Dăncilă: Să vină alături de noi sindicate, patronate şi toţi membrii partidului care au plecat; au uşile deschise
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, că oricine doreşte să vină alături de social-democraţi este bine-venit, menţionând că uşile sunt deschise pentru toţi cei care au plecat din partid şi vor să continue, dar şi pentru sindicate şi patronate. "Alături de Partidul Social Democrat cred că trebuie să vină cât mai mulţi oameni. A
MAE: Tema despăgubirilor în bani pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare - discutată cu preşedintele CEDO
Bucureşti, 20 sep /Agerpres/ - Tema introducerii în legislaţia română a despăgubirilor în bani pentru condiţii de detenţie necorespunzătoare a fost discutată la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în cadrul întâlnirii dintre agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Simona-Maya Teodoroiu, şi preşedintele CEDO, Li
Dăncilă: Facem apel la cetăţeni şi societatea civilă să semneze pactul pentru bunăstarea românilor; opoziţia - dezinteresată
Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a reluat, vineri, apelul către cetăţeni şi societatea civilă să semneze pactul pentru bunăstarea românilor, susţinând că a văzut din partea partidelor de opoziţie dezinteres faţă de acest lucru. "Aşa cum ştiţi, am cerut partidelor din opoziţie să semneze acest pact, un pact care nu este politic, un
Dăncilă, referitor la votul privind Kovesi: Preşedintele Iohannis încalcă Constituţia; nu ţine cont de nimeni
Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat, vineri, că a exprimat punctul de vedere al Guvernului de a nu o susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru Parchetul European, menţionând că nu poate să spună cum a votat în acest caz reprezentantul permanent al României la Uniunea Europeană, Luminiţa Odobescu. Dăncilă a afirmat că
Dăncilă, despre vizita în SUA: Vom semna un memorandum pe Energie, un document cu Banca Mondială pe Sănătate
Premierul Viorica Dăncilă a precizat vineri că vizita pe care o va efectua în Statele Unite ale Americii săptămâna viitoare este una de lucru, în cadrul căreia va fi semnat un memorandum pe Energie, dar şi un document cu Banca Mondială în domeniul Sănătăţii, reiterând că ea şi delegaţia pe care o va conduce nu vor merge în SUA să facă poze
Dăncilă: O susţin în continuare pe Rovana Plumb pentru funcţia de comisar european
Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte al PSD, a declarat vineri că o susţine în continuare pe Rovana Plumb pentru funcţia de comisar european şi a infirmat informaţiile potrivit cărora îşi pregăteşte pentru sine ocuparea unui portofoliu în cadrul Comisiei Europene, precizând că ea candidează în alegerile prezidenţiale din România.
Ţuţuianu (Pro România): Dacă moţiunea va trece, am putea negocia cu PSD, chiar şi cu PNL, pentru guvernare
Vicepreşedintele Pro România, Adrian Ţuţuianu, a declarat vineri, la Timişoara, că formaţiunea sa va vota moţiunea de cenzură, pentru o guvernare mai bună a României, iar dacă aceasta va trece, partidul se va aşeza la masa negocierilor, în primul rând cu PSD, iar la nevoie şi cu PNL. "Dacă trece moţiunea, va trebui să stăm la masă
Iohannis: Am fost un fel de pompier atomic care a prevenit să se prăbuşească România
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, ca răspuns la afirmaţiile candidatului USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, că a fost un fel de "pompier atomic" care a prevenit prăbuşirea României. "Un fel de pompier atomic care a prevenit să se prăbuşească România, se poate clasifica şi aşa. (...) Cred că am fost foarte p
Iohannis, la BEC: Am strâns peste 2.200.000 de semnături; vreau o Românie normală
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la depunerea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale, că a strâns peste 2.200.000 de semnături şi că îşi doreşte "o Românie normală pentru toţi cetăţenii". "Mi-am depus candidatura pentru încă un mandat de preşedinte al României şi (...) am depus împreună cu
Cioloş: Vom guverna imediat ce vom avea o majoritate în Parlament; acest guvern nu mai conduce legitim
Guvernul Viorica Dăncilă "nu mai conduce legitim" iar Alianţa USR-PLUS este gata să preia guvernarea imediat ce va avea o majoritate în Parlament, a declarat, vineri, liderul PLUS, europarlamentarul Dacian Cioloş. "Doamna Dăncilă nu mai conduce un guvern legitim. Şi doamna Dăncilă, într-o ţară democratică, cu o clasă politică cu bun
Barna: Preşedintele Iohannis a fost un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea
Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis a fost "un pompier pentru momentele când casa a luat foc şi se prăbuşea" şi a spus că "România are nevoie de un preşedinte full-time". "Atuul pe care îl am în această competiţie este exact energia şi capac
Cioloş, la BEC: Suntem gata să conducem şi să guvernăm România cu oameni cinstiţi
Alianţa USR-PLUS este gata să conducă şi să guverneze România cu oameni cinstiţi, a declarat europarlamentarul Dacian Cioloş, vineri, la Biroul Electoral Central, unde preşedintele USR, Dan Barna, şi-a depus candidatura pentru Preşedinţie. "Avem aici semnăturile care o să-l ducă pe Dan Barna spre Cotroceni, care o să permită acum candidatului nostru
Viorica Dăncilă referitor la recomandările GRECO: România trebuie să ia exemplu de bune practici din alte ţări
Premierul Viorica Dăncilă a precizat joi că răspunsul României la recomandările GRECO trebuie să se facă în consens de către magistraţi, iar politicul să nu intervină în Justiţie. În opinia acesteia, România trebuie să ia exemplu de bune practici din alte ţări. "Nu cred că politicul trebuie să intervină î
Duminică - ultima zi pentru depunerea candidaturilor la prezidenţiale
Duminică este ultima zi în care candidaţii la alegerile prezidenţiale din noiembrie îşi pot depune candidatura la Biroul Electoral Central. Potrivit legislaţiei, până cel mai târziu cu 50 de zile înainte de data alegerilor, cel mai târziu la data de 22 septembrie, ora 24,00, pot fi depuse în scris la B
Dăncilă despre votul primit de Kovesi în COREPER: Un vot majoritar; întotdeauna majoritatea trebuie respectată
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, în contextul votului obţinut în COREPER de Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, că acesta este un vot majoritar, iar majoritatea trebuie respectată. "Este un vot majoritar. Din 22 de voturi 17 - "pentru". Întotdeauna majoritatea trebuie respectată", a afirm