Discuții cu sindicatele pe legea salarizării/Manole: Am găsit niște probleme, sunt rezolvabile; nu căutăm nod în papură
Social-democratul Florin Manole, fostul ministru al Muncii, a declarat, sâmbătă, după consultările pe care PSD le-a avut cu sindicatele pe legea salarizării, că au fost identificate o serie de probleme în proiectul transmis de Guvern, dar acestea sunt ''rezolvabile''.
''Am căutat împreună cu sindicatele (...) să vedem care sunt eventualele probleme ale acestei ultime forme. Am găsit niște probleme, dar cred că ele sunt rezolvabile. (...) Le vom strânge pe toate într-un set de recomandări, sugestii, amendamente, nu știu acum cum să le spun, dar cu certitudine ele vor fi menite să îmbunătățească legea, să o facă acceptabilă și pentru sindicate și pentru lucrători, în păstrarea prudenței bugetare. Nu căutăm nod în papură și eventuale amendamente care să nu fie sustenabile'', a spus el.
Manole a enumerat o serie de probleme găsite în noua formă a legii salarizării.
'Care ar fi aceste probleme? (...) De exemplu, profesorul debutant din preuniversitar, cu dirigenție, câștigă mai mult decât profesorul debutant din universitar, în condițiile în care e evident că cei din mediul universitar au un alt nivel de pregătire în momentul în care debutează în profesie. Mai sunt inadvertențe în ceea ce privește, de exemplu, comparația dintre bibliotecar și conferențiar universitar. Sigur că ne-am așteptat ca un conferențiar universitar să aibă un coeficient mai bun și câștig salarial mai mare. Din păcate, în această ultimă formă, lucrurile sunt exact invers, dar și asta se poate corecta cu o intervenție pe coeficienți', a arătat Florin Manole.
Social-democratul a precizat că PSD își dorește o lege a salarizării justă, iar pentru a fi votată o condiție este ca nimeni să nu piardă la venituri.
''Direcția noastră clară acum e de a căuta soluții împreună cu sindicatele să putem avea o lege bună, o lege justă. (...) Punem o condiție generală - ca nimeni să nu piardă la venituri, este un lucru foarte clar. (...) Este o necesitate de a avea o lege care să mulțumească pe cât mai mulți dintre cei care lucrează în sistemul public. (...) Vom pune pe masa discuțiilor de marți de la Cotroceni o serie de observații argumentate, dar și construite responsabil raportat la cheltuielile bugetare, la faptul că România nu-și permite o sumă nelimitată pentru acest lucru. (...) Deci nu suntem aici într-un festival de populism, unii dau mai mult, alții dau mai puțin, (...) trebuie să avem o lege cât mai bună'', a transmis Florin Manole. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România în cel mai mare producător de gaze al UE
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat marți că exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană și le-a transmis mulțumiri reprezentanților Romgaz și OMV Petrom pentru respectarea programului de lucrări. 'Ieri, Romgaz și OMV Petrom au finalizat instalarea platformei de produc
Abrudean: Miza adoptării legislației restante din PNRR e importantă, responsabilitatea partidelor trebuie să fie pe măsură
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis marți că PNL este pregătit pentru o sesiune parlamentară extraordinară organizată săptămâna viitoare pentru adoptarea legislației restante din PNRR, subliniind că miza e foarte importantă pentru România, iar responsabilitatea partidelor trebuie să fie pe măsură. 'Putem închide jaloanele
Incendiu petrolier/Nicușor Dan: Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele acestui grav incident
Instituțiile statului vor clarifica gravul incident privind nava LPG Gas Lisbon, a afirmat, marți, președintele Nicușor Dan. Șeful statului a spus, pe Facebook, că, în cursul nopții de luni spre marți, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în
Peiu: AUR nu va mai putea face nicio înțelegere politică cu PSD cât timp Grindeanu e președinte
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, îi transmite președintelui social-democraților, Sorin Grindeanu, că AUR nu va mai putea face nicio înțelegere politică, de niciun fel, cu PSD cât timp acesta este la conducerea partidului. ''Dacă ridicolul politic ar avea un nume, acesta ar fi Sorin Grindeanu. (...) După ce și-a scos, cu surle ș
Biroul Politic Național al PNL a decis schimbarea conducerilor a șase filiale
Biroul Politic Național (BPN) al Partidului Național Liberal a decis, în ședința de luni, demiterea președinților și dizolvarea Birourilor Politice Județene/de Sector pentru șase filiale ale partidului. Potrivit unui comunicat al PNL, decizia vizează organizațiile liberale din Ialomița, Galați, și sectoarele 2, 3, 4 și 5 din București.
