Parlament - învestire Guvern/Bolojan: Guvernul Mureșan este o ieșire corectă din criză - vine cu soluții
Guvernul Mureșan este o ieșire 'corectă' din criza politică, pentru că vine cu soluții 'reale' la problemele țării și evită irosirea eforturilor din ultimul an, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului, președintele PNL, Ilie Bolojan.
'Suntem aici să găsim o soluție pentru încheierea crizei declanșate de PSD și AUR, dar nu este totuna cum o închidem. O soluție politică este bună dacă rezolvă și problemele țării, nu doar instalarea unui Guvern. Guvernul Mureșan este o ieșire corectă din criză pentru că vine cu soluții reale la problemele țării și evită irosirea eforturilor din ultimul an', a transmis Bolojan, senator PNL.
El a susținut că Executivul pe care îl conduce a fost demis nu pentru că a încălcat programul de guvernare, ci pentru că a vrut să ducă până la capăt reformele care astăzi sunt criticate de aceiași oameni care au fost de acord cu ele anul trecut și pentru că a vrut să oprească 'sifonarea banilor publici către rețelele clientelare'.
'În condiții grele, am condus un Guvern al schimbării, nu al stagnării. Am schimbat direcția: de la amânarea problemelor, la rezolvarea lor; de la un model economic toxic, bazat pe consum din împrumuturi, spre un model bazat pe investiții și pe o economie pusă pe baze sănătoase', a afirmat Ilie Bolojan.
Potrivit acestuia, reforma statului nu este 'o obsesie contabilă', ci o chestiune de echitate și de dezvoltare sănătoasă, de care depinde viitorul României.
'Nu poți cere contribuabilului să-și plătească taxele și, în același timp, să accepți ca statul să le risipească banii. Nu poți cere sacrificii oamenilor în timp ce aperi privilegii care nu au nicio justificare. Nu poți promite ceea ce nu ai, pentru că îți bați joc de oameni. Dacă toți am fi gândit la fel, această criză nu ar fi existat', a completat liderul liberal.
El a punctat că, politic, nu cei demiși aveau datoria să propună o soluție pentru viitor, ci majoritatea care a inițiat și votat moțiunea de cenzură, iar PNL și aliații săi au ales calea 'responsabilă'.
'Deși s-a lepădat din aprilie de responsabilitatea guvernării, PSD, partidul-sistem prin oamenii pe care îi are încă plantați în toate instituțiile, a păstrat în mână levierul de blocaj și îl folosește în continuare. Noi am ales calea responsabilă. Am ajuns în situația în care președintele a decis, cu întârziere, ce-i drept, să-l desemneze pe Siegfried Mureșan, un om care și-a făcut școlile la timp, și-a luat diplomele pe cinstite și și-a construit o carieră la nivel european pe care nu o puteți contesta, un premier credibil care a propus o echipă competentă și un program-viziune pentru țară, știind că România este puternică în Uniunea Europeană doar dacă este puternică și acasă', a mai declarat Bolojan.
Conform acestuia, s-au făcut presiuni ca premierul desemnat să-și depună mandatul 'de teama anticipatelor', dar și pentru ca programul Guvernului Mureșan să nu le fie prezentat românilor.
'Promitem doar ceea ce are acoperire. De ce ar respinge cineva reformarea companiilor de stat și restructurarea statului? Așa ceva sperie doar interesele clientelare. De ce ar respinge cineva angajamentul ca nicio taxă să nu mai crească și ca echilibrarea să se facă doar cu reducerea cheltuielilor statului? Pentru că infirmă apocalipsa pe care s-a bazat retorica mincinoasă a doborârii Guvernului. De ce ar respinge cineva legea salarizării unitare? De ce n-am reduce inechitățile? Pentru că ordinea și regulile favorizează competența, nu obediența. De ce ar respinge cineva intrarea într-o nouă etapă a redresării, cea de construcție, după ce baza a fost însănătoșită? Corectarea dezechilibrelor nu este un scop în sine, prosperitatea este scopul. (...) Disciplina bugetară nu este opusul dezvoltării, ci e tocmai fundația unei dezvoltări sănătoase', a evidențiat președintele PNL.
El a susținut că, în prezent, în România, există o luptă între schimbare și stagnare, între forțele modernizării și forțele regresului.
'Dacă respingeți acest program și alegeți din nou criza, la fel ca în luna mai, cum puteți susține că vă interesează țara? Dacă respingeți acest Guvern și vom fi penalizați de piețe, veți răspunde pentru asta? Noi nu ne legăm cu lanțurile de scaune, dimpotrivă. Am oferit soluții, dar soluții în interesul României. Nu vrem să fugim de răspundere la greu, ci să asigurăm continuarea drumului. Lupta în România de azi este între schimbare și stagnare, e lupta dintre forțele modernizării și forțele regresului. Vă îndemn să votați pentru a înlocui actualul Guvern, care și-a făcut datoria, cu unul stabil, cu puteri depline, de care are nevoie România, Guvernul Mureșan. Fiți parte astăzi a soluției pentru țara noastră', a transmis Ilie Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Peste 100 de entități ale statului vor dispărea; am cerut vicepremierului Neacșu să nu aibă milă
Cel puțin 100 de entități ale statului vor dispărea în urma procesului de reorganizare a instituțiilor și companiilor de stat, a anunțat, miercuri seară, președintele PSD, Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN. Potrivit acestuia, primul proiect în acest sens va fi prezentat luni de vicepremierul Marian Neacșu, căruia liderul social-demo
Grindeanu crede că Opoziția ar putea depune moțiune de cenzură când se face reforma administrației
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că Opoziția ar putea depune moțiune de cenzură în momentul în care se va face reforma administrației, însă spune că social-democrații și-o vor asuma chiar dacă va fi 'cea mai grea reformă'.
