VIDEO Bolojan: Am luat decizia să promovăm mâine, într-o ședință de guvern, o reducere a accizei cu 30 de bani
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a luat decizia reducerii accizei cu 30 de bani pentru motorină, măsura urmând a fi aprobată de Guvern vineri.
Potrivit premierului, ''și cetățenii, și Guvernul sunt perdanți ai acestei crize generate de războiul din Iran, de creșterea prețurilor la energie''.
''Pentru că e adevărat că aparent încasăm taxa pe valoare adăugată mai mult, pentru că nu se mai vinde motorina cu 8 lei și se vinde cu 10 lei, de exemplu. Și, cel puțin pentru motorina care se vinde la persoanele fizice, la benzinărie, care nu mai introduc bonurile într-un circuit de decontare a TVA-ului, e într-adevăr o încasare suplimentară. Până acum am prelungit scheme de sprijin cu sume mai mari, în care achităm o treime din acciză pentru transportatori. Practic, agricultorii noștri sunt scutiți de plata accizei, ceea ce cumulat înseamnă un miliard de lei, sume care sunt puse de la bugetul de stat'', a declarat premierul la Europa FM.
Decizia de reducere cu 30 de bani a accizei a fost luată după consultarea firmelor din domeniu.
''Astăzi, după consultarea firmelor din domeniu, având două ipoteze de lucru, am luat decizia ca mâine să promovăm printr-o ședință de guvern o reducere, de săptămâna viitoare, a accizei cu 30 de bani, care reprezintă aproximativ 11% din valoarea accizei. (...) Uneori ai vrea să faci anumite lucruri, dar trebuie să vezi ceea ce poți face sau ceea ce îți permiți să faci, Și, în situația în care avem deficitele pe care le avem astăzi, ceea ce își poate permite România este să vină cu această propunere și, pe lângă prima măsură de plafonare a adaosurilor comerciale la nivelul mediu de anul trecut, care a generat o primă reducere de prețuri, tot cu aproximativ 30 de bani, vine și această reducere generală pentru toate companiile, care se va aplica de săptămâna viitoare'', a explicat premierul.
A doua variantă, care ar fi însemnat un efect cumulat mai mare, nu a fost susținută de firme.
''Varianta a doua pe care am încercat-o, de reducere voluntară, în care și statul să contribuie cu o sumă și firmele să contribuie cu aceeași sumă, ceea ce ar fi însemnat un efect cumulat mai mare, nu a fost susținută de firme, nu pentru că poate n-ar fi dorit, ci pentru că pur și simplu sunt niște condiții în piață. Aici nu faci ce vrei, ci faci ceea care este posibil'', a subliniat Ilie Bolojan.
În continuare, a adăugat el, România își produce combustibilii - o parte prin rafinăriile din România din țiței importat sau din țiței românesc.
''Ceea ce se produce din țițeiul românesc am supraimpozitat ca profit, în așa fel încât banii care se câștigă în mod excepțional din resursele țării noastre să se întoarcă înapoi la cetățeni. De asemenea, importăm direct motorină din exterior, pentru că peste 75% din consumul României este motorină, atât pentru că are o componentă importantă pe transportul de călători, transportul de mărfuri și tot ce mișcă în general care susține economia, dar și datorită flotei de mașini și abia puțin peste 20% reprezintă benzina. Deci, noi importăm motorină la prețuri în piață. (...) Pentru a avea un efect în piața românească, atât ca număr, dar și pentru a susține economia, am decis că această reducere se va aplica într-o primă etapă doar la motorină și de săptămâna viitoare ar trebui să mai vedem încă o reducere de prețuri'', a evidențiat prim-ministrul.
Întrebat dacă cei care au motoare pe benzină s-ar putea simți discriminați, șeful Executivului a arătat că ''este posibil să simtă acest lucru'', adăugând că, ''în termeni reali, creșterea la benzină este mult mai mică decât cea la motorină''.
''Practic, creșterile la motorină au fost duble ca impact față de cele de la benzină. Noi avem benzină în exces, pentru a putea produce motorină, rafinăria produce și benzină, în paralel. Benzina o exportăm și rămâne pentru piața românească componenta de motorină. Dar gândiți-vă: când imporți motorină la 10,8 lei, e foarte greu să o vinzi pe piața românească la o valoare mai mică și se face un mix de prețuri, în așa fel încât prețurile să fie la 10,3-10,4, ceea ce de săptămâna viitoare ar trebui să scadă cu încă 30 de bani, să se apropie de 10 lei'', a mai spus Bolojan.
Șeful Guvernului a explicat și cum ar putea România să ajungă la penurie de combustibil.
''Toate țările din Europa și din lume au fost impactate de blocarea tranzitului țițeiului prin strâmtoarea Ormuz. Chiar dacă România nu se aprovizionează într-o pondere mare din această strâmtoare, efectele au fost peste tot. Piața românească va fi una competitivă, adică cumpără la prețurile de pe piețele internaționale, nu ar trebui să avem penurie. În momentul în care vii cu anumite limitări, care nu le mai permit firmelor să cumpere la prețul din piața globală și să vândă cu profit sau nu, cu pierderi foarte mari în piața românească, atunci apare riscul de penurie'', a mai afirmat Bolojan.
Opțiunea pentru a reduce acciza și a nu recurge la soluția de reducere voluntară a fost luată pentru că firmele au spus ''nu avem niciun spațiu să facem acest lucru, iar dacă faceți asta, practic ne obligați să nu mai importăm și va apărea într-o perioadă de timp penuria pe piață''.
