UE trebuie să se reformeze înainte de a se extinde, susţine Emmanuel Macron

Uniunea Europeană trebuie să se reformeze înainte de a se putea extinde, a declarat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron după o întâlnire cu omologul său sârb Aleksandar Vucic, relatează DPA.
Întrebat dacă Serbia poate adera la UE până în 2025, cum a sugerat blocul comunitar în februarie, Macron a spus că speră că reformele pot fi efectuate până atunci.
"Dar nu am face nimănui vreun serviciu dacă am lua în considerare ca o Uniune Europeană care deja funcţionează prost să fie constant extinsă fără a schimba regulile deloc", a afirmat Macron.
Preşedintele francez a presat pentru o mai mare integrare a zonei euro, inclusiv cu un buget şi un ministru de finanţe, de la alegerea sa la jumătatea lui 2017.
În cadrul unui summit european de luna trecută s-au convenit unele măsuri pentru a întări zona euro în eventualitatea unor viitoare crize dar nu s-a discutat în detaliu un plan de buget, potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
"Pot să vă spun că, cu 28 de state membre, Uniunea Europeană funcţionează prost", a mai spus Macron, argumentând că s-a lucrat prea mult la o bază interguvernamentală şi că este prea uşor pentru membrii reticenţi să blocheze progresul.
"Uniunea Europeană trebuie să se reformeze înainte de a propune o extindere pentru a include pe oricine altcineva", a conchis Macron.
Vucic, care a vorbit în sârbă, a spus că ţara sa sprijină planul de reformare a UE al lui Macron.
Serbia nu ar putea oricum să adere fără a realiza progresul necesar în reformele interne, inclusiv în domeniul statului de drept şi al sistemului judiciar, a adăugat el.
De asemenea, ţara sa va trebui să rezolve problema relaţiilor cu fosta provincie Kosovo, pe care majoritatea statelor membre UE au recunoscut-o drept un stat independent, a mai spus el.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Albania le ordonă furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok timp de un an, începând din 13 martie
Autoritățile albaneze le-au ordonat furnizorilor de internet să blocheze accesul la TikTok pe teritoriul albanez pentru un an începând de joi 13 martie, informează miercuri DPA și AFP. Furnizorii trebuie să blocheze ''toate adresele IP ale TikTok, serverele DNS ale TikTok, serverul Name Indications (SNI) al TikTok, precum ș
Spionajul și ingerința - principalele amenințări ruse, potrivit șefei pentru securitate internă a Franței
'Amenințarea' rusă 'se traduce printr-o amenințare de spionaj foarte puternică, dar și prin amenințări sau acțiuni de ingerință sau de destabilizare menite să ne submineze modelul', a afirmat miercuri șefa Direcției Generale pentru Securitate Internă (DGSI) din Franța, Celine Berthon, informează AFP. Într-un interviu pent
Kremlinul salută 'dinamica pozitivă' a luptelor din regiunea Kursk,după ce Ministerul Apărării a anunțat noi progrese
Kremlinul a salutat miercuri 'dinamica pozitivă' a luptelor în fața armatei ucrainene în regiunea rusă Kursk, unde soldații Moscovei avansează rapid, informează AFP. 'Dinamica este pozitivă', a apreciat purtătorul de cuvânt al președinției ruse Dmitri Peskov, în fața jurnaliștilor. Ministe
Reacția PE la taxele americane: SUA trebuie să aleagă între haos comercial și creșterea oportunităților de afaceri
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: SUA trebuie să aleagă între continuarea haosului comercial și creșterea oportunităților de afaceri, iar UE este pregătită, indiferent ce decizie vor lua, a declarat miercuri președintele Comisiei pentru comerț internațional (INTA) a Parlamentului European, Bernd Lange, drept reacție la intrare
Bosnia: Parchetul ordonă poliției să îl interogheze pe liderul sârbilor bosniaci Milorad Dodik
Parchetul federal bosniac a dispus miercuri ca poliția centrală să îl interogheze pe liderul Republicii Srpska (entitatea sârbă din Bosnia), Milorad Dodik, vizat de o anchetă privind un atac împotriva ordinii constituționale a țării, relatează AFP. ''Agenția de stat pentru investigații și protecție (SIPA, poliția cent
#Ucraina și SUA vor discuta detaliile referitoare la încetarea focului săptămâna viitoare, potrivit Kievului
Washingtonul și Kievul vor începe săptămâna viitoare să discute despre detaliile tehnice ale încetării focului de 30 de zile pe care Ucraina este dispusă să o declare dacă și Rusia este de acord cu ea, a explicat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, potrivit ziarului Kyiv Independent, citat miercuri de EFE.
