Sergei Lavrov susţine că otrăvirea lui Serghei Skripal ar putea fi 'în interesul' Londrei
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a afirmat luni că otrăvirea fostului agent dublu Serghei Skripal în Marea Britanie ar putea fi 'în interesul' Londrei pentru a deturna atenţia populaţiei britanice de la Brexit, informează AFP.
Otrăvirea 'ar putea fi în interesul guvernului britanic, care se află într-o poziţie inconfortabilă, neavând capacitatea de a-şi îndeplini promisiunile făcute alegătorilor în condiţiile Brexit-ului', a declarat Lavrov într-o conferinţă de presă.
'Aceasta ar putea fi de asemenea în interesul serviciilor speciale britanice, cunoscute pentru capacitatea lor de a acţiona cu permisiunea de a ucide', a mai spus ministrul rus.
Potrivit acestuia, Moscova nu a avut niciun motiv ca în ajunul alegerilor prezidenţiale şi cu câteva luni înainte de organizarea Cupei Mondiale la Fotbal din Rusia să-şi otrăvească fostul spion, care fusese condamnat pentru trădare înainte de a face obiectul unui schimb în anul 2010.
Lavrov a criticat, de asemenea, decizia ţărilor occidentale de a expulza diplomaţi ruşi de pe teritoriul lor, ceea ce a provocat un răspuns simetric din partea Moscovei.
'Când nu există dovezi (ale implicării Moscovei în otrăvire), atunci se răzbună pe diplomaţi', a spus el, adăugând că Rusia va continua să aplice 'principiul reciprocităţii' în relaţiile sale cu occidentalii.
Potrivit lui Lavrov, nu de Rusia depinde cât de departe va ajunge escaladarea tensiunilor între Moscova şi Occident ca urmare a otrăvirii fostului colonel GRU (Serviciul de informaţii al armatei ruse) Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, la 4 martie, la Salisbury (sud-vestul Angliei), informează TASS.
'Situaţia este mai rea decât în perioada Războiului Rece pentru că atunci existau nişte reguli, era respectată o anumită decenţă. În prezent, partenerii noştri occidentali, mă refer în primul rând la SUA şi Marea Britanie, precum şi la câteva ţări care le urmează orbeşte, au renunţat la orice decenţă şi recurg deschis la minciuni, la dezinformare pur şi simplu. Noi răspundem la aceasta cu destul calm, cu sânge rece şi insistăm ca orice fel de acuzaţii, orice fel de afirmaţii să se bazeze pe fapte', a declarat ministrul de externe rus.
'În copilărie spuneam: cel care a început primul trebuie să se şi oprească. Nu vrem să facem jocuri de copii, dar până acum partenerii noştri fac exact acest lucru', a apreciat şeful diplomaţiei ruse.
Lavrov a adăugat că Rusia are 'numeroase întrebări' cu privire la acest caz şi că 'incapacitatea Marii Britanii de a răspunde va însemna că toate acestea reprezintă o invenţie şi, mai concret, o provocare flagrantă'.
Otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia la 4 martie cu un agent neurotoxic pe teritoriul britanic a suscitat de la mijlocul lunii martie un val fără precedent de expulzări reciproce de diplomaţi - în total 300 - între Rusia şi ţări occidentale.
Londra atribuie Rusiei responsabilitatea otrăvirii celor doi, dar Moscova neagă orice implicare. AGERPRES/( AS - autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța își încheie retragerea din Sahel, odată cu închiderea ultimei sale baze militare în Ciad
Armata franceză a restituit joi ultima sa bază din Ciad armatei acestei țări, au anunțat statele majore ale ambelor țări la o ceremonie militară ce a marcat sfârșitul prezenței militare istorice franceze în regiunea Sahel, relatează AFP. 'Retrocedarea bazei Sergent Adij Kossei din N'Djamena încheie definitiv prezența franceză în
Israelul închide sediul UNWRA pentru refugiații palestinieni din Ierusalim
Viceprimarul Ierusalimului, Arieh King, a sărbătorit joi închiderea agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), pe care a descris-o ca fiind începând de astăzi o entitate 'ilegală' în Israel, după intrarea în vigoare a două legi ce interzic continuarea activităților educaționale și de sănătate ale acestei agenții a ONU pe terito
Spionajul bulgar exclude un sabotaj rusesc în secționarea cablului submarin în Marea Baltică
Serviciul bulgar de contraspionaj a dat asigurări joi că nu deține informații despre prezența unor 'agenți străini' printre membrii echipajului navei comerciale Vejen, reținută de autoritățile suedeze după secționarea unui cablu submarin în Marea Baltică, incident despre care Suedia și Letonia au sugerat că ar fi un sabotaj rusesc, relatează agenția EFE.
Opt ostatici în Gaza, eliberați în cel mai recent schimb cu Israelul
Militanții palestinieni din Fâșia Gaza au eliberat joi un total de opt ostatici pe care îi țineau în captivitate din ziua atacului de pe teritoriul Israelului, 7 octombrie 2023, relatează dpa. Aceasta este a trei rundă de eliberări de ostatici de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului de șase săptămâ
Manifestații studențești: Serbia reduce la jumătate cheltuielile de înscriere la universitate
Guvernul sârb și-a anunțat joi intenția de a reduce la jumătate cheltuielile de înscriere la universitate datorită unei creșteri de 100 de milioane de euro a bugetului învățământului superior, un răspuns pentru studenții care manifestă de săptămâni, relatează AFP. Creșterea bugetului alocat învățământului superior este
Angela Merkel îl critică pe liderul CDU pentru cooperarea cu extrema dreaptă în Parlament
Fostul cancelar Angela Merkel l-a criticat joi pe liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), Friedrich Merz, pentru că a apelat la extrema dreaptă pentru a trece o moțiune anti-imigrație în parlament, relatează Reuters. 'Cred că este greșit', a afirmat Merkel, referindu-se la rezultatul votului din parlament de miercuri, când
R Moldova: Procentul cetățenilor care declară că vorbesc limba română a crescut cu 8 puncte în ultimii zece ani
Numărul de cetățeni ai Republicii Moldova cu reședință permanentă pe teritoriul republicii care au declarat limba română drept limbă maternă a crescut în ultimii zece ani cu 8,1 puncte procentuale, de la 23,2% la 31,3% în prezent, arată datele preliminare ale Recensământul Populației și Locuințelor 2024, prezentate joi la Chișinău de Biroul Na
Antonio Costa: Statele UE membre NATO, gata să crească ținta de cheltuieli pentru apărare la peste 2% din PIB
Cele 23 de state membre UE care fac parte și din NATO vor fi probabil de acord cu creșterea obiectivului de cheltuieli pentru apărare peste ținta curentă de 2% din PIB la summitul din iunie al Alianței care va stabili un nou nivel, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, relatează Reuters. Președintele american Donald Trum
Italia, condamnată de CEDO pentru lipsa de acțiune în privința depozitelor de deșeuri toxice ale mafiei
Statul italian a fost condamnat joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru lipsa sa de acțiune în privința depozitelor de deșeuri toxice ale mafiei în apropiere de Napoli, judecătorii de la Strasbourg dându-i un termen de doi ani pentru a implementa o strategie care să remedieze situația, relatează AFP. Curtea
Kremlinul confirmă că la bordul avionului de pasageri prăbușit la Washington se aflau cetățeni ruși
Mai mulți patinatori și antrenori ruși se aflau la bordul avionului comercial american care s-a ciocnit cu un elicopter militar la Washington, miercuri seară, potrivit mai multor informații difuzate joi de presa rusă și confirmate de Kremlin, transmite EFE. Întrebat despre prezența la bord a acestor sportivi, purtătorul de cuvânt a
Zelenski își exprimă susținerea pentru Donald Trump și poporul american după coliziunea aeriană de la Washington
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat joi susținerea pentru omologul său american Donald Trump, după coliziunea dintre un avion de linie și un elicopter militar la Washington, informează AFP. 'Mesajele noastre de susținere se îndreaptă către președintele (Donald) Trump și poporul american, în aceste momente tr
#Ucraina: Patru morți și nouă răniți după un atac rus cu drone asupra mai multor orașe
Un atac cu drone lansat de Rusia asupra mai multor orașe din Ucraina a făcut patru morți și nouă răniți într-o zonă rezidențială din Sumî, o localitate din estul țării, a anunțat Ministerul de Interne ucrainean, informează joi AFP. 'Sumî. Numărul de morți după atacul rus se ridică la patru', anunță ministerul, care ci
Ce se știe despre coliziunea în aer de la Washington
Un avion de pasageri cu 64 de persoane la bord și un elicopter militar s-au ciocnit miercuri seara deasupra Washingtonului, după care s-au prăbușit în fluviul Potomac, un accident rar care a declanșat operațiuni complexe de salvare, în condiții dificile, notează AFP. Ce se știe până acum: Cu pu
Sirienii au sărbătorit numirea lui Ahmed al-Sharaa ca președinte de tranziție al țării
Numirea liderului rebelilor, Ahmed al-Sharaa, în funcția de președinte de tranziție al Siriei a fost sărbătorită miercuri în toată țara, informează joi dpa. La Damasc, o mulțime mare de oameni s-a adunat în Piața Umayyad, pentru a sărbători numirea lui Ahmed al-Sharaa. Participanții au fluturat steaguri siriene
Georgia anunță că se retrage din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei
Georgia a anunțat că se retrage din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), după ce acest organism a cerut republicii din Caucazul de sud să organizeze noi alegeri legislative, relatează joi dpa. 'Începând de azi, ne suspendăm activitatea în Adunarea Parlamentară', a afirmat miercuri vicepremierul Thea Tsu