sunt decât un ritual, ca în URSS', a acuzat într-un comunicat Ales Bialiatski, liderul ONG-ului Viasna.
Secţiile de vot s-au deschis la ora locală 08.00 (05.00 GMT) şi se vor închide la 20.00 (17.00 GMT).
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care a trimis peste 400 de observatori la scrutin, a criticat precedentele alegeri de acum trei ani ca marcate de 'un număr semnificativ de nereguli şi de lipsă de transparenţă'.
Aleksei Ianukevici, vicepreşedintele partidului de opoziţie Frontul popular belarus, a declarat pentru AFP că autorităţile au ales 'scenariul familiar al falsificărilor'.
Lukaşenko (65 de ani), supranumit 'ultimul dictator din Europa', conduce fără întrerupere Belarusul din 1994 şi îşi va încheia cel de-al cincilea mandat în 2020.
El a încercat recent din nou o apropiere de Uniunea Europeană, care acuză deschis Belarus de încălcări ale drepturilor omului şi de reducerea la tăcere a opoziţiei şi presei.
Săptămâna trecută, Lukaşenko a întreprins o vizită în Austria, prima sa deplasare oficială în UE în ultimii trei ani, în care a declarat că doreşte ca Uniunea să fie 'un partener politic şi economic important' al ţării sale.
Preşedintele din Belarus este considerat un maestru în arta de a naviga între occidentali şi Rusia, cu care discută de mai mulţi ani despre o ipotetică unificare a celor două ţări. Relaţiile sale cu Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, traversează cu regularitate perioade de fricţiuni.
Uniunea Europeană a declarat, prin purtătoarea de cuvânt Maja Kocijancic, că va monitoriza îndeaproape scrutinul de duminică şi că doreşte 'alegeri corecte şi transparente, care să respecte standardele internaţionale'.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Germania: Scholz, ales oficial candidat al SPD pentru funcția de cancelar în alegerile din februarie
Social-democrații germani (SPD) l-au confirmat sâmbătă pe cancelarul Olaf Scholz ca principal candidat al partidului în alegerile parlamentare din februarie, relatează dpa. Doar câțiva delegați au respins majoritatea, care în mod covârșitor a susținut intenția lui Scholz de a reveni la Cancelarie într-un vot la confe
Trasarea granițelor cu Siria va fi una dintre 'priorități', afirmă premierul libanez
Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria vecină va fi una dintre 'priorități', relatează AFP. 'Trasarea frontierelor terestre și maritime între Liban și Siria se află printre priorități
Respectarea frontierelor se aplică 'tuturor țărilor', avertizează cancelarul german Scholz
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut din nou sâmbătă 'tuturor țărilor, fie că sunt din est sau din vest', să respecte granițele internaționale, subliniind că 'nicio țară nu este curtea din spate a alteia', relatează AFP. 'Principiul inviolabilității granițelor se aplică tuturor țărilor, fie că sunt în est sau în vest (...
