logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ministrul american al apărării avertizează cu privire la amestecul Rusiei în referendumul din Macedonia

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul american al apărării Jim Mattis a sosit luni în Macedonia, avertizând că Rusia încearcă să se amestece într-un referendum organizat pentru schimbarea numelui ţării balcanice şi deschiderea negocierilor pentru aderarea la NATO şi UE, relatează Reuters.

Parlamentul macedonean a stabilit data de 30 septembrie pentru organizarea referendumului la care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe în legătură cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, precum şi în legătură cu recentul acord cu Grecia privind numele ţării.

Mattis este cel mai recent dintr-o serie de lideri occidentali, între care cancelarul german Angela Merkel, care au vizitat Skopje şi care au cerut acceptarea acordului cu Grecia.

"Nu vrem ca Rusia să facă acolo ceea ce a încercat să facă în multe alte ţări", a spus Mattis, adăugând că este preocupat de o posibilă ingerinţă a Moscovei.

În iulie, Grecia a expulzat doi diplomaţi ruşi şi a interzis altor două persoane să intre în ţară pentru că au încercat să dea mită unor oficiali şi să organizeze demonstraţii pentru a contracara acordul.

Rusia a negat categoric acuzaţiile şi a ripostat cu expulzări ale unor cetăţeni greci.

Ministrul american, care va fi la Skopje pentru doar câteva ore, urmează se întâlnească cu premierul şi ministrul apărării maceconeni. El va fi primit de asemenea de preşedintele macedonean Gjorge Ivanov, care se opune acordului.

Washingtonul consideră că grupuri pro-ruse acţionează pentru a submina referendumul şi că Moscova încearcă să ducă o campanie de dezinformare. "Fără îndoială că au transferat bani şi duc campanii de influenţă mai largi", a spus Jim Mattis, apreciind că nu este clar ce impact au avut eforturile Moscovei.

Ambasadorul Moscovei la Skopje a criticat demersul Macedoniei de a adera la NATO, afirmând că ţara ar putea deveni "o ţintă legitimă'' dacă relaţiile dintre NATO şi Rusia se vor deteriora.

NATO a invitat Macedonia să înceapă negocierile de aderare, dar a cerut ca ţara să-şi schimbe Constituţia şi să adopte mai întâi noua denumire. UE a anunţat de asemenea că va stabili o dată pentru negocierile privind aderarea Macedoniei până la stabilirea noii denumiri a ţării.

În pofida afirmaţiilor preşedintelui american Donald Trump, potrivit cărora Alianţa este în criză, sondaje de opinie recente arată că peste 50% dintre macedoneni se vor prezenta probabil la vot, majoritatea susţinând aderarea la NATO şi UE şi acordul privind numele ţării.

În iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului ce data de decenii în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind 'Republica Macedonia de Nord'. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO. Grecia, membră NATO şi UE, a refuzat iniţial să accepte numele ţării balcanice, apreciind că acesta implică pretenţii teritoriale asupra provinciei greceşti Macedonia.

Dar, pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele şi în Constituţie. Numai după aceea parlamentul grec va ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.

NATO a transmis Macedoniei în luna iunie invitaţia de a începe negocierile pentru intrarea în Alianţă, în urma acordului dintre guvernele de la Skopje şi Atena. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 20-04-2025 21:44

#Ucraina: Președintele Zelenski cere Rusiei să nu mai atace obiective civile timp de 30 de zile

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică Rusiei să înceteze timp de 30 de zile orice atacuri cu drone și rachete asupra infrastructurii civile, informează Reuters. 'Dacă Rusia nu este de acord cu o astfel de măsură, va fi o dovadă că intenționează să continue doar lucruri care distrug vieți omenești și prelungesc ră

Politic Ex 20-04-2025 19:47

Kremlinul nu a ordonat prelungirea încetării focului în #Ucraina

Cu cinci ore înainte de expirarea încetării focului în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat - conform agenției TASS preluate de Reuters - că 'nu s-au dat alte ordine' privind prelungirea măsurii. Președintele rus Vladimir Putin ordonase încetarea tuturor operațiunilor mil

Politic Ex 20-04-2025 18:05

Armata israeliană raportează 'eșecuri profesionale' drept cauza uciderii personalului de urgență din Gaza