''Nu avem nevoie de așa ceva, nu se pune în momentul de față problema unei penurii, dar este important ca prin toate măsurile pe care le luăm să ținem prețurile cât mai jos posibil, atât cât este posibil - subliniez -, nu cât ne-am dori noi, dar în același timp să nu avem efecte colaterale care să însemne perturbații majore, care să creeze deficit de aprovizionare în benzinăriile din România'', a concluzionat premierul. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcan (PNL): Ministerele cu nevoie urgentă de rectificare bugetară sunt fix cele conduse de miniștrii PSD
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat joi că ministerele care aveau nevoie urgentă de fonduri prin rectificarea bugetară - Munca și Sănătatea - sunt conduse de miniștrii PSD. Ea a susținut că situația este consecința unui buget 'făcut pe genunchi de pesediști, fără nicio legătură cu realitatea'. 'Știți care sunt ministerele care av
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Premierul a discutat cu secretarul general al NATO despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră
Premierul Luca Niculescu a discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și despre amenințările hibride tot mai mari cu care se confruntă aliații NATO de pe Flancul estic. ''Am avut o conversație telefonică substanția
VIDEO Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern; ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea &icir
VIDEO Niculescu: Personalul medical și pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți; o decizie va fi luată în ședința de Guvern de vineri
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat joi că funcționarea sistemului de sănătate este de o importanță majoră, astfel că personalul medical și pacienții români nu trebuie să se confrunte cu dificultăți în acordarea îngrijirilor și tratamentelor, iar în ședința de Guvern de vineri va fi luată o decizie în acest sens.
AUR: Întrevederi cu ambasadori și ministrul ceh de Externe; discuții despre relațiile bilaterale și ''starea democrației'' în România
Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a informat că, în ultimele săptămâni, a avut o serie de întâlniri cu ambasadori, precum și cu ministrul ceh de Externe, discuțiile vizând relațiile bilaterale cu statele respective, precum și situația politică și instituțională din țara noastră, inclusiv ''starea democrației
MAI: Marian Neacșu - discuții cu sindicatele privind drepturile salariale, predictibilitatea carierei și deficitul de personal
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, joi, o primă întâlnire cu liderii organizațiilor sindicale reprezentative și ai organizațiilor profesionale din sistem, discuțiile vizând, printre altele, despre drepturile salariale și profesionale, predictibilitatea carierei și a pensionării, dar și deficitul de personal. Potrivit unui co
Guvernul va aproba prima rectificare bugetară cel mai probabil în ședința de vineri (surse)
Guvernul va aproba cel mai probabil vineri prima rectificare bugetară din acest an, potrivit unor surse politice. Guvernul Luca Niculescu urmează să aibă prima ședință oficială în zilele următoare, cel mai probabil vineri. În cadrul reuniunii ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară necesară deblocării unor urgențe din mai multe domenii, &icir
Cristina Prună (USR) despre reforma administrativ-teritorială: Numărul de locuitori e un punct de plecare;scopul - comunități cu administrații eficiente
Deputata USR Cristina Prună consideră că scopul reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie comunități cu administrații eficiente și mai puțin dependente de banii împărțiți de la București și aceasta trebuie să plece de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța, de a atrage investiții și de a oferi servicii de calitate. ''432 din t
Țuțuianu: AEP trebuie să devină mai puternică, mai transparentă și mai bine pregătită
Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să devină mai puternică, mai transparentă, mai bine pregătită și mai aproape de standardele unei administrații electorale moderne, a transmis, joi, președintele Autorității, Adrian Țuțuianu, cu prilejul
Fifor despre reforma administrativ-teritorială: Nu putem decide viitorul unei localități exclusiv în funcție de un prag de populație
Reforma administrativ-teritorială nu trebuie confundată cu simpla reducere a numărului de primării, declară deputatul PSD Mihai Fifor, el precizând că aceasta trebuie construită pe criterii obiective, și anume viabilitate financiară, evoluție demografică, acces la servicii, potențial economic, particularități geografice și coeziune comunitară. ''
Vasilica-Valentina Robu - noul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica-Valentina Robu se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale
Dominic Fritz: PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză
PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză, susține liderul USR, Dominic Fritz. 'Gaura misterioasă dată pe surse crește mai repede decât zboară avionul Nordis: duminică era de 30 de miliarde, marți de 80. Când adevărul e că problemele bugetare au fost mereu la vedere. Că doar de aia am tot i
Mihai Enache (AUR): USR a transformat o procedură parlamentară într-un scandal fabricat
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a acuzat miercuri USR de 'ipocrizie', după ce reprezentanții acestui partid au susținut că solicitarea AUR de chemare a premierului Luca Niculescu în Parlament a avut ca scop amânarea prezenței ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a explica situația finanțelor publice. Miha
Turcan: PSD este tot un AUR, doar că pe roșu; Grindeanu cere, AUR execută
PSD este tot un AUR, doar că pe roșu, afirmă deputatul PNL Raluca Turcan, susținând că cele două partide au 'același discurs, aceleași ținte, aceeași poftă de a pune mâna pe resurse'. 'PSD este tot un AUR, doar că pe roșu. Când nu poate să facă ceva singur, PSD apelează la AUR pentru a-i face temele. Așa au proced








