ALEGERI ÎN ITALIA: Matteo Renzi, politicianul pe care italienii adoră să-l deteste

Matteo Renzi, fost şef al guvernului italian cunoscut pentru caracterul său efervescent, a reuşit să şi-i întoarcă împotrivă pe aproape toţi, după ce până acum câţiva ani a fost copilul răsfăţat al politicii italiene, relatează AFP în apropierea alegerilor legislative din Italia.
"Matteo a devenit în câteva luni liderul politic cel mai puţin iubit din Italia", a scris la sfârşitul lui ianuarie săptămânalul L'Espresso, apropiat de Partidul Democrat (PD, centru-stânga), în care Renzi, în vârstă de 43 de ani, continuă să ocupe postul de secretar general.
Partidul său, în continuă scădere în sondajele de opinie, era creditat în cele mai recente cu 22-23% din intenţiile de vot în vederea alegerilor legislative de la 4 martie. Un rezultat şi mai slab ar fi usturător pentru cel care făcuse să viseze stânga europeană, obţinând 40 din voturi la alegerile europene din 2014.
"Chiar nu-mi explic această ură faţă de Matteo Renzi", a mărturisit recent pentru France Presse Giovanni Orsina, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Luiss din Roma.
Explicaţia constă, pe de-o parte, în personalitatea considerată uneori arogantă şi o idee autoritară a politicianului originar din Toscana, dar şi în promisiunile înşelate, cum ar fi propunerea sa din 2012 de a face din Italia "ţara unde găseşti de lucru pentru că ştii să faci ceva şi nu pentru că ştii pe cineva", a amintit L'Espresso. Or, el însuşi s-a înconjurat de un grup de fideli, mulţi toscani ca el, un "cerc magic" care reprezintă astăzi sursa unora dintre problemele cu care se confruntă.
Astfel, Maria Elena Boschi, fosta sa "mână dreaptă" în privinţa reformelor, este bănuită că a intervenit în favoarea tatălui său, fost director al băncii Etruria, aflată în faliment, însă PD nu a ezitat să-i atribuie totuşi o circumscripţie unde are triumful asigurat la 4 martie.
Matteo Renzi a respins că ar face favoruri, afirmând că i-a ales întotdeauna pe "cei mai buni" oameni.
În ce-i priveşte pe cei care-l acuză că tinde să acţioneze singur, fără să ţină cont, de exemplu, de diferitele sensibilităţi din propriul partid, Renzi le răspunde că a dat mereu dovadă de "spirit de echipă". Totuşi, nu a reuşit să împiedice plecarea unor "răzvrătiţi" din PD, care anul trecut au creat o nouă mişcare de stânga, "Liberi e uguali" (Liberi şi egali).
Deşi rămâne liderul partidului de stânga cel mai important din Europa, declinul său a început în decembrie 2016, când visul pe care îl promova al unei Italii "mai eficiente şi mai simple" s-a terminat brusc cu respingerea fără drept de apel a reformei sale constituţionale, în cadrul unui referendum.
Ajuns în fruntea PD la finele lui 2013, pe când era primar al Florenţei, fără să fi fost niciodată deputat sau ministru, Renzi promitea "casarea" baronilor locali din partid şi alte lucruri. Tânărul absolvent de drept a reuşit să îndepărteze nume grele ca fostul premier Massimo D'Alema - care nu i-a iertat acest lucru - sau fostul primar al Romei Walter Veltroni, iar în februarie 2014 a ajuns şeful guvernului, înlăturându-l fără menajamente pe Enrico Letta, fost nr. 2 al PD, căruia cu mai puţin de o lună înainte îi trimisese celebrul mesaj pe Twitter "Enrico stai sereno" (Stai liniştit, Enrico).
Ultradinamic, ambiţios, "însetat de putere" conform unora, Matteo Renzi şi-a păstrat aerul de adolescent etern şi accentul toscan. Mare utilizator al reţelelor sociale, pare totodată neobosit, fiind capabil să onoreze întâlniri din nordul până în sudul peninsulei, fără a neglija nici media tradiţionale, unde este foarte prezent.