#Ucraina anunță că interoghează doi soldați nord-coreeni luați prizonieri
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că trupele sale au luat prizonieri doi soldați nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferați la Kiev unde sunt interogați, transmite France Presse. 'Sunt doi soldați care, deși răniți, au supraviețuit și au fost duși la Kiev unde sunt anchetați SBU', serviciile d
#Ucraina și Rusia se atacă reciproc, în timp ce Washingtonul și Londra impun noi sancțiuni coordonate contra Moscovei
Ucraina a atacat mai multe regiuni din Rusia cu drone de luptă în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, vizând porturi-cheie de la Marea Neagră și rănind mai mulți civili, au informat sâmbătă un înalt oficial rus și mass-media de stat - relatează dpa. O dronă a lovit două clădiri de apartamente în localitatea Kotovsk din reg
Ambasadorul Andrei Muraru: Includerea României în Visa Waiver, un formidabil gest de prietenie din partea SUA
Includerea României în Programul Visa Waiver, este văzută în România ca un formidabil gest de prietenie din partea Statelor Unite, un gest care vine sa întărească angajamentul nostru comun pentru securitate și prosperi
Mai puține cereri de azil în Europa în 2024, potrivit Agenției Uniunii Europene pentru Azil
Numărul cererilor de azil în Uniunea Europeană, Norvegia și Elveția a scăzut cu aproximativ 12% în 2024, potrivit Agenției Uniunii Europene pentru Azil (EUAA), cu sediul în Malta. Agenția a înregistrat un total de puțin peste un milion de persoane care au depus cereri inițiale în cele 27 de state membre ale UE, precum și în
Incendiile din Los Angeles: întrebări și critici privind infrastructura de stingere a incendiilor
Cu viteza și intensitatea lor fulgerătoare, incendiile care fac ravagii în Los Angeles începând de marți au pus la grea încercare infrastructura de combatere a incendiilor, stârnind întrebări și critici, relatează AFP sâmbătă. Faptul cel mai izbitor este că hidranții seacă în mijlocul incendiului din cartierul de
Biden califică drept 'rușinoasă' decizia Meta de a renunța la verificarea datelor
Președintele american Joe Biden a calificat vineri drept 'rușinoasă' decizia Meta, compania mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp, de a pune capăt programului său de verificare a datelor și de a adopta un sistem similar cu cel al rețelei sociale X, în care utilizatorii sunt cei care judecă veridicitatea postărilor, în timp ce șeful companiei, Mark Zucker
#Ucraina: Zelenski afirmă că a vorbit cu președintele Biden și i-a mulțumit pentru 'sprijinul neclintit'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că a discutat vineri cu omologul său american Joe Biden căruia i-a mulțumit pentru 'sprijinul său neclintit', cu mai puțin de două săptămâni înainte de a preda puterea republicanului Donald Trump, relatează AFP. Zelenski i-a mulțumit lui Biden pentru 'sprijinul său nec
VIDEO Biden: Los Angeles-ul, devastat de incendii, seamănă cu o 'scenă de război'
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că Los Angeles-ul, cuprins de incendii devastatoare, seamănă cu o 'scenă de război', relatează AFP. 'M-a făcut să mă gândesc la o scenă de război, cu bombardamente', a declarat Joe Biden în cursul unei reuniuni la Casa Albă privind incendiile din Los Angeles.
Zboruri civile în Rusia: Moscova denunță recomandarea ''absurdă'' a UE
Agenția federală de aviație a Rusiei a denunțat vineri recomandarea ''absurdă'' a Uniunii Europene, care a avertizat vineri cu privire la ''riscurile crescute'' cu care se confruntă avioanele de linie care zboară deasupra Rusiei, relatează AFP. ''Această recomandare 'din motive de securitate' par
Patrioți pentru Europa inițiază crearea în PE a unei comisii de anchetă în 'problema cenzurii pe Facebook' (eurodeputat ungar)
Eurodeputați din grupul 'Patrioți pentru Europa' inițiază crearea în Parlamentul European a unei comisii de anchetă în 'problema cenzurii pe Facebook', a anunțat vineri un eurodeputat al partidului de guvernământ ungar Fidesz, relatează MTI. Csaba Domotor a amintit într-o postare pe Facebook că zilele tr
Șeful diplomației italiene dă asigurări că noul lider sirian vrea să blocheze imigrația ilegală
Ministrul italian de externe Antonio Tajani a anunțat vineri că noul lider sirian Ahmed al-Shareh a promis că va ''bloca imigrația ilegală'', în timpul întrevederii avute vineri de cei doi la Damasc, relatează AFP. ''Al-Shareh spune că este pregătit să blocheze imigrația ilegală și să lupte contra traficanți
Serviciile secrete americane nu cred că 'sindromul Havana' a fost provocat de un actor străin
Majoritatea serviciilor de informații americane își mențin într-o evaluare actualizată opinia că este 'foarte improbabil' ca vreun adversar extern să fi provocat așa-numitul 'sindrom Havana', o serie de afecțiuni bizare suferite de diplomați și spioni americani în lume și pe care Statele Unite nu au reușit să le elucideze, a declarat