Parlament/ Berescu (USR): În România a fost ucise 41 de femei în acest an din cauza violenței domestice
În România au fost ucise în acest an 41 de femei din cauza violenței domestice, a declarat marți deputata USR Monica-Elena Berescu în plenul reunit al Parlamentului, care a adoptat Declarația 'România fără violență domestică'. 'Astăzi, ceea ce am adoptat nu este doar o declarație. Ceea ce facem noi ast
Parlament/ Gorghiu: Avem nevoie de instituții puternice pentru combaterea violenței domestice
Președintele Comisiei parlamentare speciale 'România fără violență', Alina Gorghiu, a făcut un apel marți, de la tribuna Legislativului, pentru prioritizarea proiectelor de lege care privesc acest fenomen, precum și pentru funcționarea unor instituții în domeniu puternice, nu comasarea lor. Potrivit acesteia, comasarea Agen
Fritz la Summitul de la Timișoara: Azi sărbătorim vocea orașelor în construirea viitorului Europei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat, marți, în deschiderea Timișoara Cities Summit, că prin evenimentul sărbătorește vocea orașelor în construirea viitorului Europei, la 35 de ani de când a fost redactată Proclamația de la Timișoara, document care 'confirmă cu tărie că România face parte din Europa'.
Parlament/ Abrudean: România nu mai tolerează violența domestică; nu ne mai putem permite să rămânem indiferenți
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că violența domestică este unul dintre subiectele care obligă la un răspuns 'cu toată fermitatea instituțională', menționând că aceasta nu mai poate fi 'ignorată, ascunsă sau minimalizată'. 'Adoptarea declarației 'România fără violență domestică'
Dragoș Pâslaru, la Summitul de la Timișoara: Viitorul Europei nu se scrie doar în Capitală, ci și în fiecare oraș și comunitate
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat, marți, la Timișoara, că viitorul Europei nu se scrie doar în Capitală, ci în fiecare oraș și comunitate, nu se scrie doar în tratate, ci în viața de zi cu zi a cetățenilor. 'Summitul de azi este important pentru că, pentru prima dată, primari, lideri urbani
Nicușor Dan spune că România era nepregătită pentru a intra în UE, dar decizia a fost corectă
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți, la Timișoara, că România era nepregătită, acum 20 ani, pentru a intra în Uniunea Europeană, dar decizia a fost una corectă, fapt care se vede în progresele făcute de țara noastră. 'Dacă vrem să fim foarte direcți, acum 20 de ani, când România a î
Parlament: A fost adoptată Declarația 'România fără violența domestică'
Senatul și Camera Deputaților, reunite, marți, în ședință comună, cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței, au adoptat Declarația 'România fără violența domestică' prin care își reafirmă angajamentul de a adopta legislație și politici publice menite să prevină și să combată astfel de acte, să protejeze victimele și să tragă la răspunder
Timiș: Președintele Nicușor Dan a depus o coroană de flori la Monumentul 'Crucificare' din Timișoara
Președintele Nicușor Dan a depus, marți dimineața, o coroană de flori la Monumentul ''Crucificare'', dedicat eroilor Revoluției din decembrie 1989 din Timișoara. Nicușor Dan se află marți la Timișoara, unde urmează să participe la mai multe evenimente.
Președintele Nicușor Dan, la Timișoara Cities Summit; dezbateri despre viitorul UE și al orașelor
Președintele Nicușor Dan participă, marți, la Timișoara Cities Summit, reuniune în cadrul căreia participanții - primari și oficiali europeni - vor discuta despre viitorul Uniunii Europene și rolul orașelor în extinderea ei. ''Mă bucur enorm că președintele României, Nicușor Dan, a acceptat invitația Timișoarei de a participa la Timiș
Ilie Bolojan: Facturile la energie ar trebui să scadă din a doua jumătate a anului viitor
Facturile la energie ar trebui să scadă din a doua jumătate a anului 2026, a declarat luni seara premierul Ilie Bolojan. El a explicat, la Digi 24, că acest lucru se va întâmpla datorită unităților de stocare a energiei fotovoltaice. 'Vom putea stoca la prânz o parte din energia electrică foarte ieftină, să o folosim seara.
Bolojan: Cu cât se fac mai repede alegerile în București, cu atât mai bine; provizoratele nu asigură performanță
Premierul Ilie Bolojan a declarat că alegerile pentru Primăria Capitalei ar putea avea loc până la finalul lunii noiembrie sau în primăvara anului viitor. Totodată, el a precizat, pentru Digi 24, că este cu atât mai bine cu cât alegerile se organizează mai repede, deoarece 'provizoratele pe termen lung' nu asigură performanță.
Bolojan, despre propuneri din afara politicii la șefia serviciilor speciale: Nu partidele sunt problema, ci oamenii
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în cazul propunerilor pe care președintele Nicușor Dan le va face pentru șefia serviciilor de informații va fi necesar un dialog în coaliția de guvernare, în vederea asigurării unei majorități în Parlament pe acest subiect. El a subliniat că în cazul unor propuneri 'din afara politicii'
Ministrul Apărării - întrevedere cu președintele Adunării Parlamentare a NATO la Forumul de Securitate de la Varșovia
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a avut luni, în marja Forumului pentru Securitate de la Varșovia, o întrevedere cu Marcos Perestrello, președintele Consiliului Parlamentar al NATO, discuțiile vizând importanța consultărilor în format aliat, precum și lansarea Eastern Sentry, inițiativă menită să întărească securitatea spațiului aliat de la M
Ilie Bolojan: Nu avem, nici în negocierile cu CE, nici în discuțiile din coaliție, propuneri de măriri de taxe
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în prezent, nici în discuțiile din coaliția guvernamentală și nici în negocierile cu Comisia Europeană nu s-a venit cu propuneri de noi creșteri de taxe și impozite pentru anul viitor. 'Nu avem în momentul de față, nici în negocierile cu Comisia, nici în discuțiile din interiorul Guv
Bolojan spune că până în luna octombrie se va realiza o analiză a instituțiilor centrale care necesită reforme
Premierul Ilie Bolojan declară că până în luna octombrie urmează să fie realizată o analiză a instituțiilor centrale în cazul cărora este necesară o reducere de personal. 'Acest lucru trebuie făcut și îl facem deja în perioada următoare și sper să ajungem la o concluzie. (...) Cât mai repede posibil, (până, n.r.) &






