Comunicat de presă - Europarlamentar Maria Grapini
Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj cu ocazia Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor: 'Protejarea drepturilor consumatorilor reprezintă o prioritate pentru mine!'
Cu ocazia Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor, europarlamentarul Maria Grapini, care deține la nivelul Parlamentului European și funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru piață internă și protecția consumatorilor, a transmis un mesaj milioanelor de români.
'Protejarea drepturilor consumatorilor reprezintă o prioritate pentru mine. Astăzi, mai mult ca oricând, ar trebui sa fim conștienți de calitatea noastră de consumator, unul european, care are cu adevărat drepturi, dar și obligații, să înțelegem că este ziua noastră, a fiecăruia dintre noi.
M-am implicat și voi continua lupta pentru protejarea drepturilor consumatorilor, inclusiv în privința creditelor online, dar și a etichetării conforme a produselor. Este prioritară, totodată, creșterea exigenței controalelor la intrarea în piața internă a produselor din țări terțe. Am avertizat statul român, cu numeroase ocazii, că există reglementări europene extrem de dure pe care trebuie să le aplicăm și noi. Trebuie, de asemenea, să facem o educație temeinică cetățeanului care, la rândul său, trebuie să știe să se apere, să se protejeze și să facă reclamații, când situația o impune.
Vă spun că statul român poate să îi sancționeze atât de dur pe cei care încalcă legislația încât aceștia să nu-și mai permită să încalce, din nou, legea. Se pot da, de altfel, amenzi care pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri a lanțurilor de magazine, pe total cifră de afaceri, nu doar cât este aceasta în România!
În calitate de Raportor al noului Regulament pentru Vamă, am susținut drepturile consumatorilor și creșterea exigenței controalelor la intrarea în piața internă a produselor din țări terțe.
După ce m-am consultat cu mediul privat, am introdus în propunerea Comisiei Europene un important amendament, prin care autoritatea vamală să aplice produselor o etichetă stil semafor, și anume, 'roșu, galben sau verde'.
Dacă un exportator din China vroia să trimită, spre exemplu, telefoane mobile în UE, trebuia să trimită, mai întâi, informații autorității europene despre acel produs. Ulterior, aceasta analiza informațiile primite și punea eticheta corespunzătoare.
Verde înseamnă că produsul este sigur, galben înseamnă că autoritatea îi mai face o verificare, iar roșu înseamnă că este interzis, fiind un produs periculos.
Am solicitat, de asemenea, aplicarea reglementărilor europene care prevăd protejarea consumatorilor vulnerabili și a IMM-urilor, în contextul creșterii necontrolate a prețurilor la utilități și la energie', a precizat eurodeputatul Maria Grapini.
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor ('World Consumer Rights Day') este marcată în fiecare an, în data de 15 martie, ca mijloc de sensibilizare la nivel mondial cu privire la drepturile și nevoile consumatorilor.
Sărbătorirea acestei zile reprezintă o șansă de a solicita factorilor de decizie respectarea și protejarea drepturilor tuturor consumatorilor și de a protesta față de abuzurile și nedreptățile sociale care subminează aceste drepturi.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].