Vot important al Parlamentului European pentru reducerea poluării cu plastic
Eurodeputaţii s-au pronunţat în mare parte miercuri, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în favoarea unei interdicţii viitoare pentru anumite obiecte din plastic de unică folosinţă, precum paiele de plastic, tacâmurile, paharele şi farfuriile din plastic, beţişoarele de urechi şi materialele de pescuit.
Concret, prin măsurile decisive votate miercuri, se interzice începând cu 2020 sau 2021 punerea pe piaţă a mai multor tipuri de produse. Statele membre trebuie să adopte planuri naţionale pentru reducerea plasticului din ambalajele alimentare, iar pană în 2025 sunt obligate să retragă 95% din plasticul de unică folosinţă de pe piaţă.
La rândul lor, producătorii vor trebui să plătească pentru colectarea ambalajelor de plastic şi vor primi ajutor pentru a dezvolta modalităţi alternative de ambalare. Produsele ce conţin plastic vor fi etichetate pentru informarea consumatorilor despre impactul de mediu şi despre modalităţile de reciclare.
Comisia Europeană a propus la sfârşitul lui mai interzicerea a circa zece categorii de produse de uz cotidian, care reprezintă numai ele 70% din deşeurile ajunse în oceane sau pe plaje.
Printre aceste produse, tacâmuri, farfurii, paie de plastic, beţişoare pentru urechi sau beţişoare pentru amestecat băuturile sau beţele de plastic pentru baloane, care vor trebui să fie confecţionate din materiale mai durabile.
Într-un text adoptat miercuri cu o largă majoritate - 571 de voturi pentru, 53 împotrivă şi 34 de abţineri - Parlamentul European reunit la Strasbourg a propus adăugarea pe această listă a unor produse precum ambalajele de fast-food din polistiren sau a produselor "oxoplastice", presupuse biodegradabile, dar care se descompun în realitate în microparticule de plastic.
"În fiecare minut, o tonă de plastic este deversată în oceanele noastre", a subliniat eurodeputata ecologistă Michele Rivasi, care şi-a exprimat satisfacţia pentru acest vot, "în pofida lobby-ului masiv al industriaşilor din domeniul plasticului", potrivit AFP.
"Nimeni nu moare dacă îşi bea băutura fără pai, dar câţi peşti nu au murit din cauza unor astfel de obiecte din plastic", a spus eurodeputata din grupul S&D Christine Revault.
"Poluarea cu plastic de unică folosinţă este costisitoare nu numai economic, ci şi din punctul de vedere al sănătăţii populaţiei, pentru că plasticul din apele curgătoare şi cel din mări şi oceane, în cantităţi din ce în ce mai mari, ajunge până la urmă în produsele pe care le consumăm. De aceea, acest raport a atras multă atenţie dinspre politicieni, ONG-uri şi cetăţeni. Am primit, personal, sute de mesaje pe acest subiect", a precizat într-un comunicat trimis Agerpres eurodeputata PNL Adina Vălean, preşedintă a Comisiei pentru mediu a PE, după adoptarea raportului Frederique Ries.
"Din calculele actuale, dacă se iau măsurile votate azi în plen, până în 2030 vorbim de o reducere cu un sfert a poluării cu plastic din ape, o economie de 3,4 milioane de tone de CO2 şi o economie de bani de 22 de miliarde provenită din costurile de mediu pe care plasticul de unică folosinţă le generează', a adăugat ea.
În acelaşi timp, Comisia Europeană propune limitarea consumului unei alte categorii de produse, pentru care nu există alternative, precum ambalajele de unică folosinţă pentru burgeri, sandvişuri sau fructe.
În textul adoptat miercuri, eurodeputaţii propun adăugarea la listă a deşeurilor din produse de tutun, în special a filtrelor de ţigări care conţin plastic, pentru ca acestea să fie reduse cu 50% până în 2025 şi cu 80% până în 2030.
"Parlamentul European a intrat în istorie", şi-a exprimat satisfacţia Justine Maillot în numele Rethink Plastic, o alianţă de ONG-uri care militează pentru un viitor fără plastic.
"Ţine acum de guvernele naţionale să continue să aibă o mare ambiţie şi să reziste presiunii companiilor", a adăugat ea, potrivit France Presse.
Consiliul UE, care reprezintă statele membre, urmează să se pronunţe şi el asupra textului Comisiei, ceea ce ar trebui să se realizeze până la sfârşitul anului.
Negocierile în "trilog" vor putea atunci începe între Parlament, Consiliu şi Comisie pentru un acord asupra textului final.
