Ionuț Stroe: Decizia CCR menține România în linie cu regulile europene ale sportului
Decizia CCR de a declara neconstituțională legea care impunea un anumit procent de sportivi români în echipe menține România în linie cu regulile europene ale sportului, a apreciat, miercuri, deputatul PNL Ionuț Stroe, fost ministru al Sportului.
'Victorie pentru sport! Populismul extremiștilor de la AUR a fost demontat! Decizia Curții Constituționale este o veste foarte bună pentru sportul românesc. CCR a stabilit cu un vot de 8 la 1 că legea care introducea discriminări pe criterii de cetățenie în competițiile sportive este neconstituțională, punând astfel capăt unei inițiative populiste a AUR care ar fi slăbit campionatele și ar fi făcut mai mult rău exact cluburilor românești pe care pretindea că le protejează', a scris Stroe pe Facebook.
El a subliniat că a votat împotriva acestei legi în Parlament și i-a trimis președintelui Nicușor Dan un memoriu semnat de multe cluburi importante din sportul românesc prin care i-a cerut acestuia să sesizeze Instanța constituțională.
'M-am alăturat demersului președintelui printr-un memoriu 'amicus curiae' transmis CCR. Decizia de azi confirmă poziția corectă și europeană, împărtășită de multe cluburi importante afectate de această lege din sportul românesc, pe care am avut-o atunci când legea a fost trecută prin Parlament. Este rezultatul unui demers comun! Politicul nu are ce căuta în sport și în vestiarele echipelor! Singurul criteriu după care se construiesc echipele în sport este valoarea, iar asta se face printr-o competiție reală, nu prin cote stabilite populist de politicieni prin legi. Avem nevoie de cluburi și campionate românești puternice și competitive. Jucătorii români vor crește în valoare prin investiții în sport, prin pregătire temeinică, prin academii performante, prin sprijin financiar și logistic din partea statului, nu prin texte de lege', a transmis Ionuț Stroe.
Potrivit acestuia, sportul românesc rămâne conectat la principiile europene de funcționare.
'Decizia CCR menține România în linie cu regulile europene ale sportului: competiții deschise, corecte și fără discriminări pe criterii de cetățenie. Le mulțumesc tuturor celor din lumea sportului care au susținut acest demers și care au apărat principiul competiției corecte', a adăugat Stroe.
Curtea Constituțională a României a admis, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra legii are impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad - racordate la Sistemul Energetic Național
CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, de vineri, la Sistemul Energetic Național, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. ''Transelectrica și Rețele Electrice România au emis astăzi acceptul și notificarea de punere sub tensiune pentru două proiecte importante finanțate prin PNRR: CET Palas din C
MAE: Doi români decedați în incendiul din 21 august în orașul elvețian Thusis
Ministerul Afacerilor Externe precizează vineri că, în urma finalizării demersurilor de identificare a victimelor incendiului produs la data de 21 august, în orașul Thusis din Elveția, autoritățile elvețiene au informat Ambasada României la Berna cu privire la faptul că printre persoanele decedate se află și doi cetățeni români.
Legea integrității - publicată în Monitorul Oficial
Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Aceasta a fost promulgată tot vineri de președintele Nicușor Dan. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității
Bolojan: Sper ca domnul Fritz să nu își piardă mandatul; în caz contrar vom găsi o soluție comună
Premierul interimar Ilie Bolojan și-a exprimat încrederea, vineri, că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, nu își va pierde mandatul, în urma adoptării legii privind integritatea.
Reuniunea Anuală a Diplomației Române - pe 31 august și 1 septembrie; invitat special - ministrul de Externe din Bahrain
Ministerul Afacerilor Externe organizează, pe 31 august și 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, invitat special fiind ministrul de Externe din Bahrain, Abdullatif bin Rashid Al-Zayani. Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române vor fi conduse de ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și se vor desfășura l
Bolojan: România are nevoie de Guvern; starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menționat că ultimele luni au reprezentat o perioadă 'foarte dificilă', deoarece Executivul a rămas fără drepturi depline. El a reiterat că PNL nu va face parte dintr-un Guvern alături de PSD. Totodată, Bolojan și-
Ministrul Oana Țoiu a inaugurat sediul Ambasadei României la Riga
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a inaugurat, vineri, împreună cu omologul leton, Baiba Braze, sediul Ambasadei României la Riga. Potrivit MAE, evenimentul are loc într-un an aniversar pentru relațiile bilaterale: se împlinesc 105 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Letonia, precum și
Bolojan afirmă că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale care să limiteze posibile interferențe ale serviciilor
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susține la nivel parlamentar măsuri instituționale menite să limiteze posibile interferențe din partea serviciilor de informații, inclusiv limitarea numărului de mandate la conducerea acestor instituții. 'În ceea ce privește aspectele care țin de influența serviciilor în zona economică,
Timiș/Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către președintele Nicușor Dan, îi va înceta mandatul de edil în 30 de zil
Mai multe legi incluse în PNRR - promulgate de președinte
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, o serie de legi care trebuie să intre în vigoare până la 31 august, când este termenul-limită pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor și țintelor prevăzute în PNRR și pentru implementarea reformelor și investițiilor finanțate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Flavia Boghiu - numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului
Flavia-Ramona Boghiu a fost numită vineri în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, potrivit unei decizii a premierului interimar Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial. Flavia Boghiu a fost viceprimar la Brașov din partea USR. A fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu legat de pun
Cristina Trăilă pleacă din Guvern de la 15 septembrie; decizia - în Monitorul Oficial
Decizia de eliberare, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului a Cristinei Trăilă a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta va pleca de la Guvern din 15 septembrie. ''La data de 15 septembrie, doamna Cristina Trăilă se eliberează, la cerere, din funcția de secretar general adjunct al Guvernului,
Președintele a promulgat Legea ANI: Îmi mențin argumentele din sesizarea de neconstituționalitate
Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri Legea privind integritatea în domeniul public, dar a transmis că menține argumentele din sesizarea de neconstituționalitate formulată anterior. 'Am promulgat astăzi Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care mi-a fost transmisă de către Parlamen
Oana Gheorghiu: Discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susține că discuția despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. Reacția acesteia vine în contextul discuțiilor apărute în spațiul public referitoare la șeful SPP, Lucian Pahonțu, după materialul Recorder. ''Nu am SPP. Nu am solicitat niciod
Bihor/Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru înființarea de case comunitare de ocrotire și sprijin
Deputatul USR Emanuel Ungureanu propune modificarea legislației pentru a înființa locuințe sau case comunitare de ocrotire și sprijin și introducerea unor standarde minime de locuire adaptate în special mediului rural. Propunerea sa prevede reguli privind spațiul de cazare și numărul de beneficiari în cameră, condiții de igienă și utilități,




