Dogioiu: Listarea unor companii de stat la Bursă, o operațiune care aduce beneficii și la ea s-a mai recurs
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi că listarea la bursă a unor companii de stat este o operațiune care aduce beneficii, menționând că s-a mai recurs la ea în trecut.
'Nu știu ce abuzuri s-ar putea face prin listarea unor companii la Bursă. În primul rând, am să spun a nu știu câta oară același lucru, ceea ce a spus și domnul prim-ministru, a spus și doamna vicepremier: listarea aceasta este - ceea ce s-a prezentat în spațiul public, a prezentat chiar doamna vicepremier - este o recomandare, nu este o decizie fapt împlinit, este o recomandare care va mai trece printr-o serie de etape în privința listării, printr-o evaluare, un proces de evaluare. În general, un proces de listare finalizat poate să dureze aproximativ un an de zile, minimum. Deci, nu se pune problema că mâine vor fi scoase pe Bursă acțiuni. Nu. Este un proces, este deocamdată la nivel de recomandare, trebuie luate niște decizii, trebuie făcute evaluări și așa mai departe', a afirmat Dogioiu, în legătură cu acuzațiile potrivit cărora prin listarea unor companii de stat la Bursă se fac abuzuri.
Ea a adăugat că niciunei companii care a fost listată la Bursă nu i-a mers mai rău decât înainte, dimpotrivă, menționând că vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat toate datele în acest sens.
'Listarea la Bursă este o operațiune care aduce beneficii și la ea s-a mai recurs, nu înțeleg de ce suntem atât de speriați de listarea la Bursă, nu toți, mă rog, în condițiile în care ea a avut succes, inclusiv cu Hidroelectrica, poate cel mai important asemenea succes. Nu văd care ar putea fi abuzurile', a subliniat Dogioiu.
Listarea unor companii, a reamintit ea, este jalon în Planul Național de Redresare și Reziliență.
'PNRR nu trebuie văzut, din punctul meu de vedere cel puțin și cred că este un lucru foarte important, ca o ghilotină care ne stă deasupra capului, ori facem, ori nu facem, indiferent ce vrem noi să facem. Nu, reformele pe care noi ni le-am asumat prin PNRR, inclusiv în privința companiilor de stat, sunt niște reforme care fac bine societății românești, economiei românești, sunt niște reforme benefice, care transparentizează, care sporesc valoarea. PNRR ne facem bine primind și niște bani pentru asta, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Nu văd de ce trebuie privită neapărat din perspectiva asta. Trebuie privită din perspectiva interesului pe care îl avem și eu consider că este un lucru bun faptul că există o dezbatere pe această temă. E absolut normal să existe dezbaterea, cu condiția ca dezbaterea să se discute în termeni corecți', a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Aceste companii nu se vând și nu se privatizează, a punctat ea, cum s-a privatizat Petrom, ci 'se vând pachete minoritare de acțiuni și statul român rămâne acționarul majoritar, cu control asupra companiei în continuare, chiar acolo unde decizia aceasta de listare va fi definitivată'. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice
Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di
Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon
Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se
Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v
Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR
Premierul Luca Niculescu a anunțat că, vineri, după ședința de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Niculescu a subliniat că termenele sunt foarte strânse și că România nu își poate permite să piardă
Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Premierul Luca Niculescu a anunţat, în debutul şedinţei Guvernului, că va fi elaborat un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli, cu responsabilităţi clare, măsuri de prevenţie, intervenţie rapidă şi sancţiuni ferme pentru actele de violenţă. În cursul zilei de vineri, premierul va avea o şedinţă de lucru cu miniştrii ş
Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă
Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni - la Palatul Cotroceni; participă președintele Nicușor Dan
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, își deschide lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi priv
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a
CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administ
Mirabela Grădinaru, la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali: Le datorăm recunoștință
Actul medical înseamnă mai mult decât cunoștințe și competență, înseamnă capacitatea de a reda unui om speranța și încrederea în propriile puteri, a declarat Mirabela Grădinari, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, care a participat joi la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Me
UPDATE Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima ședință a CSAT la care au participat premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. La ședința CSAT au fost analizate implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră









