''Mare unitate'' la summitul G7 în privinţa Iranului, afirmă Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni la summitul G7 de la Biarritz (sud-vestul Franţei), înaintea discuţiilor bilaterale cu cancelarul german Angela Merkel, că statele participante au afişat o ''mare unitate'' şi au făcut progrese în privinţa dosarului iranian, transmite dpa.
''Am avut o mare unitate, chiar şi în privinţa Iranului. S-au făcut multe progrese în ce priveşte Iranul'', a declarat Trump, subliniind că acest lucru este valabil pentru ''toate cele şapte ţări''.
Stând alături de cancelarul german înaintea discuţiilor bilaterale, preşedintele SUA a apreciat că summitul ''a fost foarte bun'' şi ''de mare succes''.
Toate statele din G7 se opun ca Iranul să obţină arma nucleară, a adăugat el.
Cu acelaşi prilej, Donald Trump a lăudat-o pe Angela Merkel: ''E o femeie strălucită şi înţelege exact cum merge totul. Îi cunoaşte pe majoritatea oamenilor'', a declarat el.
Întrebat de reporteri dacă este preocupat de faptul că singura femeie dintre liderii G7 ar putea părăsi în curând funcţia, Trump a răspuns că nu ar fi surprins ca Angela Merkel să rămână cancelar mai mult timp decât se aşteaptă unii. ''Ar putea să vă surprindă'', a spus el, în timp ce Angela Merkel a replicat în engleză: ''Sunt încă aici''.
Pe de altă parte, Donald Trump a semnalat că va face o vizită în Germania în viitorul apropiat.
La rândul său, cancelarul Merkel a declarat că Germania doreşte ca Uniunea Europeană să ajungă la un acord comercial cu SUA cât mai curând posibil. ''Vrem să discutăm acum despre negocieri mai aprofundate între UE şi SUA cât de curând posibil. Suntem foarte interesaţi de intensificarea comerţului nostru. Cred că putem găsi soluţii'', a arătat ea. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editori online: Ady Ivaşcu, Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Concluziile liderilor după summitul G7 de la Biarritz
* G7 a decis modernizarea regulilor de fiscalitate internaţională în 2020
* Summitul G7 s-a încheiat fără un consens privind reprimirea Rusiei
* Macron: Summitul G7 a produs o declaraţie comună de o pagină
* G7: Donald Trump declară că nu doreşte schimbarea regimului în Iran
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Flydubai: Trump spune că Iranul va fi 'lovit foarte puternic' dacă se dovedește o implicare
Președintele american Donald Trump a afirmat joi că Iranul va fi 'lovit foarte puternic' dacă se va confirma o implicare în atacul din plin zbor al pilotului unui zbor Flydub
Republica Cehă: Premierul scapă de o moțiune de cenzură
Premierul ceh Andrej Babis a scăpat joi de o moțiune de cenzură depusă de opoziție, care îi reproșează conflicte de interese persistente și un proiect de buget excesiv de deficitar pentru 2027, relatează AFP. A doua moțiune de cenzură împotriva guvernului său de la revenirea sa la putere la sfârșitul anului 2025 a fost susțin
#Ucraina folosește pentru prima dată în luptă racheta balistică tactică FP-7, afirmă Zelenski
Ucraina și-a desfășurat racheta tactică balistică FP-7 în luptă pentru prima dată, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski joi, informează Reuters. 'Rachetă balistică tactică ucraineană FP-7. Prima utilizare în luptă', a scris Zelenski pe Telegram. 'Mulțumim pentru rezultat. Următorul pas - producția'.