O vreme aliat al lui Silvio Berlusconi în ce priveşte reforma instituţională, cei doi s-ar putea regăsi în cadrul unei mari coaliţii după modelul german, în cazul lipsei unei majorităţi clare în urma scrutinului de la 4 martie. Un motiv în plus pentru ca duşmanii săi să-i spună în continuare "Renzusconi". AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Trump Jr. estimează la Budapesta că centrul și estul Europei evoluează mai favorabil decât partea occidentală
Relația personală bună și bazată pe încredere între premierul ungar Viktor Orban și președintele american Donald Trump poate servi drept bază pentru consolidarea relațiilor economice dintre Ungaria și SUA, a afirmat sâmbătă la un forum de afaceri la Budapesta fiul cel mare al președintelui SUA, Donald Trump Jr., aflat într-un turneu est-europe
Israelul interceptează o rachetă lansată de rebelii Houthi din Yemen și o dronă
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a interceptat o rachetă trasă din Yemen, înainte ca proiectilul să pătrundă în spațiul aerian israelian, precum și o dronă care venea dinspre est, relatează AFP. Sirenele de raid aerian au fost declanșate în mai multe zone ale Israelului în urma reperării acestor ținte aerien
Iranul și SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergențele se mențin
SUA și Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuții care conform Teheranului au fost serioase, dar nu au eliminat divergențele, o nouă rundă de tratative fiind convenită pentru săptămâna viitoare, relatează AFP. Aceste discuții, care se desfășoară indirect, urmăresc &i
UPDATE Trump crede că Putin îl 'duce cu vorba' în privința încheierii războiului în #Ucraina și îl amenință cu noi sancțiuni
Președintele rus Vladimir Putin 'probabil nu vrea să oprească războiul' în Ucraina și 'mă duce cu vorba', a scris sâmbătă președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, într-un mesaj în care a amenințat Rusia cu noi sancțiuni, relatează AFP. Mesajul lui Trump este critic ma
Președintele german temperează așteptările de la întâlnirile politice desfășurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Președintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate așteptările cu privire la rezultate concrete în chestiunile divergente de politică internațională în urma întâlnirilor avute de diverși lideri la Roma în marja funeraliilor Papei Francisc, relatează agenția EFE. 'Cred că nu ar trebui să
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Suveranul pontif a fost înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore (Vatican)
Papa Francisc a fost înmormântat sâmbătă în bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, în prezența mai multor prelați și membri ai familiei sale, a anunțat Vaticanul, relatează AFP.
Trump și Von der Leyen au avut o scurtă discuție la Roma și au convenit o întâlnire ulterioară
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, au avut sâmbătă o scurtă discuție la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, și au convenit să se î
Trump, Macron, Zelenski și Starmer au avut o întâlnire 'pozitivă' la Roma, potrivit președinției franceze
Președinții Statelor Unite, Ucrainei și Franței și premierul Regatului Unit au avut o întâlnire 'pozitivă' în care au abordat războiul din Ucraina și care s-a desfășurat sâmbătă la Vatican în marja
Donald Trump a plecat spre SUA după terminarea funeraliilor Papei Francisc
Președintele american Donald Trump a părăsit Roma și a plecat înapoi spre SUA după ce a asistat la funeraliile Papei Francisc, unde a avut o întâlnire de 15 minute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și de asemenea discuții scurte cu alți lideri, transmite agenția EFE: Trump, care a asistat la funeralii însoțit de prima doamnă
#Ucraina: Zelenski speră în 'rezultate' după întâlnirea 'simbolică' avută cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că se așteaptă la ''rezultate'' după întâlnirea ''simbolică'' avută cu omologul să
Funeralii Papa Francisc/ Vaticanul anunță că 250.000 de persoane au asistat la ceremonia funerară
Peste 250.000 de persoane au înfruntat căldura și s-au reunit sâmbătă în Piața Sfântul Petru din Roma pentru a asista la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunțat biroul de presă al Sfântului Scaun, citat de DPA și AFP. Numeroși credincioși au umplut piața Sfântul Petru, precum și străzile din jur care d
Discuții privind #Ucraina: întâlnire în curs între Zelenski și Macron la Roma (ministru ucrainean)
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și președintele francez, Emmanuel Macron, discută în prezent la Roma, în marja funeraliilor Papei Francisc, despre 'continuarea eforturilor de pace&
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Sicriul Papei a ajuns la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma
Sicriul Papei Francisc a ajuns sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, locul de veci al defunctului Suveran Pontif.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/Cortegiul funerar al papei se deplasează prin Roma în mijlocul a mii de oameni
Cortegiul funerar al Papei Francisc a părăsit sâmbătă Vaticanul pentru a traversa Roma la bordul unui papamobil, în mijlocul a mii de oameni, îndreptându-se spre Bazilica Santa Maria Maggiore, unde va fi înmormântat.
VIDEO Funeralii Papa Francisc/ Peste 250.000 de persoane la funeraliile Papei Francisc, anunță Vaticanul
Vaticanul a anunțat că peste 250.000 de persoane au participat la funeraliile Papei Francisc, conform informațiilor deținute de la autoritățile competente în momentul încheierii slujbei de sâmbătă, informează ANSA.