Mexic: Şase cadavre spânzurate de poduri în Baja California Sur, o zonă turistică din nord-vestul ţării
Şase cadavre spânzurate de poduri au fost descoperite miercuri în Baja California Sur, un fapt fără precedent în acest stat turistic din nord-vestul Mexicului, în care crima organizată a câştigat teren, transmite AFP.
Corpurile au fost descoperite miercuri dimineaţa pe drumurile spre trei aeroporturi internaţionale, La Paz, San José del Cabo şi Cabo San Lucas, dintr-o zonă turistică foarte frecventată de americani, canadieni şi europeni.
Autorităţile au deschis o procedură "pentru a realiza expertizele necesare", a precizat parchetul local, într-un comunicat.
"Două persoane erau spânzurate la fiecare pod", a indicat, sub acoperirea anonimatului, un agent de securitate. Poliţia a solicitat ajutorul pompierilor pentru a da jos cadavrele, victimele nefiind încă identificate.
Un mesaj ameninţător, care ar fi semnat de carteluri de droguri, a fost găsit în cel puţin unul dintre locuri.
Baja California Sur, o zonă cu mai multe staţiuni, cunoaşte de mai multe luni o recrudescenţă a violenţei legată de crima organizată.
Conform cifrelor oficiale, 409 persoane au fost asasinate în acest stat mexican între ianuarie şi octombrie, dublu în raport cu 2016. Acest bilanţ pentru un an este cel mai grav din ultimele două decenii.
Experţii apreciază că organizaţii criminale, precum puternicul cartel Sinaloa sau Jalisco Noua Generaţie, îşi dispută pieţele de droguri pentru turişti, dar şi căile de a aduce droguri în Statele Unite.
Peste 196.000 de oameni au fost asasinaţi în Mexic de la finalul lui 2006, an în care guvernul a desfăşurat armata pentru a încerca să dezmembreze cartelurile de droguri. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Republica Moldova: UE se oferă să cumpere gaze pentru regiunea separatistă Transnistria
Uniunea Europeană a oferit luni un ajutor de urgență de 30 de milioane de euro pentru achiziționarea de gaze destinate regiunii separatiste Transnistria din estul Republicii Moldova, după ce Rusia și-a oprit livrările de gaze de la 1 ianuarie, relatează AFP. 'Pur și simplu nu putem accepta ca locuitori de pe continentul nostru să fie privați de serviciile
#Ucraina/Pedepse grele cu închisoarea în regiunea Harkov pentru spionaj în favoarea Rusiei
Doi locuitori din regiunea Harkov, în estul Ucrainei, au fost condamnați la pedepse grele cu închisoarea pentru spionaj în beneficiul Rusiei, au anunțat luni autoritățile ucrainene, citate de AFP. Moscova și Kievul au trimis la închisoare sute de persoane pentru comiterea unor acte de sabotaj sau de spionaj în profitul taberei adv
UE își va reactiva misiunea de asistență de la punctul de trecere Rafah între Fâșia Gaza și Egipt
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Miniștrii de externe din Uniunea Europeană au convenit luni reluarea misiunii civile de monitorizare a punctului de trecere Rafah între Fâșia Gaza și Egipt, a anunțat șefa diplomației europene Kaja Kallas, la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE). ''Toa
Șefa diplomației europene salută decizia statelor membre de prelungire a sancțiunilor împotriva Rusiei
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Șefa diplomației europene Kaja Kallas a salutat luni seară decizia luată de miniștrii de externe din Uniunea Europeană de a p
Armata americană va continua să sprijine 'expulzările masive' de imigranți, afirmă noul șef al Pentagonului
Noul secretar american al apărării, Pete Hegseth, a afirmat luni, în timpul preluării oficiale a funcției sale la Pentagon, că armata va continua să sprijine 'expulzările masive' de imigranți fără acte în regulă, potrivit AFP. Nominalizarea lui Hegseth la postul sensibil de șef al Pentagonului, una dintre cele mai criticate alegeri ale lui
Mexicul anunță că a primit 4.000 de migranți expulzați într-o săptămână de Statele Unite