Unele interdicţii există deja la nivel naţional, în Franţa de exemplu, unde paharele şi farfuriile din plastic vor fi interzise de la 1 ianuarie 2020. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA/ Kash Patel, desemnat să conducă FBI, promite să protejeze angajații de ''răzbunările politice''
Kash Patel, desemnat de președintele SUA Donald Trump în funcția de director al Biroului Federal de Investigații (FBI), s-a angajat joi să protejeze angajații FBI de ''răzbunările politice'' chiar dacă noua administrație Trump a început să destituie membri ai Departamentului Justiției care au fost implicați în anchetarea actualului l
NATO vrea să-și întărească prezența în Arctica pentru a calma preocupările de securitate ale lui Trump
În interiorul NATO se desfășoară discuții cu privire la o posibilă propunere făcută președintelui american Donald Trump ce ar presupune o extindere majoră a prezenței militare aliate în Arctica, cu scopul de a calma tensiunile privind statutul Groenlandei ca teritoriu autonom al Danemarcei, chestiune ce a atras atenția datorită interesului manifestat față
Val de drone ruse asupra Ucrainei; pentru a treia zi consecutiv este atacată regiunea Odesa
Rusia a lansat un val de drone în noaptea de joi spre vineri asupra Ucrainei și a atacat pentru a treia zi consecutiv regiunea Odesa (sud), unde atacul a făcut patru răniți, a avariat un spital și un depozit de cereale în orașul-port Cernomorsk de la Marea Neagră, potrivit Reuters și Ukrainska Pravda. Apărarea antiaeriană ucrainean
Viktor Orban: Ungaria va bloca sancțiunile UE împotriva Rusiei dacă nu se reia tranzitul gazului rusesc prin #Ucraina
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a amenințat vineri că va bloca următoarea prelungire a sancțiunilor UE împotriva Rusiei dacă Bruxellesul nu va ajuta la reluarea tranzitului de gaz rusesc prin Ucraina, care a fost oprit la 1 ianuarie, relatează Reuters. Orban a declarat pentru postul de radio public ungar că decizia Ucrainei de a opri t
Rusia acuză #Ucraina că a ucis 22 de civili în regiunea Kursk
Rusia a acuzat vineri Ucraina că a ucis 22 de civili într-un sat rus capturat de forțele ucrainene, extinzându-și acuzațiile de acest tip împotriva Kievului, informează AFP. Ucraina a preluat controlul a zeci de localități de graniță din regiunea Kursk din vestul Rusiei de când a lansat o ofensivă surpriză acolo î
REGATUL UNIT-CINCI ANI DE LA BREXIT/ Londra implementează de vineri a treia fază a regimului vamal post-Brexit, amânată din octombrie
Cea de a treia fază a regimului vamal post-Brexit pentru importurile din Uniunea Europeană se va aplica de vineri, la patru ani după ce Regatul Unit a părăsit piața unică a blocului comunitar și la nouă ani după ce a votat pentru ieșirea din UE, relatează Reuters. Regatul Unit a părăsit oficial UE la 1 februarie 2020, dar a rămas în piaț
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze DeepSeek (Axios)
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicația chineză de inteligență artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanților SUA, potrivit Reuters. ''În acest moment, DeepSeek este în curs de verificare de
SUA: Doug Burgum, nominalizat de Donald Trump pentru Departamentul de Interne, validat de Senat
Senatul american a validat nominalizarea lui Doug Burgum, fost guvernator în statul Dakota de Nord, drept secretar de interne în noua administrație americană, cu 79 de voturi ''pentru'' și 18 ''împotrivă'', relatează Reuters. Burgum, în vârstă de 68 de ani, va conduce un departament
Donald Trump amenință din nou statele BRICS cu taxe vamele de 100%
Președintele american Donald Trump și-a reiterat joi amenințarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS și a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene și mexicane începând de sâmbătă, relatează AFP, Reuters și dpa. ''Ideea că membrele BRICS încearcă să se îndepărte
China poate să închidă canalul Panama în cazul unui conflict cu SUA, avertizează secretarul de stat american
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că nu are ''niciun dubiu'' că China are un plan de acțiune în caz de situații excepționale, care prevede închiderea canalului Panama în cazul unui conflict cu SUA, subliniind că Washingtonul intenționează să soluționeze ceea ce consideră a fi o amenințare la adresa securității na
VIDEO Explozie la o fabrică de muniții în Spania: șase răniți
Șase persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-o explozie produsă la o fabrică de muniții din sud-estul Spaniei, aparținând unei societăți germane, au relatat joi serviciile de urgență din regiunea Murcia, potrivit AFP. ''Serviciile de urgență au preluat șase persoane, dintre care una grav rănită, după deflagrația
SUA: O curte de apel anulează o interdicție privind achiziționarea de arme de mână pentru americanii de 18-21 de ani
O curte de apel americană a decis joi că o lege care interzicea achiziția de arme de calibru mic de către clienți cu vârsta între 18 și 21 de ani din magazinele de profil agreate de statul federal este neconstituțională, într-o țară în care violența cu arme de foc face ravagii, relatează AFP. Judecătorii Curții de apel
Siria: Președintele interimar promite o 'conferință de dialog național'
Președintele sirian interimar Ahmed al Sharaa a confirmat joi organizarea unei 'conferințe de dialog național', în cursul primului său discurs adresat națiunii de la îndepărtarea lui Bashar al-Assad, în urmă cu aproape două luni, relatează AFP. Acest discurs survine la o zi de la numirea lui Ahmed al Sharaa în f
Interesul lui Trump de a cumpăra Groenlanda 'nu este o glumă', afirmă secretarul de stat american
Interesul președintelui Donald Trump de a cumpăra Groenlanda 'nu este o glumă', a declarat joi , într-un interviu, secretarul de stat al SUA Marco Rubio, adăugând că achiziționarea Groenlandei este în interesul național al SUA și trebuie rezolvată, relatează Reuters. Trump și-a exprimat interesul de a face din Groenla
VIDEO Niciun supraviețuitor în accidentul aviatic din Washington; Trump pune sub semnul întrebării diversitatea
Președintele american Donald Trump i-a criticat joi pe predecesorii săi democrați și programele de promovare a diversității în cazul catastrofei aeriene care a avut loc deasupra Washingtonului și a provocat 67 de morți, relatează AFP. 'Din păcate, nu există supraviețuitori', a declarat el, în cadrul unei conferințe de presă