logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan

Image

Senatul și Camera Deputaților se reunesc miercuri în ședință comună pentru votul asupra programului de guvernare și listei Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Ședința comună este programată pentru ora 13:00.

În plenul reunit, candidatului desemnat la funcția de premier îi sunt rezervate 30 de minute, pe care le utilizează la începutul și la sfârșitul dezbaterilor.

Grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților le-a fost alocat timpul maxim corespunzător numărului membrilor lor, luându-se în calcul câte cinci secunde pentru fiecare parlamentar, la care se adaugă, cu același calcul, deputații și senatorii neafiliați.

Astfel, PSD are alocate 11 minute, AUR - opt minute, PNL - șapte minute, USR - cinci minute, UDMR - trei minute, Grupul parlamentar Uniți pentru România - un minut, Grupul parlamentar al minorităților naționale - un minut, SOS România - un minut, PACE - Întâi România - un minut, senatori și deputați neafiliați - două minute.

***

Pe 17 septembrie, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe liberalul Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru, acesta fiind susținut de PNL, USR și UDMR.

Conform articolului 103 din Constituția României, candidatul pentru funcția de prim-ministru trebuie să ceară, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere în Parlament asupra programului și a întregii liste a Guvernului.

Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor, prevede Legea fundamentală.

Siegfried Mureșan este a treia propunere de premier pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură acum aproape cinci luni, pe data de 5 mai.

Șeful statului l-a desemnat pe 4 iunie pe europarlamentarul Eugen Tomac să formeze Guvernul, dar acesta și-a depus mandatul pentru că nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară.

A doua opțiune a lui Nicușor Dan a fost Adrian Veștea care s-a prezentat în Parlament pe 22 iunie pentru învestire, dar nu a obținut voturile necesare.

***

Cu o zi înainte de ședința plenului reunit al Parlamentului, marți, președintele Nicușor Dan a declarat că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.

'Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Alegerile anticipate nu sunt o soluție, dimpotrivă, ar fi o continuare a instabilității și a neîncrederii și a cetățenilor români și a piețelor financiare și, indiferent de ce se va întâmpla, România își va păstra traiectoria financiară. Există consens politic pe chestiunea aceasta', a precizat șeful statului.

***

Miniștrii propuși în Guvernul Mureșan au fost audiați luni și marți în comisiile parlamentare.

Din cei 16 membri ai viitorului Cabinet, opt au primit avize favorabile: Tanczos Barna - propus viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Alexandru Nazare - propus ministru al Finanțelor; Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne; Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene; Oana Țoiu - propusă ministru al Afacerilor Externe; Bulcsu Koppany Otvos - propus ministru al Culturii; Cseke Attila - propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; Diana Buzoianu - propusă ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ceilalți opt miniștri propuși au obținut avize negative. Este vorba despre: Sebastian Burduja - propus ministru al Energiei; Radu Miruță - propus viceprim-ministru, ministru al Apărării Naționale; Cătălin Drulă - propus ministru al Transporturilor și Infrastructurii; Irineu Darău - propus ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului; Raluca Turcan - propusă ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale; Oana Gheorghiu - propusă ministru al Sănătății; Andrea Chiș - propusă ministru al Justiției; Mihai Dimian - propus ministru al Educației și Cercetării.

'Guvernul pe care îl propun este prima încercare transparentă, legitimă, de rezolvare a crizei politice și de instalare a unui Guvern proeuropean, reformator, stabil, de la moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, la începutul lunii mai. Primele două încercări de formare a Guvernului s-au făcut în jurul unui candidat din partea unui partid extraparlamentar, care pornea cu zero voturi, iar cea de a doua încercare s-a făcut în jurul unui candidat din Partidul Național Liberal în contra voinței partidului nostru. Acum avem pentru prima dată o desemnare susținută în mod transparent de către trei partide. (...) Aceste trei partide politice au împreună 170 de parlamentari. Am avut în ultimele zile o serie de discuții foarte bune cu grupul minorităților naționale, care își va anunța mâine intenția de vot. Am avut de asemenea o serie de discuții cu parlamentarii neafiliați și cu parlamentarii din grupurile parlamentare mai mici. Ne aflăm în momentul de față între 170 și 233 de voturi. Vom continua discuțiile', a afirmat prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, într-un interviu acordat AGERPRES, cu o zi înaintea votului de învestitură din Parlament.

El a subliniat că toți miniștrii propuși în viitorul Executiv 'îndeplinesc toate condițiile de competență, etică și integritate pentru a implementa programul de guvernare și pentru a contribui la reformarea României și fiecare dintre ei este foarte bine pregătit pentru a ocupa portofoliul alocat'.

***

Consiliul Politic Național al PSD a decis luni să nu susțină Guvernul Siegfried Mureșan.

'PSD a luat astăzi o decizie fermă, asumată și ireversibilă: nu vom vota Guvernul Mureșan. Rămâne cum am stabilit și în ședințele anterioare. Urmare a acestui vot de miercuri, care va duce la picarea Guvernului, PSD își reafirmă dorința de a guverna. Nu cedăm la niciun fel de presiuni mediatice, la șantaj politic și nu ne lăsăm intimidați de cei care, cu tupeu, au umplut spațiul public în ultimele zile de fake news-uri și ne-au acuzat cu tot felul de invenții doar pentru a forța un vot PSD pentru acest Guvern în Parlament. A fost un vot în unanimitate în CPN de a nu vota Guvernul Mureșan', a declarat președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Și președintele AUR, George Simion, a anunțat luni că formațiunea sa nu va vota Cabinetul Mureșan.

''Dragi români, în ultimele luni au pus enorme presiuni pe noi ca să trădăm încrederea pe care ne-ați acordat-o și să votăm un Guvern de tip marionetă. Nu vom fi prezenți în comisii, în plen și nu vom vota un Guvern Mureșan sau cel care urmează după aceea - Nazare, pentru că asta ar însemna trădarea încrederii pe care voi ne-ați acordat-o. Trecem printr-o criză politică majoră. Am desemnat o echipă de negociere cu toate formațiunile politice pentru ca în următoarele zile să ajungem la a forma un Guvern stabil'', a transmis George Simion pe Facebook.

***

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a depus sâmbăta trecută, la Parlament, programul de guvernare și lista Cabinetului.

Echipa cu care merge în fața Parlamentului este alcătuită din:

* Mircea Abrudean (PNL) - ministru al Afacerilor Interne și viceprim-ministru

* Radu Miruță (USR) - ministru al Apărării Naționale și viceprim-ministru

* Tanczos Barna (UDMR) - ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale și viceprim-ministru

* Andrea Chiș (independentă) - ministru al Justiției

* Alexandru Nazare (PNL) - ministru al Finanțelor

* Oana Țoiu (USR) - ministru al Afacerilor Externe

* Oana Gheorghiu (PNL) - ministru al Sănătății

* Cătălin Drulă (USR) - ministru al Transporturilor și Infrastructurii

* Cseke Attila (UDMR) - ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

* Raluca Turcan (PNL) - ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

* Dragoș Pîslaru (PNL) - ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

* Irineu Darău (USR) - ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

* Diana Buzoianu (USR) - ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor

* Sebastian Burduja (PNL) - ministru al Energiei

* Bulcsu Koppany Otvos (UDMR) - ministru al Culturii

* Mihai Dimian (PNL) - ministru al Educației și Cercetării

Secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, este propus Dan Reșitnec (USR). AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 50

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 30-09-2026 05:00

Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială în Cehia

Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială la Praga, la invitația omologului ceh, a informat Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, șeful statului va avea întrevederi cu președintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babiš și cu președinții celor două camere ale Parlamentului ceh, precum și o