Armata israeliană a comunicat duminică rezultatul anchetei privind uciderea a 15 membri ai personalului de intervenție din Gaza, luna trecută: cauzele sunt identificate drept eșecuri profesionale și încălcări ale ordinelor, însă este exclusă intenția de mușamalizare, transmite Reuters. Asistenții de urgență au fost uciși cu gloanțe

Politic Ex 20-04-2025 16:19

Britanicii au interceptat aeronave rusești în apropierea spațiului aerian al NATO

Ministerul apărării de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat preluat de Reuters că avioane de vânătoare britanice au interceptat săptămâna aceasta aeronave rusești deasupra Mării Baltice, în apropierea spațiului aerian al NATO. A fost vorba de două incidente distincte, marți și joi. Primul a constat

Politic Ex 20-04-2025 14:53

VIDEO Papa Francisc denunță ''situația umanitară dramatică'' din Gaza și cere un armistițiu

Papa Francisc a denunțat duminică ''situația umanitară dramatică și josnică'' din Gaza, avertizând în același timp asupra ''climatului de antisemitism în creștere care se răspândește în întreaga lume'', în discursul susținut cu ocazia Paștelui, relatează AFP.

Politic Ex 20-04-2025 13:43

Rusia susține că a ''respins'' atacuri nocturne ale Ucrainei în ciuda armistițiului

Rusia susține că forțele sale armate au ''respins'' atacuri ucrainene lansate în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, în ciuda armistițiului de Paște decretat de președintele Vladimir Putin și acceptat de Kiev, relatează AFP. Conform unui anunț de duminică al Ministerului rus al Apărării, unitățile ucrainen

Politic Ex 20-04-2025 13:10

Papa Francisc l-a primit pe JD Vance la Vatican timp de câteva minute, anunță Vaticanul

Papa Francisc l-a primit duminică pe vicepreședintele american J.D. Vance, în marja sărbătorii de Paște, a anunțat Vaticanul, la două luni după ce liderul Bisericii Catolice a criticat dur politica de imigrație a administrației lui Donald Trump, relatează AFP și Reuters. Această ''întâlnire privată'' de '&

Politic Ex 20-04-2025 13:01

Teheranul, în poziție de forță în fața Washingtonului după discuțiile de la Roma (presa iraniană)

Iranul, care a purtat sâmbătă o a doua rundă de discuții nucleare cu Statele Unite la Roma, pare să fie într-o poziție de forță pentru negocieri, a scris duminică presa iraniană, înaintea noilor negocieri programate pentru sfârșitul săptămânii viitoare, relatează AFP. Cele două țări, inamice de la Revoluția Islami

Politic Ex 20-04-2025 11:16

În mesajul de Paște, Zelenski le cere ucrainenilor să nu-și piardă speranța că pacea va reveni în țara lor

Președintele Volodimir Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni în duminica Paștelui să nu renunțe la speranța că pacea va reveni în țara lor și să persevereze pentru a depăși calea dificilă a războiului pe care se află de 1.152 de zile, relatează Reuters. Purtând o cămașă tradițională ucraineană și stând în fața

Politic Ex 20-04-2025 09:47

Un ministru israelian de extremă-dreapta cere ocuparea completă a Fâșiei Gaza

Ministrul israelian de finanțe de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, a cerut ocuparea completă a Fâșiei Gaza și, dacă este necesar, o guvernare militară din partea Israelului, relatează dpa. ''Aceasta este calea pentru a ne garanta siguranța și aceasta este calea pentru a aduce ostaticii acasă rapid'', a scris el sâ

Politic Ex 20-04-2025 09:14

#Ucraina spune că atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții în ciuda anunțului privind încetarea focului

Atacurile Rusiei au continuat în cursul nopții, în ciuda faptului că președintele rus Vladimir Putin a declarat unilateral încetarea focului în Ucraina de Paște, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, conform dpa. ''În general, în această dimineață a Paștelui, putem afirma că

Politic Ex 20-04-2025 08:36

#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.

Politic Ex 20-04-2025 05:41

Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui

Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar

Politic Ex 20-04-2025 04:37

Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare

Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la

Politic Ex 20-04-2025 01:51

Canada: Participare ridicată la votul anticipat

Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili