ONU cere Greciei să remedieze situaţia legată de suprapopularea în taberele de migranţi, calificând situaţia drept 'inumană'
Grecia trebuie să transfere de urgenţă pe continent mii de solicitanţi de azil din insulele extrem de supraaglomerate, având în vedere că numărul sosirilor de migranţi a atins cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, a îndemnat marţi guvernul de la Atena Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), potrivit dpa.
Situaţia este deosebit de tensionată în tabăra de migranţi Moira din insula Lesbos, după ce o mamă şi copilul ei au murit acolo duminică.
'Este inuman să ţii oamenii în insule în aceste condiţii inadecvate şi lipsite de securitate şi această situaţie trebuie să înceteze', a declarat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Liz Throssell, într-o conferinţă de presă la Geneva.
Aproape 10.300 de migranţi au sosit în insulele greceşti din Marea Egee în luna septembrie, cel mai mare număr într-o lună începând din 2016. Sosirile, în majoritatea cazurilor de afgani şi sirieni, au crescut la 30.000 numărul migranţilor în insulele elene.
Autorităţile greceşti au transportat 215 persoane din Lesbos pe continent marţi, în contextul în care 1.500 de migranţi din insule au demonstrat pentru suplimentarea transferurilor.
Centrul de primire Moira din Lesbos găzduieşte în prezent circa 12.600 de persoane, de cinci ori mai mult decât capacitatea sa. Într-o tabără improvizată în apropiere de Moira nu există decât o toaletă la 100 de persoane.
Un centru situat în Samos găzduieşte de opt ori peste capacitatea sa de primire, în timp ce 3.000 de migranţi în Kos împart un spaţiu prevăzut pentru 700.
Copiii se confruntă cu greutăţi extreme, în condiţiile în care sute stau în corturi cu adulţi care nu le sunt rude, iar alţii dorm, pe rând, în containere mici sau îşi petrec nopţile pe acoperişurile containerelor.
'UNHCR cere statelor europene să deschidă cu prioritate spaţii pentru relocarea lor şi să accelereze transferul copiilor eligibili pentru ca aceştia să se poată alătura familiilor lor', a afirmat Throssell. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Donald Trump va aduce claritate pentru UE, afirmă liderul opoziției conservatoare germane
Al doilea mandat al lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA va aduce claritate pentru Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă, la Berlin, liderul opoziției conservatoare din Germania, Friedrich Merz, transmite Reuters. La Berlin are loc o reuniune politică a Partidului Popular European, la care iau parte principalii săi lide
Președintele libanez Joseph Aoun solicită retragerea armatei israeliene din sudul țării sale
Președintele libanez Joseph Aoun a cerut sâmbătă retragerea armatei israeliene din sudul țării sale în parametrii ''fixați'' de acordul de încetare a focului între organizația șiită libaneză Hezbollah și Israel, respectiv până la 26 ianuarie, relatează AFP. ''Libanul este consecvent față de
Fosta eurodeputată belgiană Marie Arena, inculpată în dosarul Qatargate
Fosta eurodeputată socialistă belgiană Marie Arena a anunțat sâmbătă, într-un interviu pentru cotidianul La Libre Belgique, că a fost inculpată ca ''membră a unei organizații infracționale'' în ancheta privind așa-numitul scandal Qatargate, în care Qatarul a fost acuzat că a oferit bani și cadouri pentru a-și asigura un tratame
Președintele belarus a grațiat încă 23 de deținuți politici
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a pus în libertate sâmbătă 23 de deținuți politici, au relatat media de stat, aceasta fiind ultima grațiere masivă înaintea scrutinului prezidențial din 26 ianuarie din Belarus, transmite France Presse. Lukașenko a grațiat trei femei și 20 de bărbați care, potrivit autorităților, au co
Croația: Vicepremierul Josip Dabro și-a prezentat demisia după un video scandalos
Vicepremierul croat Josip Dabro, membru al unui partid naționalist de dreapta, și-a prezentat sâmbătă demisia după difuzarea unei înregistrări video în care apare trăgând la întâmplare cu un pistol aflându-se într-o mașină în mișcare, transmite AFP. ''Prezint pe această demisia mea
Acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza intră în vigoare duminică la ora 06:30 GMT
Acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza va intra în vigoare duminică la ora 06:30 GMT, a anunțat sâmbătă dimineață purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe qatarez, informează AFP și Reuters. ''Așa cum s-a convenit între părțile vizate de acord și de mediatori, încetarea foculu
#Ucraina: Patru persoane, ucise într-un atac al forțelor ruse asupra capitalei Kiev
Un atac al forțelor ruse asupra Kievului s-a soldat cu patru morți, a anunțat sâmbătă dimineață administrația militară a capitalei ucrainene, transmit AFP, Reuters și DPA. ''Din păcate, avem deja patru morți și trei răniți în districtul Șevcenkivski'', a indicat, pe aplicația Telegram, Timur Tkacenko, șeful administ
Germania: Ministrul apărării Boris Pistorius consideră insuficient un buget al apărării de 2% din PIB
Ministrul apărării german Boris Pistorius a afirmat vineri că un buget militar de 2% din produsul intern brut (PIB) este insuficient și că este nevoie de majorarea acestui buget la cel puțin 3% din PIB, în special pentru a se putea menține gradul de modernizare al armatei germane, relatează DPA. ''Avioane, forțe terestre, tehnolo
Varșovia dorește să păstreze 'strânse legături' cu SUA în ciuda unor 'dificultăți obiective'
Premierul polonez Donald Tusk a declarat vineri, cu câteva zile înainte de învestirea președintelui american ales, Donald Trump, că va căuta să coopereze 'cât mai strâns posibil' cu Statele Unite, în ciuda unor 'dificultăți obiective', notează AFP. Polonia, membră a UE și NATO, este unul dint
Azerbaidjan: A început procesul separatiștilor armeni din Karabah
Azerbaidjanul a deschis vineri procesele a 16 separatiști armeni acuzați de 'crime de război' și care au condus enclava secesionistă Karabah înainte de recucerirea acesteia în septembrie 2023 de către armata azeră, scrie AFP. Recucerirea întregii regiuni Karabah, situată în vestul Azerbaidjanului, a pus capăt la
VIDEO Trump 2.0/SUA întăresc securitatea la frontiera mexicană la El Paso
Agenți ai poliției de frontieră americane au instalat vineri sârmă ghimpată între orașul american El Paso (Texas) și vecinul său mexican Ciudad Juarez, a constatat o jurnalistă a agenției France Presse (AFP). De asemenea, agenții Vămii și Protecției Frontierelor (CBP) au efectuat exerciții de securitate în apropierea podului
Mediatorii convin la Cairo să coordoneze implementarea acordului de încetare a focului din Fâșia Gaza
Negociatori din Egipt, Qatar, SUA și Israel au convenit vineri asupra 'tuturor dispozițiilor necesare pentru punerea în aplicare' a acordului de încetare a focului în Fâș
VIDEO Rusia: Incendiu la un centru industrial din vestul țării în urma unui atac cu drone ucrainene
Un atac cu drone ucrainene a provocat vineri un incendiu la un sit industrial din Liudinovo, oraș din vestul Rusiei aflat la 170 de kilometri de frontieră, au raportat autoritățile, notează AFP. 'În urma unui atac cu drone la Liudinovo, a izbucnit un incendiu în vecinătatea unei întreprinderi industriale', a declarat
Scurgeri de documente legate de planurile israeliene împotriva Iranului: Un analist al CIA pledează vinovat
Un analist al CIA, principala agenție americană de informații, arestat în ancheta privind publicarea în octombrie a unor documente clasificate referitoare la planurile Israelului de a lovi Iranul, a pledat vineri vinovat în fața unui tribunal federal, notează AFP. Asif Rahman, în post pentru CIA în străinătate, a
Avocați ai lui Navalnîi condamnați în Rusia: Washingtonul denunță o încercare de a reprima orice disidență
Statele Unite au condamnat vineri încarcerarea de către Rusia a trei membri ai echipei de avocați ai fostului lider al opoziției ruse Aleksei Navalnîi, apreciind că este o nouă încercare a Moscovei de a eradica disidența, relatează AFP. 'Acesta este încă un nou exemplu al persecuției avocaților apărării de către Kre