Primarul Botoșaniului, Cosmin Andrei, intenționează să candideze pentru șefia organizației municipale a PSD
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și-a manifestat intenția de a candida pentru funcția de președinte al organizației municipale a Partidului Social Democrat (PSD) la alegerile care urmează să fie organizate în perioada imediat următoare. El susține că rezultatele administrative și politice înregistrate în ultimii
Lege promulgată/2026 - Anul Statelor Unite ale Americii în România
Președintele Nicușor Dan a promulgat luni legea care prevede instituirea în 2026 a Anului Statelor Unite ale Americii în România. Conform legii, în acest context, se pot organiza evenimente menite să consolideze relația strategică româno-americană și să reafirme angajamentul României față de valorile lu
Hubert Thuma: PNL păstrează doctrina liberal-conservatoare într-un sertar; partidul este condus prin excluderi
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, susține că, în prezent, PNL are o doctrină liberal-conservatoare 'păstrată undeva într-un sertar', iar partidul este condus prin 'excluderi, numiri, dizolvări, amenințări, decizii luate înaintea ședințelor și voturi organizate doar ca să confirme ce s-a hotărât deja'.
Ilie Bolojan l-a felicitat pe noul prim-ministru al Regatului Unit
Premierul interimar Ilie Bolojan i-a transmis un mesaj de felicitare luni lui Andy Burnham după ce acesta a devenit noul prim-ministru al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care a subliniat importanța consolidării Parteneriatului strategic al acestei țări cu România. 'Vă dorim mult succes în nou
Grindeanu: Propunerile sindicatelor la legea salarizării vor fi centralizate; deocamdată nu am o lege
Propunerile sindicatelor și patronatelor pentru viitoarea lege a salarizării vor fi centralizate ca amendamente, a precizat luni președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider al PSD, adăugând că, deocamdată, proiectul nu a fost trimis în Parlament. Într-o conferință de presă, Grindeanu a arătat că legea a fost incl
Turcan: Așa-zisa 'platformă conservatoare' din PNL pare construită în birou la Grindeanu
Deputata Raluca Turcan a afirmat, luni, că așa-zisa 'platformă conservatoare' din PNL pare construită în birou la președintele PSD, Sorin Grindeanu, subliniind că liberalii au deja un program politic care definește clar identitatea, valorile și direcția partidului. 'Așa-zisa 'platformă conservatoare' din PNL pare cons
Grindeanu: În acest moment vorbim de o minoritate de blocaj care ține România ostatică
Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în acest moment, ar exista 'o minoritate de blocaj' care ține 'ostatică' România. 'În acest moment, nu putem vorbi de o majoritate, ci, mai degrabă, de o minoritate de blocaj, care ține practic România ostatică. Mă r
Grindeanu propune o comisie de criză pentru legile PNRR; Nu votăm legea salarizării în forma actuală
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider al PSD, a propus, luni, înființarea unei comisii de criză pentru legile PNRR, care să funcționeze până la instalarea unui guvern cu puteri depline. 'România nu trebuie să fie terenul de joacă al nimănui. Românii s-au săturat văzând cum partidele îș
Rogobete (PSD): Greva de avertisment din Sănătate - pe deplin justificată
Social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, s-a declarat solidar cu angajații din Sănătate care s-au aflat luni în grevă de avertisment, afirmând că demersul este ''pe deplin justificat''. ''Astăzi am ales să fiu acolo unde este cea mai importantă luptă: alături de colegii mei și de personalul medical d
Motreanu: PNL nu trebuie să 'redescopere' liberal-conservatorismul, e deja consacrat prin documentul 'Modernizare cu Rădăcini'
PNL nu trebuie să 'redescopere' liberal-conservatorismul, acesta este deja consacrat prin documentul programatic 'Modernizare cu Rădăcini', adoptat de Congresul din 2025 și votat inclusiv de cei care astăzi se autointitulează liberali-conservatori, a declarat luni secretarul general al Partidului Național Liberal, Dan Motreanu. 'Am citit o












