Justin Trudeau: NATO se va implica în Irak pentru a întări principiile democratice din această ţară
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/11348946.jpg)
Trimisul AGERPRES la Bruxelles, Oana Ghiţă, transmite: Premierul canadian Justin Trudeau a declarat miercuri, la Bruxelles, în cadrul Conferinţei ''NATO Engages: The Brussels Summit Dialogue'', că Alianţa Nord-Atlantică se va implica în Irak pentru a întări principiile democratice din această ţară din Orientul Mijlociu, iar Canada s-a oferit să fie la comanda misiunii, în primul an.
"O să ascultăm cu atenţie anunţul NATO din această după-amiază, anume faptul că ne vom implica în Irak ca alianţă, în creare de capacităţi, training. Acesta este următorul pas ce are de-a face cu provocarea din Irak. Prima provocare a fost înfrângerea Daesh (gruparea teroristă Stat Islamic - n.r.), iar acum trebuie să reconstruim această democraţie şi să o întărim. NATO îşi va asuma un rol semnificativ, iar Canada va trimite 250 de militari, un număr de elicoptere şi ne oferim, de fapt, să fim la comanda acelei misiuni pentru primul an", a spus premierul canadian.
Trudeau a adăugat că ţara sa ştie "că o lume paşnică, o lume mai rezilientă, mai democratică este bună pentru Canada şi este bună pentru noi toţi".
NATO Engages este un simpozion organizat în cadrul summitului NATO, care are loc miercuri şi joi la Bruxelles. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Dezbatere televizată duminică seara între cancelarul german Olaf Scholz și contracandidatul conservator Friedrich Merz
Cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, și rivalul său conservator Friedrich Merz se confruntă duminică într-o dezbatere televizată, cu exact două săptămâni înainte de alegerile anticipate, relatează dpa. Confruntarea electorală de 90 de minute urmează să înceapă la ora 20:15 (19:15 GMT) pe canalele ARD și ZDF.
Presa de peste ocean relatează despre discuții directe Trump-Putin despre #Ucraina, neconfirmate oficial
Cotidianul american New York Post a relatat online că președintele american, Donald Trump, i-a acordat un interviu exclusiv în care a declarat că a vorbit la telefon cu liderul rus Vladimir Putin pentru a încerca să negocieze încetarea războiului din Ucraina. Informația a fost preluată de alte publicații americane, dar și de media din Europa. Cu toa
Armata israeliană și-a extins ofensiva din nordul Cisiordaniei ocupate
Armata israeliană și-a extins duminică ofensiva din nordul Cisiordaniei ocupate la tabăra Nur Shams din guvernoratul Tulkarem, transmite EFE. Într-un scurt mesaj, forțele israeliene au anunțat că trupele armatei, ale gărzilor de frontieră și ale Shin Bet (agenția de informații interne) au ucis deja mai mulți 'teroriști' și au are
Ecuadorienii votează pentru alegerea președintelui în mijlocul unei crize economice și de securitate
Confruntați cu o dublă criză, economică și de securitate, ecuadorienii votează duminică pentru a-și reînnoi sau nu încrederea în președintele Daniel Noboa, care adoptă o poziție dură împotriva cartelurilor, transmite France Presse. 'Nu trăim, supraviețuim', a deplâns Jesus Chavez, un vânzător ambulan
Alegătorii din Kosovo votează pentru alegerea unui nou parlament
Aproximativ două milioane de alegători din Kosovo votează duminică pentru alegerea unui nou parlament. Partidul naționalist de stânga Vetvendosje (Autodeterminare) al premierului Albin Kurti este clar favorit. Cu toate acestea, spre deosebire de acum patru ani, este puțin probabil ca partidul să obțină de această dată o majoritate absolu
Trump retrage autorizațiile de acces la informații clasificate pentru fostul secretar de stat Blinken și alți oficiali
Președintele SUA, Donald Trump, a revocat autorizațiile de acces la informații clasificate pentru fostul secretar de stat Antony Blinken și pentru fostul consilier pentru securitate națională Jake Sullivan, au anunțat sâmbătă oficiali de la Casa Albă - relatează Reuters. Măsura a fost luată la o zi după ce Trump a declarat că a revocat a
Trump și rețeaua socială X au încheiat amiabil disputa judiciară legată de suspendarea contului său de Twitter
Donald Trump și X Corp (fosta Twitter) au convenit să încheie amiabil disputa juridică pe care noul președinte al SUA a deschis-o împotriva rețelei de socializare după ce aceasta i-a închis contul în urma asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, a relatat sâmbătă postul CNN, citat de agenția EFE. Potrivi
Iranul se declară pregătit să negocieze cu SUA, dar nu sub 'presiunea maximală' promisă de Trump
Iranul este pregătit să negocieze cu SUA, dar nu sub politica președintelui american Donald Trump de 'presiune maximă', a declarat sâmbătă ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, potrivit AFP. 'Ridicarea sancțiunilor necesită negocieri, dar nu în cadrul unei politici de 'presiune maximă', întruc&acir
Noul secretar american al Apărării va face un turneu european, în Germania, Belgia și Polonia
Noul secretar american al Apărării, Pete Hegseth, va efectua săptămâna viitoare un turneu european, în Germania, Belgia și Polonia, a anunțat vineri Pentagonul, potrivit agenției DPA. El va pleca luni de la Washington către Germania, unde va vizita la Stuttgart cartierul general al Comandamentului american pentru Europa și centrul
VIDEO Zelenski: Este 'esențial' ca Trump să discute întâi cu Kievul și apoi cu Putin; #Ucraina, pregătită să împartă resursele minerale cu SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a afirmat sâmbătă că țara sa este pregătită să-și 'împartă' resursele cu SUA, după ce președintele american Donald Trump a cerut acces la resursele de metale rare (pământuri rare) ale Ucrainei în schimbul continuării ajutorului american pentru Kiev în războiul cu Rusia, și a insistat ca T
VIDEO Germania/alegeri: Conservatorul Friedrich Merz, dispus la o coaliție de guvernare cu social-democrații; noi proteste împotriva extremei drepte
Liderul conservatorilor germani și favorit în sondaje înaintea alegerile legislative din 23 februarie, creștin-democratul Friedrich Merz, a estimat sâmbătă că după alegeri ar putea ajunge la un acord asupra politicii privind imigrația cu social-democrații cancelarului în exercițiu Olaf Scholz și astfel să poată încheia o înțelegere
'Noi suntem viitorul!', proclamă suveraniștii europeni la o reuniune la Madrid, în timp ce-și pun speranțele în Trump
'Noi suntem viitorul!', au susținut sâmbătă liderii 'Patrioților pentru Europa', grupul din Parlamentul European creat de premierul conservator ungar Viktor Orban, reuniți la o conferință la Madrid, unde au cerut o schimbare radicală a politicii Uniunii Europene și diminuarea puterii și influenței instituțiilor de la Bruxelles, consemnează agenț
Președintele israelian acuză Hamas de 'crimă împotriva umanității', comentând imaginile cu eliberarea a 3 ostatici vizibil slăbiți
Președintele israelian Isaac Herzog a vorbit sâmbătă despre o 'crimă împotriva umanității', comentând imaginile cu cei trei ostatici israelieni vizibil slăbiți care fost au eliberați mai devreme de mișcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează AFP. 'Așa arată o crimă împotriva umanității', a scris Her
SUA: Un judecător a blocat controlul deținut de echipa lui Musk asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane
Un judecător federal american a emis sâmbătă o ordonanță de urgență ce prevede blocarea controlului asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane deținut de Comisia pentru eficiență guvernamentală (DOGE), condusă de Elon Musk, relatează AFP. Judecătorul Paul A. Engelmayer a interzis accesul la datele stocate de Trezoreria SUA de că
Cancelarul german Olaf Scholz critică o eventuală condiționare a ajutorului SUA pentru #Ucraina
Cancelarul german Olaf Scholz a criticat cererile președintelui american Donald Trump de a primi o 'garanție' asupra pământurilor rare din Ucraina în schimbul ajutorului militar acordat de SUA, relatează AFP și dpa. 'Ucraina este atacată și noi o ajutăm, fără a cere o plată în schimb. Aceasta ar trebui să fie pozi