Grindeanu: Cred că vor fi surprize extrem de neplăcute la PNNR; din 6,4 miliarde, sunt în pericol jumătate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că jumătate din cei 6,4 miliarde de euro care ar trebui încasați din PNRR ar fi în pericol, iar dacă banii nu vor veni, va fi afectat deficitul bugetar, despre care 'nu s-a spus tot', astfel că șeful social-democraților vrea să afle dacă există facturi neplătite care nu au fost incluse la calcul fostului g
Dacian Cioloș a anunțat un program de coordonare academică între România și Uniunea Africană
Dacian Cioloș, candidatul României la funcția de secretar general al Francofoniei, a anunțat miercuri lansarea unui program de cooperare academică între România și Uniunea Africană, prin care universitățile românești vor pune la dispoziția tinerilor africani până la 1.709 burse de studiu, începând cu anul universitar 2027 - 2
Lege promulgată/ Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoțită pe parcursul travaliului, nașterii și transferului
Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului intrainstituțional, conform unei legi promulgate, miercuri, de președintele Nicușor Dan. Este vorba de actul normativ care aduce completări în Legea drepturilor pacientului, mai e
Nicușor Dan - la Summitul Comunității Politice Europene și la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa joi la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin. Summitul, cu tema 'Europa: Puternică, sigură, conectată', va reuni lideri din întreaga Europă pentru discuții privind principalele provocări cu care se confruntă continentul, cu accent pe secu
Simion (AUR): Dacă vreo instituție o va cere, îmi asum responsabilitatea pentru organizarea protestului de sâmbătă
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a susținut miercuri că își va asuma responsabilitatea pentru organizarea protestului de sâmbătă, dacă acest lucru i se va cere din partea unei instituții. Simion, care se consideră 'lider al opoziției', a anunțat că sâmbătă va fi 'în s
Lasconi: Libertatea presei nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, afirmă că libertatea presei 'nu ar trebui să depindă de cât de confortabile sunt întrebările', în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că a dispus interzicerea prezenței unui jurnalist la conferințele sale de presă. Fosta candidată la alegeril
Premierul a discutat cu ambasadorii statelor UE despre prioritățile Guvernului și contribuția României la o Europă mai puternică
Prim-ministrul Luca Niculescu a discutat miercuri cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene și cu reprezentantul Comisiei Europene la București despre prioritățile noului Guvern și despre felul în care România poate contribui la o Europă mai sigură, mai puternică și mai bine pregătită pentru provocările actuale. 'Am a
Bolojan: Nu i-am cerut președintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD
Fostul premier Ilie Bolojan, președintele PNL, a precizat miercuri că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să negocieze pentru el 'ceva politic cu PSD', subliniind că discuțiile instituționale cu șeful statului au ținut de urgențele României. Reacția sa vine după ce, luni seară, președintele Nicușor Dan a afirmat că i s-ar fi c
Bolojan: Nu există clauze păguboase pentru România în contractul cu Rheinmetall
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri că în contractul cu firma Rheinmetall încheiat în cadrul programului SAFE, negociat în perioada cât s-a aflat la șefia Guvernului de Cancelaria prim-ministrului, 'nu există clauze păguboase pentru România'. El a răspuns astfel întrebat despre
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații/Niculescu: Recunoștința datorată veteranilor să se regăsească și în îndeplinirea obligațiilor statului
Respectul și recunoștința datorate veteranilor din teatrele de operații trebuie să se regăsească și în felul în care statul român își îndeplinește obligațiile față de ei, a subliniat, miercuri, prim-ministrul Luca Niculescu. 'Astăzi îi onorăm pe militarii români care au participat la misiuni î
Bolojan și Orban au anunțat fuziunea Forța Dreptei, prin absorbție, cu PNL în prima parte a anului viitor
Președintele Partidului Național, Ilie Bolojan, și președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, au anunțat miercuri demararea procedurilor de fuziune a Forța Dreptei, prin absorbție, cu PNL în prima parte a anului viitor. 'Acest proiect este unul necesar pentru România, pentru că suntem într-o situație în care dezvolt
Camera Deputaților: Înființarea comisiei de anchetă privind migrația ilegală, propusă de AUR - aprobată
Camera Deputaților a decis, miercuri, înființarea comisiei parlamentare de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale. S-au înregistrat 145 de voturi pentru, 83 împotrivă și două abțineri.
Inspectorii de mediu ar putea fi dotați cu bodycam-uri, potrivit un proiect de lege USR
Deputata USR Diana Buzoianu, fost ministru al Mediului, a depus un proiect de lege în baza căruia inspectorii cu atribuții de control în domeniul mediului vor fi dotați cu dispozitive bodycam (camerele video portabile de corp). 'Astăzi, dacă ești un inspector de bună-credință, ești supus unui pericol mai mare și unui risc mai m