Politic 29-09-2026 20:39

Parlament - audieri miniștri/Diana Buzoianu, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ministrul propus pentru portofoliul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Nominalizarea Dianei Buzoianu a fost avizată cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă. În cadrul audierilor, Buzoianu

Politic 29-09-2026 20:14

Cseke Attila: Eu cred că nu va fi învestit Guvernul Mureșan

Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a declarat marți că nu crede că Guvernul Siegfried Mureșan va fi învestit miercuri în plenul reunit al Parlamentului. 'Dacă vorbiți de Guvernul despre al cărui program de guvernare vorbim, eu cred că nu va fi învestit', le-a spus el ju

Politic 29-09-2026 19:40

Mureșan - răspuns pentru președinte: Anticipatele nu sunt de dorit, dar nici menținerea României în criză nu oferă stabilitate

Alegerile anticipate nu sunt de dorit, dar nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România, a transmis prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan, marți seara, ca răspuns la declarația președintelui

Politic 29-09-2026 19:03

Parlament - audieri miniștri/ Cseke Attila - aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a primit, marți, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administrație publică. S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'', 2 voturi ''împotrivă'' și 15 abțineri. Parlamentarii PS

Politic 29-09-2026 18:14

Parlament - audieri miniștri/ Mihai Dimian - aviz negativ în Comisiile de învățământ și știință

Comisiile reunite pentru învățământ și știință ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. S-au înregistrat 23 voturi ''pentru'', 19 ''împotrivă'' și șase abțineri. Di

Politic 29-09-2026 17:26

VIDEO Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)

Românii ar trebui să aibă încredere în țara lor, ''cu toate deficiențele'' existente, a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan. El a participat la lansarea volumului ''REGINA - in honorem arhitectei României Mari'', cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la viz

Politic 29-09-2026 17:12

Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord

Premierul desemnat Siegfried Mureșan consideră că, prin avizul negativ dat candidatului propus la Justiție - Andrea Chiș, social-democrații ''arată că vor vota oricând împotriva independenței justiției și pentru apărarea clientelei de partid''. ''Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ min

Politic 29-09-2026 16:50

Parlament - audieri miniștri/ Andrea Chiș - aviz negativ pentru Ministerul Justiției

Andrea Chiș, propusă pentru portofoliul Justiției în Guvernul Mureșan, a primit, marți, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. S-au înregistrat 65 de voturi pentru un aviz negativ și 42 de voturi pentru un aviz favorabil, a anunțat președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă.

Politic 29-09-2026 16:41

Parlament - audieri miniștri/ Ötvös Koppány Bulcsú - aviz favorabil în Comisiile de cultură

Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 13 voturi ''pentru'', șapte ''împotrivă'' și ș

Politic 29-09-2026 16:23

VIDEO Președintele Nicușor Dan: E momentul ca această criză să se încheie; anticipatele nu sunt o soluție

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. ''Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Ale

Politic 29-09-2026 16:14

Ţoiu: Ambasadorul american la Bucureşti a clarificat respectul pe care SUA îl au faţă de alegerile democratice ale României

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a declarat marți că nu intenționează să îi solicite lămuriri ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București în legătură cu o posibilă implicare a SUA în căderea Guvernului Bolojan, apreciind că o astfel de discuție nu este justificată. ''Ambasadorul SUA la Bucure

Politic 29-09-2026 15:23

Parlament - audieri miniștri/ Oana Țoiu - aviz pozitiv pentru portofoliul Afacerilor Externe

Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a primit aviz pozitiv, marți, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și pentru românii de pretutindeni. S-au înregistrat 29 de voturi ''pentru'' și 23 de voturi

Politic 29-09-2026 14:42

Parlament - audieri miniștri/ Oana Gheorghiu - aviz negativ în Comisiile pentru sănătate

Comisiile parlamentare reunite pentru sănătate au acordat, marți, un aviz negativ Oanei Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății. Au fost înregistrate 15 voturi ''pentru'' și 17 voturi ''împotrivă''. ''Cele mai importante lucruri în sănătate sunt finanța