Mexicul a primit 4.000 de migranți expulzați de Statele Unite, majoritatea mexicani, după preluarea mandatului la Casa Albă de către Donald Trump în urmă cu doar o săptămână, a declarat luni președinta mexicană Claudia Sheinbaum, relatează AFP. 'Până acum, nu a existat o creștere substanțială', a adăugat ea, referindu
NATO: Portugalia se declară pregătită să își crească cheltuielile militare
Portugalia, una din țările NATO cu mai puțin de 2% din PIB alocat apărării, s-a declarat pregătită luni, cu prilejul unei vizite la Lisabona a secretarului general Mark Rutte, să își 'accelereze' calendarul de investiții militare pentru a atinge acest nivel până în 2029, transmite AFP. La summitul NATO din iulie de la Washington, Lisa
Decizia de a ataca #Ucraina îi va fi 'fatală' lui Putin, afirmă fostul comandant șef al armatei ucrainene
Ambasadorul Ucrainei în Regatul Unit, Valeri Zalujnîi, fost comandant șef al forțelor armate ucrainene, a comparat acțiunile liderului autoritar de la Kremlin, Vladimir Putin, cu acțiunile dictatorului nazist Adolf Hitler, spunând că lucrul pe care nu pot să-l evite regimurile dictatoriale este acela de a nu face 'greșeli fatale', relatează Ukraine
Rusia nu a avut până în prezent niciun contact cu administrația președintelui Trump, potrivit MAE rus
Rusia nu a avut până în prezent niciun contact nu administrația noului președinte american Donald Trump, a declarat luni vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov, relatează agenția EFE. 'Contactele cu noua administrație nu au început. Tot ce avem în ceea ce privește dialogul cu Washingtonul se desfășoară prin intermediul ambasa
Modi anunță că a vorbit cu Trump la telefon, arătându-și angajamentul față de un 'parteneriat reciproc avantajos'
Prim-ministrul indian Narendra Modi și președintele american Donald Trump au avut o discuție telefonică luni, prima de la revenirea lui Trump la Casa Albă săptămâna trecută, transmite Reuters, citând un anunț făcut de Modi. 'Suntem angajați față de un parteneriat reciproc avantajos și de încredere', a scris Modi într-o postare p
Cancelarul austriac cere Germaniei să respecte regulile Schengen în măsurile de combatere a migrației ilegale
Cancelarul austriac interimar Alexander Schallenberg, membru al formațiunii de centru-dreapta Partidul Popular din Austria (OeVP), a dezaprobat luni propunerile anti-migrație ale liderului opoziției conservatoare germane, Friedrich Merz, candidat și favorit pentru postul de cancelar, relatează agenția DPA. Acesta din urmă a promis că, dacă va ajunge în f
BTA/Bulgaria marchează Ziua internațională de comemorare a Holocaustului printr-un forum la Casa Europei
Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului a fost marcată luni printr-un forum la Casa Europei din Sofia. Participanții au subliniat că istoria trebuie să fie amintită. Ei au remarcat necesitatea de a preveni
Germania: Merz își menține propunerile dure în materie de imigrație, în pofida controverselor
În pofida indignării provocate altor partide mainstream, liderul opoziției conservatoare (CDU/CSU) din Germania, Friedrich Merz, a declarat luni că intenționează să aducă la vot în parlament o lege dură în materie de imigrație, transmite dpa. Propunerile sale, printre care returnarea tuturor migranților care nu dispun de documentele necesare
Ostaticele eliberate din Gaza au fost ținute în tuneluri luni de zile, afirmă un general israelian
Unele dintre ostaticele eliberate până acum din Fâșia Gaza, în cadrul acordului de încetare a focului, au fost ținute de Hamas în tuneluri timp de până la opt luni consecutiv, lipsite de lumina zilei și fără contact uman, a declarat luni un general israelian, relatează Reuters. Șapte ostatice - trei civili israelieni și patr
Ambasadorul R. Moldova, convocat la MAE de la Moscova după apeluri privind expulzarea ambasadorului rus de la Chișinău
Diplomația rusă a anunțat luni convocarea ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, pentru a exprima un protest față de ceea ce Ministerul rus de Externe a calificat drept 'acuzații nefondate' la adresa ambasadorului Rusiei la Chișinău din partea unui part