Livrările de ajutor militar către #Ucraina prin Polonia au fost reluate (ministrul de externe polonez)
Livrările de ajutor militar către Ucraina prin Polonia au fost reluate în urma discuțiilor dintre Statele Unite și Ucraina din Arabia Saudită, a declarat miercuri ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski, transmit AFP și Reuters. 'Confirm că livrările de arme via (centrul logistic din) Jasionka au revenit la nivelurile anterioa
#Ucraina: Patru morți, toți cetățeni sirieni, în urma unui atac rus asupra orașului-port Odesa
Un atac rus cu rachetă balistică asupra portului Odesa din sudul Ucrainei a făcut patru morți și a avariat o navă cargo sub pavilionul statului Barbados, au anunțat miercuri autoritățile ucrainene, informează AFP. Acest atac a avut loc marți seara, la scurt timp după acordul dat de Ucraina pentru o propunere a SUA în vederea unui armisti
Georgia: Fostul președinte Mihail Saakașvili, condamnat la încă nouă ani de închisoare, pentru deturnare de fonduri
Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost condamnat miercuri la încă nouă ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de deturnare de fonduri, a anunțat agenția de presă Interpress, citată de Reuters. Saakașvili, care a fost președinte între 2004 și 2013, fusese deja condamnat, la revenirea în Georgia &ici
Moscova nu va accepta compromisuri care să pună în pericol vieți omenești, susține ministrul de externe rus
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a afirmat într-un interviu publicat miercuri, vorbind în contextul unui posibil acord de pace cu Ucraina, că Moscova va evita compromisuri care să pună în pericol vieți omenești, au relatat agențiile de presă ruse, preluate de Reuters. În interviul acordat marți și publicat mier
Directorul Serviciului de Informații Externe rus, Serghei Narîșkin, a discutat la telefon cu șeful CIA, John Ratcliffe
Directorul Serviciului de Informații Externe rus (SVR), Serghei Narîșkin, a discutat la telefon cu șeful Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA), John Ratcliffe, au transmis miercuri agențiile de presă ruse, preluate de AFP. 'Pe 11 martie 2025, a avut loc o convorbire telefonică între directorul SVR Serghei Narîșkin ș
Departamentul Educației din SUA anunță că va disponibiliza aproape jumătate din personalul său
Departamentul Educației din SUA a anunțat marți că va disponibiliza aproape jumătate din personalul său, o nouă ilustrare a dorinței administrației președintelui Donald Trump de a reduce povara statului federal, informează miercuri AFP. 'Departamentul a început astăzi (marți - n.r.) o reducere a efectivelor sale ce va viza aproape 50
Partidul opoziției de centru-dreapta câștigă alegerile din Groenlanda
Partidul opoziției de centru-dreapta din Groenlanda Demokraatit (Democrații) a devenit cea mai mare forță din parlamentul teritoriului autonom danez, după ce a obținut cea mai mare cotă din voturi - 29,9% - la alegerile legislative desfășurate marți, relatează miercuri AFP și dpa, citând cifre oficiale. Democrații sunt urmați de Naleraq
UE anunță taxe asupra unor produse americane, ca răspuns la taxele vamale asupra oțelului impuse de SUA
Comisia Europeană a anunțat miercuri dimineață că va aplica taxe vamale ''puternice, dar proporționale'' asupra unor produse americane începând cu 1 aprilie, ca răspuns la taxele de 25% introduse de Statele Unite pentru importurile de oțel și aluminiu provenite din Uniunea Europeană, transmit AFP, Reuters și DPA. Un
Mexicul adoptă o nouă reformă a Constituției ca răspuns la o decizie a lui Trump pe care o consideră ingerință străină
Mexicul a adoptat marți o nouă reformă a Constituției ca răspuns la decizia președintelui american Donald Trump de a plasa șase carteluri mexicane pe o listă cu organizații 'teroriste', informează miercuri AFP. Cu 417 voturi pentru și 36 împotrivă, Camera deputaților a adoptat cu o largă majoritate inițiativa constituțională anun