Protecţia datelor: Peste 95.000 de plângeri în statele UE de la intrarea în vigoare a noilor reglementări

Peste 95.000 de plângeri au fost depuse în statele Uniunii Europene de la intrarea în vigoare, în mai 2018, a noilor reglementări în materie de protecţie a datelor personale, a anunţat vineri Comisia Europeană, transmite AFP.
Aceste plângeri au condus la impunerea a trei sancţiuni financiare, printre care amenda record de 50 milioane de euro aplicată luni în Franţa gigantului american Google, pentru neinformarea suficientă a utilizatorilor cu privire la exploatarea datelor lor.
Acestea sunt primele efecte concrete ale intrării în vigoare, la 25 mai, a 'Regulamentului General privind Protecţia Datelor' (RGPD), în contextul unui scandal la scară planetară provocat de neglijenţele reţelei sociale Facebook a lui Mark Zuckerberg.
'Suntem mândri că am instituit regulile de protecţie a datelor cele mai stricte şi mai moderne din lume, care sunt pe cale să devină o normă universală', au declarat vineri patru comisari europeni, Frans Timmermans, Andrus Ansip, Vera Jourova şi Mariya Gabriel.
'În joc nu este doar protecţia vieţii noastre private, ci şi protecţia democraţiilor noastre şi durabilitatea economiilor noastre fondate pe date', subliniază comisarii, într-un comunicat comun emis înaintea 'Zilei europene a protecţiei datelor', marcată la 28 ianuarie.
'Aşteptăm de la cele cinci state membre care nu au făcut încă acest lucru să-şi adapteze cadrul juridic la noile reguli stabilite la nivelul UE, în cel mai scurt termen', se spune în comunicat, care nu precizează despre ce ţări este vorba.
Potrivit unei surse europene citate de AFP, cele cinci state în cauză sunt Bulgaria, Cehia, Grecia, Portugalia şi Slovenia, unde, cu toate acestea, prevederile RGPD se aplică.
RGPD impune oricărei firme comerciale, pe internet sau nu, să solicite un 'consimţământ explicit şi pozitiv' pentru a utiliza date personale colectate sau procesate în UE.
De asemenea, regulamentul le dă cetăţenilor 'dreptul de a şti' când datele lor sunt piratate, aşa cum s-a întâmplat în cazul scurgerii masive de date de la societatea Uber în 2016.
Conform cifrelor Comisiei, aproximativ 41.000 de cazuri de 'scurgeri de date' au fost semnalate din mai 2018 de firme autorităţilor competente.
În caz de nerespectare a regulilor, companiile se expun sancţiunilor de până la 4% din cifra lor de afaceri globală anuală.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele Germaniei deplânge consecințele pe care le are asupra democrației mutarea dezbaterii politice pe rețelele sociale
Președintele german Frank-Walter Steinmeier și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu consecințele pe care le are modificarea peisajului mediatic, informează dpa. Are loc o schimbare fundamentală în comunicarea politică, a declarat Steinemer într-un interviu pentru cotidianul regional Augsburger Allgemeine publicat s&ac
Negocieri asupra unui armistițiu în Gaza: Hamas ''face un pariu foarte prost'', estimează SUA
Hamas face ''un pariu foarte prost crezând că timpul joacă în favoarea sa'', a estimat vineri Casa Albă, care a acuzat mișcarea islamistă palestiniană că vrea să tragă de timp în eliberarea unui ostatic israeliano-american, informează AFP. ''Hamas face un pariu foarte prost crezând că timpul joac
SUA sancționează responsabili thailandezi pentru expulzarea forțată a zeci de uiguri spre China
SUA au decis să interzică intrarea pe teritoriul american pentru responsabili thailandezi, după ce Thailanda, țară aliată din Asia de Sud-Est, a expulzat forțat spre China zeci de uiguri la sfârșitul lui februarie, a anunțat vineri, într-un comunicat, secretarul de stat american Marco Rubio, informează AFP. Această sancțiune vizeaz
Africa de Sud consideră ''regretabilă'' expulzarea ambasadorului său din SUA
Președinția Africii de Sud consideră ''regretabilă'' expulzarea ambasadorului său din SUA, acuzat de șeful diplomației americane Marco Rubio că ''îl urăște'' pe Donald Trump și declarat ''persona non grata'', informează sâmbătă AFP și Reuters. ''Președinția (sud-africană) a lu
Vladimir Putin și Nicolas Maduro doresc extinderea cooperării între țările lor, în special în sectorul energetic
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său venezuelean Nicolas Maduro au anunțat vineri, în cadrul unei videoconferințe difuzate de televiziunea publică a Venezuelei, un acord pentru ''extinderea'' cooperării între cele două țări, în special în sectorul energetic, fără a oferi mai multe detalii, informează AFP.
SUA evită paralizia bugetară cu sprijinul unor senatori democrați
Statele Unite au evitat vineri la limită paralizia administrației federale, datorită voturilor acordate fără tragere de inimă de câțiva senatori democrați unui text bugetar dorit de Donald Trump, comentează AFP. Bugetul provizoriu, adoptat cu doar câteva ore înainte de termenul limită de la miezul nopții, extinde finanțarea s
Mexicul refuză ca armata americană să intervină împotriva cartelurilor
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a repetat vineri că se va opune oricărei intervenții militare americane împotriva cartelurilor de droguri pe teritoriul mexican, scrie AFP. Ideea a fost avansată de Ronald Johnson, candidatul președintelui Donald Trump pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în Mexic, în cursul u
Starmer îl acuză pe Putin că 'nu este serios în privința păcii'
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat vineri pe președintele rus Vladimir Putin că 'nu este serios în privința păcii', după ce Moscova a exprimat rezerve legate de armistițiul cu Ucraina propus de Statele Unite, notează AFP. 'Nu îi putem permite președintelui Putin să se joace cu acordul propus de președintele (ame
SUA îl declară 'persona non grata' pe ambasadorul Africii de Sud
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat vineri pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite 'persona non grata', acuzându-l în special că îl 'urăște' pe președintele Donald Trump, notează AFP. Ebrahim Rasool 'alimentează tensiunile rasiale, urăște Statele Unite și îl urăște pe
SUA: Trump acuză media care îl critică de practici 'ilegale'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat vineri media americane care critică acțiunile sale că recurg la practici 'ilegale' și că sunt 'corupte', notează AFP. 'După părerea mea, sunt chiar corupți (...). Ceea ce fac ei este ilegal', a declarat el în vizită la Departamentul de Justiție, vizând &ici
#Ucraina: Berlinul critică 'manevra de întârziere' a președintelui Putin privind un armistițiu
Răspunsul lui Vladimir Putin la propunerea americană de încetare a focului în conflictul din Ucraina este 'în cel mai bun caz' o 'manevră de întârziere', a reacționat vineri Ministerul german de Externe, relatează AFP. Diplomația germană se îndoiește de 'interesul serios de a lucra pentru
Zelenski îl felicită pe noul premier canadian și cere consolidarea cooperării dintre #Ucraina și Canada
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat vineri pe noul premier canadian Mark Carney, cerând 'consolidarea cooperării' dintre cele două țări, relatează AFP. 'Felicitări lui Mark Carney pentru preluarea mandatului de prim-ministru al Canadei',
Cancelarul Scholz îl felicită pe noul premier canadian și subliniază 'valoarea' legăturii Germania-Canada în fața 'provocărilor'
Cancelarul german Olaf Scholz l-a felicitat vineri pe noul premier canadian Mark Carney și a subliniat importanța parteneriatului dintre Germania și Canada în fața 'marilor provocări' ale momentului, relatează AFP. 'Tocmai în aceste vremuri de mari provocări este dezvăluită valoarea particulară a parteneriatului nostru', a scris lid
Canada 'nu va face parte niciodată din Statele Unite', afirmă noul premier Mark Carney
Canada 'nu va face parte niciodată din Statele Unite', a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o țară tulburată în fața amenințărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP. 'Nu vom face niciodată, niciodată, în niciun fel parte din Sta
#Ucraina: Macron cere Rusiei să nu mai tragă de timp și să accepte propunerea armistițiului
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut vineri Rusiei 'să accepte propunerea americano-ucraineană de încetare a focului pentru 30 de zile' și să 'pună capăt abuzurilor' în Ucraina, precum și declarațiilor prin care doar trage de timp, relatează France Presse. Sâmbătă, 'vom continua să lucrăm la consolidarea sprijinulu