Pîslaru: Guvernul ar putea să adopte marți proiectul privind primele didactice; se așteaptă avizul Consiliului Legislativ
Guvernul ar urma să aprobe marți dimineață, într-o nouă ședință extraordinară, un act normativ privind acordarea primelor didactice către profesori, în măsura în care proiectul va primi avizul Consiliului Legislativ, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă.
'Vă rog să-mi permiteți să-mi exprim speranța că până mâine dimineața la 8 și jumătate, Consiliul Legislativ ne va da avizarea necesară, care nu a fost dată astăzi, ca să putem adopta acest proiect. Este un proiect la care lucrăm de foarte mult timp. Este vorba despre a modifica Ordonanța 58 pentru a putea oferi primele respective din bani europeni, avem modificare de program, avem banii puși la o parte. Avem tot ce ne trebuie ca să putem da profesorilor cei 1.500 de lei. Ce ne lipsește în acest moment este avizul Consiliului Legislativ. Mâine dimineață, la 8 și jumătate, sperăm să-l avem ca să putem adopta într-o procedură extraordinară, într-o ședință de Guvern extraordinară. Dacă avem avizul, da, absolut', a declarat Pîslaru, la Palatul Victoria, întrebat despre acest proiect.
El a precizat că avizul din partea Consiliului Legislativ pentru proiectul de act normativ a fost solicitat luni după-amiază.
'A fost solicitat astăzi, la 15:00 și ceva a fost transmis către Consiliul Legislativ cu rugămintea de urgență, era mai mult decât suficient timp, dar înțelegem că dumnealor nu au putut să-l ofere în timpul respectiv', a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, și un proiect de ordonanță de urgență legat de terenurile agricole, privind un jalon din PNRR, este în avizare la Consiliul Legislativ.
'Are toate avizele, CES, tot, tot, tot, și nu are Consiliul Legislativ. Și asta era o chestiune minunată să vedeți cum Guvernul Bolojan are responsabilitatea de a scoate de pe masă încă o reformă critică a PNRR, cu noul ministru al Agriculturii interimar, care s-a dat peste cap efectiv zilele acestea, este vorba despre domnul vicepremier Tanczos Barna. Sperăm în înțelepciunea și sprijinul colegilor de la Consiliul Legislativ să ne dea aceste două avize până mâine dimineață la 8 și jumătate', a transmis Dragoș Pîslaru. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Radu Miruță: Armata Română spune că, deviată sau nedeviată, drona cu explozibil e responsabilitatea Rusiei
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, îi invită pe ruși să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbușit în Galați, dacă dinspre Federația Rusă continuă 'narativul' conform căruia nu este a lor. 'Fără niciun fel de dubiu (...), având în vedere rezultatul expertizei care tocmai s-a &i
Nicușor Dan: Drona prăbușită la Galați - rusească; nu vom minimaliza niciun incident care periclitează viața
Președintele Nicușor a anunțat că drona prăbușită la Galați este Geran-2, de proveniență rusească, subliniind că România nu va ignora și nu va minimaliza niciun incident care pune în pericol viața cetățenilor săi, securitatea națională sau suveranitatea statului român. 'Aceasta este concluzia fără dubiu a raportului tehnic finalizat de sp
Bolojan: Transmit tuturor românilor aflați peste hotare respectul și recunoștința mea
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care își exprimă 'respectul și recunoștința' pentru modul în care aceștia păstrează vie legătura cu România
Dronă căzută la Galați/Nicușor Dan declară la BBC că nu exclude expulzarea ambasadorului rus în caz de noi incidente
Președintele României, Nicușor Dan, afirmă, într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC, că nu există dubii că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați este una rusească
MAE: Țoiu salută declarația senatorului Risch referitoare la încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a salutat, duminică, declarația senatorului american James Risch, președintele Comitetului pentru relații externe al Senatului, referitoare la încălcarea spațiului aerian românesc de către Rusia, subliniind că oficialul american a reafirmat răspicat importanța responsabilității comune pentru spațiul aliat. &
Nicușor Dan, către rezerviștii militari: Respectul României pentru modul în care ați purtat uniforma
Președintelui Nicușor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, în care a evidențiat aprecierea României pentru modul în care rezerviștii au purtat cu cinste și onoare uniforma militară. 'Onorăm astăzi, de Ziua Rezervistului Militar, loialitatea, devotamentul și sacrificiile făcute în slujba țării de
George Simion: Un continent care nu își poate apăra granițele, economia și identitatea nu va rămâne o putere globală
Președintele AUR, George Simion, a declarat sâmbătă, în cadrul Forumului Economic European de la Cluj, că Europa riscă să își piardă statutul de putere globală dacă nu își poate proteja granițele, economia și identitatea, potrivit unui comunicat al formațiunii. Simion a criticat modelul economic promovat în ultime
VIDEO Nadia Comăneci - decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce. Președintele a spus, înainte de decorare, că, în prezent, cuvântul 'excepțional' este perceput diferit.
Mihai Fifor critică lipsa unei solicitări pentru activarea Articolului 4 al NATO după incidentul de la Galați
Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat lipsa unei solicitări oficiale din partea României pentru activarea Articolului 4 al Tratatului NATO, în contextul recentului atac care a afectat un bloc de locuințe din Galați. 'Și totuși...de ce România nu a cerut încă activarea Articolului 4? Așa cum au făcut Estonia și Poloni
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul de decorare a Nadiei Comăneci
Președintele Nicușor Dan a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976, aducând un omagiu personalităților și instituțiilor care au contribuit la prestigiul sportului românesc, anunță Administrația Prezidențială. 'Astfel, în semn de înalt
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan mulțumește Înaltului Reprezentant al UE și statelor membre pentru solidaritatea cu România
Președintele Nicușor Dan i-a mulțumit vineri seara Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, și statelor membre ale Uniunii pentru solidaritatea cu România, în urma incidentului cu drona militară căzută pe un bloc de locuințe la Galați. 'Declarație fermă de solidaritate cu
Miruță: Invităm la sediul Direcției de Informații a Armatei pe cei din Rusia care consideră că drona nu ar fi rusească
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, vineri seara, că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați este de fabricație rusească, iar cei din Rusia care nu cred acest lucru sunt invitați la sediul Direcției Generale de Informații a Armatei, 'unde să-și caute numărul de serie'. 'Am auzit, astăzi, diverse narative cum că d
Dronă căzută la Galați/ Ambasada Rusiei: Decizia privind Consulatul de la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns
Ambasada Federației Ruse la București a informat vineri că, în cadrul discuției avute la Ministerul român al Afacerilor Externe, ambasadorul Vladimir Lipaev, convocat în contextul prăbușirii dronei la Galați, a adus la cunoștința părții române faptul că decizia privind Consulatul General al Rusiei de la Constanța 'va fi urmată de măsuri de răspuns
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Am transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități pentru lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, vineri, că a transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități de care Armata Română are nevoie pentru a lupta eficient împotriva dronelor. 'Observând munca colegilor care începuse pentru proiectele anti dronă, dar neavând suficiente capabilit
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan: Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când e vorba de integritatea României
Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România, a afirmat președintele Nicușor Dan, vineri seara, după ce a fost la Galați, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuințe. ''M-am întâlnit azi, la Galați, cu
