Israelul suspendă acordul cu ONU pentru transferul migranţilor din Africa în ţări dezvoltate

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat luni că suspendă acordul cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) privind transferul unor migranţi africani din Israel în mai multe state dezvoltate, informează Reuters. La numai câteva ore după ce a făcut cunoscută înţelegerea, Netanyahu a informat pe pagina sa de Facebook că ea va fi aplicată numai după o revizuire.
Biroul premierului comunicase anularea unui proiect de expulzări masive ale migranţilor africani, iar Netanyahu a declarat într-o conferinţă de presă că s-a ajuns la un acord care va permite plecarea a 16.250 de migranţi spre ţări dezvoltate, dintre care a menţionat Canada, Germania şi Italia, a relatat AFP. Aceeaşi agenţie de presă a transmis ulterior că Italia şi Germania au negat implicarea în înţelegerea dintre Israel şi ONU. Ministerul de externe de la Roma şi cel de interne de la Berlin au emis comunicate în care neagă că s-ar fi acceptat primirea de migranţi din Israel.
Planul iniţial viza mii de sudanezi şi eritreeni, pe care Israelul recunoştea că nu-i poate trimite în ţările de origine fără a le pune viaţa în pericol. De aceea, se prevedea trimiterea lor în state terţe, fără a se preciza însă în care anume. "Acordul pe care l-am semnat prevede ca, pentru fiecare migrant care părăseşte această ţară, noi ne angajăm să acordăm statutul de rezident temporar altuia", a arătat Netanyahu.
Guvernul israelian intenţiona să le acorde migranţilor termen până la începutul lui aprilie să aleagă: ori pleacă, ori vor fi încarceraţi pe termen neprecizat.
Potrivit ministerului de interne israelian, în Israel trăiesc în prezent 42.000 de migranţi africani, cei mai mulţi originari din Sudan şi Eritreea. Jumătate dintre ei - femei şi copii - nu erau ameninţaţi de planul de expulzare. Marea lor majoritate a sosit după anul 2007, prin peninsula egipteană Sinai. Între timp, Israelul a închis practic frontiera cu Egiptul pentru migranţi. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump anunță că l-a înlocuit pe șeful Statului Major american
Donald Trump a anunțat vineri că îl înlocuiește pe șeful Statului Major Interarme al armatei SUA, punând capăt după mai puțin de doi ani mandatului celui mai înalt gradat din forțele armate, notează AFP. 'Aș dori să-i mulțumesc generalului Charles Brown pentru cei peste 40 de ani de serviciu', a scris președinte
Australia afirmă că nu a detectat nici un tir real chinez în largul coastelor sale
Australia a anunțat vineri seară că nu a detectat niciun tir chinez cu muniție reală în largul coastelor sale, în ciuda avertismentelor în acest sens difuzate de armata gigantului asiatic în timpul unor exerciții navale, relatează AFP. În cursul zilei, trei nave chineze au emis mesaje de alertă prevenind că ar put
SUA: Pentagonul anunță reducerea cu cel puțin 5% a angajaților civili
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri că vrea să își reducă forța de muncă civilă cu cel puțin 5%, o nouă etapă în dorința declarată a administrației Donald Trump de a reduce numărul angajaților federali, notează AFP. Aceste reduceri de posturi trebuie 'să permită o mai mare eficiență și reorientarea departamentul
SUA propun la ONU o rezoluție care nu menționează integritatea teritorială a Ucrainei
Statele Unite au propus vineri un proiect de rezoluție Adunării Generale a ONU care solicită 'încheierea rapidă' a conflictului din Ucraina fără a menționa respectarea integrității teritoriale a țării, au indicat pentru AFP surse diplomatice înaintea votulului prevăzut luni. În timp ce președintele american Donald Tru
Israel: Armata examinează informații despre posibila predare a corpului ostaticei Shiri Bibas de către Hamas
Armata israeliană a indicat vineri seară că analizează informații potrivit cărora Hamas ar fi predat Crucii Roșii un al doilea corp care este într-adevăr al ostaticei israeliene Shiri Bibas, după predarea, joi, a unui cadavru care s-a dovedit a nu fi cel așteptat, scrie AFP. 'Informațiile referitoare la Shiri Bibas sunt în prez
VIDEO Zelenski îi îndeamnă pe europeni 'să facă mai mult pentru a garanta pacea' în #Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri europenilor 'să facă mai mult pentru a garanta pacea' în Ucraina, pe fondul tensiunilor cu aliatul american care a început săptămâna aceasta discuții directe cu Rusia, notează AFP. 'Europa trebuie și poate face mult mai mult pentru a asigura pacea (...) A
Germania: Un suspect arestat după atacul de la Memorialul Holocaustului (poliție)
Un suspect a fost arestat în legătură cu ancheta privind atacul comis vineri seara în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin împotriva unui bărbat care a fost grav rănit, a anunțat poliția locală, relatează AFP. 'Tocmai am arestat un suspect', a declarat presei un purtător de cuvânt al poliției, Florian N
Germania: Răspunsul lui Scholz pentru Trump în privința Ucrainei și libertății de exprimare
Olaf Scholz i-a răspuns vineri lui Donald Trump, subliniind suveranitatea Ucrainei în fața Rusiei și apărând politica germană privind libertatea de exprimare, recent criticată de noua administrație americană, scrie AFP. Ucraina 'decide singură cine o guvernează', a declarat cancelarul german
Vizita premierului israelian Netanyahu în Cisiordania ocupată: un 'asalt', o 'agresiune' (minister palestinian)
Ministerul de Externe palestinian a condamnat vineri vizita prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu în tabăra de refugiați Tulkarem, în Cisiordania ocupată, denunțând un 'asalt', o 'agresiune' împotriva acestui teritoriu ocupat, relatează AFP. Ministerul a denunțat într-un comunicat 'asal
Germania: Bărbat atacat și grav rănit la Memorialul Holocaustului din Berlin
Un bărbat a fost agresat vineri seara și grav rănit de un atacator în incinta Memorialului Holocaustului din Berlin, care comemorează genocidul evreilor de către naziști, a declarat poliția, relatează AFP și dpa. 'O persoană necunoscută l-a atacat pe bărbat' în jurul orei locale 18.00, a adăugat purtătorul de cuvânt a
Administrația Trump a deportat 37.660 de persoane în prima lună - bilanț modest, dar care ar putea crește
Președintele american Donald Trump a deportat 37.660 de persoane în prima sa lună de mandat, arată datele nepublicate anterior ale Departamentului de Securitate Internă al SUA, cu mult mai puțin decât media lunară de 57.000 de deportări și returnări în ultimul an complet al administrației lui Joe Biden, relatează vineri Reuters.
Președintele polonez se întâlnește cu Trump la Washington, după ce i-a sugerat lui Zelenski să coopereze cu președintele SUA
Președintele polonez Andrzej Duda va fi primit sâmbătă la Washington de omologul său american Donald Trump, a informat agenția de presă poloneză PAP, după ce Duda i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să mențină o cooperare calmă și constructivă cu liderul american, relatează Reuters. Vizita lui Andrzej Duda survine pe fon
Netanyahu anunță, dintr-o tabără de refugiați palestinieni, intensificarea operațiunilor armatei israeliene în Cisiordania
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat vineri în tabăra de refugiați palestinieni de la Tulkarem, în nordul Cisiordaniei, unde armata israeliană desfășoară de săptămâni operațiuni care, a anunțat el, se vor intensifica după atacurile asupra unor autobuze israeliene, transmite AFP. Ministrul apărării, Isra&eu
Germania: Milioane de alegători sunt indeciși, cu mai puțin de două zile înaintea scrutinului parlamentar
Milioane de germani sunt încă indeciși înaintea scrutinului pentru desemnarea membrilor parlamentului federal, ce are loc duminică în țara lor, candidații și echipele de campanie ale partidelor sperând să îi poată convinge pe ultima sută de metri pe alegătorii nehotărâți, notează vineri DPA și Reuters. Un so
Nu este ''foarte importantă'' prezența lui Zelenski la negocierile privind #Ucraina, consideră Trump
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că ''Ucraina nu are nicio carte în mână'' la potențialele negocieri menite să încheie războiul cu Rusia și a apreciat că prezența președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la aceste negocieri nu este ''foarte importată'', relatează AFP. '