Cancelarul Merz face apel la unitate în jurul Ucrainei în fața Rusiei
Cancelarul german Friedrich Merz a lansat un apel la unitate joi pentru susținerea Ucrainei în fața Rusiei, în cadrul NATO, a Europei și în Germania, unde partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), considerat apropiat Moscovei, își continuă ascensiunea, relatează AFP. 'Securitatea Europei se joac
Iran: Ambasadorul britanic, convocat în urma acuzațiilor Londrei de implicare a Teheranului în presupusul atac terorist dejucat
Ministerul de Externe iranian l-a convocat pe ambasadorul britanic după acuzațiile Londrei privind implicarea Iranului în presupusul atac terorist dejucat în apropierea bazei militare britanice de la Fairford, transmite joi dpa. Ministrul de externe adjunct iranian Majid Takht-Ravanchi i-a cerut guvernului britanic să opereze o
Ofertă de carburanți: Washingtonul avertizează că este 'în interesul Europei' să coopereze cu SUA
Washingtonul a avertizat joi Europa că este în interesul său să lucreze cu SUA într-un moment în care această țară explorează multiple piste pentru a stimula oferta de produse rafinate, relatează AFP. Potrivit unor informații de presă, administrația Trump ar dori ca unele țări europene, în special Franța și Germania, să
Compania israeliană El Al va închiria zboruri pentru repatrierea israelienilor blocați în Dubai
Compania israeliană El Al a anunțat joi închirierea unor zboruri speciale pentru repatrierea cetățenilor israelieni care se află în Dubai, după suspendarea miercuri a operațiunilor companiei flydubai, din Emiratele Arabe Unite (EAU), relatează AFP. Două avioane vor asigura legătura între Dubai și Tel Aviv vineri, cu ore de pl
Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se asigura securitatea Kaliningradului în fața NATO (Patrușev)
Președintele rus Vladimir Putin a dat ordin să se ia măsuri pentru a se garanta securitatea Kaliningradului în fața amenințării ca NATO să blocheze această enclavă rusă de la Marea Baltică, a avertizat joi Nikolai Patrușev, consilier al Kremlinului, citat de EFE. 'Am discutat despre securitatea regiunii Kaliningrad...Președintele a d
#Ucraina recuperează teritoriu în est printr-o contraofensivă (analiză AFP după ISW)
Armata ucraineană a recuperat teren în regiunea Donețk (est) în septembrie, în urma unei contraofensive vizând să îndepărteze linia frontului de orașele-cheie pentru apărarea sa Sloviansk și Kramatorsk, potrivit unei analize a AFP în baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Denumită 'Vi
Iranul neagă acuzațiile premierului britanic de implicare într-un presupus atac terorist dejucat la o bază militară
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi i-a transmis joi prim-ministrului britanic Andy Burnham că 'latră la copacul greșit', după ce acesta a afirmat că există 'indicii solide' privind implicarea Iranului în presupusul atac terorist dejucat în apropierea bazei militare britanice de la Fairford, informează EFE. &
Miniștrii de interne europeni au adoptat noile reguli privind returnarea persoanelor fără drept de ședere în UE
Consiliul Uniunii Europene, reunit la Luxemburg la nivelul miniștrilor de interne, a dat joi undă verde finală noilor reguli ce permit returnarea mai eficientă a persoanelor fără drept de ședere în UE prin intermediul unei cooperări consolidate în materie de readmisie cu țările prioritare din afara Uniunii, indică un comunicat difuzat pe website-ul consil
Comisia Europeană condamnă 'retorica nucleară iresponsabilă' a Rusiei
Comisia Europeană a condamnat joi 'retorica nucleară iresponsabilă' a Rusiei, după ce NATO a confirmat că Moscova i-a transmis un mesaj în care avertiza cu privire la posibila utilizare împotriva aliaților a forței militare, inclusiv a armelor nucleare, în cazul în care aceștia amenință teritoriul rus, transmite EFE.
#Ucraina: Un important pod din Kiev, lovit de două drone rusești
Două drone au lovit joi un important pod din Kiev, care traversează fluviul Nipru și leagă estul de vestul orașului, a anunțat primarul Vitali Kliciko, într-un context al intensificării loviturilor Moscovei asupra capitalei ucrainene, informează AFP. 'Două atacuri cu drone au lovit zona de susținere a podului Sud. Traficul transportu
Fostul președinte mexican Lopez Obrador pregătește o carte pentru 'a ajuta SUA'
Fostul președinte mexican Andres Manuel Lopez Obrador (2018-2024) a anunțat miercuri că pregătește o carte cu propuneri pentru 'a ajuta' Statele Unite, argumentând că țara vecină se confruntă cu un 'declin' care nu s-ar rezolva nici măcar 'dacă fentanilul ar fi eradicat', pe fondul presiunilor în creștere din partea Washingtonului
Franța: Universitățile se alătură liceelor la proteste
Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în întreaga Franța, organizează blocaje pentru a cere mai mulți profesori și resurse didactice suplimentare, în ceea ce ar putea deveni 'actul al doilea' al acestei mobilizări sociale a tinerilor, relatează AFP. Potrivit Uniunii studențești, circa treizeci de cam













